17,957 matches
-
ci la o oarecare distanță (de câțiva milimetri sau 1-2 cm). În aceste condiții se poate introduce o eroare nedeterminată, în măsurarea timpului de reacție. Înainte de prezentarea stimulului subiectul trebuie să fie pregătit, printr-un semnal oarecare, de exemplu se rostește cuvântul "acum", sau se aprinde o mică lampă de avertizare. La un interval de circa 2 secunde cu o variație între 1 și 4 sec. de la acest semnal se prezintă stimulul. Pregătirea subiectului este necesară, dar intervalul nu va fi
by MIHAELA ŞERBAN [Corola-publishinghouse/Science/1002_a_2510]
-
față cu centurionul, le-a spus: Adevăr grăiesc vouă: la nimeni, în Israel, n-am găsit atâta credință (Mt 8, 10). Ba mai mult chiar, nu a refuzat să intre în casele celor care îl chemau și nici nu a rostit vreun reproș împotriva carierei întreprinse de aceștia (Mt 9, 10). Nici sfântul Petru nu a avut nici o dificultate să-l boteze pe centurionul Cornelius din Cezareea și de a-i primi astfel în sânul primei comunități creștine (cf. Fap 10
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
să administrezi o funcție publică ca și cum s-ar administra ceva ce ar aparține propriei familii. Asemenea sfântului cartaginez, aprecia și elogia legea care stabilea un stipendiu soldaților, privându-i de scuza că trebuie să fure pentru a putea trăi. Maxim rostește regula principală a creștinului, potrivit căreia: În toți creștinii prima cinste, trebuie să fie serviciul militar, și că onestitatea este ofensată dacă soldatul obligă cetățeanul să plătească o taxă nedreaptă, deoarece Ioan Botezătorul nu a cerut soldaților să nu strângă
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
trăiești sau să mori“. Nicandros a răspuns: „Spațiul de timp pe care promiți să mi-l dai poți să-l consideri consumat; să știi că eu am ales și accept în sufletul meu, numai ceea ce slujește izbăvirii mele“. Atunci, guvernatorul, rostind cu voce tare, a spus: „Mulțumesc lui Dumnezeu!“. Și Nicandros repeta împreună cu el: „Și eu, îți mulțumesc, Dumnezeule!“. Guvernatorul credea că martirul lui Cristos vorbea despre această viață și despre izbăvirea trupului, și, crezând că ar fi disponibil să aducă
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
după ofensarea legilor și disprețul față de împărat, din disperarea de a mai trăi? Dar omenia mea iartă și lasă să fie uitat tot ceea ce ai spus contra zeilor și a împăraților. Acum căiește-te de cuvintele pe care le-ai rostit și supune-te legilor repudiind secta creștinilor și sacrifică zeilor“. Ferreolus a răspuns: „Omenia și indulgența, pe care mi le promiți, să le primească cel care trebuie să slujească ție și împăraților tăi; legilor acestora nu aduce nici o jignire cine
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Cioculescu. Seria a doua (1882-1883) abandonează ortografia hibridă impusă de Fontanin și adăpostește colaborarea lui B. P. Hasdeu cu poezii (reluate din revistele lui), cu un comentariu de documente istorice locale, Din răvașele banilor Craiovei, și cu textul unui discurs rostit la Iași, la dezvelirea statuii lui Ștefan cel Mare. Versuri mai dau G. T. Buzoianu și Gr. I. Columbeanu. Se preia din „Armonia” de la Târgoviște nuvela O masă de stos de Al. Vlahuță, iar G. T. Buzoianu este și autorul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290617_a_291946]
-
sau mai multor state-națiune. Deznodământul acestei așteptări era acela că guvernele vor trebui să-și asigure supraviețuirea națională înainte de a putea spera să exporte socialismul în alte părți ale lumii (Waltz 1959). Remarca lui Troțki privind faptul că el va rosti doar proclamații revoluționare în calitate de Comisar al Rusiei pentru Afaceri Externe, înainte de "a închide cu totul prăvălia", a fost adesea citată în sprijinul naivității de care au dat dovadă marxiștii în legătură cu realitățile imuabile din sfera problemelor internaționale. Rapiditatea cu care regimul
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
nu. (Proverbul reia o reflecție a lui Publilius Syrus, care atrăgea atenția asupra faptului că numai așa vom putea preîntâmpina sau limita situațiile În care alții ar fi nevoiți să ne acorde iertarea.) „Păzește-te, chiar când ești singur, să rostești sau să faci lucruri josnice. Învață-te să te rușinezi mai mult de tine decât de alții.” (Democrit) „Nu te abate niciodată din calea virtuții și a onoarei; este singurul mijloc pentru a fi fericit.” (Buffon) Cine bănuiește e cu
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
chiar al unei colectivități se vede și din atitudinea față de limbaj. Să dăm, pentru aceasta, cuvântul filosofului Gabriel Liiceanu: „Cum se face că cei mai mulți oameni trăiesc fără «partea de sus» a limbii, acolo unde ființa fiecăruia dintre noi ajunge să rostească cântând, acolo unde spiritul nostru intră În unduire și poate să alunece, să plutească, să se strecoare, să pătrundă, să ajungă, să Înainteze, să revină și să se retragă, să bată adică țărmul lucrurilor ca valurile fără sfârșit ale cuvintelor
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
tăcere. Dar, În același timp, adevărul culturii, pentru că ea e străbătută de violență și facută din aproximări. Acest sentiment de rușine mai mult sau mai puțin inconștient apasă asupra majorității raporturilor noastre cu cărțile și asupra cuvintelor pe care le rostim despre ele, În măsura În care cultura - și imaginea pe care ne străduim să i-o dăm - este un scut care ne ascunde de ceilalți și de noi Înșine. E necesar să știm că există și să-i analizăm dedesubturile pentru a avea
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
pe care i-am propus, critica deconstructivistă nu reduce textul general la dominanta câmpului textual particular, ci dinamitează structurile de suprafață ale acestuia din urmă, pentru a reconstitui textul general. E adevărat că textul general, autoreferențial prin definiție, nu se rostește decât pe sine însuși; e adevărat deci că, în ultimă analiză, lectura deconstructivistă va identifica perpetuu motivul ne varietur al autoreferențialității în dosul oricărui text"52. 1.2.2. Deconstrucție și deconstructivism Pentru deconstructivism, Dicționarul enciclopedic ilustrat 53 propune următoarea
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Luna turna pe luciul ei/ Ulei.// Pășeam desculți și limpezi/ Îmi simțeam degetele adormite în mâna ta,/ Era atâta dragoste pe ape,/ că nu ne puteam scufunda,/ Era atâta liniște, că timpul/ Nu îndrăznea să spună vreo secundă,/ Cerul nu rostea niciun nor./ Apa nu-ngăima nicio undă,/ Doar tălpile goale,/ Călcând în lumina de lună,/ Scoteau un sunet ușor." (Din apă ieșeau trupuri albe de plopi). Reîntoarcerea în trecut cu ajutorul apei de data aceasta, care funcționează tot precum oglinda, reflectând
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
lumină./ Eu în joc stropesc cu soare/ Coala zărilor velină", "Din apă ieșeau trupuri albe de plopi/ Cu forme somnoroase și suave,/ Adolescenți frumoși sau doar femei", "Era atâta liniște că timpul/ nu îndrăznea să spună vreo secundă,/ Cerul nu rostea niciun nor,/ Apa nu-ngăima nicio undă/ (...) Era atâta dragoste pe ape/ Că nu ne puteam scufunda" etc. Într-o strânsă interdependență cu acestea, motivul visului, dublat de cel al somnului, constituie o altă cale de pătrundere în spațiul abscons
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
prin acea reinstaurare a romantismului de tip macabru. Gesticulația și monologul poetei ne fac să ne-o imaginăm ca pe o Antigonă a românilor. Parcă o vedem îmbrăcată în negru și ridicându-și brațele justițiar spre cer, parcă o auzim rostindu-și tiradele vindicative și profetice"189: " În noaptea asta lungă când stau încremenită/ Asemeni unui mort dus de curând/ în cimitirul vesel din Săpânța/ Pe care eu nu-l pot privi râzând;// Când ceilalți poate-s veseli, sau poate li
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
îi amețea pe cititori. (...) Nesupus, gata să înfigă pumnalul ironiei în oricine încearcă să-l supună vreunei constrângeri, el se înfățișează ca o neverosimilă ființă liberă într-o lume a obedienței și a resemnării."229 Atacă tinerețea, nepăsarea de a rosti ceea ce este interzis, candoarea, jovialitatea, care devin o avangardă, prin încercarea și reușita de a face bucățele așa zisa moralitate comunistă, pudoarea, teama și comunismul totodată, aruncând totul la gunoi. Din păcate, însă, "în mod regretabil, dar previzibil, unii scriitori
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
cauzele ei. Rezolvarea însă, mijloacele adoptate nu duc la ieșirea din criză, ci la adîncirea ei, "eroii" meritîndu-și ghilimelele și alunecarea în tragi-comic, adică exact acolo unde granița între eroic și derizoriu este atît de precară. Cu tot acest discurs rostit cu putere în auzul regimului ce-și propusese să uităm că identitatea noastră nu e un număr, ci un nume, piesa a fost lăsată să ajungă în paginile revistei "Teatrul" și pe scena naționalului ieșean. Asta, desigur, dintr-o accidentală
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
cunoaște. (nici vecinii, nici cei ai casei nu deslușesc noima purtării bunicii) Ei, da ce stați așa care încotro? Ia poftiți la masă. Îmi place. Acum iar o luăm de la început! (dar pentru că nimeni nu știe ce să facă, bunica rostește " Poftim la masă" cu o autoritate care-i determină pe toți să se așeze la masă; se pune în pahare; Acuma beți", spune bunica și toți se ridică în picioare, ciocnesc, în timp ce bunica avansează spre proscenium și, ținîndu-și cît poate
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
iaca asta ne mai lipsea! Măi băiete, tu te-ai... Octav: Mamă, despre morți numai de bine... Costache: Octave, eu știu că tu nu ții la băutură... dar acum chiar că te-ai pilit cam tare... Octav: Mai bine ai rosti un discurs... da ceva frumos... duios... să plîngă toată întristata adunare... Hai, spune că am fost un copil frumușel... deștept..., un adolescent sclipitor... bun... curajos..., bagă și "nu-l vom uita niciodată" și gata, amin! Groparul: Doamne miluiește, Doamne miluiește
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
trimite totul în banc, în anecdotic, în istorica noastră capacitate de adaptare la situație, în brațele unei filosofii a nesfârșitei negocieri cu propria-conștiință, a unei etici care îți oferă un fior mioritic, bun de folosit la nevoie... * * * Incapacitatea de a rosti corect cuvintele vinovat-nevinovat, este punctul final al unei tragedii adunată în resturile unui costum de clown. * * * Obosiți (istoviți) peste măsură de întrebări și îngrijorați de posibile răspunsuri, omul Popescu trece uimitor de repede și ușor peste greșeala de a se
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
de subteme ce fac din textul în discuție unul foarte ofertant pentru regizor. "Gheorghe Popescu" mai vorbește despre bătrînețe, despre ce li se întîmplă actorilor după pensionare (foarte "la zi" chestiunea aceasta), despre prietenie, despre singurătate, despre neputința de a rosti adevărul pînă la ultima lui literă, pînă la ultimele lui consecințe, despre amintire ca spațiu locuibil al celor ce mimează existența în "acum" și "aici", o piesă despre trecerea timpului și, deopotrivă, despre încremenirea lui, o piesă despre blocaj dar
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
cu revoltă și rușine)...și eu..., că au fugit din țară... de silă... și ură... și disperare... și frică... Gh. P. doi: (țipînd)...și despre tine am... Gh. P. unu: (țipînd)...da... și eu despre tine... (următoarele replici se vor rosti simultan, cu strigăte, cu disperare, iar aceste suprapuneri vor face ca textul să nu mai fie înțeles) Gh. P. doi:... și am fost plătit... Gh. P. unu:... și eu am primit bani... Gh. P. doi: (aproape de delir) Mi-au dat
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
mai ușor decît plecam eu la soacră-mea la țară... Sursa dublă: (violent) Adică ce vrei să spui? (din clipa asta, Obiectiv nr., Dosar nr. și Sursa dublă ajung față în față, vor striga unul la altul niște reproșuri, învinuiri, rostite într-un limbaj ininteligibil) Plutonierul: (ajuns la masa lui, își face pasiența și rîde în hohote) Trimisul lui Dumnezeu: (cu o violență surprinzătoare) Rușine! (toată lumea a tăcut) În genunchi! Și cereți-vă iertare! Nu mai aruncați cu păcate unul în fața
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
pe masă) Ușor, ușor, să n-o amestec cu cărțile de joc... Trimisul lui Dumnezeu: Să ne rugăm. (se așază în genunchi; îi privește pe ceilalți și, sub presiune, se așază toți în genunchi, ținînd iconițele în mînă) (în genunchi) Rostiți după mine: "Tatăl nostru care ești în ceruri, Ocrotește-ne, Doamne, cu privirea ta, ajută-i cu bunătatea ta pe cei care au înțeles că sînt vinovați (fac mătănii); iubește-i, Doamne, pe cei ce se căiesc, căci sufletul lor se
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
celebru teoretician, nelipsit din bibliografiile de specialitate ale facultăților de Litere, ajunge să facă asemenea afirmații aberante este cea a specializării. Unui eseist ca Genette Îi lipsește deschiderea culturală - iar afirmațiile-i apar cu atît mai naive cu cît le rostește cu superbie. Studiile culturale ar spune mai mult decît naratologia, În cazul autoficțiunii (pornind de la observații formale, dar depășindu-le), și, mai ales, ar răspunde la alte Întrebări. Punctul de vedere al esteticii receptării este foarte interesant. Iată ce crede
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
-l cunoaște pe Y. Cunoscîndu-l, imaginea se bruiază pînă la opacizare, gesturile devine automate, X acționează ca urmare a unei naturi pe care nu-o stăpînește pentru că nu a conștientizat-o niciodată și În consecință niciodată n-a știut să rostească dubito ergo cogito. În fine, Y dezamăgește, X revine convulsiv asupra ei Însăși, imaginea se reface prin intermediul unei oglindiri amețitoare, de la caz la caz cu ajutorul retoricii exponențiale brute - vezi cazul Mariei Nimier din Noua pornografie sau al lui Marie Darrieussecq
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]