KorAP: Find »[drukola/base=accent & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...682 683 684 ...855 >

21,363 matches

Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190

economice, însă Nicolae Ceaușescu „n-ar fi fost de acord să le dea nici o satisfacție pe plan politic”. Cu alte cuvinte, interesul Sfântului Scaun pentru situația catolicilor din România comunistă îl stânjenea și pe Nicolae Ceaușescu, liderul PCR, care punea accentul pe teza „neamestecului în treburile interne”. De altfel, refuzul de „a da satisfacție” Vaticanului s-a manifestat încă din 1965 când, deși Sfântul Scaun a adresat invitații de participare la sesiunile Conciliului II Vatican episcopilor greco-catolici, prelații uniți, abia eliberați

[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
a avut consecințe și asupra dinamicii relațiilor externe ale țărilor din Europa Răsăriteană. O dată cu pontificatul lui Ioan Paul al II-lea convorbirile cu guvernele comuniste și cu Bisericile Ortodoxe din Răsărit au început să traverseze o etapă mai delicată datorită accentului pus de Vatican pe respectarea drepturilor omului. în plus, Ioan Paul al II-lea a făcut mai puține concesii în relațiile diplomatice cu Moscova și sateliții ei decât predecesorii lui”. Un laitmotiv al pontificatului său a fost viitorul Bisericilor în

[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
Est-Vest. Criza care a zguduit blocul comunist în toamna lui 1956 a produs, în mod paradoxal, o clarificare a coordonatelor pe care trebuia să se dezvolte mișcarea comunistă. După evenimentele din Polonia și Ungaria, propaganda orchestrată de Moscova a mutat accentul de pe „diversitate” pe „unitatea” mișcării comuniste. Această tendință, susținută și de conducerea de la București, a fost consacrată ca linie oficială a blocului comunist la Consfătuirea partidelor comuniste și muncitorești care a avut loc în capitala sovietică, în noiembrie 1957. 1

[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
și polonezi. Toate cele trei partide considerau că relațiile bilaterale erau cea mai bună formulă pentru promovarea unității, respingându-se ideea existenței unui lider al mișcării. în opoziție cu aceste puncte de vedere, comuniștii cehi, bulgari, est-germani, albanezi, francezi puneau accentul pe solidaritate, disciplină și rolul conducător al PCUS, mai curând decât pe independența partidelor comuniste. Un caz special este cel al R.P. Chineze, care a profitat imens de pe urma Congresului al XX-lea al PCUS. Deși critica făcută lui Stalin nu

[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
la „dezghețul” hrușciovist îl constituia modul în care era descris Stalin în discursurile oficiale de după februarie 1956. Conducătorii PMR n-au fost niciodată de acord cu „desființarea” lui Stalin, ci cu o critică mult mai nuanțată. Dacă pe parcursul anului 1956 accentul s-a pus, din considerente tactice, pe greșelile fostului lider sovietic, la Plenara din iunie 1957 Dej a vorbit deschis despre marile merite pe care le-a avut Stalin „față de poporul sovietic, față de mișcarea muncitorească mondială”, de „vasta activitate teoretică

[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
prilej a fost stabilit un amplu program de prelucrare a documentelor adoptate la Moscova (Declarația partidelor din țările socialiste și Manifestul Păcii), începând cu activul regional și până la cel din raioane și orașe. Temele pe care trebuia să se pună accentul se refereau la întărirea continuă a sistemului mondial socialist și slăbirea celui imperialist, rolul URSS în fruntea țărilor socialiste și a mișcării comuniste și muncitorești internaționale, lupta împotriva dogmatismului și mai cu seamă a revizionismului, demascarea planurilor de dominație mondială

[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
Kádár și, cu atât mai puțin, pe Imre Nagy, care era considerat, în continuare, de dreapta. Hotărârea plenarei a putut doar să amâne finalul, dar n-a pus capăt evoluției evenimentelor. Presa occidentală, comentând rezultatele Plenarei din iulie, a pus accentul (exagerând, se pare) pe rolul factorului iugoslav și a văzut demisia lui Rakosi ca pe o nouă victorie a „celui mai puternic om din Balcani” în rezistența lui față de Kremlin, care n-a încetat nici după moartea lui Stalin, ci

[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
deranja pe germani, atâta timp cât orice acțiune împotriva sovieticilor și a autorităților de la București făcea un serviciu, direct sau indirect, Reich-ului. Nu putem, totuși, să nu observăm că legionarii implicați în acțiunile „Guvernului de la Viena” aveau o gândire ambivalentă, cu numeroase accente ilogice. Pe de o parte, se lamentau că România era sovietizată, pretindeau că veniseră să lupte alături de germani contra rușilor, dar evitau sabotajele, pretextând posibilele represalii care s-ar fi abătut asupra populației. Un martor german implicat în evenimente dezvăluia

[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
Toranska cu staliniștii polonezi. Relatarea sa conține o factualitate copleșitoare, regrupată în jurul intrigilor politice, însoțită de convingătoare inventare ori statistici. Autorul probează însă și reale calități narative, intervenind în cursul evenimentelor cu anticipări, anecdote, simboluri, portrete entuziaste, confesiuni târzii sau accente moralizatoare. Bine cunoscutele tablouri de epocă (viața studențească, starea agriculturii, migrația urbană ș.a.) se subsumează opiniei că istoria este alcătuită din faptele mărunte ale celor mari și din faptele augmentate ale celor mici, care se propun istoricului, de multe ori

[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
se perpetuează până astăzi. Unul dintre cele mai importante elemente rezida, așa cum am arătat, în concepția diferită asupra concretizării relațiilor externe. Ceaușescu pretindea să dețină controlul absolut, respingând ideea unor contacte la nivel de experți. în aceeași linie, punea un accent disproporționat pe întâlnirile la nivel înalt. „Simplul fapt că o întâlnire avea loc însemna mai mult pentru Ceaușescu decât conținutul ei. El era mult mai interesat de manifestările publice de existență a unor «relații speciale» cu SUA și de «aprobare

[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
tabloidă” merită o mențiune specială. O altă tactică a oficialilor comuniști era de a afirma, cu prefăcută noblețe, că România nu face referire la nerespectarea drepturilor omului din Statele Unite - fiind vorba, evident, despre acele drepturi socioeconomice pe care puneau ei accentul. Evident, chiar dacă ar fi fost adevărat, problema nu se punea așa: Washingtonul era cel care acorda avantaje României, care începea să nu mai ofere destul în schimb (ceea ce nu-l împiedica pe Ioan Totu, la începutul lui 1988, să spună

[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
membri ai corpului diplomatic sau cu factori de decizie - desigur, niciodată cu reprezentanți ai opoziției. Faptele sunt relatate conștiincios, perspectiva fiind întotdeauna, așa cum e firesc, aceea a puterii comuniste. Din acest punct de vedere, analizele sunt extrem de interesante, deoarece pun accentul pe modul în care s-au produs schimbările la nivelul partidelor conducătoare. Nu avem o analiză exhaustivă a problemelor sociale și politice (tocmai pentru că opiniile opoziției sunt tratate pe planul al doilea), însă beneficiem de lecții importante despre modul în

[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
Un al treilea volum, destinat inițial publicului francez, pune acum la îndemâna cititorilor români copioase extrase din corespondența dintre Churchill și Roosevelt, însoțite de un comentariu care urmărește negocierile Aliaților cu Stalin înainte și după sfârșitul războiului. Concluzia sugerează, deși fără accente polemice, responsabilitatea Marii Britanii, mai întâi pentru instalarea influenței sovietice în România în 1944, apoi, prin alte concesii, un an mai târziu, pentru menținerea ocupației militare sub pretextul asigurării comunicațiilor cu Austria. Documentele înseși îngăduie nuanțarea acestei teze, dar nu contestarea

[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
care simt nevoia să împărtășească ceea ce au trăit, dar, paradoxal, vocea lor este ascultată și auzită foarte rar. în introducere sunt enumerate regulile etice care au guvernat demersul, și anume respectarea dreptului la propria imagine, punerea în lumină a autenticității, accentul pe amănuntul semnificativ. Ca atare, intervențiile în textul transcris și publicat au fost reduse la minim. Cartea reunește mărturii despre trecut provenite de la contemporanii de epocă, în general cetățeni obișnuiți. Ei sunt acei oameni „subt vremi”; nu aparțin eșalonului superior

[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-se de metoda actuală de analiză bazată pe comparația celor două perioade din punct de vedere moral, Cristian Preda interpretează și compară cele două sisteme politice pe baza datelor statistice rezultate în urma proceselor electorale și recensămintelor de populație din România. Accentul cade deci pe studierea datelor statistice. Această metodă bazată pe tehnici de analiză cantitativă a fost folosită pentru prima oară de autorii Marcel Ivan și Matei Dogan în anii ’30-1940. Ei au pus, de altfel, bazele cercetării empirice în știința

[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
partide dintr-un stat. Partea a doua a lucrării este importantă din punct de vedere istoric prin explicarea funcționării democrației interbelice dintr-o perspectivă aparte. Studiul sistemului electoral în România interbelică este încă la început de drum. în cadrul istoriografiei actuale, accentul cade mai ales pe explicații ce vizează lipsa de cultură politică a corpului electoral, considerând democrația în România Mare o formă fără fond, neadaptată realităților existente, lucru care i-a determinat, de altfel, proasta funcționare și eșecul final. Explicațiile autorului

[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
profunzime și îi legitimează urgența”. Autorii își declară de la bun început independența față de cercurile guvernamentale și, implicit, față de forurile oficiale de specialitate, propunându-și o viziune pragmatică, în afara discursului administrativ-pedagogic consacrat. Cartea are o perspectivă predominant sociologică și filosofică, cu accent asupra politicilor publice: orientare deductibilă, de altfel, din profilul profesional al autorilor și colaboratorilor. Unii, cum ar fi Adrian Miroiu și Dakmara Georgescu, au fost cooptați pe parcurs în forurile de decizie ale ministeriatului Marga. Echipa recunoaște că, deși aparent

[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
abundentă: pornind de la un instrument util, lucrările Domniței Ștefănescu (Cinci ani din istoria României. O cronologie a evenimentelor, decembrie 1989 - decembrie 1994, respectiv Doi ani din istoria României. O cronologie a evenimentelor, ianuarie 1995 - ianuarie 1997), autorii urmăresc evenimentele, punând accentul, desigur, pe evoluția Convenției. în anexă sunt prezentate documente importante, reunite pentru prima dată într-o lucrare: între altele, Proclamația de la Timișoara, Declarația de principii și Carta Alianței Civice, Platforma-program a Convenției Democratice din România, Contractul cu România, componența guvernelor

[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
Tismăneanu, Fantoma lui Gheorghiu-Dej, Editura Univers, București, 1995, pp. 20-21: „At`t teoretic, c`t și practic, ceaușismul apare drept `ncercarea disperată a unei elite `mpresurate de a dob`ndi autoritate `n interior și recunoaștere pe plan internațional, pun`nd accentul tocmai pe calitățile care i-au lipsit `n mod izbitor `n cea mai mare parte din istoria sa: prestigiul național și influența [...]. Accesele șovine ale lui Ceaușescu, romantizarea trecutului arhaic al țării, identificarea pătimașă cu conducătorii mitologici traco-geți și cu

[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906

și cu meridianele și paralelele imaginare instalate de ordinea limbii. Cealaltă față a acestei concepții asupra limbii este clarificată de noua înțelegere a relațiilor dintre semnificare și desemnare. Celelalte două tematizări anterioare vedeau în limbă instrumentul unei desemnări. în perspectiva accentului tematic pe ceea ce este sau pe ceea ce putem cunoaște, limba apare numai ca instrumentul lipsit de autonomie al desemnării unor lucruri deja date sau al unor obiecte constituite în experiență. în noua perspectivă limba este însă cu totul altceva: semnificanții

Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
internă a unei limbi este un dat original și nu copia unei ordini care îi este străină. Glossematica transformă profund ideea de structură lingvistică, apropiind-o de structura și de combinatorica matematică. Din această nouă definire a structurii rezultă un accent mai hotărât pe ordinea proprie limbii: pentru Saussure fiecare limbă analizează în maniera sa substanța, fie fonică, fie semantică la care se aplică. Pentru fonologi - cum este Martinet - orice limbaj se identifică cu o anumită analiză a realității, reprezintă un

Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
Invocarea, mai mult exemplificatoare ori savuroasă, a ritualului sau a bucătăriei, alături de sistemele de înrudire și sistemele mitologice, are menirea să arate că această semiologie structuralistă rezidă în atribuirea caracterului de sisteme semnificante acestora prin analogie cu limbajul, și în accentul pe structura de cod a sistemelor considerate. Semiologia structuralistă a fost cea care a constituit coloana vertebrală a gândirii lui Roland Barthes, căci influențele care vin să se intersecteze fertil în spațiul teoretic al criticii literare pe care o reprezintă

Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
adevărat, deoarece faptele istorice nu prevalează asupra sensului revelat. Exegeza islamică are propriile ei reguli practice de interpretare: 1. Sensul literal este cel adevărat dacă nu e negat în mod expres; 2. Cuvântul nu e gândit doar în sens lingvistic, accentul cade pe frază, pe propoziție, pe ceea ce aduce sensul peste nivelul cuvântului; 3. Ambiguitatea e negată prin faptul că în folosire determinată cuvântul nu poate avea în același timp două sensuri; 4. Pentru înțelegerea cuvintelor vechi pot fi utilizate textele

Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
este să descopere uzajul individual al limbajului. Aici interpretarea e tehnică întrucît este obligată să urmărească virtuozitatea individuală a unui autor în exprimarea stărilor sale sufletești sau a gândurilor sale1. Mai târziu Schleiermacher va numi această interpretare psihologică, nu tehnică: accentul cade tot mai mult pe faptul că discursul este o creație ideatică. Regulile interpretării gramaticale nu sunt suficiente: textul reprezintă un moment al vieții autorului, deci interpretul trebuie să reproducă în conștiința sa starea psihică ce a dat naștere operei

Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
alte discursuri. Desigur, toate aceste idei nu depășesc mult nivelul teoretic structuralist anterior. Profund postmodernă este aici continuarea care poate fi rezumată astfel: cunoașterea științifică actuală sugerează ca model de legitimare cel al diferenței înțeleasă ca paralogie și cere ca accentul să fie pus de acum înainte pe dezacord, nu pe consens. Lyotard critică aici paradigma cunoașterii moderne, care, o dată cu generalizarea, cu abstragerea din multiplicitate, devalorizează eterogenitatea. Postmodernismul refuză orice formă de metanarațiune legitimatoare: "principiul unui metalimbaj universal este înlocuit de

Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]