17,559 matches
-
Schifirneț, Editura Albatros, București, 2001, p. 241.</ref> În absența acestei clase de mijloc, al cărei etos se confundă cu cel al libertății și capitalismului, arhitectura împrumutată de Principate în deceniul de după 1866 este, în termenii lui P.P. Carp, un castel clădit pe nisip, o potemkiniadă ce nu poate rezista examenului critic și lentilei lucidității. În jurul acestei absențe, discursul lui Maiorescu propune o radiografie a stării de fapt și un program de regenerare. Starea de fapt este rezumabilă fără dificultate: peisajul
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
intrau, după cum prescria religia lor. Pășind înaintea împăratului, când a văzut căzându-i pe ținută o picătură de apă, Valentinian, a lovit cu pumnul custodele, spunându-i că l-a contaminat. Pentru acest gest, împăratul l-a exilat într-un castel ridicat într-un loc singuratic, poruncind să fie torturat. După ce a stat închis un an și câteva luni, a primit conducerea imperiului ca răsplată a mărturiei sale; momentul decisiv al trecerii de la păgânism la credința creștină, care a avut loc
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
și îi simțim cum se pierd în perspectivă, tot așa cum simțim că se micșorează șipcile gardurilor alcătuite din verticale. În general, ne impresionează verticalitatea când este elementul dominant al unei forme. Blocurile-turn se impun ca verticale, turnurile posturilor de televiziune, castelele de apă sunt verticale decise. Linia verticală are și un sens metaforic: atunci când ne referim la o persoană vorbim despre verticalitatea sa morală, etică, estetică, ea fiind dimensiunea dominantă a omului, semnul personalității sale. Nu trebuie să uităm că arta
Arta compoziþiei by Ion Truicã () [Corola-publishinghouse/Science/594_a_1265]
-
saltele în poziții confortabile. Se comunică sarcina de lucru: „Ne prefacem că dormim. Închideți ochii, lăsați corpul moale, respirați ușor. Eu vă povestesc ce visăm. Voi vă imaginați visul. „ „A sosit vacanța mare. Noi am ajuns la mare. Facem un castel din nisip. Îi facem turnuri înalte și ferestre. La fereastra de sus apare o prințesă. Este neobișnuită. Are ochii de cireșe, buzele două felii de pepene roșu, ghirlandă de căpșuni. Lângă ea apare și un prinț. Coroana lui e făcută
COMPORTAMENTE CREATIVE ÎN ȘCOALĂ by Adriana Apostol, Iuliana Olaru () [Corola-publishinghouse/Science/720_a_1436]
-
și noi. V-a plăcut visul?” Activitate individuală Fiecare se așează la o măsuță și pe o foaie de hârtie desenează cum și-a imaginat visul, dându-i și un titlu: Împărăția fructelor; Țara vitaminelor; Prințul banană și prințesa cireașă; Castelul sănătății. Rezultatele vor fi expuse pe un panou de poliestiren și apoi analizate. 5. Mai multe capete la un loc Copiii sunt împărțiți în grupuri de câte 4. Un copil din fiecare grup va alege de pe masă un plic care
COMPORTAMENTE CREATIVE ÎN ȘCOALĂ by Adriana Apostol, Iuliana Olaru () [Corola-publishinghouse/Science/720_a_1436]
-
-său”; „Ce-și face omul singur nici dracu’ nu-i desface”.) „De Îndată ce faci Satanei concesiunea de-a discuta cu el, poți fi sigur că te bate În dialectică și te Înduplecă.” (L. Blaga) E greu să sprijini cu o bârnă castelul care e gata să se prăbușească. (După ce ai comis, de exemplu, o mare nedreptate, e greu s-o repari printr-o simplă scuză.) Nu se leagă câinele cu cârnați. (Nu se formează deprinderi sau obișnuințe trainice Într-un regim de
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
și ascunsă mereu sub un voal de nuntă, care și acesta este de fapt un voal de doliu. Cadrul acesta ireal, aproape oniric, îl regăsim și în Inima reginei (1971), unde "guvernează aceeași atmosferă gotică, cețoasă, cu tot felul de castele, cetăți, turnuri, scări, ziduri, un spațiu labirintic, în care urcușul și coborâșul, morții și viii se confundă ambiguu, în care Ieronim regele, Ierodesa regina, Nathanael fiul și eul poetic joacă aceeași dramă cu măști a iubirii imposibile, a substituirilor gemelare
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
cu cît e mai insignifiantă. Ce Înseamnă literatura de apartament, astăzi? Pentru unii, apartamentul este singurul spațiu În care o experiență mai poate fi autentică - apartamentul, scările blocului, magazinul, autobuzul sau autoturismul, pentru că celelalte - cîmpul de luptă (defunct azi), natura, castelul, alcovul, chiar piața - au devenit toate niște scene. Mă alătur, atunci cînd folosesc cuvîntul experiență, lui Olivier Mongin din cartea sa Face aux scepticismes publicată În 1994, reluată și adăugită În 1998. Numai această carte ar merita o discuția aparte
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
loc aparte În memoria cititorilor francezi. Mai mult, Pascal Quignard, deși fidel convingerii că cel mai mare blestem al umanității este acela de a resimți permanent nevoia redempțiunii - așadar și pe aceea a unui Salvator - se așează totuși În pragul castelului Isoldei celei Albe, cu stiloul În mînă, oferindu-i mîntuirea, adică un cal troian. Pascal Quignard se vede de fapt urmașul lui Albucius, autorul frazei citate În volumul omonim apărut În 1990 la editura POL: „Popillius este un exemplu pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
unei percepții a supravegherii total diferite, derutante chiar. Înrudirea cu răsturnarea ludică este cât se poate de evidentă în actul al V-lea din Nunta lui Figaro. Profitând de întuneric, cât și de adăpostul oferit de arbuștii deși din parcul castelului, adversarii Contelui se ascund ca să asiste nevăzuți la declarațiile pe care acesta urmează să le facă soției sale deghizate în slujnică. Beaumarchais introduce un comic de substituire în contextul dispozitivului de supraveghere conceput de șiretul și iscusitul Figaro. Pentru public
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
de Jan Kott care, vorbind despre Hamlet, constata: „cuvântul cu cea mai mare rezonanță pe scenă este a supraveghea” (Kott, p. 56). Supravegherea se manifestă încă de la început: „Cine e acolo?”, întreabă neliniștit străjerul însărcinat, alături de camarazii lui, cu paza castelului Elsinor, cu supravegherea a tot ceea ce se petrece în afara zidurilor acestuia, de unde dușmanul ar putea năvăli pe neașteptate sau s-ar putea strecura pe furiș, nevăzut de nimeni. Pe meterezele castelului-cetate, oștenii stau la pândă, „veghează” într-un spațiu delimitat
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
făcut-o, se justifică ele, deoarece s-au aflat în posesia unor informații diferite de cele prevăzute și, oricum, altele decât cele așteptate de noul lor stăpân. Tocmai pentru că li se ordonase să pândească apariția oștenilor lui Fortinbras, să apere castelul de o răzbunare venită din exterior și nu de o fantomă dinlăuntrul cetății, străjile rup contractul cu puterea oficială și trec de partea celeilalte tabere. Ceea ce nu înseamnă că sunt niște trădători, niște iude, nimeni nu i-a cumpărat, ei
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
strategii, nu au și aceiași sorți de izbândă: acolo unde una eșuează, cealaltă reușește. În ultimă instanță, ceea ce frapează este faptul că amândouă folosesc același tip de „capcană”, confirmare clară a generalizării practicilor de supraveghere la Elsinor: spionajul, iată regula castelului! Hamlet pregătește o „cursă de șoareci” în care să prindă „conștiința (presupus vinovată) a regelui”. Ideea i-a dat-o, zice el, lectura unei piese vechi, unde se spunea că ucigașii se trădează când se văd confruntați cu crima comisă
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
mașinăriilor, pe scena lui Sellars sau pe cea a lui Castorf, între spectatori și personaje intervin intermediari echipați cu camere de luat vederi, care circulă încolo și încoace prin platou, precum odinioară santinelele prin fața palatului lui Creon ori pe meterezele castelului de la Elsinor. Ei ne permit să vedem totul și, bineînțeles, să nu mai deosebim esențialul de neesențial, să ne lăsăm înghițiți de masa de informații ce rezultă ca o consecință a acestei operații de supraveghere generalizată. Se spune că Dionysos
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
coridor constituie un obiect, iar ca urmare are nevoie de o centricitate proprie. În consecință, fiecare componentă a cadrului arhitectural exemplifică țesătura internă a celor două sisteme. Când privim orașul Roma de pe dealurile de la Gianicolo, remarcăm diferitele monumente circulare - Panteonul, Castelul Sant’Angelo, Colosseumul ș.a.m.d. - detașându-se de țesătura străzilor, ca unități autonome. Aceasta înseamnă că respectivele clădiri se comportă ca tondouri și ca alte forme circulare pe care le-am discutat în capitolul V. Odată ce depășim această diferență
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
prin râpele vieții sau moare de plăcerea de a fi hoinar și, ca în primul volum, câinele este sufletul vânătorului. Universul este livresc în "Fals tratat de vânătoare", poetul este retoric și obosit; spațial este pădurea, un fel de Arcadie, castelul devine casa preotului, iubita pe care o adoră are părul lung și negru, e tandră, capricioasă, dulce și amară. Lipsesc din acest volum elementele oculte, bocetele, stampele și goblenurile medievale, poetul se îndepărtează de universul caracteristic poeziei lui. "Hăitașii sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ne sugera stări sau atmosfere. "Eram un înecat cu ochii deschiși/ Pe un râu în care pătrunsesem din greșeală/ atras de irișii albi și nedeciși". Universul cuprins în celelalte volume 2 se raportează la mitologia cotidianului ("Cu liniștea tăcerii", "Plajă", "Castel în alb", "Menire de țară"), reînvie casa părintească, orașul, strada, dragostea, cu o notă elegiacă, legată de trecerea timpului. Versul alb, nu lipsit de muzică interioară, notează impresii ("Calm de noiembrie"). Intuim luciditatea și o ușoară amorfizare, odată cu transpunerea într-
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cuvintele tac, nu-i mai pot cuprinde zbuciumul, lumina, singurătatea. Iată-l consemnând declinul biologic: Iar cade noaptea lent în trup/ și trec prin frunze ochi de lup/ iar urcă toamna lângă stele cu pleoapele-mi, prin ceață grele". Iluzia castelelor în Spania sau încercări de a atinge absolutul descoperim și în poezia lui Nicolae Dragoș: Ne jucăm în fel și chip/ de-a castele pe nisip." În 1974, N. Dragoș publică "Scut etern". Volumul stă sub semnul poeziei civice: "România
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
frunze ochi de lup/ iar urcă toamna lângă stele cu pleoapele-mi, prin ceață grele". Iluzia castelelor în Spania sau încercări de a atinge absolutul descoperim și în poezia lui Nicolae Dragoș: Ne jucăm în fel și chip/ de-a castele pe nisip." În 1974, N. Dragoș publică "Scut etern". Volumul stă sub semnul poeziei civice: "România/ țară cu nume de doină/ cu nume de flacără/ țară,/ inimă fără țărmuri, bătând/ peste veacurile vremii solemn." Actul de identitate cuprinde în el
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
sau „din nichel”, cărora li se aplica un tratament artistic: erau, adică, după caz, cizelate, vospite, vernisate, bronzate, argintate, aurite sau combinate cu materii fine.8) Apoi - „candelabru”. Sărbătorit, la 15 decembrie 1956, după împlinirea a 75 de ani, în „Castelul Nababilor”, Bacovia a scris imediat după festivitate un poem care începe cu versurile: „Seară plăcută.../ Lumini de candelabre...”. 9) Cuvîntul acesta apare pentru prima și ultima oară în poezia sa. în termeni comerciali, „candelabrele” erau definite, ca și lămpile, „obiecte
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
sau aurite) și accesoriilor (din materii comune sau din materii fine).10) Poemul „Festivă” mai trimite în încă două locuri la ideea de lux: „Am văzut bogățiile de aur/ Și mătase ale trecutului/Acum ale lui AZI!...// Da, fusei în castelul/ Nababilor/Cu cristale, oglinzi și marmoră”. Așadar: „aur”, „mătase”, „cristale”, „oglinzi”, „marmoră”. Acestea sînt prezente, o dată sau de mai multe ori, și în poeziile mai vechi. Iată: „Pantofi de aur, expuși în vitrină” („Pantofii”), „în fotoliu, ostenită, în largi falduri
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Cum negre gînduri cad pe mine”14). Plopii sînt amplificatorii propriilor îndoieli și suferințe: „Clavirile plîng în oraș/ Pe-o vreme de toamnă pustie.../ Și plopii plîng tot în oraș,/ Și-n totul e-o grea agonie.// Par casele triste castele.../ Amorul, aici, a murit/ Și poate că plîng la clavire/ Fecioare cu păr despletit...// Trec singur... și tare mi-e teamă.../ Și, unde mă aflu, nu știu -/ Vai, plopii detună orașul.../ Clavirile plîng în pustiu...” ( „Mister”)15) Deși mai rari
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
despre vizitele lor la Bacovia - puțini, foarte puțini - trebuie musai trecut bucovineanul Traian Chelariu. A lui (vezi: Strada Lebedei nr. 8, Ed. Paideia, 2002, p. 6870) a fost duminică 9 decembrie 1956, ceea ce înseamnă cu cinci zile înaintea festivității din „Castelul Nababilor”. A stat în casa poetului aproximativ trei ore, notînd la sfîrșit că i-a făcut „mare plăcere”. îl vedea întîia dată pe Bacovia, fapt pentru care l-a privit cu cea mai sinceră curiozitate. Rezultatul: un portret pătrunzător, fizionomic
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
un cal, care, "cu nara-i arzînd și cu coama pe vînt", saltă peste creștete de stînci și prăpăstii adînci, "ca cerbul urmat de săgeat' arzătoare". Junele poartă sub manta-i o mandolină. Astfel, el ajunge la fereastra unui vechi castel, care este luminat de mii de lumini și răsună de mare cîntare de barzi. Înăuntru dansează niște ființe albe, parcă purtate de zefirii de prin grădini. La acea horă, cîntă nimfele, întîi din lire, apoi din ceteri, apoi cîntă barzii
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
către sfîrșitul lunii octombrie, a fost cea mai lungă și cea mai ocupată cu activitatea sa poetică. În această vreme, a fost făcută a treia prelucrare a poemei Ondina, care acum a căpătat titlul Eco. Poetul, aflat tot la fereastra castelului, de data aceasta recită Sara pe deal. Înainte de a trece această poezie prin trei versiuni, poetul și-a luat note de peisagiu seral, în proză, în Geniu pustiu și mai ales în narațiunea intitulată provizoriu Cuconul Vasile Creangă: "Abia sara
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]