18,520 matches
-
Vădeni, Cotu Lung etc. Prin cazarea acestor evrei în casele locuitorilor, s’a produs o nemulțumire în rândurile acestora și în plus evreii nu mai putea să fie supravegheați în bune condițiuni, din care cauză mulți dintre evrei umbla fără rost prin sat și chiar plecau fără voe prin orașul Brăila unde au fost prinși de jandarmi și trimiși Detașamentului prin serviciul de transferare. În urma intervențiilor făcute atât de noi cît și de Prefectura Județului Brăila, către sfârșitul lunei Mai 1943
Munca obligatorie a evreilor din România (1940‑1944). Documente by Ana Bărbulescu, Alexandru Florian (ed.); Alexandru Climescu, Laura Degeratu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/800_a_1752]
-
pot fi lăsați singuri să lucreze dela ora 13 la ora 15, întrucât majoritatea sunt de rea credință și numai prin control și impulsuri produc lucru, rămânând singuri nu dau nici un randament fără supraveghetori, și nu ar mai avea nici un rost menținerea lor până la orele 15. Dispozițiunile Dvs. rugăm a ni se ordona. COMANDANTUL BATAL. IV. ADM-TIV Locot. Colonel, C-tin Botez Ofițer cu Cazarmarea Plut. Major, Bulgaru D. *Adnotare: Rez. favorabil. ARHIVA INSHR-EW, RG-25.003 M, MAN, rola 32, dosar
Munca obligatorie a evreilor din România (1940‑1944). Documente by Ana Bărbulescu, Alexandru Florian (ed.); Alexandru Climescu, Laura Degeratu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/800_a_1752]
-
de origină etnică-Evrei, se anulează; aceștia urmând a se bucura, pe timpul concentrărei sau serviciului în termen sub arme, de aceleași drepturi și în aceleași condițiuni ca și restul trupei de origină etnică-Română.” Această diferențiere de tratament nu-și mai avea rostul astăzi, când toate legile cu caracter rasial au fost abrogate și când, conform constituției în vigoare, toți cetățenii Români - indiferent de origina etnică, sunt egali în fața legilor, având aceleași drepturi și obligațiuni către Stat. Restul dispozițiunilor prevăzute la Art. 16
Munca obligatorie a evreilor din România (1940‑1944). Documente by Ana Bărbulescu, Alexandru Florian (ed.); Alexandru Climescu, Laura Degeratu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/800_a_1752]
-
putea vorbi mai rar? Nu mă descurc foarte bine cu cititul pe buze. Ea silabisi răspicat: „Îmbrăcați și încălțați astea“. Nu prea aveam chef să port manta de ploaie, dar îmi dădeam seama că obiecțiile nu și-ar fi găsit rostul. Mi-am scos tenișii și am încălțat cizmele de cauciuc. Am îmbrăcat mantaua peste tricou. Era cam grea, iar cizmele cu vreo două numere mai mari, dar am decis să nu mă plâng. Tânăra a venit în fața mea și mi-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
vreți să spuneți cu „cazuri extreme“? — Păi... bine, îți spun, dar numai ție. Să știi că nu o să mai existe sunete pe lume. — Cum adică? am sărit eu ca ars. — Va dispărea complet sonorul pentru că sunetele nu-și mai au rostul în evoluția omenirii. Ba dimpotrivă, nu fac decât să dăuneze, așa că, mai devreme sau mai târziu, tot ne dispensăm de ele. — A, deci nu vom mai auzi nici ciripitul păsărelelor, nici susurul apei. Nici măcar muzică... — Bineînțeles. — O să fie cumplit de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
-mă că discuția o să se lungească, am renunțat. Documentele erau în ordine și remunerația stabilită. N-aveam de ce să mă îngrijorez. Pe lângă asta, bătrânul evitase Agenții ca să nu se scurgă secretele, așa că mai bine ocoleam și eu orice discuție fără rost. Nu-mi plăcea deloc individul care răspundea direct de mine. Era înalt, slab, la vreo treizeci de ani, genul de om care pretinde că le știe pe toate. Pe cât posibil, voiam să am cât mai puțin de-a face cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
apucă multe zile. Cred că nu le priesc mediul și clima. Iernile sunt lungi. Puține umbre au mai apucat să vadă primăvara. Am estimat dintr-o privire șansele de a mai continua jocul, dar am constatat că nu mai avea rost. Nu, nu te lăsa! Ai mai avea la dispoziție cinci mișcări și adversarul poate foarte bine să greșească între timp. Du bătălia până la capăt! Nu da cu piciorul nici măcar unei singure șanse! — Bine, încerc. Până mi-am calculat eu mișcările
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
și s-a așezat iar la masă, în fața mea. — Nici eu nu știu prea bine. Poate pentru că am apărat prea multă vreme orașul acesta. Am trăit tot timpul cu impresia că dacă plecam de aici, viața mea își pierdea tot rostul. Acum nu mai contează. — Vă pare rău că ați renunțat la umbră? — Nu, spuse Colonelul clătinând vehement din cap. Nu regret niciodată nimic. Oricum regretele nu-și au rostul. I-am luat Regina ca să-mi pot urni Regele. — Frumoasă mișcare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
impresia că dacă plecam de aici, viața mea își pierdea tot rostul. Acum nu mai contează. — Vă pare rău că ați renunțat la umbră? — Nu, spuse Colonelul clătinând vehement din cap. Nu regret niciodată nimic. Oricum regretele nu-și au rostul. I-am luat Regina ca să-mi pot urni Regele. — Frumoasă mișcare! exclamă bătrânul. Ți-ai eliberat Regele, dar îmi pot deplasa și eu Calul. În timp ce bătrânul se gândea la următoarea mișcare, am mai pus de-o cafea. Așa ne petreceam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
foarte derutat. — Cum de poate fi sufletul atât de imperfect? întrebă ea zâmbind. Mi-am scos mâinile din buzunare și le-am privit. Scăldate în lumina palidă a lunii arătau ca o pereche de sculpturi ce nu-și aveau nici un rost pe lume. — Și eu cred că e imperfect. Dar lasă urme. Ca niște pași pe zăpadă. Îi putem totuși urmări. — Și unde ajung? — La persoana respectivă. Fără suflet însă, nu ajung nicăieri. Am privit luna. Plutea deasupra orașului, învăluind Zidul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
pășești cu încredere, nu se întâmplă nimic rău, n-are de ce să-ți fie teamă. Gândește-te la ceva frumos, la oamenii pe care i-ai iubit, la evenimente petrecute în copilărie, la lacrimile pe care le-ai vărsat fără rost, la planurile de viitor, la muzica preferată. La ce vrei tu. Atunci îți dispare teama. — Pot să mă gândesc la Ben Johnson? am întrebat-o. — Ben Johnson? — A jucat în westernurile lui John Ford. Călărea minunat! — Ești grozav! zise ea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
rău. De spaimă, simțeam o sudoare rece pe spate în timp ce alergam. Am înțeles că nu era vorba de cutremur. Ceva mult mai îngrozitor decât un cutremur, dar nu-mi puteam imagina ce anume. Și nici nu cred că avea vreun rost. Situația părea să scape de sub control. Nu ne rămânea decât să ne adunăm puterile ca să putem depăși prăpastia ce despărțea forța imaginației de actuala stare de lucruri. Tot era mai bine să încercăm ceva decât să nu facem nimic. Am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
care trăiesc la lumina soarelui, să-mi alimentez fiecare celulă cu vești proaspete, pline de aer. — Se vede sanctuarul, zise ea. Am vrut să ridic privirile, dar am alunecat, așa că m-am concentrat mai departe asupra mersului. Oricum n-avea rost să aflu ce culoare și ce formă avea, din moment ce tot ne apropiam de el. Mi-am adunat ultimele fărâmițe de putere ca să rezist. Mai avem zece metri, zise iar fata. În clipa în care a rostit cuvintele, au încetat brusc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
se mai auzea. Îmi era totuna. M-am decis să supraviețuiesc și voi supraviețui deci. Vreau să-mi recuperez amintirile. Nu mă mai las manipulat! Îmi venea să țip ca să audă toată lumea, însă am realizat imediat că n-avea nici un rost să țip în poziția în care eram, agățat de stâncă, în beznă totală. Am întors puțin capul și am ridicat privirile. Ea urcase mai mult decât estimasem. Oare ce distanță era între noi? Dacă era s-o măsor în etaje
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
uitat lumea de ele. Apropo, am înțeles că ți-ai dori un instrument muzical. Am încuviințat. Îmi era clar că nu-i scăpa nimic. — De regulă, nu ținem instrumente muzicale în oraș, dar asta nu înseamnă că nu putem face rost. Îți faci treaba foarte serios, așa că nu văd la ce te-ar împiedica să ai un instrument. Du-te la termocentrală și întreabă-l pe paznicul de acolo. S-ar putea să-ți găsească el ceva. — Termocentrală? am întrebat uimit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
las singuri, zise Paznicul râzând. Cred că aveți să vă spuneți o mulțime de lucruri. Bine, stați de vorbă liniștiți... dar nu prea mult. Să nu cumva să vă dea prin cap să rămâneți împreună pentru că iar vă despart. Ce rost ar avea atâta bătaie de cap? N-ar fi bine pentru nici unul din voi. Sper că înțelegeți ce vreau să zic. Am încuviințat. Poate că avea dreptate. Dacă ne lipeam la loc, iar o lua de la capăt cu ritualul despărțirii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
o ieșire. Păsările zboară peste Zid, nu? Încotro o iau păsările care trec Zidul? În lumea din afara lui, nu? Există o lume dincolo de el. Orașul a fost împrejmuit cu Zid tocmai ca să nu ajungă oamenii de aici dincolo. Altfel ce rost ar fi avut Zidul? Așa că trebuie să existe undeva și o ieșire. — S-ar putea să ai dreptate. — O găsesc eu și fugim împreună de-aici. N-am deloc chef să dăm ortul popii în văgăuna asta mizerabilă. Umbra tăcu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
s-o faceți și mai puțin profesionistă. Mă interesează să atingeți toate punctele. — S-ar putea să dureze și o să te cam superi pe mine dacă-ți spun tot. N-am să mă supăr. N-ar mai avea oricum nici un rost. — În primul și-n primul rând, trebuie să-mi cer scuze, zise Profesorul. Recunosc că m-am folosit de tine și ți-am pus viața în pericol. Îmi pare tare rău. Regret din tot sufletul, dar a fost inevitabil pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
reacție din partea organismului tău. Prin măsurarea acesteia aș fi putut obține date exacte privind forța ta, personalitatea și originea ei și multe alte lucruri concrete. Ați fi putut obține? Și nu mai puteți? — Ba da, dar acum nu mai are rost. Simbolatorii s-au înhăitat cu Întunegrii și mi-au distrus laboratorul și o dată cu el, toate materialele. Am mai trecut pe acolo ca să mă conving. Totul era praf și pulbere. N-a mai rămas absolut nimic. Așa că nu mai pot măsura
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
capăt unui posibil dezastru. Nici Sistemul, nici Fabrica n-ar fi fost în stare de așa ceva. Singura soluție a fost ca bunicul meu să lase baltă proiectul. Îmi pare rău pentru tine și pentru alți Computatori, dar chiar nu avea rost să meargă mai departe. Dacă ar fi făcut-o, ar fi fost prea mulți sacrificați în afacerea asta. — Ai știut toate astea de la bun început? am întrebat. — Da, mărturisi ea după o scurtă ezitare. — Și de ce nu mi-ai spus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
cu femeia. Le știe toate secretele. Deși extraordinar de talentat și cântă jazz ca nimeni altcineva, s-a apucat de băutură. Mi-am dat seama într-o fracțiune de secundă că eram de-a dreptul tâmpit și că n-avea rost să mă mai gândesc la asemenea prostii. Nici nu putea fi un scenariu real. Cu cât mă gândeam mai mult la realitate, cu atât se amplifica haosul din mintea mea. Era ca o cutie de carton în care se tot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Dacă mai continua ninsoarea, până dimineață groapa se astupa de tot. Și-ar fi putut da și ei seama dacă s-ar fi uitat la norii grei. Dealul de nord era deja acoperit pe jumătate de zăpadă. Pentru că nu înțelegeam rostul gropii pe care o săpau bătrânii, m-am întors resemnat la sobă. M-am așezat pe scaun în fața ei și am încercat să nu mă gândesc la nimic. Priveam doar cărbunii încinși. Probabil că nu-mi voi aminti nici o melodie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
la un plan de bătaie. Era aproape unsprezece și jumătate. Nu mai aveam la dispoziție decât douăzeci și patru de ore. Trebuia să decid ce am de făcut în ultima mea zi de viață. Nu puteam s-o las să treacă fără rost. Afară ploua mărunt și liniștit. Dacă n-aș fi văzut picăturile de ploaie de pe streșini, n-aș fi zis că ploua. Niște copii strigau pe cineva. Fata din baie cânta un cântec, dar nu-mi dădeam seama despre ce era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
slăbită pe cât par. E adevărat că nu sunt puternică, dar vomit și zac în pat ca să-l induc în eroare pe Paznic. Încă mai pot sta în picioare, și chiar umblu. Vrei să fugim? Dar ce altceva să facem? Ce rost ar fi avut să mă agit atâta dacă nu aveam o țintă precisă? Trebuie să o întindem în maximum trei zile. Mai mult nu rezist eu. Aerul de-aici e absolut îngrozitor. Irespirabil de-a dreptul și nu mai pot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
nu o poți duce în pădure, continuă Umbra. Este perfectă și n-are suflet. Cei perfecți locuiesc în oraș și n-au voie să intre în pădure. O să rămâi singur. Singur de tot. Nici acum nu înțelegi că n-are rost să rămâi aici? — Unde se duc sufletele? am întrebat. — Doar ești cititor-de-vise, se răsti ea. Cum de nu ți-ai dat seama până acum? Nu mi-am dat și gata. — Bine, îți spun eu. Sufletele oamenilor sunt transportate dincolo de Zid
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]