17,957 matches
-
de la începutul mesei, apoi cam toropit de vinul așa bun, servit de noi toți, a absentat de la cele vorbite cu atît însuflețire de d-l Mareș și a rămas în cugetul său la pomenirea celor adormiți; de aceea a tot rostit «Veșnica pomenire!». Ai observat că la sfîrșitul cuvîntării d-lui Mareș, eu l-am trezit pe d-l Bacovia din visarea lui, spunîndu-i că sîntem gata de plecare. Și, d-le șef de secție, să nu uiți niciodată că în
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
întrevăd, totuși, nervozitatea, iritarea, o anume incomoditate. Efortul vizibil de a articula cît mai clar cuvintele evidențiază, apoi, pronunția sa moldovenească, nemodificată de șederea peste un sfert de veac în București. El zice primavară, zapadă, democrati etc. Cînd, citind Decembre, rostește „Și vino și tu mai aproape” ai revelația felului său intim de a fi. Cea mai emoționantă, în lectura sa, e însă poezia Rar, în care versuri ca „Tremur, tremur, tremur” sau „Singur, singur, singur” vibrează atît de dureros, încît
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
și Ștefan Voitec, Ed. Politică, 1983, p. 225. 4. G. Ibrăileanu, „Din lumea scriitorilor... Spiridon Popescu”, în Opere, 2, Ediție critică de Rodica Rotaru și Al. Piru, Ed. Minerva, 1975, p. 367. 5. P. G. Cantilli, Politica solidarității naționale. Discurs rostit în ședința Senatului la 26 ianuarie 1916, Tipografia Curții Regale, 1916, p. 28. 6. H. [H. Sanielevici], „Al. Ciurcu, Sub ocupație-Struguri «Mackensen»”, în „Curentul nou”, 1, nr. 15, 9 mai 1920, p. 239. 7. Mihai Ralea, „Vasile PÎrvan și tînăra
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
arbori răsună dictarea/ N-auzea decât cuvintele sale/ Și totuși afară se-ascunde lumina,/ se clatină-n margini de roșu aprins/ Afară se află lumina, fără-ndoială,/ și apa din lacuri gemea, încrețită/ de pala de vânt, nicicum de verbul/ rostit din cartea cu file de aur". În ciuda aparențelor contrare, în mitologia lirică la care Ștefan Amariței trudește neostoit, începând cu Plaja sau Pe malul Aheronului, figurile asociate genezei și miracolului ocupă, ca întotdeauna, o poziție centrală. Referințe critice (selectiv): Marian
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
de sfârșit de secol XX: "rău armat apropiere furișă/ de lucruri tatonare înconjur/ tăcere fugar împărțită// a vorbi numai în cercuri concentrice/ a imagina muzica unor moarte umbre/ și a celor fără contur...// și nici astrul nopții luminând!// a putea rosti neauzit corzi/ rupte ale lirei în vânt "moi, je suis le bien armé".// Moartea proiectele lucind cu/ disperare în/ noapte" (subl. mea, E.I.). Această retorică, să o numim a aproximării lumii printr-o sensibilitate atentă mai puțin la contururile ei
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
puterea care ține cerul/ foc mi-e acum lăuntric, mi-a pătruns/ celulă cu celulă, fir cu fir// și mă trăiește însuți Adevărul,/ nimic nu-mi este de știut și-ajuns,/ suflare în suflarea Ta respir!". Dimensiunea existenței care se rostește, în/ prin fiecare Cuvânt în cuvânt, nu poate fi, prin urmare, decât una aurorală; identic, ființa rostuită prin logos nu poate fi decât una duminicală. In fiecare dintre volumele lui Nicolae Ionel exultă omul de duminică și de sărbătoare, cel
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
care, prin ricoșeu, apare din ce în ce mai des și profilul ideatic al celui care contemplă fața întunecată a existenței diurne, cititorul își amintește că semnatarul lor este un legis peritus. Pe spații întinse, discursul textual se construiește aproape exclusiv din judecăți morale rostite cu dispreț sau cu un sarcasm vecin cu cinismul. Sau, dacă vreți, dintr-un fel de denunțuri mai mult sau mai puțin voalate ale unei stări de fapt îngrozitoare, pe care poetul le percepe exact așa cum sunt. Hipersensibilitatea ori sensibilitatea
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
colectiv ce mizează, cum spuneam, tocmai pe sancționarea viciilor. Iată-i, spre exemplu, pe iubitorii de etilism, la fel de vinovați precum demagogii: "unii ținându-și capul în mâini/ cu grijă/ să nu se verse/ ce s-a urcat la cap/ alții rostind cuvinte/ în forma grațiosului sughiț/ oratoric" (Lăcașul de dincolo de ape). Arătate cu degetul, într-un registru similar, sunt și spiritele gregare, culpabile de asumarea inconștientă a anonimatului ca destin: "suntem/ suntem asemenea unei turme/ și ne hrănim/ cu rodul altor
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
volumul Planeta O (Editura Junimea, Iași, 2002). Un volum care, împrumutând din forma jurnalului intim, preia și unele dintre convențiile diaristice, pentru a configura imaginea unui dedans care îl eclipsează total pe dehors, într-o tentativă dramatică de a se rosti autentic, epurat de măștile histrionice și de orice intenție de a epata eventualele expectanțe ale unui cititor familiarizat cu opera sa anterioară. Autorul utilizează aici, cu cele mai bune rezultate estetice, tehnica decupajului domestic. Faptul cotidian, cu atât mai mult
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
acelor masive forestiere întunecate de pe malul stîng al Rinului, un călător misterios este introdus în imensa sală subterană a unui castel părăsit. Acolo erau adunați zeci de oameni mascați, în fața lor călătorul acceptă să se supună unor încercări curioase, să rostească jurăminte ciudate. "Beau, spune el, pentru moartea celor ce vor trăda secretele sfintei asociații". Dar, deodată, ridicînd glasul, întrerupse interogatoriul la care era supus. Nu este altul, anunță el, decît cel așteptat. Cel căruia providența i-a încredințat misiunea glorioasă
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
P.U.F., 1980) 19. Aceste metafore pot să trimită intertextual la "discursul social" într-un raport de convenție culturală (a se vedea R. Amossy) sau să aparțină unui limbaj de lemn (adesea în cazul la Flaubert) cum sînt clișeele rostite de Emma (din lecturile sale): "[...] tristețea năvăli în sufletul său cu-n dulce urlet precum vîntul printre ruine de castele părăsite". 20. Ele sînt dominate, dar nu absente în scriitura realistă (a se vedea analiza făcută diseminării semului "bovin" în
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
o povestire: (55) MAȘINA LUI ALI BABA (sau cum Chrysler Simca 1307 / 1308 face să se descopere comorile confortului și ale dotărilor luxoase) Înăuntrul peșterii o magnifică mașină se arătă strălucind în mii de culori. Ali Baba se apropie și rosti din nou cuvintele fermecate. Într-o clipită portiera automobilului se deschise larg lăsînd să se vadă minunății și mai uluitoare. Ali Baba descoperi un interior luminos, larg și spațios, fotolii moi îmbrăcate în catifea. Dintr-un radiocasetofon se auzea o
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
se descopere comorile confortului și ale echipamentului)". O ultimă izotopie de semnalat este cea a ficționalității. În calitate de personaj foarte cunoscut din ficțiune, Ali Baba aduce cu el un anumit număr de elemente aparținînd intertextului literar, ca de exemplu: înăuntrul peșterii; rosti din nou cuvintele fermecate; într-o clipită portiera automobilului se deschise larg; pe dată ieși afară din peșteră; dacă m-ar vedea acum califul. La nivel secvențial, remarcăm că modul obișnuit de funcționare tabulară al descriptivului este introdus într-o
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
ieși afară din peșteră; dacă m-ar vedea acum califul. La nivel secvențial, remarcăm că modul obișnuit de funcționare tabulară al descriptivului este introdus într-o serie evenimențială. Obiectul este descris datorită faptelor personajului (A FACE): Ali Baba se apropie + rosti + descoperi + apăsă + acționă + se așeză + potrivi + învîrti + se gîndi. O serie întreagă de acțiuni orientate temporal, o saturație de perfect simplu și un intertext ficțional: totul ne duce la gîndul că este vorba de povestire. Însuși titlul creează ambiguitate: pe
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
leaves, purpură unduitoare de sumac, praf aspru și dulceag de ghimbir, o oază sclipitoare de piper alb, negru, verde și roziu, un soare roșu din neprețuit șofran, sirocco amețitor de kamoun; galanga, karvi, ras-ehanout, scorțișoară: condimentele. Inspirați aromele lor nemaiîntîlnite. Rostiți numele lor, literă cu literă, rotunjindu-le pe buze, ca pe o stranie incantație, o invitație către Oriunde. Emois, 1986 Soluție Cele două secvențe prezintă particularitatea de a nu prezenta, pentru început, tema-titlu. În A, se află mai întîi caracterizarea
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
un "da" sau pentru un "nu" sunt asasinați oamenii în lagărele de concentrare, sunt lapidate femeile adultere, sunt distruse opere de artă și sunt arse cărți în numele unei ideologii sau al alteia. Viața care oscilează între "da" și "nu", mereu rostite cu o convingere absolută, nu poate fi decît viața unei marionete. Dar cine trage sforile acestor marionete? Lumea modernă este ea pregătită pentru drumul lungii inițieri care ne-ar putea scoate din acest cerc infernal? Artiștii au fost primii care
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
ne-ar putea scoate din acest cerc infernal? Artiștii au fost primii care au înțeles ce se află în joc, ce este între "da" și "nu". La sfîrșitul piesei sale, Nathalie Sarraute își face personajele ("da" și "nu" interschimbabile) să rostească aceste cuvinte: "H.1: Pentru un da..; sau pentru un nu? Tăcere. H.2: Da sau nu?... H.1: Și totuși, nu e același lucru... H.2: Într-adevăr: Da. Sau nu. H.1: Da. H.2: Nu!"2 Și
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
2001. 14 Arhivele Alde Lupasco-Massot. 15 Jean-François Malherbe, "Un choix décisif à l'aube de l'éthique: Parménide ou Héraclite" ("O alegere decisivă în zorii eticului: Parmenide sau Heraclit"), în curs de apariție. 16 Georges Mathieu, " Mon ami Lupasco", alocuțiune rostită la Congresul Internațional "Stéphane Lupasco L'homme et l'œuvre", 13 martie 1998, Académie des Inscriptions et Belles Lettres, Salle Hugot, Paris, organizat de Centrul Cultural Român din Paris, Serviciul Cultural al Ambasadei României în Franța și Centrul Internațional de
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
de peste Prut făcea să i se difuzeze prin "Europa Liberă" un eseu tulburător pe acestă temă: Cine a stins lumina? Era puțin după Congresul PCR și înaintea vizitei pe care Ceaușescu avea s-o facă la Kremlin, pentru a-și rosti din nou adversitatea față de reforme și de schimbările deja produse în sistem prin "revoluțiile de catifea". Eseul în cauză era în fond un apel la resurecție, iar autorul, Ion Druță, un gorbaciovian care îndeplinea, se spune, și o funcție de consilier
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
mai plină de mister decât o prezintă unii. În acest spirit am socotit că n-ar fi inutil a aduna sub copertă unele texte subscrise de noi înșine în primul an de după răsturnarea lui Ceaușescu, interstițiu asupra căruia s-au rostit mai ales analiști din alte discipline. Privirea unui istoric nu e poate superfluă în tentativa de a contura mai exact momentul. Mi-ar plăcea să se vadă în aceste pagini o preocupare constantă de a sesiza, în plin mers al
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
mai potrivite modalități de a sprijini, cu instrumentele profesiei, noul curs. Au așteptat destul, s-au străduit după puteri să recupereze câte ceva din spațiul necuprins al adevărului, au recurs de nevoie la aluzii și lecturi piezișe, e acum timpul să rostească limpede ce gândesc, ce cred, ce vor. Cronica, ed. sp., 24 dec. 1989, p. 1 Chemarea istoriei, chemarea vieții poartă în manuscris data de 23 decembrie 1989. A doua zi, Andrei Pippidi îmi transmitea prin telefon Apelul istoricilor români, la
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
care e una a reintrării noastre în lume, după o lungă și tragică paranteză, în care s-a putut închipui, demențial, izolarea societății românești de tot ceea ce înseamnă ofertă a lumii civilizate, deschiderea spre valorile universale. Cu cât omenirea se rostea mai ferm spre o nouă solidaritate, dincolo de orice sectarism ideologic, religios, rasial etc., cu atât mai mult sumbra dictatură se refugia într-un discurs al izolării îmbufnate, orgolioase și stupide. Ea a sperat că va putea înlocui universalitatea de care
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
a fost posibil" să fie asumată de toți membrii societății noastre, la modul serios, în intimitatea inaccesibilă a fiecăruia. Acolo ar trebui să se producă adevărata decizie a primenirii, acolo penibila interogație trebuie să rodească în adevăr. Chemat a se rosti, după căderea dictaturii naziste, Heidegger a găsit că cel mai bun lucru pe care îl putea propune compatrioților săi era să mediteze pe marginea unui vers hölderinian în care se spune, aproximativ, că am ajuns atât de săraci tocmai pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
ceea ce ne privește, tocmai la ceasul reevaluărilor? Text radiodifuzat la 11 ian. 1990 O STRATEGIE MELIORISTĂ Reflectând zilele astea la ce ni se întâmplă de la un timp, ca națiune, mai ales din momentul când tinerimea ieșită în stradă și-a rostit ferm voința de libertate, mi-am adus aminte de un text xenopolitan de mare interes. Este vorba de acel discurs festiv la mormântul lui Ștefan cel Mare (1871), discurs rostit, se poate spune, în fața unei Românii pe care spiritele fierbinți
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
armonizate. Erau de față oameni de seamă, cu un palmares bine conturat (M. Kogălniceanu) sau în curs de împlinire (T. Maiorescu ș.a.) alături de tineri studioși veniți din marile metropole spre a cinsti memoria ctitorului. D. Xenopol a avut misiunea să rostească atunci conferința de rigoare. De la început, el a ținut să-i asigure pe ascultători lume venită de oriunde că nu avea de gând să facă istoricul faptelor, nici să prezinte sistematic personalitatea eroului, ci numai să dezvăluie pe cât posibil valoarea
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]