17,300 matches
-
a îmbarcat în portul Yokohama. Pe vas fiind, și-a derulat viața trăită și, în aspirația ei de a se realiza prin dragoste, s-a simțit atrasă de inspectorul Kurati, a început să-l cucerească și să-l subjuge cu pasiunea ei, făcându-l să-și neglijeze și să-și părăsească familia. La rândul ei și-a părăsit fetița pentru a se dărui iubirii lor. În scurt timp, Yoko își construiește motivațiile unei vieți complicate, trăiește sentimente contradictorii, este devastată de
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
ei, făcându-l să-și neglijeze și să-și părăsească familia. La rândul ei și-a părăsit fetița pentru a se dărui iubirii lor. În scurt timp, Yoko își construiește motivațiile unei vieți complicate, trăiește sentimente contradictorii, este devastată de pasiunea pentru Kurati. Relațiile lor sunt tot mai tensionate. Ea este torturată de nesiguranța iubirii, el este tot mai irascibil. În același timp este urmărită de promisiunea căsătoriei cu logodnicul ei din America ce-i trimitea constant bani, deși nu-i
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
are umor și simț lucid de analiză a faptelor de viață cunoscute și mediatizate. Nu a deranjat-o faptul că unii o consideră c.... de lux iar alții, o femeie emancipată, liberă și dezinhibată. Se declară, fără rezervă, dependentă de pasiunea sexului, comentează experiențele plăcute și neplăcute de care a avut parte. Cu oroare a reamintit aberațiile sado-masochiste la care a participat ori la care a asistat. Cu umor și autoironie spune la ce poate renunța pentru sex: la somn, Tv
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
1 Mariile teorii Pentru Descartes, ultima forță de motivare era voința. Descartes a susținut că dacă am putea înțelege voința atunci am putea înțelege motivația. Voința iniția și direcționa acțiunea, alegea dacă acționează și ce face atunci când acționează. Nevoile corpului: pasiunile, plăcerile și durerile creau impulsul de a acționa, dar aceste impulsuri nu făceau altceva decât să determine voința. Voința era considerată o capacitate (putere) a minții, care controla pasiuniile și dorințele corpului cu scopul virtuții și salvării, prin exercitarea puterii
Atitudinea faţă de bani by GABRIELLA LOSONCZY () [Corola-publishinghouse/Science/365_a_564]
-
spirit ferită de dureri și plăceri. Ei nu se folosesc de talentul producerii ficțiunii pentru a ne descrie situația unui om care suportă plin de încredere pierderea fiului unic. Ei nu introduc în teatre personaje care știu să-și ascundă pasiunile în fața rațiunii. Poeții nu greșesc în această privință. Un stoic ar juca un rol foarte plictisitor într-o tragedie." Cel mai sever se dovedește a fi Platon față de tragedie. Ea nu este, din punctul de vedere al lui Socrate în
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să o denunțe, căci ea este contrară rațiunii. El își pierde atunci orice luciditate a judecății. Pe o asemenea constatare își va fonda Brecht teoria asupra distanțării. Emoția tragică, după Platon, înmoaie sufletul și-l tulbură inutil. Nesănătoasă, ea trezește pasiuni și sentimente dezordonate împotriva cărora, în viață, omul încearcă să se apere. Ea este școala viciului. Ia aminte și judecă. Când cei mai buni dintre noi aud din Homer sau din vreun alt poet tragic cum îl imită pe eroul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nociv, în însăși esența sa, după părerea lui Tertulian, căci emoția suscitată în cursul spectacolului reactivează la spectator toate înclinațiile rele, furie, mânie etc. pe care încearcă să le înfrâneze, cu dificultate, în viață. "Căci pretutindeni unde există plăcere, există pasiune, fără de care plăcerea ar fi insipidă: pretutindeni unde există pasiune, există emulație, fără de care pasiunea ar fi neplăcută. Or emulația duce la furie, la violență, la mânie, la durere și la alte o sută de patimi asemănătoare, care sunt incompatibile
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
emoția suscitată în cursul spectacolului reactivează la spectator toate înclinațiile rele, furie, mânie etc. pe care încearcă să le înfrâneze, cu dificultate, în viață. "Căci pretutindeni unde există plăcere, există pasiune, fără de care plăcerea ar fi insipidă: pretutindeni unde există pasiune, există emulație, fără de care pasiunea ar fi neplăcută. Or emulația duce la furie, la violență, la mânie, la durere și la alte o sută de patimi asemănătoare, care sunt incompatibile cu îndatoririle religiei noastre. Vreau chiar ca o persoană să
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
reactivează la spectator toate înclinațiile rele, furie, mânie etc. pe care încearcă să le înfrâneze, cu dificultate, în viață. "Căci pretutindeni unde există plăcere, există pasiune, fără de care plăcerea ar fi insipidă: pretutindeni unde există pasiune, există emulație, fără de care pasiunea ar fi neplăcută. Or emulația duce la furie, la violență, la mânie, la durere și la alte o sută de patimi asemănătoare, care sunt incompatibile cu îndatoririle religiei noastre. Vreau chiar ca o persoană să asiste la spectacole cu gravitatea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
persoană să asiste la spectacole cu gravitatea și modestia pe care le inspiră în mod obișnuit o demnitate onorabilă sau o vârstă avansată sau o fire fericită; totuși, este foarte greu ca sufletul să nu resimtă atunci vreo neliniște, vreo pasiune secretă. Nu poți asista la aceste divertismente fără nicio afecțiune; și nu simți deloc această afecțiune, fără să-i resimți efectele, care excită din nou pasiunea. Pe de altă parte, dacă nu există deloc afecțiune, nu există deloc plăcere; și
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
fericită; totuși, este foarte greu ca sufletul să nu resimtă atunci vreo neliniște, vreo pasiune secretă. Nu poți asista la aceste divertismente fără nicio afecțiune; și nu simți deloc această afecțiune, fără să-i resimți efectele, care excită din nou pasiunea. Pe de altă parte, dacă nu există deloc afecțiune, nu există deloc plăcere; și atunci te faci vinovat de o tristă inutilitate, găsindu-te undeva unde nu este nimic de profitat." Majoritatea teologilor, până în secolul al XVIII-lea, vor relua
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
modificări, vom vedea, punctul de vedere al lui Aristotel asupra rolului corului, asupra limbajului personajului, asupra verosimilului deznodământului. Îi atribuie corului statutul unui actor, refuzând ca din cântece să fie făcute niște pasaje interpolate. Acordându-i sarcina de a modera pasiunile eroului, el îl consideră drept garantul moralei. Îl mai concepe, de asemenea, ca pe un mod de a accentua pateticul, în măsura în care compătimește nefericirile eroului. "Corul trebuie să aibă rolul unui actor și funcția sa personală. Să nu cânte în antracte
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
remarcabilă în deplină libertate, iar celălalt trebuie să o ascundă cu grijă pentru că nu vorbește niciodată el însuși, iar cei pe care-i face să vorbească nu sunt oratori." De aceea autorul dramatic, ce recurge la retorică pentru a zugrăvi pasiunile, pentru a arăta unele personaje pradă deliberării, pe altele pline de grija de a-și convinge interlocutorul, trebuie să le folosească plin de precauție. Trebuie ca tirada să apară ca un cuvânt dictat de emoție, și nu ca o bucată
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
acțiunea principală. Dragostea pe care i-o poartă Infanta lui Rodrigue, de nemărturisit la începutul piesei, căci Rodrigue este de un rang inferior ei, nu mai este așa când Cidul, învingătorul Maurilor, a salvat regatul Castiliei. Totuși Infanta își înăbușă pasiunea arzătoare. Această acțiune secundară nu are deci nicio incidență asupra dragostei dintre Rodrigue și Ximena, care constituie acțiunea principală. Unitatea de acțiune nu este deci respectată în piesă. La fel se întâmplă cu personajul Sabinei în Horace, care suportă contralovitura
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
găsi într-o atât de mare cantitate ca în Cinna sau în Rodogune, pentru că principalul meu scop aici a fost să satisfac vederea prin strălucirea și diversitatea spectacolului, și nu să impresionez spiritul prin forța raționamentului, sau inima prin delicatețea pasiunilor." 4.1.2. Adevărat sau verosimil Dacă sunt cu toții unanimi în condamnarea miraculosului, divergențele apar între Corneille și docți începând cu momentul în care este vorba să se înțeleagă asupra noțiunii de verosimil. Clasicii disting, ca și Aristotel, două tipuri
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Din ceea ce putem noi judeca în privința sentimentelor lui Aristotel asupra verosimilului, el nu-i recunoaște decât două genuri, primul, cel comun 18, ce cuprinde lucruri care li se întâmplă de obicei oamenilor în funcție de condiții, de vârste, de moravuri și de pasiuni, așa cum este verosimil ca un negustor să caute să câștige, ca un copil să facă imprudențe, ca un cheltuitor să ajungă în mizerie, ca un laș să fugă de pericol, și ceea ce decurge în mod obișnuit de aici; al doilea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
susceptibile să emoționeze spectatorul. Pentru a-și justifica alegerea, el invocă, în Discurs despre poemul dramatic, neverosimilul unor mari subiecte antice precum crimele Medeei, Clitemnestrei, care sunt totuși la originea unor piese foarte puternice. "Marile subiecte care pun cu putere pasiunile în mișcare, și aduc față în față impetuozitatea cu legile datoriei sau tandrețea legăturii de sânge, trebuie să depășească în continuare verosimilul și nu ar găsi niciun fel de crezare printre auditori, dacă nu ar fi susținute, fie de autoritatea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
decât Corneille, preceptele lui Horațiu. Celor patru criterii ale lui Horațiu, vârsta, sexul, condiția, apartenența geografică, ce asigură "potrivirea" comportamentelor, le adaugă "Situația actuală" (la "Fortune présente") a personajului, adică soarta fericită sau nefericită pe care o cunoaște el și "pasiunile", "teroarea" și "compasiunea" pe care spectacolul destinului său i le provoacă spectatorului. La Mesnardière înțelege prin asta două emoții tragice care sunt la originea catharsisului. "Pentru ca el (autorul dramatic) să nu se abată de la vreun punct de mare importanță, este
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
vreun punct de mare importanță, este mai bine să-i trasăm o Idee generală asupra comportamentului pe care trebuie să îl atribuie fiecărui tip de oameni și să-l învățăm să le găsească în primele șase izvoare; în Vârstă, în Pasiuni, în Soarta actuală, în Condiția de viață, în Națiune și în Sex." 4.2.2. "Asemănarea" lor Pentru ca verosimilul acțiunii să fie asigurat, comportamentele trebuie să fie și "asemănătoare", adică, atunci când este vorba de personaje ilustre, istorice sau mitologice, în conformitate cu
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
timpului. "Cel puțin nu se poate nega că ea este o Amantă prea sensibilă și fără pudoare contrar bunăcuviinței sexului său și o Fiică rea din fire contrar a ceea ce ar datora memoriei Tatălui său, scrie Chapelain. Oricât ar fi pasiunea sa de violentă, este clar că ea nu trebuia să-i slăbească dorința de răzbunare a morții Contelui și cu atât mai puțin să se hotărască să-l ia de soț pe acela care i-a provocat moartea. De aici
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nici după același mod de a încrucișa rimele, nici după același număr de versuri. Inegalitatea lor în aceste trei cazuri le-ar apropia mai mult de vorbirea obișnuită, și ar simți ardoarea și elanul unui spirit ce nu are decât pasiunea drept ghid, iar nu regularitatea unui autor care le rotunjește în același fel." Unii teoreticieni ai clasicismului, d'Aubignac în special, au încercat să justifice verosimilul perfecțiunii formale a stanțelor prefăcându-se a crede că personajul le-a compus în
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să le învețe pe de rost, pentru a-și exprima neplăcerea în fața spectatorilor. Acest sentiment studiat nu i-ar impresiona mult, pentru că acest studiu ar marca un spirit liniștit, și un efort de memorie, mai degrabă decât un efort de pasiune. În afară că nu ar mai fi sentimentul simțit în prezent de persoana care ar vorbi, ci cel mult acela pe care l-ar fi avut compunând aceste versuri, și care ar fi destul de încetinit prin acest efort de memorie
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
perfectă." În ceea ce-l privește pe d'Aubignac, el sugerează ca acțiunea să fie situată cât mai aproape posibil de catastrofă, pentru a folosi mai puțin timp cu desfășurarea de pe scenă, și să avem mai multă libertate de a auzi pasiunile și celelalte vorbe care pot plăcea." Acesta este un sfat pe care-l va exploata Racine cu o rodnicie fără egal. În Prefața la Bérénice, el precizează că și-a ales un subiect "a cărui durată nu trebuie să fie
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
fundamental ca imitarea în orice poem să fie atât de perfectă, încât să nu apară nicio diferență între lucrul imitat și acela care imită, căci principalul efect al acestui lucru constă în a propune spiritului, pentru a-l curăți de pasiunile sale dereglate, obiectele ca fiind adevărate și prezente." 6. Estetica purității Separarea stabilită între comedie și tragedie este tot atât de riguroasă în epoca clasică ca în Antichitate. Influența lui Aristotel, redescoperirea, chiar de la începutul Renașterii, a tragediilor lui Seneca, introduc în
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
fie un subiect cunoscut și drept urmare, bazat pe istorie, chiar dacă uneori se poate amesteca aici și ceva fabulos. Acela al comediei trebuie să fie compus din fapte cu totul imaginare, și totuși verosimile. Tragedia descrie în stil ales acțiunile și pasiunile unor persoane alese, în timp ce comedia nu vorbește decât de mediocri, în stil simplu și mediocru. Tragedia la începutul ei este plină de glorie, și arată măreția celor mari; la sfârșit este demnă de milă, ca aceea care arată regi și
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]