17,957 matches
-
în cadrul existent. În lunga lui restriște postrevoluționară, nici Avram Iancu nu văzuse altă posibilitate decât lupta pe tărâmul justiției și a destinat mica lui avere pentru crearea unei "academii de drepturi". Așa stând lucrurile, se înțelege că discursul lui Xenopol, rostit în prezența multor oameni politici, trebuia să fie, în formă, legalist. În fond, însă, programul emis de istoric conținea o strategie a schimbării treptate, pe calea culturii, a atitudinii față de valorile proprii și față de muncă. Cronica, II, (2 februarie 1990
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
de abominabila dictatură. "Sub vremi", cum ne știa cronicarul, acest neam a izbutit totuși să se înalțe deasupra vremii, înnobilând-o cu jertfa de sine. Eclipsa de memorie înseamnă moartea spiritului. Memoria colectivă trebuie repusă în drepturile ei, solicitată a rosti mărturiile de care dispune, mărturii esențiale pentru devenirea noastră. Pentru ca memoria să nu mai fie confiscată de nimeni, prejudiciind soarta națiunii însăși, e nevoie de resursele disponibile pentru a spori din nou zestrea morală a națiunii. A mărturisi, când ești
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
într-o societate dacă nu cel deprins cu metoda? Cine altul să le dezvăluie partea slabă dacă nu omul instruit, capabil de analiză, de "disecție" critică? Ani de-a rândul, intelectualii poloni au străbătut țara în lung și în lat, rostind conferințe pe diverse teme, organizând universități itinerante, pregătind societatea pentru schimbările ce se puteau întrezări. Socraticul "cunoaște-te pe tine însuți" implică, în fond, la acest nivel, datoria de a-i lumina pe ceilalți membri ai comunității. Critica e arma
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
întâmpinarea gândului nostru, parcă, Haret îndemna de aceea "să apropiem școala de popor, să o facem iubită și respectată, să fie centrul de unde să pornească curentele cele mai bune și sănătoase pentru înălțarea și întărirea neamului". Nu s-ar putea rosti astăzi, în plină derută socială, un gând mai înțelept, mai cumpănit, mai folositor. Legând învățământul de nevoile vieții, Haret s-a interesat în detaliu de problema rurală, la fel de presantă atunci ca și acum, și a propus soluții ameliorative pentru care
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
închipuit de poetul-savant, N. Iorga a fost ucis acum o jumătate de secol. Era ca o prevestire funestă pentru un neam întreg. Se spune că există o scrisoare a Marthei Bibescu de condoleanțe trimise cu acea ocazie familiei îndoliate. Scrisoarea rostea un "Dumnezeu să-l ierte", după rânduiala creștină, însă adăuga aceeași formulă (cât de potrivită!) și pentru neamul românesc. A urmat un teribil demisecol. Cele mai grozave experiențe, menite să ne schimbe sufletul însuși, după ideea preconcepută a "omului nou
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
uneori la "insurecție, acel drept legitim al popoarelor chinuite". Așa s-a întâmplat la 1821, așa a dorit Bălcescu să facă la 1848, înțelegând că abolirea vechilor așezăminte nu era posibilă fără a pune poporul în situația de a-ți rosti păsurile. Însă a considera istoria sub specie metafizică nu înseamnă a-l scuti pe om de răspunderea opțiunilor sale. Culpabilitatea e un atribut inerent, ca și ispășirea, acea "expiație" de care istoricul vorbea deschis în cartea despre voievodul primei noastre
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
de abnegație, cu un excedent de entuziasm lesne decelabil din mărturiile vremii. Destinul l-a ales pe Alexandru Ioan Cuza ca figură simbolică, reprezentant fidel al epocii inaugurate atunci. Întâmpinându-l după alegerea de la Iași, la 5 Ianuarie, Kogălniceanu a rostit un discurs memorabil, în care a ținut să spună că poporul dorea "la legi noi, om nou" și că cel pus acum în fruntea țării trebuia să-i asigure o demnă intrare în noua epocă. Ales și de munteni, Alexandru
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
cunosc. Cei șapte ani cât a durat domnia alesului de la 24 Ianuarie au însemnat punerea pietrelor de temelie pentru noul edificiu statal, care trebuia să devină un instrument eficace al democrației și liberalismului. De aceea, când a fost chemat a rosti cuvântul din urmă în fața mormântului abia deschis la Ruginoasa, Kogălniceanu a ținut să spună: "Și cât va avea țara asta o istorie, cea mai frumoasă pagină (...) va fi cea a lui Alexandru Ioan I". Desigur, istoria noastră se afla atunci
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
figuri sunt decupate din spațiul istoriei contemporane, în unele cazuri din actualitatea cea mai fierbinte. E un avantaj pentru anchetă, căci dispune astfel de numeroase date, însă și un dezavantaj, fiindcă autorii au fost puși în situația de a se rosti asupra unor personaje care nu și-au încheiat opera. Interesul e totuși legitim și e nutrit fără îndoială de sugestiile antropologice ale istoriografiei. Frederick Cartwright punea declinul puterii grecești pe seama unei epidemii grozave care a răvășit Attica. Epidemii repetate în
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
normal. Puterea este o otravă", spune Jean Bernard, observând că rareori deținătorul ei o părăsește de bună voie. Ce e de făcut totuși în cazuri extreme? La unele popoare au existat situații când comisii speciale au fost instituite a se rosti asupra validității fizice sau mentale a conducătorului. Așa s-a întâmplat cu regele George II, care suferea de o psihoză maniaco-depresivă și a fost supus unei expertize făcute de o comisie compusă din medici și parlamentari britanici. O alta, prezidată
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
o parte martoră a mizeriilor noastre istorice, iar pe de alta loc de întâlnire și cristalizare a speranțelor nutrite de atâtea generații. La 1856, când se încheia una dintre crizele orientale ce angajau de mult timp destinul românesc, s-a rostit clar ideea unei întâlniri panromânești la cripta marelui ctitor. Gândul acesta n-a putut căpăta ființă decât la 1871, în plină efervescență a modernizării. Curând după Unirea Principatelor, spiritele responsabile căutau să afle soluții de împlinire a neamului românesc, așa cum
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
tărie morală. Câțiva organizatori inimoși s-au priceput să lege admirabil căutările de mai înainte cu gestul de acum. Iar o mulțime de oameni, strânsă de oriunde, a putut asista la parastas și la serbarea ce a urmat. S-au rostit cuvântări, s-au spus poezii, s-a cântat. Echipe artistice din partea locului și de peste Prut și-au dat concursul, iar o prea distinsă actriță a știut să emoționeze adânc adunarea, legând gestul comemorativ cu datoria pe care o avem, neștearsă
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
și puterea fără unire. Pornind de la ce este mai aproape, inexorabil, i-a fost dat acelei generații de entuziaști să înfăptuiască numai o parte a visului. Istoria își are logica și ritmul ei. În numele istoriei, ca "agent credincios", se va rosti Eminescu, la o altă răscruce, declarându-se solidar cu înaintașii de la care venea "ideea întregului". În același timp, A.D. Xenopol știa să distingă între patria cu fruntarii silnice, artificiale, a momentului și aceea ideală, la înfiriparea căreia înțelegea să contribuie
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
pe mormânt? Lumina-se-va vechiul portret?" Interogația poetului exprimă o neliniște pe care o aflăm și la alte generații obsedate de ideea recuperării. La un secol de la cealaltă amputare teritorială a Moldovei, a fost rândul noilor generații să se rostească ferm pentru unitatea deplină a statului român. Istoricii de seamă, în frunte cu A.D. Xenopol și N. Iorga, au scris atunci despre raptul Basarabiei la 1812, regimul ocupației rusești în provincia de peste Prut, chestiuni curente legate de situația de acolo
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
va afecta și sufletele, avea să urmeze în lunga onubilare postbelică a istoriei noastre. Tributul plătit de istoricii înșiși e semnificativ. A trebuit să vină încă un scriitor din zona unde suferința a cunoscut cea mai mare intensitate, pentru a rosti inevitabila întrebare: Cine a stins lumina? La atâta timp după Eminescu, în condițiile unor schimbări dramatice în toată Europa de est, Ion Druță, reformula astfel, în preajma noului nostru miracol colectiv, metafora luminii extingibile. Lumina a fost reaprinsă, odată cu întrebarea scriitorului: "Ce se
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
e reductibilă la document și spectacol, căci ea trebuie să formeze mereu pe om, să pună în valoare umanitatea din noi. La un pas de bicentenarul Revoluției franceze și în timp ce Europa de est cunoaște încă un semnificativ proces înnoitor, refuzul de plano rostit de Iorga (demitizarea a ajuns să fie și în acest domeniu o conduită la modă) stânjenea și editoarea Generalităților a preferat să-l omită. Textele cuprinse în volum desfășoară, în schimb, o serie de reflecții teoretice și de metodă menite
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
pentru a sugera un spectru de interese științifice, că acest congres s-a desfășurat în perspectiva împlinirii a cinci secole de la marea aventură a lui Columb, moment căruia gazdele sunt înclinate să-i acorde cea mai mare atenție. Prelegerea inaugurală, rostită de Miguel Angel Ladero Quesada, la aceasta s-a referit, evocând "mediul hispanic" al acțiunii în cauză. Aceeași problemă a descoperirii Americii apare între "marile teme", alături de "megalopolis în istorie", de "revoluții și reforme". Partea expres metodologică s-a ocupat
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
înaltă. Cei care văd în România interbelică, așa cum a fost ea consacrată la Versailles, o creație artificială, produsă la masa tratativelor, într-un moment de criză a echilibrului mondial, uită și nu poate fără interes că pentru această Românie se rostiseră neechivoc atâtea generații, că înainte de a figura pe harta continentului ea căpătase un contur destul de clar în sufletul națiunii și că diplomația n-a făcut decât să tragă concluziile unui proces istoric. Între "pohta" Viteazului de la 1600, nefavorizată de circumstanțe
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
XVII, nu era altceva decât proiecția firavă a acestei idei, ca și planul unei Românii întregite și suverane conceput de patrioții de la 1838, în frunte cu I. Câmpineanu. Ce alta dorea C. Negri, curând după eșecul revoluției pașoptiste, atunci când se rostea, în numele unei întregi generații: "Suntem milioane de români răzlețiți. Ce ne lipsește ca să fim un neam tare? Unirea. Numai Unirea"? Sau când Bălcescu își exprima, angajând viitorul, credința neclintită că "România noastră va exista... e orb cine n-o vede
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
Ni-l aduce aminte, acum, noua publicație, Memoria, scoasă de Uniunea Scriitorilor, ca "revistă a gândirii arestate". Memoria capta, s-ar putea spune. Memoria interzisă timp de aproape un demisecol și pusă abia de curând în situația de a se rosti liber. Ce ne va spune ea despre imensa tragedie națională de după război? Revista începe cu un apel la memoria liberă, căutătoare de adevăr, și se încheie cu altul menit a spori, prin colaborare cât mai amplă, șansele reconstituirii universului concentraționar
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
a programului politic. Când, la 23 iulie 1990, revista "22" mi-a cerut adeziunea la un protest contra deținerii abuzive a lui Marian Munteanu la Jilava, am consimțit cu aceeași convingere că nimeni nu trebuie împiedicat dacă vrea să-și rostească pașnic, legal, ideile. 1 Politolog, Scurtă dare de seamă asupra unor aspecte internaționale, în Nu, Cluj, nr. 29 (20-26.X.1990), p. 7. 2 Jean Lombard Coeurderoy, La face cachée de l'histoire moderne, I, Madrid, 1984. 3 Cf. Charles
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
Obiectul din vitrină). În al treilea rând, ironia: poetul își asumă euforic „masca” și își joacă până la capăt partitura de „bufon”. În fond, el e cel care „se scălâmbăie”, face năzbâtii, vorbește în dodii. Dar asta nu îl împiedică să rostească uneori „adevăruri pline cu praf de strănutat”. De aceea, unele poeme sunt mici disertații etice în care, sub aparența ludicului inocent și a imagisticii incontinente, S. uzează din plin de resursele subversiunii: „Coboară în fântână nu zăbovi însă prea mult
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289952_a_291281]
-
tranzistor sau al unor titluri din ziare este un produs uman. Nu este o piesă de teatru scrisă înainte, ci un discurs permanent și fluctuant despre lume, mascat de temeri, de angoase și de nevroze. Dacă discursul ar fi fost rostit în sufrageria noastră, ar fi fost dezlânat, foarte afirmativ, hiperactiv, angoasant și considerat adevărat de majoritatea persoanelor. De aceea ar trebui să ne întrebăm dacă suntem pregătiți să acceptăm un astfel de interlocutor în viața noastră cotidiană, și dacă da
[Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
unui membru al partidului opus. Suntem atenți la discursul candidatului nostru și ne concentrăm pe aceea ce spune, ceea ce în psihologie constituie așa-zisa apropiere centrală de informație. În schimb, nu intrăm prea mult în profunzimea conținutului mesajului atunci când este rostit de un membru al partidului opus. Păstrăm distanța, nu evaluăm cu adevărat argumentele sale și le respingem pe baza apartenenței sale. În acest caz este vorba despre așa-numita apropiere psihologică periferică, opusă apropierii centrale. Trei psihologi, Diane Mackie, Lelia
[Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
crezi că ar trebui să fie inclusă și Linda?”. Susan ar putea să replice zîmbind: „Ah, m-ai prins! Ai dreptate - încercam s-o țin pe Linda în afara schemei”. Din nou, manipulatorul trebuie să spună lucrurilor pe nume și să rostească: „Păi cred că ar trebui să o introduci și pe ea în schemă”. Atunci cînd manipulatorii încep să observe că nu adopți o atitudine defensivă vizavi de tacticile lor, vor începe să se comporte cu tine într-un mod mai
[Corola-publishinghouse/Science/1886_a_3211]