17,770 matches
-
Grinstead. El se află la numai 11 km de Crowborough, unde Arthur Conan Doyle a locuit timp de mai mulți ani. La începutul povestirii, Watson rezumă investigațiile desfășurate de Holmes în cursul anului 1895. El evocă "o curioasă și absurdă succesiune de cazuri" pe care Holmes le-a investigat în acest an și menționează îndeosebi "celebra sa investigație asupra morții subite a cardinalului Tosca" (la cererea papei) și "arestarea lui Wilson, infamul dresor de canari". Aceste două cazuri inedite l-au
Peter „Cel Negru” () [Corola-website/Science/325489_a_326818]
-
case private (940 metri pătrați), a doua ca suprafață după cea a Palatului Dogilor. Deoarece comerțul era cea mai importantă activitate, intrarea se găsea pe fațada principală, cea de pe malul apei. Fațada principală a Palatului Foscari este caracterizată de o succesiune ritmică de arcuri și ferestre gotice, coloane care se termină cu decorații floreale, iar deasupra lor se găsește o friză de marmură. Această friză este singura din Veneția și celebrează importanța dogelui pentru Republica Venețiană prin simbolurile alegorice ale Leului
Ca' Foscari () [Corola-website/Science/325502_a_326831]
-
de acestea. Ministrul de externe britanic Palmerston a convocat ambasadorii Franței, Imperiului Rus și Bavariei. Diplomații au căzut de acord asupra proclamării independenței Greciei, instaurarea monarhiei constituționale și înscăunarea unui principe german de 17 ani, Otto Friedrich Ludwig von Wittelsbach. Succesiunea la tronul Greciei urma să fie ereditară. Linia de demarcație avea să fie pe linia Arta - Volo. Propunerile bavareze pentru un acord secret cu privire la Creta au fost respinse. Pentru consfințirea independenței Greciei, mai trebuia obținut acceptul Sublimei Porți. Principalele puteri
Conferința de la Londra (1832) () [Corola-website/Science/325877_a_327206]
-
curte" au fost prezente. Trei zile mai târziu, nou-născutul a fost botezat William Henry după unchiul său, regele William. Regele, care a fost și unul dintre nașii, l-a declarat Duce de Gloucester. Gloucester era al doilea în linia de succesiune la tron, după mama sa și, pentru că asigura succesiunea protestantă, el a reprezentat speranța susținătorilor revoluției. Oda "The Noise of Foreign Wars", atribuită lui Henry Purcell, a fost scrisă pentru a-i celebra nașterea. Susținătorii lui Iacob vorbrau de Gloucester
Prințul William, Duce de Gloucester () [Corola-website/Science/325914_a_327243]
-
a fost botezat William Henry după unchiul său, regele William. Regele, care a fost și unul dintre nașii, l-a declarat Duce de Gloucester. Gloucester era al doilea în linia de succesiune la tron, după mama sa și, pentru că asigura succesiunea protestantă, el a reprezentat speranța susținătorilor revoluției. Oda "The Noise of Foreign Wars", atribuită lui Henry Purcell, a fost scrisă pentru a-i celebra nașterea. Susținătorii lui Iacob vorbrau de Gloucester ca de "un uzurpator bolnăvicios și condamnat". În ciuda faptului
Prințul William, Duce de Gloucester () [Corola-website/Science/325914_a_327243]
-
pentru mine precum și pentru Anglia, încât inima mea se sfărâmă în bucăți". Anne îndurerată s-a închis în cameră. În timpul serii a fost dusă în grădină "pentru a-i devia gândurile melancolice". Moartea lui Gloucester a determinat o criză de succesiune, mama sa fiind singura persoană rămasă în linia protestantă la tron stabilit de legea din 1689. Deși Anne a avut alte zece sarcini după nașterea lui Gloucester, toate au eșuat sau au dus la copii care au murit în primele
Prințul William, Duce de Gloucester () [Corola-website/Science/325914_a_327243]
-
Anne a avut alte zece sarcini după nașterea lui Gloucester, toate au eșuat sau au dus la copii care au murit în primele ore după naștere. Parlamentul englez nu voia ca tronul să revină catolicilor, așa că a trecut Actul de Succesiune în 1701, care stabilea că tronul va reveni unei verișoare a regelui Iacob, Sofia, Electoare de Hanovra și moștenitorilor ei protestanți. Anne i-a succedat regelui William în 1702, și a domnit până la moartea ei, la 1 august 1714. În
Prințul William, Duce de Gloucester () [Corola-website/Science/325914_a_327243]
-
unui tribut masiv. Taejo și succesorii săi au canalizat aceste resurse sporite pentru a continua expansiunea Goguryeo la nord și la vest. Noile legi au reglementat țăranii și aristocrația, în timp ce șefii de trib continuau să fie absorbiți în artistocrația centrală. Succesiunea regală s-a schimbat de la linia fraterna la linia paterna, stabilizând curtea regală. Extinderea regatului Goguryeo curând a intrat în contact militar direct cu comanderia Liaodong din vest. Presiunea din partea Liaodong-ului a forțat Goguryeo să își mute capitala din valea
Goguryeo () [Corola-website/Science/324855_a_326184]
-
aceasta, însă, a intrat într-un declin permanent. Anjang a fost asasinat, si a fost urmat de fratele său Anwon, în timpul domniei căruia facționalismul aristocratic a crescut. S-a aprofundat o schisma politică astfel încât două facțiuni susțineau diferiți prinți pentru succesiune, pana cand Yang-won a împlinit 8 ani și a fost în cele din urmă încoronat. Dar lupta pentru putere nu a fost niciodata rezolvată definitiv, întrucat magistrații renegați cu armate private s-au numit ei înșiși conducători "de facto" ai
Goguryeo () [Corola-website/Science/324855_a_326184]
-
control. Profitând de luptele interne din Goguryeo, un grup nomad numit Tuchueh au atacat castelele din nordul Goguryeo în anii 550 și au cucerit o parte din ținuturile nordice ale Goguryeo slăbind Goguryeo chiar mai mult, întrucat războiul civil asupra succesiunii regale între lorzii feudali a continuat, Baekje și Silla s-au aliat pentru a ataca Goguryeo la sud, în 551. La sfârșitul secolului al 6-lea și începutul celui de-al șaptelea, Goguryeo a fost adesea în conflict cu dinastiile
Goguryeo () [Corola-website/Science/324855_a_326184]
-
însă în 774, sub pretextul apărării papalității, francii conduși de Carol cel Mare au cucerit regatul longobard. Francii au menținut teritoriul italo-longobard separat de al lor propriu, însă acesta a participat la toate separările, divizările, războaiele civile și crizele de succesiune din Imperiul Carolingian, din care a făcut parte, până când, din secolul al IX-lea, Regatul Italiei a fost un stat independent, deși extrem de descentralizat. În anul 951, tronul Italiei a fost revendicat de către regele Otto I "cel Mare" al Germaniei
Regatul Italiei medievale () [Corola-website/Science/324870_a_326199]
-
XVII-lea, când Ducatul de Mantova a rămas vacant (1627). Atunci, împăratul Ferdinand al II-lea a făcut uz de drepturile sale de stăpân feudal pentru a respinge candidatura moștenitorului proclamat, ducele de Nevers. Rezultatul l-a constituit Războiul de succesiune a Mantovei, parte a mult mai extinsului Război de 30 de ani. De asemenea, la începutul secolului al XVIII-lea, în timpul Războiului de succesiune la tronul Spaniei, pretențiile imperiale de suzeranitate au fost folosite din nou pentru a fi asediată
Regatul Italiei medievale () [Corola-website/Science/324870_a_326199]
-
feudal pentru a respinge candidatura moștenitorului proclamat, ducele de Nevers. Rezultatul l-a constituit Războiul de succesiune a Mantovei, parte a mult mai extinsului Război de 30 de ani. De asemenea, la începutul secolului al XVIII-lea, în timpul Războiului de succesiune la tronul Spaniei, pretențiile imperiale de suzeranitate au fost folosite din nou pentru a fi asediată Mantova în 1708, care a fost adăugată de către Habsburgii austrieci la nou cuceritul Ducat de Milano. În fapt, acesta a fost ultimul fapt notabil
Regatul Italiei medievale () [Corola-website/Science/324870_a_326199]
-
a fost depus după numai câteva luni de zile de către un alt fiu al lui Landulf I, Pândo "cel Lacom". La rândul său, Pândo a murit la puțină vreme după aceea (862 sau 863), astfel încât a izbucnit o criză de succesiune. Fiul lui Pândo, Pandenulf a fost îndepărtat, iar Landulf, desi episcop, a preluat și tronul laic al Capuei din 863. Totuși, celelalte ramuri ale familiei refuzau să recunoască această uzurpare și au început să achiziționeze părți din comitatul de Capua
Landulf al II-lea de Capua () [Corola-website/Science/324882_a_326211]
-
aliat cu sarazinii din Apulia, însă în 877, papa Ioan al VIII-lea l-a convins să se alieze cu papalitatea împotriva musulmanilor. El a petrecut anii următori apărând coasta amalfitană. La moartea să din 879 o nouă criză de succesiune a izbucnit, între nepoții săi de frate Lando al II-lea (fiul lui Lando), Pandenulf (fiul lui Pândo) și Lando al III-lea (fiul lui Landenulf de Teano). În cronică lui Erchempert, contemporană cu Landulf, acesta este descris ca fiind
Landulf al II-lea de Capua () [Corola-website/Science/324882_a_326211]
-
de la intrare, din anul 1832. Astfel, în dreapta ușii de la intrare se poate citii: "„1832 noe[m]vre 14, Ioan Marcu”". Pe peretele de la intrare, într-un chenar, apare anul 7340 al erei bizantine, care corespunde anilor 1831-1832 ai erei noastre. Succesiunea dintre vechea biserică și noua biserică de lemn este susținută de schimbarea hramului, de lipsa semnelor de mutare și a inscripțiilor mai vechi, de arhitectura bisericii - foarte asemănătoare bisericilor ridicate la cumpăna secolelor 18 și 19 în zonă. Numele lui
Biserica de lemn din Morărești-Piscu Calului () [Corola-website/Science/324934_a_326263]
-
iulie 1001, împăratul Otto al III-lea i-a confirmat lui Ulric Manfred posesiunile și i-a acordat acestuia mai multe privilegii. Acest privilegiu a fost reclamat de către "Hugonis marchionis", probabil Ugo "cel Mare", markgraful de Toscana. Imediat după obținerea succesiunii, Ulric Manfred a început să își consolideze puterea pe seama markgrafului Arduin de Ivrea pe de o parte și a împăratului german Henric al II-lea pe de alta. În cadrul disputei asupra "regnum Italicum", el a obținut mai multe teritorii în detrimentul
Ulric Manfred al II-lea de Torino () [Corola-website/Science/324958_a_326287]
-
deportați în Babilon. Li s-a permis să se reîntoarcă și să reconstruiască orașul în timpul stăpânirii imperiului persan ahemenid . În anii 330 î.Hr., Alexandru cel Mare a cucerit țara lui Israel și regiunea a avut diferite conduceri în timpul războaielor de succesiune, alăturându-se în cele din urmă imperiului seleucid între 219-200 î.Hr.. În 116 î.Hr., un război civil seleucid a dus la independența unui principat evreu hasmonean în Munții Iudeei. Din 110 î.Hr., dinastia Hasmoneilor și-au extins autoritatea peste o
Istoria Palestinei () [Corola-website/Science/324938_a_326267]
-
majordomului șef Henri LaFarge (Douglas Wilmer), Maria este arestată de fiecare dată, iar Clouseau o eliberează. Clouseau este întotdeauna în locul nepotrivit, la momentul potrivit, și ajunge să fie el însuși arestat de poliția în uniformă de patru ori într-o succesiune rapidă (prima dată pentru că vinde baloane fără autorizație, apoi pentru că vinde tablouri fără autorizație, apoi pentru că vânează fără autorizație și, în cele din urmă, cu Maria Gambrelli pentru nuditate în public, după ce au fugit fără haine dintr-o colonie de
O împușcătură în întuneric (film din 1964) () [Corola-website/Science/324993_a_326322]
-
se alăture regelui Ludovic al VII-lea al Franței într-o nouă expediție în Țara Sfântă. Înainte de a pleca, i-a pus pe nobili să îl aleagă și încoroneze ca rege pe fiul său, Henric Berengar, rezolvând astfel și problema succesiunii, în cazul unor evenimente nefericite în timpul cruciadei. Armata sa număra 20.000 de oameni și a pornit pe ruta de uscat, traversînd Ungaria și provocând unele tulburări în teritoriile bizantine străbătute. Trupele au ajuns până la urmă la Constantinopol către septembrie
Conrad al III-lea al Germaniei () [Corola-website/Science/324425_a_325754]
-
său Henric Berengar i-au învins pe Welf al VI-lea și pe fiul acestuia, Welf al VII-lea în bătălia de la Flochberg. În același an însă, Henric Berengar s-a stins din viață, astfel încat a fost redeschisă chestiunea succesiunii. Welfii și Hohenstaufenii au încheiat pacea în 1152, așa că a fost asigurată succesiunea pașnică pentru unul dintre membrii familiei lui Conrad. Conrad nu a fost niciodată încoronat ca împărat și a continuat să se numească doar rege al Germaniei până la
Conrad al III-lea al Germaniei () [Corola-website/Science/324425_a_325754]
-
fiul acestuia, Welf al VII-lea în bătălia de la Flochberg. În același an însă, Henric Berengar s-a stins din viață, astfel încat a fost redeschisă chestiunea succesiunii. Welfii și Hohenstaufenii au încheiat pacea în 1152, așa că a fost asigurată succesiunea pașnică pentru unul dintre membrii familiei lui Conrad. Conrad nu a fost niciodată încoronat ca împărat și a continuat să se numească doar rege al Germaniei până la moarte. Pe patul de moarte, în prezența a numai doi martori, nepotul său
Conrad al III-lea al Germaniei () [Corola-website/Science/324425_a_325754]
-
cu încă necuceritul teritoriu al Siciliei, pe care Robert l-a concedat în 1071 celui mai tânăr dintre frați, Roger Bosso, cu titlul de conte. Urmașii lui Robert Guiscard, Boemund și Roger Borsa, s-au luptat între ei pentru obținerea succesiunii, timp în care Roger I a început să pună în umbră ramura din Apulia a familiei Hauteville. Roger a izbutit să unească elemente grecești, longobarde, normande și sarazine din Sicilia sub o stăpânire unică și a refuzat să permită disputelor
Dinastia Hauteville () [Corola-website/Science/324450_a_325779]
-
Astfel, napolitanii se considerau practic independenți deja, în vreme ce supușii lor, la rândul lor, se simțeau independenți față de Neapole. Singura urmă a dominației externe o constituia faptul că ducatul nu era încă ereditar. În anul 840, ducele Sergiu I a stabilit succesiunea ereditară în ducat, moment din care Neapole era "de facto" independent. În această perioadă, orașul Napoli era în principal un centru militar, condus de către o aristocrație de războinici și proprietari de pământuri, cu toate că era constrânsă să predea vecinilor longobarzi o
Ducatul de Neapole () [Corola-website/Science/324514_a_325843]
-
a fost protagonist Hanul Hadji Ghirai era dominată de Regatul Poloniei, unit cu și Marele Cnezat al Lituaniei la vest, Marele Cnezat al Moscovei la nord, Hoarda de Aur la est și Imperiul Otoman în ascensiune, la sud. Pretendent la succesiunea tronului Hoardei de Aur, inclusiv la titlul de suzeran al cnezatelor rusești, Hadji Ghirai a apărat independența Hanatului Crimeii, pe care conducătorii contemporani ai Hoardei de Aur nu o recunoșteau. Hoarda de Aur fusese, în acea vreme, scindată practic în
Hadji Ghirai I () [Corola-website/Science/326895_a_328224]