17,300 matches
-
sunt considerate mai distractive decât tragediile. În acest regat persoanele, sau din naștere, sau trăind printre cei mari, nu se preocupă decât de sentimente generoase, și nu se dedică decât unor destine de seamă, fie prin acțiunile virtuții, fie prin pasiunile ambiției; astfel încât viața lor are multe raporturi cu reprezentațiile teatrului tragic. Însă populația, crescută în noroi și hrănită cu sentimente și discursuri necinstite, este foarte dispusă să ia drept bune urâcioasele bufonerii ale farselor noastre, și simte totdeauna plăcere să
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
-i pândește vreun pericol nici asupra vieții lor nici de stat, nu cred că, deși personajele sunt ilustre, acțiunea este și ea îndeajuns pentru a se ridica până la înălțimea tragediei. Demnitatea ei cere un interes important de stat sau vreo pasiune mai nobilă și mai bărbătească decât dragostea, cum sunt ambiția sau răzbunarea, și vrea să dea temeri pentru niște nenorociri mai mari decât pierderea iubitei. Este potrivit să găsim aici și dragoste, pentru că este totdeauna plăcută și poate servi ca
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
dragostea, cum sunt ambiția sau răzbunarea, și vrea să dea temeri pentru niște nenorociri mai mari decât pierderea iubitei. Este potrivit să găsim aici și dragoste, pentru că este totdeauna plăcută și poate servi ca fundament acestor interese și acestor alte pasiuni despre care vorbesc; însă trebuie să ne mulțumim ca ea să fie de rangul al doilea în poem, și să li-l lase lor pe cel dintâi." De aceea Corneille a creat, în 1650, cu Don Sanche d'Aragon, un
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
lui, despre dramaturgie. În exemplarul său personal al Poeticii, cele mai multe reflecții le notează în privința catharsisului. Pe marginea definiției aristotelice pe care o citește în următoarea traducere: "o reprezentare vie care, trezind mila și teroarea, curăță și temperează acest fel de pasiuni", el adaugă cu mâna lui: "adică trezind din amorțire aceste pasiuni, el înlătură ceea ce este excesiv și vicios în ele, și le readuce la o stare moderată și conformă cu rațiunea." Racine nu încetează cu elogiile către Euripide, pe care
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
le notează în privința catharsisului. Pe marginea definiției aristotelice pe care o citește în următoarea traducere: "o reprezentare vie care, trezind mila și teroarea, curăță și temperează acest fel de pasiuni", el adaugă cu mâna lui: "adică trezind din amorțire aceste pasiuni, el înlătură ceea ce este excesiv și vicios în ele, și le readuce la o stare moderată și conformă cu rațiunea." Racine nu încetează cu elogiile către Euripide, pe care-l ia ca model, căci, scrie el în Prefața la Ifigenia
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și că tot acest mare număr de incidente a fost totdeauna refugiul poeților care nu simțeau în geniul lor nici destulă bogăție, nici destulă forță pentru a atașa timp de cinci acte spectatorii printr-o acțiune simplă, susținută de violența pasiunilor, de frumusețea sentimentelor și de eleganța expresiei." Tot dorința de a emoționa i-a dictat lui Racine alegerea subiectelor. Contemporanilor săi care îi reproșau că a pus în scenă, în Britannicus, un erou prea tânăr, Racine le răspunde, în Prefața
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în Prefața sa, că tocmai extrema tinerețe a lui Britannicus îl face "foarte capabil să stârnească compasiunea". Corneille pare să reia și el, textual, cuvintele lui Aristotel despre catharsis în Poetica. "Prin milă și prin teamă, ea (tragedia) purifică asemenea pasiuni. Sunt termenii de care se servește Aristotel în definiția sa, și care ne învață două lucruri: unul, că ea stârnește mila și teama, celălalt, că prin intermediul lor ea purifică de astfel de pasiuni", scrie el în primele cuvinte ale Discursului
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și prin teamă, ea (tragedia) purifică asemenea pasiuni. Sunt termenii de care se servește Aristotel în definiția sa, și care ne învață două lucruri: unul, că ea stârnește mila și teama, celălalt, că prin intermediul lor ea purifică de astfel de pasiuni", scrie el în primele cuvinte ale Discursului despre tragedie. Citându-l pe Aristotel ai cărui termeni îi scrie în italice, Corneille face fără voia lui o confuzie, creată de primii traducători ai Poeticii în Italia și în Franța, și continuată
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
îi scrie în italice, Corneille face fără voia lui o confuzie, creată de primii traducători ai Poeticii în Italia și în Franța, și continuată până în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. După părerea lui Aristotel, tragedia purifică de pasiunile de milă și de teamă pe care i le provoacă spectatorului. Pentru Corneille, în schimb, ca și pentru toți teoreticienii de la Renaștere încoace, tragedia purifică de toate pasiunile umane, dragoste, ură, gelozie, ambiție, pe care autorii dramatici le acordă personajelor
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
a secolului al XVIII-lea. După părerea lui Aristotel, tragedia purifică de pasiunile de milă și de teamă pe care i le provoacă spectatorului. Pentru Corneille, în schimb, ca și pentru toți teoreticienii de la Renaștere încoace, tragedia purifică de toate pasiunile umane, dragoste, ură, gelozie, ambiție, pe care autorii dramatici le acordă personajelor lor. Va trebui să-l așteptăm pe Lessing pentru ca eroarea să fie corectată. Acesta, în Dramaturgia de la Hamburg, din 1768, va stabili, după textul grec, că singurele pasiuni
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pasiunile umane, dragoste, ură, gelozie, ambiție, pe care autorii dramatici le acordă personajelor lor. Va trebui să-l așteptăm pe Lessing pentru ca eroarea să fie corectată. Acesta, în Dramaturgia de la Hamburg, din 1768, va stabili, după textul grec, că singurele pasiuni de care tragedia este capabilă să purifice sunt cele pe care spectacolul ei le suscită, și anume mila și teama. Corneille, prin această greșeală de interpretare, adaugă o dimensiune morală catharsisului poate în scopul de a-i îmbuna pe docți
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
docți și pe Părinții Bisericii, ostili teatrului -, total absentă la Aristotel. Spectatorul, văzându-l suferind pe erou din cauza unei nenorociri nemeritate, se teme, după părerea lui, să nu i se întâmple ceva asemănător. Plasat în fața ravagiilor pe care le produce pasiunea la protagonist, el va încerca de acum înainte să-și domine pasiunea care, la el, ar risca să provoace aceleași efecte. "Ne este teamă, spune el (Aristotel), de cei pe care îi vedem suferind o nenorocire pe care nu o
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
văzându-l suferind pe erou din cauza unei nenorociri nemeritate, se teme, după părerea lui, să nu i se întâmple ceva asemănător. Plasat în fața ravagiilor pe care le produce pasiunea la protagonist, el va încerca de acum înainte să-și domine pasiunea care, la el, ar risca să provoace aceleași efecte. "Ne este teamă, spune el (Aristotel), de cei pe care îi vedem suferind o nenorocire pe care nu o merită, și ne temem să nu ni se întâmple una asemănătoare, când
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
că suferă din cauza ei. Astfel, mila îmbrățișează interesul persoanei pe care o vedem suferind, teama care urmează o privește pe a noastră, și numai acest pasaj și ne dă destulă deschidere pentru a găsi modul în care se face purificarea pasiunilor în tragedie. Mila față de o nenorocire în care i-am văzut ajungând pe semenii noștri ne duce cu gândul la teama de ceva asemănător pentru noi; teama aceasta, la dorința de a o evita, și această dorință, la purificarea, moderarea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
care i-am văzut ajungând pe semenii noștri ne duce cu gândul la teama de ceva asemănător pentru noi; teama aceasta, la dorința de a o evita, și această dorință, la purificarea, moderarea, rectificarea și chiar dezrădăcinarea din noi a pasiunii care scufundă sub ochii noștri în nefericire persoanele pe care le plângem, prin acest raționament obișnuit, dar normal și neîndoielnic, că pentru a evita efectul trebuie îndepărtată cauza." (Discurs despre Tragedie) Corneille face de altfel din zugrăvirea viciilor și virtuților
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
lui este cvasi terminată, iar el este pe cale de a scrie Fedra. Are în spate o lungă experiență a scenei, pe care o va părăsi în curând. Știe în mod precis că pateticul se poate naște numai din jocul cruzimii pasiunilor, fără ca vreun act de violență să se întâmple pe platou. "Nu este deloc o necesitate să fie sânge și morți într-o tragedie, scrie el în Prefața la Bérénice, în 1670; este suficient ca acțiunea ei să fie importantă, ca
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să se întâmple pe platou. "Nu este deloc o necesitate să fie sânge și morți într-o tragedie, scrie el în Prefața la Bérénice, în 1670; este suficient ca acțiunea ei să fie importantă, ca actorii să fie eroici, ca pasiunile să fie stârnite, și ca totul să se resimtă din această tristețe maiestuoasă care formează întreaga plăcere a tragediei." Clasicismul preferă să recurgă la un patetic epurat prin discurs. Decât să fie arătat actul de violență, mai bine să fie
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
sau nefericit. El susține că tragedia, după ce a suscitat emoții foarte vii, se poate termina printr-o bucurie care să le calmeze. "Tragedia reprezenta viața prinților, plină de neliniști, de bănuieli, de tulburări, de rebeliuni, de războaie, de omoruri, de pasiuni violente și de mari aventuri... Or, dacă deosebim tragediile după deznodământ, ele erau de două feluri: unele funeste în ceea ce privește evenimentul ultim și se terminau prin vreo nenorocire sângeroasă și ieșită din comun a eroului; celelalte aveau o întorsătură mai fericită
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în cadrul conflictului dintre două datorii, cea care este prescrisă de relațiile de sânge, cea care este dictată de relațiile de dragoste sau de prietenie. Aceasta este forma pe care o îmbracă la el dilema. "Opozițiile între sentimentele firești și iureșul pasiunii sau severitatea datoriei formează puternice acțiuni, care sunt primite de auditoriu cu plăcere, și el se simte îndemnat cu ușurință să-l deplângă pe un nefericit oprimat sau urmărit de o persoană care ar trebui să se intereseze de integritatea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
uzeze de autoritatea lui politică pentru a o lua în căsătorie pe Antigona, logodnica fiului său Hemon. Cât despre Tezeu, crezându-se rivalul lui Hippolit pe lângă Fedra, îl lasă pradă răzbunării lui Neptun. Relația mamă/fiu este tot atât de distrugătoare. La pasiunea devoratoare a Agripinei, Nero răspunde cu violență. Primele două acte ale sale, răpirea Juniei, exilul lui Pallas, ca și omorârea lui Britannicus, sunt îndreptate împotriva mamei sale, a cărei moarte o decide în curând. Relația tată/fiică este și ea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
-i confer o oarecare slăbiciune care să-l facă puțin vinovat față de tatăl lui, fără totuși să-i știrbesc ceva din această grandoare a sufletului cu care apără onoarea Fedrei, și se lasă oprimat fără să o acuze. Numesc slăbiciune pasiunea pe care o resimte fără voia lui pentru Aricia, care este fiica și sora dușmanilor de moarte ai tatălui său." 7.6. Refuzul recunoașterii 58 Dacă teoreticienii clasici îi sunt fideli lui Aristotel asupra chestiunii greșelii tragice, ei înlătură totuși
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și teama, Corneille revendică autonomia lor. O lectură atentă din Aristotel arată, după părerea lui, că prezența simultană a celor două emoții tragice nu este indispensabilă pentru producerea catharsisului. "Totuși, oricât de greu ar fi să găsim această purificare a pasiunilor prin milă și teamă, efectivă și sensibilă, este ușor să fim de acord cu Aristotel. Nu trebuie decât să spunem că prin acest mod de exprimare, el nu a înțeles ca aceste două mijloace să fie utilizate totdeauna împreună, și
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
despre Tragedie) Dacă Corneille se distanțează aici de Aristotel, asta rezultă din faptul că tragedia corneliană exaltă măreția omului, în timp ce tragedia greacă, ca și cea a lui Racine, deploră neputința umană. De aceea, Corneille încearcă să înlocuiască teama cu alte pasiuni, ca admirația virtuții, deschizând astfel calea dramei burgheze. " În admirația față de virtutea sa, scrie el în Examen la Nicomède, găsesc o modalitate de a purifica pasiunile, de care nu a vorbit Aristotel, și care este poate mai sigură decât aceea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
lui Racine, deploră neputința umană. De aceea, Corneille încearcă să înlocuiască teama cu alte pasiuni, ca admirația virtuții, deschizând astfel calea dramei burgheze. " În admirația față de virtutea sa, scrie el în Examen la Nicomède, găsesc o modalitate de a purifica pasiunile, de care nu a vorbit Aristotel, și care este poate mai sigură decât aceea pe care o prescrie pentru tragedie prin mijlocirea milei și a fricii. Dragostea pe care ne-o trezește pentru această virtute pe care o admirăm, ne
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
îndoială ceea ce constituie cauza eșecului lui Nicomède. Corneille nu-și ascunde scepticismul asupra eficacității psihice a catharsisului. El se îndoiește că acționează precum spune Aristotel, adică numai în cazul în care mila și teama sunt stârnite la spectator. "Dacă purificarea pasiunilor se face în tragedie, înțeleg că ea trebuie să se facă în modul pe care l-am explicat; dar mă îndoiesc să se facă vreodată, și chiar în cele care au condițiile cerute de Aristotel. Ele se întâlnesc în Cidul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]