18,784 matches
-
sens geografic și nu etnic. Aceiași cronicari, dar și istorici străini, afirmă mereu identitatea locuitorilor din Moldova, Țara Românească și Transilvania și folosesc alternativ, în același text, denumirile de „moldoveni” și „români” și cele de „limba moldovenească” și „limba românească”. Mărturii în această privință apar încă din secolul al XIV-lea, odată cu întemeierea statului de la est de Carpați, în corespondența și relatările unor călători sau foruri politice interesate de evenimentele petrecute la gurile Dunării. Referirile la aceste ținuturi se înmulțesc odată cu
„Poporul moldovenesc” şi „limba moldovenească” * De la anexarea țaristă la aniversarea a „650 de ani de la întemeierea Țării Moldovei” by Iulian Sînzianu () [Corola-publishinghouse/Science/91559_a_92365]
-
a secolului al XIV-lea), era recunoscut de către Sfântul Scaun ca „Duce al Moldovei” printr-o scrisoare în care se adăuga că Moldova este parte a națiunii vlahe: dux Moldavie partium seu nationis Wlachie. Tot de la scaunul papal provin alte mărturii ale identificării cu poporul român al locuitorilor moldoveni în Evul Mediu. Papa Pius al II-lea menționa, în cartea sa Historia Rerum ubique gestarum lacorumque descriptio, că „Valahia se întinde din Transilvania până la Nistru, Dunăre și Marea Neagră”. Deși nu folosește
„Poporul moldovenesc” şi „limba moldovenească” * De la anexarea țaristă la aniversarea a „650 de ani de la întemeierea Țării Moldovei” by Iulian Sînzianu () [Corola-publishinghouse/Science/91559_a_92365]
-
N. D. Lașkov. Primul arăta în 1910 că „poporul român din Basarabia, anexată acum o sută de ani, trăiește și astăzi izolat, la distanță de populația rusă”, iar cel de al doilea că „Moldovenii fac parte din națiunea română”. Numeroase mărturii confirmă păstrarea sentimentului național românesc și confuzia care se făcea între român și moldovean, care reprezentau, pentru locuitorii Basarabiei și nu numai, același lucru. Iată ce istorisește Ion Pelivan, din amintirile sale de tinerețe de la sfârșitul veacului al XIX-lea
„Poporul moldovenesc” şi „limba moldovenească” * De la anexarea țaristă la aniversarea a „650 de ani de la întemeierea Țării Moldovei” by Iulian Sînzianu () [Corola-publishinghouse/Science/91559_a_92365]
-
Viteazul se plângea trimisului polon sosit la București: „dacă ar fi rămas în domnia Moldovei Aron, fratele meu, cu care făcusem jurământ ca unul pentru altul să ne punem capul [...] amândoi am fi putut să împiedicăm trecerea turcilor peste Dunăre”. Mărturii a românității locuitorilor de la est de Carpații Orientali se găsesc așadar în număr mare și într-o mare varietate de surse. Cele prezentate pe scurt în paginile anterioare constituie doar o mică parte dintre ele. Afirmarea unității locuitorilor din întreg
„Poporul moldovenesc” şi „limba moldovenească” * De la anexarea țaristă la aniversarea a „650 de ani de la întemeierea Țării Moldovei” by Iulian Sînzianu () [Corola-publishinghouse/Science/91559_a_92365]
-
aplicat această tehnică de evaluare. De aceea, Învățătorul trebuie să se gândească la teme atractive, trebuie să-i coordoneze pe elevi cu multă răbdarea și să-i Încurajeze. Exemplu: Elevii pot studia o serie de izvoare istorice sau pot culege mărturii contemporane despre orașul Iași, așa cum arăta el În perioada interbelică și imediat după cel de-al doilea război mondial. Înregistrează observațiile și emit o serie de concluzii. Proiectul cuprinde o parte teoretică și o alta experimentală. Dezvoltă elevului de a
SIMPOZIONUL JUDEŢEAN REPERE ÎN ISTORIE by Ioana Chichirău, Elena Isachi () [Corola-publishinghouse/Science/91758_a_93556]
-
familia Ionescu. Cadre didactice din „garda veche”, Domnul și Doamna Ionescu mi-au relatat faptul că l-au cunoscut îndeaproape pe marele dramaturg și pe soția acestuia, actrița Maria Mohor. Albumul cu fotografii pe care mi le-au arătat sunt mărturii că Victor Ion Popa a trecut prin Dodești și la maturitate. M. A. În ce împrejurări ați cunoscut familia învățătorului Ionescu? Ați putea relata câteva activități culturale la care era implicat învățătorul Ionescu fiind știută relația specială pe care o
Victor Ion Popa și comuna Dodești by MIHAI APOSTU () [Corola-publishinghouse/Science/91678_a_93471]
-
prietenia mea cu sculptorul Cristian Pântea am decis să redau aici secvențe din timpul execuției bustului. Fotografiile următoare sunt inedite și fac parte din colecția personală - un film care arată cum se transformă materia în artă, fotografii care vor rămâne mărturii peste ani. Sub semnul destinului încerc să leg segmente ale trecerii lui Victor Ion Popa prin Dodești și fără să vreau, toate se compun parcă într-un joc de puzzle. Făceam referire în argumentul acestei cărți la profesorul suplinitor Mihai
Victor Ion Popa și comuna Dodești by MIHAI APOSTU () [Corola-publishinghouse/Science/91678_a_93471]
-
deși răspândirea creștinismului nu se definitivase printre etiopieni, seri, africani, britani, germani, daci, sarmați și sciți. Documentarea istorică se datorează armatei romane care și-a păstrat arhivele, din care s-au inspirat Acta Sanctorum, diferitele acte martirice și celelalte martirologii. Mărturia creștină venită din partea militarilor avea o importanță deosebită. În rândul soldaților romani se propaga deja o religie a castrelor, depășită curând de valoarea celei creștine spre surprinderea autorităților imperiale care, îngăduind existența mai multor culte în religiozitatea poporului și a
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
din convingeri personale cauzate de presiunea autorităților imperiale, care încercau să forțeze conștiințele soldaților creștini ori ale recruților prin implicarea lor în cadrul unor rituri păgâne ori împotriva unor simpli coreligionari sau chiar și ale unor comunități creștine (cazul bagauzilor etc.). Mărturiile creștine din partea soldaților au creat un impact neașteptat și o nesiguranță firească în luarea anumitor decizii, uneori nedrepte împotriva aceleiași Bisericii, tentând autoritățile imperiale să treacă la epurarea militarilor pentru a-și asigura libertatea propriilor acțiuni (Dioclețian și Galerius) ori
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
aspecte ale culturii păgâne, obiect al unei considerații rodnice și astăzi. Efortului literar al părinților Bisericii și celui doctrinal al celor implicați în evanghelizarea directă a poporului creștin sau păgân, i s-a alăturat cel al soldaților creștini care, prin mărturia și comportamentul lor, au contribuit decisiv la răspândirea Evangheliei. Capitolul I Creștinismul în Imperiul roman 1. Diaspora ebraică și creștinismul Istoria creștinismului începe de la nașterea lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, la Betleem, în Iudeea, dintr-o Fecioară (cf. Mt
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
III): raza de influență devine tot mai restrânsă geografic, acțiunea tot mai concentrată. Evanghelizarea s-a extins dinspre centrele majore spre cele minore, iar din cele minore spre sate. Multe comunități creștine au trecut la o etapă de consolidare; ca mărturie avem listele episcopilor, subscrierile sinoadelor, documentele martirilor, mărturiile epigrafice, de exemplu, în Africa septentrională, Italia centrală și meridională, Spania etc. În anumite arii geografice precum Palestina, influența e foarte limitată, iar în altele e foarte profundă; în diferite arii este
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
geografic, acțiunea tot mai concentrată. Evanghelizarea s-a extins dinspre centrele majore spre cele minore, iar din cele minore spre sate. Multe comunități creștine au trecut la o etapă de consolidare; ca mărturie avem listele episcopilor, subscrierile sinoadelor, documentele martirilor, mărturiile epigrafice, de exemplu, în Africa septentrională, Italia centrală și meridională, Spania etc. În anumite arii geografice precum Palestina, influența e foarte limitată, iar în altele e foarte profundă; în diferite arii este sărăcăcioasă ori absentă (Italia de Nord, Britannia etc.
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Adeziunea la cultul misterelor era prezentată celui credincios, de către ierarhii acestui cult, ca o garanție de mântuire ce se putea dobândi doar prin anumite rituri, ce tindeau spre asimilarea celui inițiat cu zeul însuși. Fascinația exercitată asupra maselor populare de mărturia primilor creștini, nu a scăpat atenției ierarhiei acestor culte care au căutat să prezinte adepților lor analogii evidente din ritualul creștinilor pentru captarea acelora prin inițiative neortodoxe. Un cult al misterelor de o importanță deosebită, datorită caracteristicilor sale militare, era
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
propagat inițial și era mai bine înrădăcinat. Roma, ca și pentru celelalte chestiuni, ar demonstra o anumită indulgență față de soldați. Cât privește Africa septentrională, ambient agitat continuu din punct de vedere politic, părerile par să fie discordante, dată fiind și mărturia lui Tertulian. În Legio III Augusta un miles creștin a încălcat disciplina militară refuzând să-și pună pe cap o cunună de lauri, fiind dezaprobat de ceilalți soldați creștini plini de teamă pentru tam bonam et longam pacem. Este foarte
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
lumii. Nu pot fi uitate personalitățile hieratice ale lui Martin din Tours (316-397) și Paulin de Nola (355-431), primul abandonează armata pentru oștirea lui Dumnezeu, celălalt vorbea despre abandonarea serviciului militar. Viața monahală apare ca un martiriu viu și o mărturie în fața laicizării poporului, dar și a dorinței de Dumnezeu. Organizarea vieții monahale cu biserica în mijlocul adunării, iar chiliile rotite în jurul acesteia a fost probabil o formă de imitare a dispunerii taberelor militare. Ruptura dintre Biserica ante și postconstantiniană nu este
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
părea. Distincția dintre profetismul creștin, care confruntându-se cu transcendentul ar părea să pună în termeni negativi chestiunea etică a războiului și a serviciului militar și restul romanității care rămâne subjugată, s-a transferat în epoca constantiniană în interiorul Bisericii, atunci când mărturia profetică a devenit prerogativa clerului, scutit de serviciul militar asociat cu omuciderea. 3.2. Concepția Imperiului despre creștinism Creștinismul timpuriu nu era interesat de problema militară întrucât răspândirea sa a fost mai ales urbană și a avut ecou printre provinciali
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
același timp, persecuțiile suferite de creștini în timpul domniei lui Nero (54-68) și Domițian (81-96), nu par să izvorască din perceperea importanței noii religii, ci dintr-o atitudine politică întâmplătoare. Cele dintâi directive ale înălțimii imperiale, cu privire la chestiunea creștină, a cărei mărturie directă o posedăm, se referă la Traian (98-117) și manifestă ambiguitatea puterii civile față de creștinism. O mare importanță o avea pe lângă politica imperială și cultul, întrucât forma o legătură religioasă cu scopul de a menține unite popoarele din teritoriile cucerite
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
3. Creștinii în viziunea lui Lucian din Samosata Lui Lucian din Samosata (125-180) îi datorăm un tratat despre istoriografie în care, vorbindu-ne despre filozoful ambulant Peregrin (a murit autoincendiat în 167), ne prezintă o caracterizare a creștinilor timpului său. Mărturia sa, a unui autor necreștin, ne ofere un cadru caricatural specific eroului ocazional, ținut în cinste și de către creștini. Pentru el, creștinismul este o înțelepciune admirabilă a cărui origine se regăsește în acel mare Om, răstignit în Palestina. În ciuda cunoștințelor
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
natură biblico-creștină, ca pe o lege pretinsă în mod legal în acea vreme. El se folosește chiar și de un vocabular de cult, atunci când are trebuință să vorbească despre creștinism; alături de termenul de cult îl întâlnim pe cel rit. Față de mărturiile precedente, întâlnim o schimbare importantă în evaluarea creștinismului: autorul opune superstițiilor practice ale unui împărat precum Iulian, religia creștină perfectă și simplă. Dacă în scrierile polemiștilor anticreștini acuzația de superstiție era un loc comun, termenul este aplicat acum intervențiilor religioase
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
prestării serviciului militar, din motive de conștiință sau mai puțin, în epoca Apostolilor, nu a fost legitimată și nici consimțită de învățăturile Bisericii. Dacă în Noul Testament nu s-a luat nici o atitudine față de serviciul militar, aceasta se datorează absenței unor mărturii directe sau indirecte, referitoare la prezența creștinilor în rândurile armatei romane anterior anului 180. Fiind absorbită de problemele inerente teologiei sale timpurii și de organizarea internă, Biserica și-a subordonat anumite probleme de natură strict morală celor pastorale și liturgice
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
și liturgice. În plus era firesc ca preocuparea primară, specifică oricărei structuri sociale, aflate într-o stare incipientă, să se manifeste prin consolidarea internă, necesară unei cât mai vaste expansiuni în cadrul societății. Un alt motiv pentru care nu dispunem de mărturii ale creștinilor, care ar fi luptat în legiunile romane pe durata acestei perioade, este cel al Părinților Bisericii care nu percepeau o asemenea problemă, din moment ce întoarcerea lui Cristos în slavă era considerată iminentă iar raporturile dintre religia creștină și structura
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
și chiar jignitoare prin însăși tendința lor, iar în parte acestea erau legate de idolatrie și de sărbătorile zeilor. Până către anul 170, creștinismul a adoptat efectiv față de meseria soldatului o poziție perceptibilă doar deductibil. Se poate vorbi despre o mărturie prezentă în unele izvoare directe numai din timpul domniei lui Marcus Aurelius, care ne vorbesc despre situațiile reale și evaluarea acestora. Deși documentele creștine, anterioare perioadei în discuție păstrează o tăcere aproape totală, totuși tăcerea lor ne rezultă instructivă și
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
pentru moment, pentru a nu atrage atenția și nici pentru a nu provoca vreo reacție punitivă a autorităților, nu le era permis creștinilor să rupă aceste relații; ba chiar, în situații extreme, trebuiau să îndure consecințele îmbrățișării noii credințe, dând mărturia supremă a martiriului. Ceea ce permitea misionarilor formularea unei asemenea opinii era - lucru paradoxal pentru necunoscătorii mentalității perioadei și problemei în discuție - printre altele, convingerea sigură că sfârșitul lumii era aproape. Plecând de la această premisă, creștinii fanatici ajungeau la concluzia că
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
respectuoși și ascultători față de stat, prompți în ajutorul acestuia și la plata impozitelor și a tributurilor potrivit stării lor. Unii ierarhi ai Bisericii creștine s-au făcut interpreți, în orice vreme, în fața autorităților romane, apărând lealitatea și corectitudinea creștină. O mărturie deosebită, în acest sens, ne oferă scrierile unor apologeți renumiți, care, în timpul domniei lui Hadrian (117-138) și a lui Marcus Aurelius (161-180), au adus dovezi explicite despre evenimentele din Palestina. Cu această ocazie, creștinii, chemați de rebelul Bar Koechba să
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
și totuși condamnați. Sunt trimiși la moarte, dar prin aceasta ei primesc viața. Le lipsesc toate, dar găsesc toate cu îmbelșugare. Sunt disprețuiți, dar în dispreț își găsesc gloria lor. Sunt loviți în numele lor bun și între timp se dă mărturie despre dreptatea lor. Sunt insultați și binecuvântează, sunt tratați cu mârșăvie și răspund cu cinste. Deși fac binele, sunt pedepsiți ca răufăcători; atunci când sunt pedepsiți, se bucură, ca și cum li s-ar da viața. Iudeii luptă împotriva lor, ca împotriva unui
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]