18,636 matches
-
anunțurile pentru mașini dintr-un ziar și eu mă uit În celălalt. Cam ce fel de mașină să caut? — O decapotabilă cu cauciucuri bune. Cea mai bună pe care o găsești. — Cam cîți bani o să primești? O să-ncerc să fac rost de cinci mii. Ar fi minunat. Și crezi c-o să-ți vină? — Nu știu. Hai că mă duc să sun, spuse Roger și se duse În cealaltă cameră. Închise ușa după el și apoi o deschise la loc: MĂ mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
la stînga să intre pe șoseaua ce ducea la Coral Gables și Tamiami Trail. — Cum te simți? o Întrebă pe fată. — Minunat. Crezi că-i adevărat? — Sigur că da, pentru că-i așa de cald și pentru că n-am putut face rost de cinci mii. Crezi c-am dat prea mult pe mașină? — Nu. A fost tocmai bine. — Ai făcut asigurarea? — Da. Și am Înscris-o și la A.A.A. — Nu, că ne mișcăm repede? — De excepție. — Ai pus bine restul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
ne mișcăm repede? — De excepție. — Ai pus bine restul banilor? — Sigur. Stau bine, În cămașă. — Ăștia-s rezerva noastră. — Da. E tot ce avem. — CÎt crezi c-o să ne țină? — Nu-i nevoie să ne țină prea mult. Mai fac rost de alții. — Da’ o vreme tot tre’ să țină. — Da, așa e. — Roger. — Zi, fata mea. — MĂ iubești? — Nu știu. — Spune-mi. Nu știu. Da’ să mor dacă nu aflu. — Eu te iubesc. Tare. Tare. Tare de tot. — Ține-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
la etajul paișpe și nu era prea răcoroasă. Însă dacă dădeai drumul la ventilatoare și țineai ferestrele deschise era deja mai bine și, după ce plecă valetul, Helena spuse: — Nu fi dezamăgit, dragul meu. Te rog. E minunat. — Speram să fac rost de un aparat cu aer condiționat. Nu prea poți dormi cu așa ceva. Parcă ai fi Într-o pivniță. Așa e foarte bine. — Am fi putut Încerca și la celelalte două. Da’ acolo mă știe lumea. Acum o să ne știe și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
și le amintească. Il faut le souvienne rappeler. Oui, am zis eu, mais ce n’est pas possible. Je ne m’en souviens plus. Mais il faut faire un effort, a zis ea. Je le ferais. Dar n-are nici un rost. Mais qu’est-ce que monsieur va faire? mă Întrebă ea. Monsieur a lucrat vreme de trei ani de cînd e aici. L-am văzut pe monsieur scriind la cafeneaua din colț. L-am văzut scriind la masa din sufragerie, cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
că n-am înțeles aluzia. Așa o carte aș citi și eu, vere... Îi o carte adevărată, dragă ieșene, și e plină de o mulțime de lucruri interesante. Atunci îmi închipui că ești în stare să-mi reciți pe de rost o mulțime de povești despre vița de vie. Asta-i drept, dar... Tu întotdeauna ai un ”dar”. Dar ce? Eu aș zice că ar fi mai nimerit să mergem undeva chiar între vii, mai ales că e vremea culesului. Gând
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
să luăm în seamă și faptul că Olga Sturza, ajungând președinta „Societății Ocrotirii Orfanilor”, a înființat aici la Miroslava un orfelinat a cărui școală avea profil agricol, dar... Dar ce ți s-a mai oprit în cale? - mă ia la rost ieșeanul. Nimic. Doar așa mai reușesc să smulg o vorbădouă de la tine. Altfel... Altfel? Vorbesc de unul singur... De data asta te iert pentru insinuare. Data viitoare... Până atunci, însă, te rog să-mi tălmăcești totuși acel „dar”. Atunci când „pecinginea
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
tu gura, Ioane? Credeam că ai adormit sau ai plecat - l-a luat la vale moș Dumitru, stârnind râsul celor din jurul mesei. Decât să vorbesc vrute și nevrute, ca alții...mai bine tac și ascult. Mai multe înveți ascultând decât lehăind fără rost - a răspuns cam înțepat tăcutul Ion Cotman. Cei care se cam știau cu musca pe căciulă au înghițit în sec, dar n-au spus nimic. Ca să liniștească lucrurile, Pâcu a reluat povestea. Decât să vă ciondăniți, mai bine ascultați povestea
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
l-a pus în încurcătură pe Pâcu, dar tăcea mâlc. Bucuria lui n-a fost, însă, de lungă durată, pentru că Pâcu odată s-a luminat la față și, împungându-l pe moș Dumitru cu muștiucul lulelei, l-a luat la rost. Da’ bine, măi pungaș bătrân! Credeai că m-ai pus în cofă, ai? Ia uite că nu! Stiu la ce te-ai gândit când m-ai scos dator. La ce, Pâcule? La povestea de vânătoare pe care am promis-o
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
eu, abia ținându mă pe picioare. Nu știam cum să ajung mai repede la gura podului și să cobor. Parcă spuneai la început că erai mare vânător și acum tremurai în fața unei gângănii mititele? Halal vânător! l-a luat la rost moș Dumitru. Ii ușor să vorbești așa, dar să te văd ce faci când îl ai în față pe ducă-se pe pustii... Am uitat să vă spun că nu era singur...Erau vreo trei... „Mama, tata și feciorul” - am
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
în cântec nu ca o stridență. Izgonirea realității însă nu o poate primi, precum nu poate primi nici artificializarea limbajului, care este semnul alienării și atrofierii ființei în general. Bine, dar dacă nu aduce nimic nou față de natură atunci ce rost mai are poetul ? Tocmai că aduce. În primul rând că natura nerostită nu are pentru om realitate. Fără nume un lucru ori un ținut este sălbatic, apoi odată numit el intră în familiaritatea omului și începe să acumuleze viață dintr
OMAGIU MAMEI by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1073]
-
să ființeze în așa fel că inaugurarea lor înseamnă apropiere a unei realități umane. Limbajul lucrurilor, cântecul lor trebuie însă să‐ l rostească omul pentru că numai el îi poate descifra sensul natural demn de‐a fi asimilat în alți oameni. Rostul acestei familiarități cu lumea fiind semnul unei intense comuniuni și ca atare ne descoperă aprofundarea și mărirea diversității și frumuseții în care stă și se mișcă poetul nimbat cu neistovită noutate și prospețime în cosmos. Apoi astfel conceput omul în
OMAGIU MAMEI by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1073]
-
stau închis în casă. De câte ori se deschide ușa apartamentului, îmi vine să fug. (Apropo, ați mai văzut vreun reporter fericit că stă închis în casă?! Ați aflat, poate, până acum că eu sunt un reporter adevărat.) Dar și fuga are rostul ei. Trebuie să înveți o grămadă de lucruri înainte de a fugi de acasă. Eu nici nu știu când am învățat câte știu și nici nu știu că știu tot ce știu, numai mă trezesc că știu. Știu, de pildă, că
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
a desenat cu ea, prin aer, ochii, nasul, gura, urechile, mustățile, coada și picioarele mele. Am înțeles: Prințul a folosit Culoarea Culorilor pe mine și, ah, ah, ah, m-a făcut vizibil. Cine ești tu? - m-a luat imediat la rost Ana. Sunt umbra ta - am mieunat eu. ─ Te-au trimis zmeii să mă spionezi? Am amețit de frică să nu mă facă stană de piatră și am îngăimat: Sunt reporter. ─ Reporter sunt eu - a rostit apăsat Ana. Îmi venea să
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
război, adică nu mă tem de nimeni și de nimic. ...Sau ar trebui să nu mă tem. De nici un dușman, vreau să zic. Dar sunt mereu aproape de câmpul de luptă și simt că aici, în Țara lui Verde Împărat, e rost de lupte mari, copii. Recapitulez: Mă aflu la o peșteră cu zmei. Cei mai mari dintre zmei, cei care și-au luat chip de om, s-au adunat în văgăuna asta întunecoasă. Nu știu ce văd ei de acolo, dar eu văd
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
trăncănesc într-una. Vorbesc singuri, nu se ascultă decât pe ei, nu aud ce spun cei din jur. Au chip de om dar se unduiesc, colcăie și sâsâie ca niște șerpi, ca niște balauri. Lăcomia, mama lor, îi ia la rost, din când în când. Ascultați-o și voi, copii, ce le spune. Lăcomia: Terminați cu gălăgia, parșivilor! Vedeți că deștepții ăia, bebelușii lui Verde Împărat, vor să ne curețe. Da, da, pe toți, pe toți! Și nu va fi chiar
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
cinci minute. Mai mult decît suficient cînd ai fost școlit În disciplina treptelor alunecoase. Mă gîndisem că o să vreau să-i spun ceva. Să-l acuz sau să-i pun Întrebări. Dar n-am spus un cuvînt. N-avea nici un rost. Doar m-am deplasat Înspre Bestie. — Ce vrei! Ce vrei! a cotcodăcit el la mine, simțindu-mi ura și intențiile care duceau Într-un singur punct. CÎnd ofițerul s-a Întors, mîinile mele erau În jurul gîtului Bestiei, iar capul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
caz ce pula mea, și i-a otrăvit mintea copilului cu toate minciunile alea tîmpite pe care le spune despre mine, curva infectă, și totul a mers prost, tresă se-nvețe minte, tresă fie făcută să plătească pencă nare nici un rost n măsa. CÎnd o sunăm acasă la mama ei nu sîntem În stare să spunem decît că vrem să ne revedem copilul și că vrem să discutăm. Să punem la punct divorțul. Vocea ei nu e vocea lui Carole pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
eu nu aveam lapte (născusem prin cezariană). Asistentele mi-au spus să nu mai vin, că mai rău fac, să stau mai bine în patul meu, se ocupă ele de copil (de fapt, se gândeau la mine, că nu are rost să mă scol și noaptea, la câteva ore, cum făceau mamele care-și hrăneau bebelușii la sân). Cred că asta mi-a provocat un șoc, ideea că sunt inutilă. Cum, adică, să nu-mi văd fetița ?! Mergeam și eu mereu
Poveşti cu scriitoare şi copii by Simona Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1778]
-
ore, cum făceau mamele care-și hrăneau bebelușii la sân). Cred că asta mi-a provocat un șoc, ideea că sunt inutilă. Cum, adică, să nu-mi văd fetița ?! Mergeam și eu mereu cu celelalte mame, chiar dacă nu aveam niciun rost, mă trezeam cu noaptea în cap, ca ele, stăteam trează până la miezul nopții, mă adăugam și eu grupului, primeam copilul zbierând, celelalte se uitam de sus la mine, eram rățușca cea urâtă. Sala de alăptat era ceva de un comic
Poveşti cu scriitoare şi copii by Simona Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1778]
-
băiatul nașului Tofan, împreună cu doi soldați: - Noi unde mergem? Satele noastre, familiile, ne sunt aici! Avea dreptate. Se gândea iar la dificultatea oricărei decizii pe care urma s-o ia. Din nou cântări situația. Spre deosebire de ei, care își făcuseră vreun rost acolo, el se instruise la Iași, fusese educat românește. Judecând la rece, de tata nu era apropiat, pe fratele Anton se supărase, și nu era căsătorit. Se simțea român, trebuia să trăiască în România. Soldații îi așteptau cuvântul, nu comanda
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
pe eliberatori, cu un entuziasm de paradă. El, ofițer în armata regală română, fu nevoit să le facă loc, trecând pe cealaltă parte a străzii, obosit, neras, cu hainele șifonate. Intrigat la culme de rapiditatea suspectă cu care manifestanții făcuseră rost de steaguri, îi privea stupefiat. În fața primăriei, un om înarmat cu o pușcă Z.B. din dotarea armatei române, o făcea pe-a santinela. Firesc, trecerea lui nu rămase neobservată. Urmarea: cineva din primărie trimise la el trei indivizi civili
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
lumea înconjurătoare și care narează la persoana I evenimentele, precum și un artificiu de compoziție, prin relatarea unei scene de la popota ofițerilor din regimentul XX, în cadrul căreia tânărul Gheorghidiu se află concentrat ca sublocotenent. Scena este ulterioară evenimentelor narate, dar are rostul de a ordona planurile povestirii și de a le unifica. În ceea ce privește structura interioară a romanului, se poate vorbi despre descrierea iubirii, în toate fazele ei, de geneză, de stabilizare și de accord al efectului cu spiritul, la cote superioare și
CAMIL PETRESCU STRUCTURI ALE ROMANULUI by NICOLETA-GEORGETA SOLOMON () [Corola-publishinghouse/Imaginative/516_a_1169]
-
politicii" sau aleargă de bezmetici după niște chestii umplute cu aer de-al lor - mai mari sau mai mici, în funcție de dioptriile privitorilor. Între altele, vor să aibă și să risipescă! Pun mare preț pe diverse metale inoxidabile, pe obiecte fără rost numite lux (într-o limbă antică de-a lor, înseamnă lumină!!!) și pe mijloacele de locomoție, întrucît călătoresc și caută zadarnic, nedorind să recunoască sau pur și simplu neștiind că individul conștient s-a născut cu rost într-un loc.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85073_a_85860]
-
pe obiecte fără rost numite lux (într-o limbă antică de-a lor, înseamnă lumină!!!) și pe mijloacele de locomoție, întrucît călătoresc și caută zadarnic, nedorind să recunoască sau pur și simplu neștiind că individul conștient s-a născut cu rost într-un loc. Că au totul în ei!... Le place să bea alcool, o substanță care le alterează ființa și-i ajută să depășească limitele prostiei. ...Și sînt plini de tot soiul de boli! Norocul este că pe Atilia, nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85073_a_85860]