19,447 matches
-
stări pe deplin meritate! Coborâm și coborâm străbătând aproape 20 de tuneluri, cu aceleași livezi de măslini ori struguri din soiuri excelente și oprim la un popas pentru masa de prânz și eventuală odihnă - după caz. Aceleași aspecte de bun simț și de civilizație reală ne destind, ne odihnesc. Mi-a fost rușine să notez, dar am păstrat destul în memoria mea afectivă și caut să mă folosesc acum la o scară oarecum redusă de cele văzute. Atunci nu mă gândeam
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
rău lor? S. B.: Știți ce era impresionant la băiatul acela? Un vaiet n-a scos. Dădeau în el ca-ntr-un sac. Se uita și sfida. N-am văzut nici până atunci și nici după așa ceva. Parcă nu avea simțuri. A doua zi a fost scos și dus. Probabil că a ajuns la Batalionul disciplinar. M. M.: Da, înseamnă că avea antecedente. S. B.: Cred că el avea jurământul depus, era sub incidența legii militare. Acesta a fost incidentul pe
Aşa neam petrecut Revoluţia by Sorin Bocancea, Mircea Mureşan [Corola-publishinghouse/Memoirs/893_a_2401]
-
tehnic la regimentul lui Milea. S. B.: Ei au mers împreună, carierele lor au fost cumva îngemănate. M. M.: Am văzut ce a făcut Milea prin garnizoane, precum cea de la Murfatlar. Era un om incapabil de un asemenea gest. Avea simțul răspunderii. Nici nu a dat ordine contradictorii. Probabil că a fost împușcat. După mine, a fost împușcat. Cine, cum, ce interese? S. B.: Divizia cum v-a comunicat acest eveniment, cum vi l-a prezentat? Comandantul dumneavoastră ce v-a
Aşa neam petrecut Revoluţia by Sorin Bocancea, Mircea Mureşan [Corola-publishinghouse/Memoirs/893_a_2401]
-
de tancuri. Când am ajuns în Piață și-am numărat, aveam 64 de tancuri și o grămadă de caporali la leviere. Și n-am avut niciun incident și niciun accident. S. B.: Ați avut atunci vreo strângere de inimă, vreun simț al pericolului? M. M.: Da, grija să nu se întâmple ceva rău cu oamenii Regimentului și cu populația. Atunci am dat cele mai fistichii ordine din viața mea. Ducându-ne, am trecut peste stații de metrou, n-am mai ținut
Aşa neam petrecut Revoluţia by Sorin Bocancea, Mircea Mureşan [Corola-publishinghouse/Memoirs/893_a_2401]
-
s-a părut că descopăr, pe urmele altora, existența în opera lui Caragiale a unui principiu de exorbitare. Faptul era indicat de o expresie pe care am văzut-o vehiculată de prea multe ori ca să nu devină cumva un clișeu : „simț enorm și văz mon- struos”. Contextul era unul cumva modest, dar nu lipsit de semnificație, narațiunea Grand Hôtel „Victoria Română”, un text ambiguu și cumva razna față de restul producțiilor vesel-amuzante ale autorului. Iar în acest context, fraza avea o rezonanță
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
pe scena exegezei caragialiene și în conștiința unui grup mult mai mare de cititori avizați ? Și, despre a cui vedere și simțire este vorba ? A naratorului din narațiunea sus-pomenită, a lui Caragiale-autorul, a cititorului căruia i se deschid ochii și simțurile ? În mod cert, o bună parte dintre exegeții operei îl identifică pe Caragiale ca autorul dotat cu o astfel de sensibilitate ieșită din comun pentru că înțelegem numaidecât că această sensibilitate nu are nimic de-a face cu patologia nervoasă, cu
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
dimensiune a abordării mele se referă la acest principiu de exorbitare nu ca posibil generator al operei și prin- cipiu structurant al ei, ci ca un construct al exegezei în sensul cel mai larg, ca un principiu al organizării lecturii. „Simț enorm și văz monstruos” este analizat pornind de la ceea ce vede și asumă cititorul cel mai avizat : criticul literar, filozoful, istoricul ideilor etc. Viziunea monstruoasă nu-i mai aparține lui Caragiale, ci lectorului său care răspunde unui impuls secret, care folosește
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
li se acordă, adulții se poartă neserios, copilărește. În calitate de bulver- sare a proporțiilor își face loc aici gesticulația enormă și monstruozitatea ca manieră, pentru că vorbind de mon- struozitate există și alte mecanisme generative care fac apel la dereglarea sistematică a simțurilor. Alteori însă, apele acestor oglinzi se tulbură, deformarea se transformă în anamneză acolo unde oglinda a devenit un spațiu me - diumnic în care spectrele se ivesc, nu atât cele trecute, cât mai ales cele viitoare. Caragiale un vizionar ? Ca orice
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
cinematografică a operei sale devoalând un chip meduzant, terifiant, o urâțenie fascinantă care nu este a operei lui Caragiale, dar pe care oglinda operei o face vizi- bilă. Aceste reflexe pasagere poartă amprenta monstruo- zității, recuperabilă dintr-o zicere nimerită, „simț enorm și văz monstruos”, luată însă ulterior ca un concentrat al operei, așa cum craii mateini își întâlneau fatum-ul în imprecația cu iz de blestem al unei sibile de mahala. De remarcat, în cartea pe care dedică istoriei urâtului, o
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
deodată epoca ar fi ridicat nivelul decibelilor pentru gradul de suportabilitate al acestor onorabili contemporani cu auzul fin și sensibilitatea contrariată. Aici este însă vorba de un fapt care depășește sfera anecdoticului, rămânând totuși cantonat în spațiul fluctuant al lui „simț enorm și văz monstruos” întrucât ceea ce definește epoca pentru autor este circumscris unei dimensiuni perceptive : auzul. La finele articolului, semnatarul lui propune niște urechi de cauciuc capabile să reziste acestui zgomot insuportabil. Zgomotul a făcut mereu parte din partitura stradală
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
de uz științific, medicale, sociologizante ale epocii începând cu Malthus și terminând cu Haeckel. Oamenii de știință se transformă în heralzi ai apocalipsei vizând deformările succesive la care corpul social este supus, devenind în urma unor mutații degenerative un corp monstruos. „Simț enorm și văz monstruos” se înscrie perspectival în parcursul epocii, din care autorul scoate doar un reflex. Revenirea la judecata sociologică înscrie „democrația” ca pe un agent dizolvant al modernității în tabloul mendelevian al noxelor ei, o modalitate de defor-
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
cu mare acri- bie, în epocă, de Gustave le Bon în Psihologia mulțimilor ă1896Ă. Egalitarismul democratic a dobândit astfel profilul unui exces paradoxal, excesul îl constituie mecanismul procustian al unei normări a existenței : tot mai puțin pentru tot mai mulți. Simț enorm și văz monstruos : lupa și luneta Discuțiile asupra caracterului excesiv al literaturii lui Caragiale și al autorului marchează posteritatea critică a operei. Excesul ca manifestare a unui hybris profund, litigios și insidios totodată prezidează practica lecturii. În prefața la
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
absurdismului ionescian. „Dar esența și valoa- rea lui Caragiale se cer măsurate cu un etalon propriu, iar identificarea acestuia în viziunea «excesivă» o consider înșelătoare. Din faptul că autorul și-a diagnosticat, într-o ocazie anumită, o stare de hiperestezie - «simț enorm și văz monstruos» - s-ar cuveni să deducem caracterul excep- țional al stării ăcare, de altfel, o și semnala subiectului, reclamându-i înregistrareaă și nicidecum caracterul ei tipic, bun să o recomande drept passe‑partout al operei.” Cri- ticul
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
a cate- goriilor negative cu privire la universul caragialian. „Tocmai excesul de toxicitate pus în cârca lor a făcut ca interpretarea operei lui Caragiale (de către critici sau de către regizori) să alunece încet-încet de la viziunea unui scriitor plin de haz și cu un simț acut de observație, dar îngăduitor, înclinat mai degrabă spre umor decât spre sarcasm, ironic, nu satiric, și în definitiv, el însuși un personaj cât se poate de caracteristic al epocii frumoase, la imaginea scriito ru- lui-sperietoare, mâncător de mici burghezi
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Toate aceste discuții relevă importanța întrebării nu doar din perspectiva operei lui Caragiale, ci și din aceea a întrebuințării ei pe o scară mai largă decât aceea a criticii literare. Prin urmare, ce înseamnă în contextul receptării operei lui Caragiale „simț enorm și văz monstruos” ? Să ne imaginăm o lunetă ! La un capăt lucrurile sunt minuscule, ființele au devenit insignifiante, pixelii unei existențe discrete, neștiute. Totul în lumea de la acest capăt al lunetei devine o pledoarie pentru „insuportabila ușurătate a ființei
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
doar aparent înregistrează precum o placă fotografică cotidianul, în fapt deformându-l expresiv după o optică particulară. Din Grand Hôtel „Vic‑ toria Română” ne parvine un decupaj care nu a întârziat să devină o lentilă prin care opera este privită : „simț enorm și văz monstruos”. Lucian Pintilie în De ce trag clopotele, Mitică ?, sinteză filmică a operei caragialiene, ni-l propune ca motto și totodată ciclopic ochi al camerei prin care o percepție hipertrofiată sesizează abnormul și caricatura lumescului autohton. Contextul care
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
poate mai avenită : „Sous les yeux sont en quelque sortes compris tous les autres sens ; et dans l’usage du langage humain, souvent sentir et voir, c’est la même chose”. „În ochi sunt, într-un fel, cuprinse toate celelalte simțuri, și, adesea, în utilizarea limbajului uman a simți și a vedea reprezintă același lucru”. (trad. mea, A.M.) „Enorm” și „monstruos” reprezintă nu doar efectul creat în urma unei amplificări a imaginii, ci premerg obținerii ei. Mai precis, avem de-a face
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Rimbaud deschide către o sensibilitate și mai acută, cea simbolistă : „le Poète se fait voyant par un long, immense et raisonné dérèglement de tous les sens”. „Poetul se face vizionar ăvoyantă printr-o îndelungată, imensă și controlată dereglare a tuturor simțurilor”. (trad. mea, A.M.) Această dereglare sistematică a simțurilor se autoerijează într-un dispozitiv senzorial căruia i se substi- tuie un dispozitiv hermeneutic. În mod cert, Caragiale a fost un antiromantic și un antisimbolist, dar unul care le respingea cunoscându-le
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
cea simbolistă : „le Poète se fait voyant par un long, immense et raisonné dérèglement de tous les sens”. „Poetul se face vizionar ăvoyantă printr-o îndelungată, imensă și controlată dereglare a tuturor simțurilor”. (trad. mea, A.M.) Această dereglare sistematică a simțurilor se autoerijează într-un dispozitiv senzorial căruia i se substi- tuie un dispozitiv hermeneutic. În mod cert, Caragiale a fost un antiromantic și un antisimbolist, dar unul care le respingea cunoscându-le, și chiar mai mult decât atât, repertoriindu-le ironic
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
ulterior de către psihanaliză. Lumea operei lui Caragiale reflectă această nouă sensibilitate. Ea este populată cu fandacsioși, nevricoși, poltroni, ipohondri, personaje cu „naturelul simțitor”, magnetizați, chiar dacă registrul în care ea este recuperată este unul al derizoriului. Dispo- zitivul hermeneutic al lui „simț enorm și văz monstruos” induce o perspectivă deopotrivă deformată și deformatoare, o dereglare sistematică a scalei morale, dereglare de rezul- tantă estetică. Lumea operei lui Caragiale și caragialescul ei Degajând-o de complimentele pe care istoricii literari i le fac
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
urmare, un gen scurt, aproximat în ceea ce el are minimalist prin denumirea de „schiță”, corespondentul în pictură al eboșei, crochiului, exercițiului permanent care nu-l obligă pe artist la un efort de com- poziție, ci îi verifică dexteritatea, îi relevă simțul de obser- vație plastică, îl pune în contact cu lumea din jurul său. Schițele îl scot pe Caragiale în societate, nu că ar fi pără- sit-o vreodată, dar îl plasează exact în acest câmp de tensiuni fertil pentru un observator
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
intentio auctoris și nu poate fi recuperată din genuinul textelor care i-au servit drept reper. Cu alte cuvinte, deformările comice, grotești, împinse uneori spre abnorm și absurd reprezintă perspectiva lui Caragiale prin care autorul înscrie în logica textului acel „simț enorm și văz monstruos”. O a patra axă o oferă povestirile fantastice, dar și aici Caragiale se oprește foarte repede, se joacă, exersează, îi „iese”, dar nu trece mai departe de La hanul lui Mânjoală, Kir Ianulea, Calul dra‑ cului, La
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
este dus până la ultimele consecințe, iar sinucide- rea lui Nenea Anghelache din Inspecțiunea sau uciderea lui Mitică din 1 Aprilie sunt mai degrabă accidente miste- rioase, aparent inexplicabile, decât simptome ale unui fenomen endemic. II Grand Hôtel „Victoria Română” - Imperiul simțurilor Grand Hotel „Victoria Română” este unul dintre „momen- tele” mai puțin populare ale lui Caragiale, poate și pentru faptul că nu are propriu-zis o poantă, pentru că beneficiază mai puțin de jovialitatea care-l recomandă pe nenea Iancu. Avem, dimpotrivă, un
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
cu un dramatism conținut. Nu este nimic amuzant în acest moment care nu duce lipsă de un relief propriu grotescului ca expresie a deformării. Ce conferă unitate textului ? Din punctul meu de vedere, există două teme esențiale inter- conectate : exacerbarea simțurilor sau dereglarea lor siste- matică și violența. Înainte de a da curs analizei să privim puțin intriga. Naratorul, care trimite fără echivoc la persoana empirică a dramaturgului, se întoarce din străinătate, de la Paris, în orașul natal. Acesta nu este menționat, dar
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
ceea ce ea are repugnant, dezagreabil apare în persoana unui copil, ca o accentuare a deprecierii unui topos literar. Dacă trecem în revistă vocabularul utilizat de către narator constatăm ponderea substanțială pe care o au cuvintele care descriu punerea în ecuație a simțurilor, de la cel tactil, la cel auditiv, de la cel vizual la cel olfactiv, singurul neîntrebuințat fiind cel al gustului. Simțurile sunt cele care decid în ceea ce privește relatarea, ele constituie filtrul prin care evenimentele intră în câmpul nostru de observație, iar naratorul anunță
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]