172,816 matches
-
socialiștilor, comuniștilor, ecologiștilor și chiar al troțkiștilor, de obicei necooperanți. Procentul lui era mai mult decât dublu față de cel din primul tur: Mitterrand l-a Învins pe Giscard d’Estaing, devenind primul șef de stat socialist din Europa ales prin vot direct. El a dizolvat prompt parlamentul, organizând alegeri legislative anticipate În care partidul lui a zdrobit și dreapta, și pe comuniști, obținând majoritatea absolută În Assemblée Nationale. Socialiștii erau stăpânii Franței. Victoria socialiștilor a fost Întâmpinată cu manifestații spontane de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
radicale cu trecutul. Rezultatele electorale nu justificau o asemenea impresie. Ca și În alte răsturnări de situație electorale - victoria Frontului Popular În aprilie 1936, cu care triumful lui Mitterrand a fost imediat comparat, sau alegerea lui Margaret Thatcher În 1979 -, votul francez din 1981 nu a fost complet redistribuit. De fapt, Mitterrand a avut chiar un rezultat mai mic decât la tentativele anterioare, În 1965 și 1974. Cruciale au fost Însă disciplina simpatizanților stângii (care În turul al doilea s-au
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a Partidului Socialist Unit Își criticau propriul partid (condus pe atunci de Michel Rocard și Pierre Mendès-France) pentru sprijinul exprimat față de reformatorii de la Praga. Aceștia din urmă, spuneau ei, erau „de bunăvoie victime ale ideologiilor mic-burgheze (umanism, libertate, dreptate, progres, vot secret universal etc.)”. Nu era un caz izolat. În decursul anilor ’60, mulți comentatori occidentali de stânga, moderați, de altfel, În opinii, evitau să pomenească „drepturile” sau „libertățile” de teamă să nu pară naivi. În Europa de Est, comuniștii reformiști și suporterii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
dintre participanții la discuții Înțeleseseră deja acest lucru. Dar nimeni nu anticipase viteza dezondământului. Deși le acordau votanților o libertate fără precedent, alegerile parlamentare planificate pentru 4 iunie au fost manipulate În așa fel Încât să asigure o majoritate comunistă: votul pentru Senat urma să fie cu adevărat liber, dar În alegerile pentru Seim (Adunarea Parlamentară) jumătate din locuri erau rezervate candidaților oficiali (comuniști). În plus, programând alegerile imediat, guvernul Încerca să speculeze dezorganizarea și lipsa de experiență a oponenților săi
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Adam Michnik, Solidaritatea a câștigat 99% din fotolii În Senat și toate locurile pentru care putuse concura În Seim. De cealaltă parte, numai doi dintre candidații comuniști aflați pe liste pentru locurile „rezervate” au reușit să adune cele 50% din voturi necesare pentru a le ocupa. Confruntați cu un eșec pe toată linia și o umilință publică fără precedent, conducătorii comuniști ai Poloniei aveau opțiunea de a ignora votul, de a proclama din nou legea marțială sau de a se recunoaște
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
pe liste pentru locurile „rezervate” au reușit să adune cele 50% din voturi necesare pentru a le ocupa. Confruntați cu un eșec pe toată linia și o umilință publică fără precedent, conducătorii comuniști ai Poloniei aveau opțiunea de a ignora votul, de a proclama din nou legea marțială sau de a se recunoaște Învinși și a ceda puterea. În aceste circumstanțe, alegerea era limpede: după cum i-a pus ferm În vedere Gorbaciov lui Jaruzelski Într-o convorbire telefonică privată, rezultatul alegerilor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
septembrie 1988, aflat În vizită la Moscova, Honecker a lăudat perestroika lui Gorbaciov - dar, Întors acasă, a evitat cu strășnicie să o aplice 21. În pofida evenimentelor istorice care se derulau la Moscova, Varșovia și Budapesta, comuniștii est-germani Încă mai măsluiau voturile ca În anii ’50. În mai 1989, rezultatul oficial al alegerilor municipale din RDG (98,85% pentru candidații guvernului) a fost falsificat Într-un mod atât de grosolan, Încât a stârnit proteste naționale din partea preoților, grupărilor ecologiste și chiar a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
decât căderea regimului. În haosul de după căderea Zidului, Partidului Socialist Unit din Germania (Sozialistische Einheitspartei Deutschland - SED) i s-au făcut ultimele rânduieli, ca oricărui partid comunist muribund. Pe 1 decembrie, Volkskammer (parlamentul RDG) a votat În unanimitate (420 de voturi pentru și 5 abțineri) pentru Îndepărtarea din Constituția RDG a clauzei care stipula că statul este „condus de clasa muncitoare și partidul său marxist-leninist”. Patru zile mai târziu, conducerea a demisionat din nou, fiind ales un alt lider În persoana
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Ideea unei „confederații”, sprijinită inițial de RFG și urmărită cu Îndârjire de cabinetul lui Hans Modrow, a fost abandonată, iar la alegerile organizate În grabă În martie 1990, candidații creștin-democrați au susținut unificarea. „Alianța pentru Germania” a câștigat 48% din voturi: social-democrații, dezavantajați de bine cunoscuta lor ambivalență În această privință, au avut doar 22%1. Ex-comuniștii (acum Partidul Socialismului Democratic) au obținut un onorabil 16%. Dar Alianța ’90, o coaliție a foștilor disidenți, inclusiv Neues Forum al lui Bärbel Bohley
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Vest. Pe 23 august, printr-un preacord cu Bonnul, Volkskammer a votat pentru alipirea la Republica Federală. O săptămână mai târziu, a fost semnat un tratat de unificare prin care RDG era absorbită de RFG - unificare aprobată de electori prin votul exprimat la alegerile din martie și permisă de articolul 23 al Legii fundamentale din 1949. Pe 3 octombrie, tratatul a intrat În vigoare: RDG a „acces” la Republica Federală și a Încetat să existe. Diviziunea Germaniei fusese opera Învingătorilor din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Gorbaciov convinsese Comitetul Central Sovietic să renunțe la garantarea prin constituție a „rolului conducător” al Partidului 9 și de negocierile În plină desfășurare ale grupului „4+2”, pe 11 martie Sovietul Suprem lituanian a aprobat independența națională cu 124 de voturi pentru și 0 Împotrivă, reinstaurând simbolic „Constituția statului lituanian” din 1938 și declarând nulă autoritatea Constituției Uniunii Sovietice În Republica Lituania. Instabilitatea anului 1990, când Însuși guvernul Republicii Ruse și-a afirmat „suveranitatea” și primatul legilor rusești asupra legislației „Uniunii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Gorbaciov În afacerile interne a fost să Încurajeze apariția unei legislaturi naționale cu vizibilitate la nivel național, puteri reale și o independență considerabilă. Elțîn și susținătorii lui ruși au realizat mult mai repede decât Gorbaciov că noul Soviet ales prin vot liber va deveni un forum pentru exprimarea nemulțumirilor de orice fel; Elțîn a devenit expert În alinierea intereselor Rusiei cu cele ale diverselor națiuni și republici din URSS. Gorbaciov a sesizat că astfel de alianțe puneau În pericol Însăși Uniunea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
URSS. Cred că este vorba despre o alegere falsă. Președintele Gorbaciov a realizat lucruri uimitoare... Vom menține o relație strânsă cu guvernul sovietic”. Această tentativă stângace de a-l sprijini pe președintele sovietic, tot mai vulnerabil, nu echivala cu un vot pentru Uniunea Sovietică... dar era periculos de aproape. Avertismentul public al președintelui american este și un util memento al rolului limitat pe care l-au avut SUA În această situație. Contrar poveștii flatante care s-a impus În conștiința publică
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
noul președinte, Václav Havel, susținea ferm statul unic. Că problema „națională” era inițial neimportantă se poate constata din rezultatul primelor alegeri libere, În iunie 1990. În Boemia și Moravia, Forumul Cetățenesc al lui Havel și-a asigurat o jumătate din voturi, iar restul s-a Împărțit Între comuniști și democrații creștini. În Slovacia, tabloul era mult mai complex: partidul afiliat Forumului Cetățenesc, Opinia Publică Împotriva Violenței, s-a remarcat drept cel mai mare grup, dar un procent consistent din voturi s-
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din voturi, iar restul s-a Împărțit Între comuniști și democrații creștini. În Slovacia, tabloul era mult mai complex: partidul afiliat Forumului Cetățenesc, Opinia Publică Împotriva Violenței, s-a remarcat drept cel mai mare grup, dar un procent consistent din voturi s-a Împărțit Între creștin-democrați, comuniști, creștin-democrații unguri și ecologiști 21. Dar noul Partid Național Slovac a obținut doar 13,9% În alegerile pentru Consiliul Național Slovac și 11% din voturi pentru delegați la Adunarea Federală (parlament). Mai puțin de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cel mai mare grup, dar un procent consistent din voturi s-a Împărțit Între creștin-democrați, comuniști, creștin-democrații unguri și ecologiști 21. Dar noul Partid Național Slovac a obținut doar 13,9% În alegerile pentru Consiliul Național Slovac și 11% din voturi pentru delegați la Adunarea Federală (parlament). Mai puțin de un votant slovac din șapte a optat pentru singurul partid care promova divizarea țării după criterii etnice. Dar, În cursul anului 1991, Forumul Cetățenesc a Început să se dezintegreze. Alianța avea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Europa”. Nu doar mijloacele de trai erau În joc, ci Însăși ființa națională. Propulsat de această retorică și de un stil kitsch, dar charismatic, Mečiar a repurtat o victorie clară la alegerile federale din iunie 1992, obținând aproape 40% din voturile slovacilor. În paralel, În regiunile cehești s-a impus noua formațiune a lui Václav Klaus, Partidul Democrat Civic, În alianță cu creștin-democrații. Cu Klaus În funcția de premier al regiunilor cehești, ambele jumătăți autonome ale republicii federale erau conduse de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
adoptarea unui amendament constituțional prin care provinciile Kosovo și Vojvodina, până atunci autonome, erau „integrate” În Serbia, dar Își păstrau cele două locuri În cadrul președinției federale. De acum Înainte, În orice dispută Serbia putea conta pe patru dintre cele opt voturi federale (Serbia, Kosovo, Vojvodina și docila republică Muntenegru). Cum scopul lui Miloševiæ era să creeze un stat mai unitar (condus de sârbi), iar celelalte patru republici se opuneau, guvernul federal a fost practic imobilizat. Din perspectiva Sloveniei și a Croației
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
masacrele ustașilor și la un viitor jihad musulman, preferau, se Înțelege, unirea cu Serbia (sau, cel puțin, autonomia locală) unui statut minoritar În cadrul statului musulmano-croat condus de la Sarajevo. Când Bosnia (adică liderii croați și musulmani; sârbii au boicotat referendumul și votul În parlament) și-a declarat independența În martie 1992, soarta republicii a fost pecetluită. Luna următoare, liderii sârbilor bosniaci au proclamat Republica Srpska, iar armata iugoslavă a intervenit, ajutându-i să Își apere și să-și „curețe” teritoriul. Războaiele sârbo-croat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și cel mai devastator eșec al proiectului naționalist sârb Îi subminase definitiv credibilitatea. La alegerile prezidențiale din septembrie 2000, el a fost Învins de candidatul opoziției, Vojislav Koštunica. Miloševiæ a avut cinismul să declare că, deși Koštunica avea mai multe voturi, diferența era atât de mică, Încât se impunea un al doilea tur - la care sârbii greu Încercați au răbufnit În sfârșit. Zeci de mii de protestatari au ieșit pe străzile Belgradului: pe 5 octombrie, Miloševiæ s-a recunoscut În sfârșit
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
era, de regulă, un termen cifrat pentru anticapitalism, servindu-le drept acoperire foștilor comuniști care nu-și puteau exprima deschis nostalgia pentru vremurile de odinioară, dar care o exploatau la fel de bine, Într-o formă deghizată, În declarațiile lor publice. Acest vot de protest ilustra indirect consensul inevitabil ce unea majoritatea tendințelor politice: regiunea nu avea decât un singur viitor și acesta era legat de Occident, de Uniunea Europeană și de piața globală. Acestea fiind obiectivele, nu mai rămâneau multe criterii pentru diferențierea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de mișcarea separatistă: numai 18% dintre basci s-au pronunțat pentru independență, restul preferând autonomia regională deja obținută. Chiar printre suporterii Partidului Naționalist Basc, majoritatea erau de aceeași părere. Cât despre Herri Batasuna, aripa politică a ETA, ea a pierdut voturi În favoarea autonomiștilor moderați și chiar a partidelor spaniole obișnuite. La sfârșitul deceniului, nu mai era decât un partid al marginalilor de toate culorile, de la ecologiști și feministe rebele la marxiști și militanți antiglobalizare. În Spania, clivajul statului-națiune a fost declanșat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
să Își declare independența, lăsând „coada” sărmană și „parazită” a țării să se descurce singură. Asemănarea cu Catalonia (ori Slovenia sau chiar Republica Cehă sub Václav Klaus) este evidentă. La alegerile naționale din anii ’90, Liga Nordului a obținut suficiente voturi În Lombardia și Veneto pentru a-și asigura participarea la coalițiile conservatoare de guvernare. Ironia sorții este că accesul Ligii la putere era condiționat de alianța cu Forza Italia, mișcarea lui Silvio Berlusconi, și cu ex-fasciștii din Alianța Națională, condusă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
doilea efect a fost asupra conștiinței publice europene. Tratatul de la Maastricht a stârnit un interes fără precedent pentru activitatea până atunci obscură a Uniunii Europene, cu funcționarii ei anonimi. Deși ratificat În fiecare țară În care a fost supus la vot (În Franța cu numai 50,1%), tratatul a suscitat destulă opoziție pentru a plasa chestiunea „Europei” pe ordinea de zi a dezbaterilor interne, ceea ce constituia În unele țări o premieră. Timp de patru decenii, regulile și instituțiile unui nou sistem
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
entuziasm considerabil printre liderii din mediul de afaceri local, populația ambelor țări a votat Împotriva aderării, speriată de pierderea autonomiei și inițiativei Într-o federație supranațională și sceptică În privința avantajelor adoptării noii monede. Un scepticism comparabil se reflectă și În votul strâns din Suedia. În noiembrie 1994, când ideea aderării la UE a fost supusă unui referendum, numai 52,3% din participanți au votat pentru și numai cu condiția ca țara să nu adopte moneda comună (zece ani mai târziu, când
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]