18,784 matches
-
de fier în baza unui raport pașnic cu pământul pe care îl lucra. Filozoful palestinian Iustin (100-165), transferat la Roma, în opera sa Apologia prima pro Christianis ad Antoninum Pium, 39, evidențiază efectiva realizare a profeției lui Isaia, subliniind importanța mărturiei unite martiriului. Aici, autorul accentuează depășirea proverbului păgân (A jurat limba, dar n-a jurat mintea) care implica folosirea restricției mintale. Creștinul nu se limitează numai să nu facă război dușmanilor, ba chiar trebuie să-și ofere propriile suferințe pentru
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
probabil, o asemenea atitudine antiidolatrică se pierdea provocând în creștini ispita încălcării anumitor practici legate de cultul imperial. Apologetul se simte dator în conștiință să atragă atenția asupra unei rezistențe majore palpabile, din partea celor compromiși în fața lingușirilor. În paralel cu mărturia martirilor din Acta și din Passiones, soldatul creștin își mărturisește propria credință în public: Christianus sum; printr-un limbaj mistico-alegoric, trece la descrierea soldatului care se îndreaptă spre gloria martiriului. Putem vedea etapele succesive care conduc soldatul creștin spre conștiinciozitatea
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
partizan al ereziei montaniste pentru simplul fapt că își justifică comportamentul spunând că este creștin. În acest text întâlnim indignarea profundă a autorului împotriva soldaților creștini care, din prudență ori din frică, deveniseră concesivi față de imperiu, riscând scandalizarea ori absența mărturiei creștine, sau, și mai grav, alunecarea personală într-o indolență morală. Spre deosebire de Tertulian care îi acuză pe acești soldați de respingerea martiriului și a profețiilor Duhului Sfânt, atitudinea soldatului martirizat este total diferite: nu exprimă nici o atitudine dojenitoare față de fratres
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
fost supusă unei aplicații rigide unitare, ci doar adaptată situațiilor sociale ale bisericilor particulare și ale variilor zone geografice ale Imperiului. Textul original al Traditio apostolica s-a pierdut dar nu și încercarea de reconstituirea a acesteia, pe baza diferitelor mărturii. Traditio apostolica, 16, ne prezintă o cazuistică referitoare la meseriile inconciliabile cu creștinismul, printre care și cea de soldat. Pe prim plan este pusă problema uciderii de către cel care luptă în armată (non occidet hominem), rechemând astfel atenția asupra valorii
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
interzis să practice serviciul militar, ba mai mult chiar, spunea episcopul cartaginez: Să nu credeți că cineva care luptă în război nu poate fi plăcut lui Dumnezeu. Căci printre aceștia se afla sfântul David, căruia Dumnezeu i-a oferit o mărturie atât de importantă; se aflau foarte mulți drepți ai acelui timp (din vechime). Unul din aceștia era și acel centurion care îi spusese Domnului... (Mt 8, 8-10). Tot printre ei era și Cornelius (Fap 10, 4-8). Spre deosebire de opinia creștină, favorabilă
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
făcea multe milostenii poporului și se ruga lui Dumnezeu totdeauna. Autenticitatea acestei informații nu poate fi pusă la îndoială. Să fi fost așadar, centurionul Cornelius cel care ar fi format după sine sufletul religios al romanilor convertiți la Evanghelie? Potrivit mărturiei din Faptele Apostolilor se pare că da, iar aceasta în urma viziunii angelice, când Cornelius a chemat două din slugile sale de casă și pe un ostaș cucernic din cei care îi erau mai apropiați, cărora după ce le-a istorisit toate
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
în domeniul evanghelizării efectuate de preoții misionari a sosit și din partea legiunilor romane care le netezeau calea, îmblânzind popoarele barbare, asimilându-le în legile și în civilizația Romei, construind odată cu înaintarea lor și drumuri noi, simplificând comunicațiile, după cum ne stau mărturie afirmațiile lui Iustin, Meliton din Sardes, Hipolit și Origene referitoare la binefacerile derivate din constituirea Imperiului roman. Pentru unii istorici, primii misionari, în sensul larg al cuvântului, ar fi fost soldații creștini prezenți pretutindeni, asemenea comercianților: în marile și în
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
cu toată probabilitatea în participarea la misterele divine (liturghii, rugăciuni etc.) ale comunității creștine din locul de apartenență ori prin conduita lor caracteristică, precum și din acțiunea de solidaritate existentă între diferiții soldați creștini. În unele acte ale martiriului soldaților întâlnim mărturia de credință a unor soldați creștini care, la momentul oportun se apropie și cu riscul vieții, îl întăresc pe cel condamnat să moară cu curaj, păstrându-și credința neștirbită. O altă situație ce reflecta îndatorirea soldaților creștini o întâlnim în
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
judecății. Această asistență era comună în toată Biserica. Putem vorbi și despre inițiativa unor episcopi de a trimite persoane de încredere în temnițe, pentru a-i susține pe ostașii lui Cristos în păstrarea răbdării și pentru a-i întări în mărturia credinței. Unii soldații creștini aveau posibilitatea să pătrundă și să înainteze prin temnițe, pentru a putea vorbi cu cei condamnați pentru credința creștină: La Milano este venerat martirul Victor, care adesea îi elibera pe cei condamnați din închisoare și permitea
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
sau voluntar este cel mai meritoriu și elevat act de credință, pentru că acesta este chiar credința însăși, care se concretizează în creștin, așa cum răscumpărarea s-a concretizat în Cristos prin răstignire. Ba mai mult chiar: Creștinul trebuie să dea totdeauna mărturie despre această credință a sa și mai ales în timpul persecuției, murind pentru ea, căci „La ce era de rezistat decât la persecuție, la trădare, la ucidere? A rezista până la sfârșit nu înseamnă altceva decât a suferi până la sfârșit. Și de
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
de evaluare a faptelor eroice ale sfinților de către poporul creștin ori de către unii episcopi, care vedeau martiri chiar și în montaniștii uciși pentru credință: Ba mai mult încă, în această persecuție a lui Valerian, trei bărbați condamnați „ad bestias“ pentru mărturia lor solemnă în favoarea lui Cristos, în Cezareea Palestinei au fost încoronați cu martiriul. Dintre aceștia unul se numea Priscus, al doilea Malchus, al treilea Alexandru... În afară de aceștia, a fost ucisă și o femeie din același oraș, în timpul persecuției, după o
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
vreo vigilență riguroasă, așa încât participarea soldaților nefiind verificată, exista posibilitatea absenței. Soldații creștini care participau puteau să se însemne cu semnul sfintei Cruci, fie pentru a da de înțeles păgânilor că nu aderau la riturile lor, fie pentru a da mărturie publică despre profesiunea credinței lor. Consolidarea vizibilă a creștinismului și ostilitatea maniheismului, credințe contrare cultului împăratului, au devenit suspecte împăratului Dioclețian și cezarului său, Galerius, care, printr-o serie de edicte, au restabilit obligația sacrificiilor neglijate chiar de soldații lor
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
au prezentat evenimentele, în opinia unora, nu tocmai obiectiv. Dincolo de toate aceste considerații, nu trebuie uitat că scopul literaturii contemporane perioadei persecuțiilor anticreștine, din primele patru secole, a fost acela de a pune accentul pe valoarea exemplară a martirului, pe mărturie, pentru încurajarea cititorilor. Literatura creștină a acestei perioade se situează în perspectiva luptei escatologice, unde persecuția devine semnul și criteriul celor aleși: prezintă martirul ca fiind un om drept, asuprit de cei nelegiuiți, destinați pedepsei finale. Dezvoltarea literaturii hagiografice, imediat
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
stânjenitoare, inventau (subdidit reos) delictul care ducea la pedeapsa capitală. Nero era un maestru în aceste invenții, fapt demonstrat de el însuși cu prilejul uciderii soției Octavia, inventând împotriva ei delictul de adulter cu Anicetus: Așadar, se căuta cu plăcere mărturia cuiva, la care se „adăuga“ (adfingeretur) și acuzația pentru alte fapte. Și astfel, Anicetus a apărut ca ucigaș al mamei sale, a lui Gaius Cassius și a lui Lucius Silanus. I se mai imputa printre altele incestul Lepidei, soția lui
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
scurt timp a refuzat să mai presteze jurământul declarându-se creștin: pedeapsa capitală ce a urmat a fost rezultatul neîmplinirii unui act idolatric străin punerii în discuție accepțiunii serviciului militar. Episodul relatat de istoricul Eusebiu ne prezintă cea mai veche mărturie de credință, deși indirectă, a unui soldat martir. 2.1. Persecuția lui Decius În scurta sa perioadă de domnie, Decius (249-251), și-a propus să restaureze vechiul spirit religios roman. În anul 250 a publicat un edict prin care poruncea
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
execuțiile soldaților creștini, din timpul prigoanei? Este foarte posibil ca episcopul cezareean să fi considerat procesele și condamnările la moarte ale soldaților creștini sau păgâni niște acțiuni interne ale armatei, un fel de consecințe ale violării disciplinei militare, și nicidecum mărturii ale credinței propriu-zise. În timp ce-și scria opera, Constantin (306-337) era dispus să treacă la reforma armatei, dându-i primele elemente creștine. În această situație nu era convenabil și nici indicat să preamărească faptele soldaților martirizați pentru credința creștină
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
exigențe Dioclețian și Galerius pentru că, după ce a actualizat o largă și crudă epurare în armata sa (298-302), a rămas în tradiția creștină drept persecutorul prin excelență al militarilor creștini, mult mai numeroși în legiunile sale, decât ale celorlalți doi. Din mărturiile panegirice ale lui Lactantius și Eusebiufață de Constantius I Chlorus (305-306), care nu i-a persecutat pe creștinii, deși erau numeroși și pe teritoriul său, putem deduce că fiecare împărat sau cezar dădea o interpretare personală edictelor de persecuție. Unicul
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
arhivelor aparținând bisericilor creștine: deși nu a reușit să le elimine în totalitate, paguba pentru istoria creștinismului este inestimabilă. Actele martirilor perpetuate în timp au fost compuse în întregime pe baza notițelor păstrate în biserici și după tradiția orală, potrivit mărturiilor unor panegirice pronunțate de Ioan Crisostomul (354-407), de Augustin (354-430), de Grigore din Nazians (329-390), și scrierile și mai ales imnurile lui Ambroziu (339-397) și ale lui Vasile cel Mare (329-379). De o anumită valoare istorică, datorită consistenței faptelor narate
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
întâmpinând rezistența acestuia, i-a aplicat pedeapsa capitală pe 30 octombrie. Ambele procese nu au fost cauzate de existența unui nomen christianum, ci de încălcarea disciplinei militare dictate de sacramentum militiae exprimate prin disprețul față de gradele militare aruncate. Există numeroase mărturii prezente în Acta și în Passiones despre martiriul soldaților creștini: unele ne oferă o narațiune legendară, altele anumite îndoieli referitoare la autenticitatea ori veridicitatea istorică a documentelor. Un paralelism cu Acta S. Maximilianii întâlnim în Passio S. Theogenii, un recrut
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
prețuiești mai mult un mort, decât pe împărați în viață“. Iulius a răspuns: „El a murit pentru păcatele noastre, pentru a ne dărui viața veșnică. De fapt, El este Dumnezeul care trăiește veșnic, cel care, oricui îi va fi dat mărturie, îi va dărui viața veșnică: cine nu-l va recunoaște, va primi pedeapsa veșnică“. Maximus i-a spus: „Te compătimesc și te sfătuiesc să sacrifici și să trăiești împreună cu noi“. Iulius a răspuns: „Dacă voi trăi cu voi, voi muri
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
și Hesychius, un creștin, care era soldat și avea misiunea de a-l păzi, îi spunea sfântului martir Iulius: „Te rog, Iulius, împlinește-ți cu bucurie promisiunea, și primește coroana, pe care Domnul a promis-o celor care îi dau mărturie, și amintește-ți de mine. Eu te voi urma peste puțin. Salută-i din partea mea și pe servitorii lui Dumnezeu, Pasicrates și Valentius, care ne-au precedat deja la Domnul printr-o frumoasă mărturie“. Iulius, sărutându-l pe Hesychius, i-
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
promis-o celor care îi dau mărturie, și amintește-ți de mine. Eu te voi urma peste puțin. Salută-i din partea mea și pe servitorii lui Dumnezeu, Pasicrates și Valentius, care ne-au precedat deja la Domnul printr-o frumoasă mărturie“. Iulius, sărutându-l pe Hesychius, i-a spus: „Frate, vino cât mai curând. Cei pe care i-ai salutat, au auzit deja mesajele tale“. Și, spunând aceste lucruri, sfântul Iulius a primit bentița, și-a acoperit ochii și și-a
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
pune deasupra lor legea lui Dumnezeu. Mai degrabă este vinovat cel care nu se supune adevăratului Dumnezeu și adoră lucruri insensibile și vremelnice. Eu ador Creatorul, nu creaturile. El însuși, Cel care a creat toate lucrurile și despre care dau mărturie cerul, pământul și toate cele ce există în această lume ori strălucesc în cer, ne spun că nu trebuie să-l căutăm pe Dumnezeu în lucruri făcute de mâini omenești. Toate aceste lucruri trebuie să-i slujească Lui, iar Dumnezeu
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
aruncarea tablelor (tabellae). În 299 la Cezareea Mauritaniei, Fabius, stegar al praeses provinciae, refuzând să ducă însemnele militare în timpul unui cortegiu solemn, a vorbit de dezacordul dintre religia creștină și serviciul militar. Comunitatea creștină primară a considerat oportun să transmită mărturiile creștinilor care au părăsit armata pentru a trăi Evanghelia în forma ascetică. Sfântul Vasile din Cezareea Capadociei a pronunțat o rugăciune în amintirea lui Gordius, concetățean de-al său, care a pătimit martiriul sub Maximianus, după ce a renunțat la gradul
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
oaste pentru războiul împotriva maurilor; refuzând să primească un donativum a fost aruncat în închisoare. Eliberat de împărat s-a reîntors la viața de ascetism; în anul 303 a fost rechemat în armată în baza dispozițiilor dioclețiene contra creștinilor. Printre mărturiile creștine legendare se află cele referitore la soldații care ar fi avut de a face mai mult sau mai puțin direct cu Isus: despre centurionul Cornelius (cf. Fap 10) se spune că ar fi abandonat armata mai înainte de a fi
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]