17,300 matches
-
1714), în numele moralei, ca din tragedie să fie excluse pasiunile. Este o cale experimentată de Voltaire (1694-1778) în prima sa tragedie Oedipe, în 1718, unde se arată mândru de a crea pentru prima dată o tragedie în care nu apare pasiunea amoroasă. Cât despre abatele Dubos (1670-1742), în Reflecții critice asupra poeziei și picturii (Réflexions critiques sur la poésie et la peinture, 1719), el exprimă dorința de a fi aduse pe scenă situații banale și cotidiene, mai impresionante, după părerea lui
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
plângă. Blectrue Lucrări care să te facă să plângi! iată ceva foarte bizar. Poetul Asta se numește tragedie, se recită sub formă de dialoguri, unde sunt eroi atât de duioși, care au rând pe rând sentimente de virtute și de pasiune atât de minunate; nobili vinovați care au o mândrie atât de uimitoare, ale căror crime au ceva atât de măreț, iar reproșurile pe care și le fac pentru ele sunt atât de pline de mărinimie; în sfârșit, oameni care au
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
noastră are un cod special de legi; evenimentele se petrec aici și se înlănțuie altfel decât în lumea morală. Personajele acționează din alte motive decât cele care determină acțiunile oamenilor, vorbirea lor nu seamănă nicidecum cu aceea pe care interesul, pasiunea, adevărul situațiilor o inspiră; întreg sistemul tragediei moderne este un sistem de convenție și de fantezie care nu are niciun model în natură." Personajele tragice, regi, prinți, zei sau semizei, nu mai sunt în stare să-l emoționeze pe spectator
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
un amestec de caracteristici serioase și amuzante, comice și emoționante. Astfel este împestrițată viața oamenilor; adesea chiar o singură întâmplare produce toate aceste contraste. Nimic nu este mai obișnuit decât o casă în care tatăl bombăne, o fiică preocupată de pasiunea ei plânge, fiul își bate joc de amândoi, și câteva rude iau parte la scenă în mod diferit. Cineva își bate adesea joc într-o cameră de ceea ce înduioșează în camera învecinată, și aceeași persoană a râs și-a plâns
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
prima sa piesă, Fiul nelegitim (Le Fils naturel), jucată în 1756. El zugrăvește aici nefericirile lui Dorval, acest "om rar, care a avut în aceeași zi bucuria de a-și expune viața pentru acest prieten și curajul să-i sacrifice pasiunea, averea și libertatea". Dorval, a cărui origine este necunoscută, este îndrăgostit în secret de Rosalie, logodnica prietenului său cel mai drag, Clairville. Când tânăra fată îi lasă a înțelege că nu-l mai iubește pe Clairville, ci că s-a
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
etc." Pentru Rousseau, ca și pentru Platon, teatrul este mai periculos decât celelalte forme de artă, din cauza puterii de iluzionare de care dispune 19. Reluând tezele moraliștilor antici și creștini, el îl consideră imoral în însăși esența lui, căci încurajează pasiunile umane. Majoritatea pieselor franceze oferă spectacolul cu monștri ai căror crime sunt făcute scuzabile de către autorul care plasează în gura lor maxime ce le justifică acțiunile infame. Rousseau neagă posibilitatea existenței acestui teatru edificator pe care Enciclopediștii visează să-l
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și imitarea îl întăresc făcându-l respectabil." În Eseul despre genul dramatic serios, Beaumarchais sfătuiește adoptarea unui "stil simplu, fără flori și ghirlande (...) singurul colorit care să-i fie (autorului) permis este limbajul viu, aprins, întretăiat, tumultuos și adevărat al pasiunilor, atât de îndepărtat de măsura, de cenzura și de afectarea rimei, pe care nicio grijă a Poetului nu le poate împiedica să fie zărite în dramă dacă ea este în versuri". 2.3.3. O acțiune care reproduce realul Așa cum
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
adăugată discursului, nu ar produce? De ce am separat noi ceea ce natura a unit? În fiece moment, gestul nu răspunde vorbirii?" De aceea Diderot atribuie o putere imensă performanței actorului. "Ce anume ne impresionează în spectacolul omului animat de vreo mare pasiune? continuă el puțin mai departe. Discusurile sale? Uneori. Dar ceea ce emoționează totdeauna, sunt strigătele, cuvintele nearticulate, glasurile întretăiate, câteva monosilabe care scapă la intervale, un fel de murmur din gât, printre dinți. Violența sentimentului tăind respirația și aducând tulburarea în
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
înșiruire de zgomote slabe și confuze, de sunete pe cale să moară, de accente înăbușite pe care actorul le știe mai bine decât poetul. Vocea, tonul, gestul, acțiunea, iată ce aparține actorului; și asta ne frapează, mai ales în spectacolul marilor pasiuni. Actorul îi dă discursului tot ceea ce are mai plin de energie. El conduce înspre urechi forța și adevărul accentului." Prin cuvintele pe care Diderot i le atribuie lui Dorval în Convorbirile despre Fiul nelegitim, el exprimă dorința ca dansul, formă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
direct proporțională cu suferința pe care o manifestă personajul care ne interesează. Este adevărat că, văzându-l cum își suportă nefericirea plin de măreție, îi vom admira nobelețea sufletească, însă admirația este un sentiment rece și uimirea pasivă exclude orice pasiune mai caldă, ca și orice imagine distinctă a obiectului ei." (Capitolul 1) În ciuda acestei poziții afișate fără ambiguitate, Lessing aduce și el pe scenă două personaje stoice. În Emilia Galotti, din 1772, el mută în Italia secolului al XVII-lea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nici numai persoanele la care găsim aceste defecte rizibile. Adevăratul folos al ei, utilitatea ei generală, constă chiar în râs, în exercițiul pe care ni-l facilitează de a simți ridicolul, de a-l descoperi ușor și repede, sub deghizamentul pasiunii și al modei, în toate combinațiile în care se amestecă cu alte calități încă și mai rele, sau chiar cu niște calități bune, și chiar în ridurile provocate de gravitatea solemnă. Să recunoaștem că Avarul lui Molière nu a îndreptat
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să înăbușe această expresie, sau cel puțin să o slăbească și să o facă îndoielnică. Pot exista la actor asemenea trăsături, o asemenea fizionomie, un asemenea sunet al vocii, de care suntem obișnuiți să legăm în gând niște calități, niște pasiuni, niște sentimente cu totul altele decât trebuie să exprime și să manifeste actorul pentru moment. În acest caz, în zadar simte, nu-l credem: căci pare în contradicție cu el însuși. Dimpotrivă, poate exista un actor cu un fizic destul de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
îi este dictată de circumstanțele care s-au produs, de aceea trebuie rostită totodată "cu foc și cu o anume inspirație". Iată deci că actorul trebuie să joace conform a două dispoziții sufletești diferite, făcând să vorbească în sinea lui pasiunea și rațiunea totodată, lăsând-o pe una sau pe cealaltă să predomine în funcție de situație. Când situația este calmă, trebuie ca sufletul să-și acorde cumva un nou avânt pentru reflecțiile morale; el trebuie să-și adreseze lui însuși observații generale
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să se preocupe mai mult de celelalte. Când dimpotrivă situația este violentă, trebuie ca sufletul, prin intermediul moralităților (și prin asta înțeleg orice considerație generală) să se întoarcă, ca să spunem așa, înapoi; trebuie ca el să pară că vrea să dea pasiunilor aparența rațiunii, unor ieșiri violente aspectul hotărârilor cu judecată. În cel dintâi caz, tonul trebuie să fie ridicat, inspirat; în cel de-al doilea, el trebuie să fie moderat și solemn. Căci, pe de o parte, rațiunea se inflamează și
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
rațiunii, unor ieșiri violente aspectul hotărârilor cu judecată. În cel dintâi caz, tonul trebuie să fie ridicat, inspirat; în cel de-al doilea, el trebuie să fie moderat și solemn. Căci, pe de o parte, rațiunea se inflamează și devine pasiune; de cealaltă, pasiunea se răcește și devine rațiune. Majoritatea actorilor fac exact pe dos." (întâia Seară) Lessing se arată admirativ față de arta pantomimei la Antici care dispuneau de un întreg limbaj gestual. Cheironomia era deosebit de complexă în teatrul latin. Lessing
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
violente aspectul hotărârilor cu judecată. În cel dintâi caz, tonul trebuie să fie ridicat, inspirat; în cel de-al doilea, el trebuie să fie moderat și solemn. Căci, pe de o parte, rațiunea se inflamează și devine pasiune; de cealaltă, pasiunea se răcește și devine rațiune. Majoritatea actorilor fac exact pe dos." (întâia Seară) Lessing se arată admirativ față de arta pantomimei la Antici care dispuneau de un întreg limbaj gestual. Cheironomia era deosebit de complexă în teatrul latin. Lessing nu caută restaurarea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
năpăstuiește totdeauna pe actor, fie la bucurie, fie la tristețe; oricum ar fi, amorezat, mânios sau glumeț, se arată cu aceeași argăseală; degeaba gesticulează și-și schimbă vocea, nu va arăta niciodată, prin trăsăturile feței, cine sunt interpreții inimii, diferitele pasiuni care se zbat în sufletul lui." Dornic să creeze comedia de caracter într-o Italie pe care o consideră în întârziere față de celelalte țări ale Europei, Goldoni face să cadă măștile, dând astfel o densitate personajelor sale care nu mai
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Ea îmi arată atâtea și atâtea caractere variate de persoane, mi le zugrăvește cu atât firesc, încât par să fi fost făcute special pentru ca să-mi inspire atâtea subiecte pentru grațioase și instructive Comedii: ea îmi reprezintă semnele, forța, efectele tuturor pasiunilor umane: mă aprovizionează cu evenimente curioase: mă informează cu privire la moravurile curente: mă instruiește asupra viciilor și defectelor cele mai obișnuite ale secolului nostru și ale Națiunii noastre care ar merita dezaprobarea și bătaia de joc a Înțelepților; și, în același
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
1734. "Piesa mea, pe care am numit-o tragi-comedie, scrie el în prima parte a Memoriilor, nu era lipsită de agremente; ea îl interesa pe spectator într-un mod sensibil și conform cu natura. Eroii mei erau oameni, și nu semizei, pasiunile lor aveau gradul de noblețe potrivit rangului lor, dar făceau umanitatea să pară așa cum o cunoaștem, și nu exagerau în privința viciilor și virtuților." Îndrăgostit de actualitate, Goldoni este un observator fără pereche, fin clinician, ca și tatăl său care profesa
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
mult decât oricine să cunoască inima omenească și să descopere firea și viclenia oamenilor". Același talent îl admiră la pictorii venețieni contemporani, în special la Canaletto, Guardi, Longhi, care au o "manieră originală de a exprima pe pânză caracterele și pasiunile oamenilor". Această privire de sociolog pe care Goldoni o ațintește asupra societății italiene a timpului său îi dictează noua sa lectură a lui Molière din care apreciază în mod cu totul deosebit Mizantropul. Așa cum va face mult mai târziu Planchon
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
a personajului german, descris în diversele momente ale existenței sale și nu prezentat într-o acțiune unică. "Francezii, chiar și în acelea dintre tragediile lor care sunt bazate pe tradiție sau pe istorie, nu zugrăvesc decât o faptă sau o pasiune. Germanii, în ale lor, zugrăvesc o întreagă viață și un întreg caracter. Când spun că zugrăvesc o întreagă viață, nu vreau să spun că abordează în piesele lor întreaga viață a eroilor lor. Însă nu omit niciun eveniment important din
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cu această mobilitate unduitoare, ce aparține naturii umane și care formează ființele reale. Francezii au o nevoie de unitate care îi face să urmeze un alt drum. Ei resping din caractere tot ceea ce nu servește la scoaterea în evidență a pasiunii pe care vor să o zugrăvească: ei suprimă din viața anterioară a eroilor lor tot ce nu se leagă în mod obligatoriu de fapta pe care au ales-o. Ce ne învață Racine despre Fedra? Dragostea ei pentru Hippolyte, dar
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nu se datorează decât cruzimilor iubitei sale. În fiecare clipă îl vedem gata să se îmblânzească, numai să-i dea Hermiona vreo speranță. Acest ucigaș al mamei sale pare chiar să fi uitat nelegiuirea comisă. Nu este cuprins decât de pasiunea lui: vorbește, după paricid, de nevinovăția-i care îl apasă, și dacă, omorându-l pe Pyrrhus, este urmărit de Furii, asta se întâmplă pentru că Racine a găsit, în tradiția mitologică, ocazia pentru o scenă superbă, dar care nu se leagă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
arate; niște oameni de teatru, care uitaseră că sunt pe o scenă; viața aceasta artificială, intrând în viața pozitivă prin puterea artei; această realitate făcută din cuvinte și gesturi care îi transforma pe actori în creaturi ale Domnului, cu virtuțile, pasiunile, slăbiciunile lor, și nu în niște eroi scrobiți, impasibili, declamatori și sentențioși. O, Shakespeare, mulțumesc! O, Kemble și Smithson, mulțumesc! Mulțumesc lui Dumnezeu! Mulțumesc îngerilor poeziei! Văzui astfel Romeo, Virginius, Shylock, Wilhelm Tell, Othello, îi văzui pe Macready, Kean, Young
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
poet (Journal d'un poète): "Genul bastard, era tragedia fals antică a lui Racine. Drama este adevărată, fiindcă, într-o acțiune când comică și când tragică, după caractere, ea se termină trist ca viața oamenilor cu caracter puternic și cu pasiuni energice. Drama nu a fost numită bastardă decât pentru că nu este nici comedie nici tragedie, nici Democrit râzând, nici Heraclit plângând. Dar cei vii astfel sunt. Cine râde mereu, sau plânge mereu? În ceea ce mă privește, nu cunosc din ăștia
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]