18,995 matches
-
orașului Buzău. A absolvit Institutul de Arhitectură din București, obținând diploma de arhitect. a lucrat ca scenograf de teatru și film, debutând în cinematografie cu decorurile filmului "La un punct de agitație" (1952) regizat de Paul Călinescu. Colaborează cu mari regizori ai epocii: cu Sică Alexandrescu la "O scrisoare pierdută" (1953), cu Jean Mihail la "Brigada lui Ionuț" (1954) și "Râpa Dracului" (1956), cu Jean Georgescu la "Directorul nostru" (1955), cu Aurel Miheleș și Gheorghe Naghi la "Două lozuri" (1957), cu
Giulio Tincu () [Corola-website/Science/327528_a_328857]
-
în noiembrie 1981 și publicat în revista Cinema nr. 11 din același an că "„haina nu face pe om dar poate face un personaj”". Vorbind despre scopul profesiei sale, Ileana Oroveanu a afirmat următoarele: "„Deseori actorul a fost ales de regizor după ce văzuse schița de costum, iar alteori un actor dorit inițial a fost schimbat. Oricine știe să se îmbrace, mai bine sau mai rău, dar pictorul de costum are menirea să creeze prin veșminte personaje. El este cel ce definește
Ileana Oroveanu () [Corola-website/Science/327556_a_328885]
-
Film, reprezentată de Henry Deutschmeister. Contractul prevedea o durată de exploatare a filmului de 15 ani, dar Franco-London Film a comunicat părții române după 12 ani că filmul nu se vânduse nicăieri. În anul 1965, pe când se afla la Paris, regizorul Sergiu Nicolaescu a discutat cu Henry Deutschmeister, producător de film din Franța. Auzind că Nicolaescu vrea să realizeze un film istoric, producătorul evreu născut la Brăila, un "„mare și adevărat patriot”", a acceptat să facă filmul "Dacii" în coproducție româno-franceză
Henry Deutschmeister () [Corola-website/Science/327565_a_328894]
-
de Titus Popovici și Mircea Cornișteanu, după o idee a lui Andrei Blaier. Acesta a fost filmul de debut în scenaristică al lui Mircea Cornișteanu. Filmul a fost produs de Studioul de creație „Profilm” și realizat în Studioul Cinematografic București. Regizori secunzi au fost Mona Segall Rotaru și Vilma Stan, iar filmările combinate au fost realizate de Nora Irimescu. Filmul "" a fost vizionat de 72.560 de spectatori la cinematografele din România, după cum atestă o situație a numărului de spectatori înregistrat
Divorț... din dragoste () [Corola-website/Science/327573_a_328902]
-
poate chiar mai mult, te va chinui durerea pentru ceea ce a trebuit să distrugi.”". Constantin Simionescu a lucrat ca scenograf de film, debutând în cinematografie cu decorurile filmului "Cu Marincea e altceva" (1954) regizat de Gheorghe Turcu. Colaborează cu mari regizori ai epocii: cu Haralambie Boroș în "Afacerea Protar" (1955), cu Manole Marcus în "Străzile au amintiri" (1961), cu Andrei Blaier în "A fost prietenul meu" (1962), cu Mircea Drăgan în "Neamul Șoimăreștilor" (1964), "Golgota" (1966), seria B.D. (1970-1971), " Explozia" (1972
Constantin Simionescu (scenograf) () [Corola-website/Science/327568_a_328897]
-
pentru filme de referință ale cinematografiei românești precum "Felix și Otilia" (1972), " Cu mîinile curate" (1972) și "Duhul aurului" (1974). A studiat la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” (secția costume și decor) din București. După absolvire a colaborat cu regizori precum Lucian Pintilie, Liviu Ciulei, Andrei Șerban sau Petrică Ionescu. S-a stabilit în Franța în anul 1975, împreună cu soția sa, Miruna Boruzescu. A colaborat cu mai multe instituții culturale și la unele festivaluri. În Franța a lucrat cu Théâtre
Radu Boruzescu () [Corola-website/Science/327575_a_328904]
-
Vancouver Opera, în Europa Occidentală la Festivalul Maggio Musicale (Florența), Festivalul Spoleto, De Nederlandse Opera (Amsterdam), Théâtre Royal de la Monnaie (Bruxelles), Vlaamse Opera (Antwerpen), Grand Théatre de Genève, Operă din Bonn și Münchner Kammerspiele. Începând din 1995 colaborează des cu regizorul Robert Carsen la spectacole precum „Café Apocalypse” (Cabaret à Paris), „Cabaret 5 Ute Lemper” (Théâtre du Châtelet Paris), „Fidelio” (Maggio Musicale Florența), „Salome” (Teatro Reggio din Torino, Teatro Real din Madrid), „Mutter Courage und ihre Kinder” (Piccolo Teatro Mailand), „Îl
Radu Boruzescu () [Corola-website/Science/327575_a_328904]
-
Ion Popescu-Gopo, el fiind o adaptare liberă a basmului „Punguța cu doi bani” (1876) de Ion Creangă. Filmul a fost realizat în studiourile Centrului de Producție Cinematografică București. Imaginea și efectele speciale au fost realizate de operatorul Alecu Popescu, fratele regizorului. Regizor secund a fost Emil Slotea. Desenele animate au fost realizate de studioul Animafilm, animatori fiind Mica Boroghină, Constantin Crîșmărel, Anita Ionescu și Pierette Atanasiu. Sculptura cocoșelului a fost executată de Enache Hărăbor, iar cizelarea de Ion Ușurelu. Cocoșelul a
Rămășagul (film) () [Corola-website/Science/327574_a_328903]
-
Popescu-Gopo, el fiind o adaptare liberă a basmului „Punguța cu doi bani” (1876) de Ion Creangă. Filmul a fost realizat în studiourile Centrului de Producție Cinematografică București. Imaginea și efectele speciale au fost realizate de operatorul Alecu Popescu, fratele regizorului. Regizor secund a fost Emil Slotea. Desenele animate au fost realizate de studioul Animafilm, animatori fiind Mica Boroghină, Constantin Crîșmărel, Anita Ionescu și Pierette Atanasiu. Sculptura cocoșelului a fost executată de Enache Hărăbor, iar cizelarea de Ion Ușurelu. Cocoșelul a fost
Rămășagul (film) () [Corola-website/Science/327574_a_328903]
-
intrigi care se întretaie fără a fi duse până la capăt. Filmul nu caută o simbolistică a basmului, cum procedase Gopo în filmele făcute după alte povești ale lui Creangă, ci scoate la suprafață "„ludicul în stare pură”". Un critic contemporan, regizorul Mihnea Columbeanu, a afirmat că după realizarea capodoperei "Scurtă istorie", talentul lui Ion Popescu-Gopo "„s-a disipat în cam tot atâtea filmulețe derizorii”", regizorul revenind în avanscena cinematografului românesc abia în 1975, cu "Comedie fantastică", dar fără a mai avea
Rămășagul (film) () [Corola-website/Science/327574_a_328903]
-
alte povești ale lui Creangă, ci scoate la suprafață "„ludicul în stare pură”". Un critic contemporan, regizorul Mihnea Columbeanu, a afirmat că după realizarea capodoperei "Scurtă istorie", talentul lui Ion Popescu-Gopo "„s-a disipat în cam tot atâtea filmulețe derizorii”", regizorul revenind în avanscena cinematografului românesc abia în 1975, cu "Comedie fantastică", dar fără a mai avea inspirația de la începuturile carierei. Despre filmul "Rămășagul", criticul sus-menționat apreciază că "„tot ce se poate reține din film e faptul că năzdrăvanul cocoș al
Rămășagul (film) () [Corola-website/Science/327574_a_328903]
-
pentru a se vindeca. Compozitorul cere să i se trimită vioara, cu care cântă pe malul Mării Mediterane. Ciprian Porumbescu moare și este înmormântat la Stupca, fiind condus pe ultimul drum de o mulțime mare de oameni. Potrivit propriilor afirmații, regizorul Gheorghe Vitanidis ar fi dorit să realizeze încă din 1953 un film despre viața lui Ciprian Porumbescu, în care să evoce personalitatea artistului-patriot. El a scris scenariul acestui film pe care l-a prezentat pentru analiză Studioului Cinematografic București. Fiind
Ciprian Porumbescu (film) () [Corola-website/Science/327587_a_328916]
-
debutant Vlad Rădescu, student în anul I la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București. Printre actorii care au fost în probe la acest film s-a aflat și Elvira Godeanu. Rolul lăutarului Grigore Vindereu a fost încredințat de regizor cântărețului de muzică populară Aurel Tudose (născut la 28 iulie 1941 în satul bucovinean Vicovu de Jos), angajat la Ansamblul „Ciprian Porumbescu” din Suceava. Artistul interpretase rolul principal - „Haiducul Darie” - în piesa „Haiducii” (alături de Sofia Vicoveanca) și în opereta „Crai
Ciprian Porumbescu (film) () [Corola-website/Science/327587_a_328916]
-
în satul bucovinean Vicovu de Jos), angajat la Ansamblul „Ciprian Porumbescu” din Suceava. Artistul interpretase rolul principal - „Haiducul Darie” - în piesa „Haiducii” (alături de Sofia Vicoveanca) și în opereta „Crai Nou” de Ciprian Porumbescu, ambele fiind regizate de profesorul Ioan Iacob. Regizorul Gheorghe Vitanidis l-a remarcat la un spectacol organizat la Casa de Cultură din Suceava și l-a întrebat dacă știe să cânte la vioară. Tudose a răspuns că știe atât să cânte, cât și să facă figurație. Imaginile au
Ciprian Porumbescu (film) () [Corola-website/Science/327587_a_328916]
-
dacă știe să cânte la vioară. Tudose a răspuns că știe atât să cânte, cât și să facă figurație. Imaginile au fost filmate de Ovidiu Gologan și Aurel Kostrakiewicz, iar filmările combinate au fost realizate de operatorul Alecu Popescu, fratele regizorului Ion Popescu-Gopo. Regizori secunzi au fost Doru Năstase și Nicolae Corjos. Machetele au fost confecționate de Al. Mocanu și pictate de Aglaia Ciochircă. Imaginile filmate au fost transpuse pe ecran panoramic la 10-19 aprilie 1973, în laboratoarele de la Moscova. Muzica
Ciprian Porumbescu (film) () [Corola-website/Science/327587_a_328916]
-
cânte la vioară. Tudose a răspuns că știe atât să cânte, cât și să facă figurație. Imaginile au fost filmate de Ovidiu Gologan și Aurel Kostrakiewicz, iar filmările combinate au fost realizate de operatorul Alecu Popescu, fratele regizorului Ion Popescu-Gopo. Regizori secunzi au fost Doru Năstase și Nicolae Corjos. Machetele au fost confecționate de Al. Mocanu și pictate de Aglaia Ciochircă. Imaginile filmate au fost transpuse pe ecran panoramic la 10-19 aprilie 1973, în laboratoarele de la Moscova. Muzica din film a
Ciprian Porumbescu (film) () [Corola-website/Science/327587_a_328916]
-
Horia Simionescu îl considera un film reușit, care descrie cu sinceritate viața unei personalități de excepție. Cu toate acestea, jurnalista Florica Ichim identifica și unele cadre inutile care rup firul acțiunii ("„lungi secvențe florale și apusuri de soare la care regizorul nu s-a îndurat să renunțe la montaj vin să te îndepărteze însă de firul acțiunii; oricât ar fi de frumoși pomii în floare, oricât de magistral ar fi filmați și oricât ar vorbi despre dezlănțuiri romantice de sentimente sau
Ciprian Porumbescu (film) () [Corola-website/Science/327587_a_328916]
-
superbe piese folclorice în interpretarea Sofiei Vicoveanca. Protagonistul e frumos și rece ca un arhanghel, iar Toma Caragiu zugrăvește un obtuz comisar de poliție habsburgic. Secv. rapel: hora din Stupca, explozie de energie populară spartă de poterașii trimiși cu arcanul.”" Regizorul Gheorghe Vitanidis a primit în 1973 Premiul pentru regie al Asociației Cineaștilor din România (ACIN) pentru filmul "Ciprian Porumbescu" (ex-aequo cu Sergiu Nicolaescu pentru filmul "Ultimul cartuș"). De asemenea, inginerul de sunet Dan Ionescu a primit Premiul pentru coloană sonoră
Ciprian Porumbescu (film) () [Corola-website/Science/327587_a_328916]
-
Femeia în roșu este un film românesc din 1997, regizat de Mircea Veroiu. Rolurile principale sunt interpretate de Elena Albu, Dragoș Pâslaru, Radu Amzulescu, George Petcu și Răzvan Popa. Acesta a fost ultimul film realizat de Mircea Veroiu; regizorul a decedat la două luni după premiera filmului. Filmul relatează câteva aspecte din viața Anei Cumpănaș (1889-1947), cunoscută ca „Femeia în roșu”, care a ajutat FBI-ul la prinderea gangsterului american John Dillinger (1903-1934) în perioada prohibiției. Filmul începe cu
Femeia în roșu (film din 1997) () [Corola-website/Science/327593_a_328922]
-
la presiunea tatălui ei cu un bărbat pe care nu-l iubea și cu care a plecat în America. Aceste secvențe proveneau dintr-un film care era realizat de doi studenți la Academia de Film, scenarista Tina (Cătălina Mustață) și regizorul Paul (Marius Stănescu). Ei sosesc în satul Lunga, vizitează castelul ducesei Nako și vor să facă un film despre Ana Cumpănaș, o femeie care se născuse în acel sat și plecase în SUA, unde l-a predat poliției pe gangsterul
Femeia în roșu (film din 1997) () [Corola-website/Science/327593_a_328922]
-
fiind finalul filmului realizat de cei doi studenți. Tinerii sunt întrebați de o jurnalistă cum au reușit să facă un film într-o perioadă de austeritate pentru cinematografia națională, iar ei răspund că au avut noroc că a murit un regizor bătrân. Filmul pornește de la o poveste reală: prinderea gangesterului american John Dillinger (1903-1934) de către FBI, cu ajutorul Anei Cumpănaș (1889-1947), o patroană de bordel din Chicago, de origine română, cunoscută ca „Femeia în roșu”. Ana Cumpănaș s-a născut în 1889
Femeia în roșu (film din 1997) () [Corola-website/Science/327593_a_328922]
-
Studioul Cinematografic București, fiind turnat pe platourile de la Buftea. O parte din cadre au fost filmate la Timișoara. Scenele a căror acțiune se petrece în America anilor '20-'30 au fost filmate pe peliculă alb-negru, iar celelalte pe peliculă color. Regizori secunzi au fost Doina Cărădan și Mircea Plângău. Filmările combinate au fost realizate de operatorul Nora Irimescu și de tehnologul Nicolae Novac, iar trucajele de operatorul Valentina Crăciun. Filmul a avut premiera la 17 octombrie 1997, iar regizorul a murit
Femeia în roșu (film din 1997) () [Corola-website/Science/327593_a_328922]
-
peliculă color. Regizori secunzi au fost Doina Cărădan și Mircea Plângău. Filmările combinate au fost realizate de operatorul Nora Irimescu și de tehnologul Nicolae Novac, iar trucajele de operatorul Valentina Crăciun. Filmul a avut premiera la 17 octombrie 1997, iar regizorul a murit două luni mai târziu, la 26 decembrie 1997. La finalul filmului, cei doi tineri cineaști care refac destinul Anei Cumpănaș afirmă că au putut să debuteze cu un film într-o perioadă de austeritate pentru cinematografia națională numai
Femeia în roșu (film din 1997) () [Corola-website/Science/327593_a_328922]
-
luni mai târziu, la 26 decembrie 1997. La finalul filmului, cei doi tineri cineaști care refac destinul Anei Cumpănaș afirmă că au putut să debuteze cu un film într-o perioadă de austeritate pentru cinematografia națională numai datorită morții unui regizor bătrân. Mircea Veroiu și-a exprimat tristețea față de impertinența debutanților care dădeau vina pe regizorii bătrâni pentru neputința lor de a se realiza din punct de vedere profesional: "„Mă bucur că despărțirea de cinematografie (impusă) pe care o sufăr se
Femeia în roșu (film din 1997) () [Corola-website/Science/327593_a_328922]
-
refac destinul Anei Cumpănaș afirmă că au putut să debuteze cu un film într-o perioadă de austeritate pentru cinematografia națională numai datorită morții unui regizor bătrân. Mircea Veroiu și-a exprimat tristețea față de impertinența debutanților care dădeau vina pe regizorii bătrâni pentru neputința lor de a se realiza din punct de vedere profesional: "„Mă bucur că despărțirea de cinematografie (impusă) pe care o sufăr se face cu acest film. Teme importante - destin, forța de a rezista împrejurărilor potrivnice, impertinența cotidiană
Femeia în roșu (film din 1997) () [Corola-website/Science/327593_a_328922]