19,447 matches
-
trecem în revistă vocabularul utilizat de către narator constatăm ponderea substanțială pe care o au cuvintele care descriu punerea în ecuație a simțurilor, de la cel tactil, la cel auditiv, de la cel vizual la cel olfactiv, singurul neîntrebuințat fiind cel al gustului. Simțurile sunt cele care decid în ceea ce privește relatarea, ele constituie filtrul prin care evenimentele intră în câmpul nostru de observație, iar naratorul anunță o dereglare sistematică a lor. Tonul relatării păstrează o neutralitate aproape clinică, ceea ce conferă acea siguranță mimetică prozei realiste
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
înregistrează ceea ce se află în cuprinsul câmpului său vizual, însă se întâmplă ca imaginea să nu aibă sonor sau sonorul să fie bruiat, ceea ce creează un efect de film mut, amplificând gesticulația personajelor. În mod cert, privilegiat dintre toate aceste simțuri este văzul. Naratorul vizionează scene de viață urbană, decupajele sunt aproape filmice și unite la montaj dau o impresie puternică prin eliminarea premeditărilor estetice. Transfe- rând în limbajul filmului, înregistrarea nemediată a eveni- mentului brut se încadrează în acuratețea a
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
nemediată a eveni- mentului brut se încadrează în acuratețea a ceea ce André Bazin numea camera‑stilou. Până și localizarea atentă în cadru și înregistrarea bruiajelor sunt în măsură să spo- rească impresia de cinévérité a relatării. Să ne întoarcem la simțuri, o trecere în revistă a voca- bularului prin care percepția acustică, vizuală, olfactivă sau tactilă este invocată ne avertizează asupra delimitării unui câmp de observație. Din zona acustică putem selecta acele zgomote care ne situează în zona dizarmonică a bruiajului
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
unul de fond, însă naratorul vrea doar să vedem focalizat. Din zona olfactivă avem câteva specimene, ulițele miros a scăpătare (sensul este figurat), vopseaua din camera de hotel miroase a terebentină proaspătă ceea ce provoacă o impresie deza- greabilă. Cât despre simțul tactil, atingerea copilului pro- voacă un recul dezgustat naratorului. Toate aceste senzații care au în comun disconfortul și supralicitarea nervoasă se amestecă componistic într-o uvertură a exasperării. În orice caz, efectul cocktail-ului sinestezic este deconcertant. Deși prozatorul disprețuia
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
naratorului cu privire la animalele captive în cuști care cel puțin sunt protejate de contactul tactil. Ce semnificație are acest gest și de ce provoacă el o repulsie atât de mare ? Copilul percepe alteritatea nu sub forma unei convenții sociale, ci sub semnul simțurilor investite imediat în cunoaștere. El nu intenționează să-și reprime curiozitatea, ceea ce educația îl va învăța, ci să și-o satis- facă pe deplin și instantaneu. Forma sa de cunoaștere este una primară, ea reclamă concursul tuturor simțurilor și în
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
sub semnul simțurilor investite imediat în cunoaștere. El nu intenționează să-și reprime curiozitatea, ceea ce educația îl va învăța, ci să și-o satis- facă pe deplin și instantaneu. Forma sa de cunoaștere este una primară, ea reclamă concursul tuturor simțurilor și în special acelora care pot reduce numaidecât disntața dintre el și acest obiect al cunoașterii care-i suscită inte- resul. Văzul în sine nu este suficient, pentru că păstrează o anumită distanță, de aceea copilul apelează la ajutorul unui alt
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
și în special acelora care pot reduce numaidecât disntața dintre el și acest obiect al cunoașterii care-i suscită inte- resul. Văzul în sine nu este suficient, pentru că păstrează o anumită distanță, de aceea copilul apelează la ajutorul unui alt simț, cel tactil, pentru a descifra textura acestei noutăți care-l contrariază. Antropologic vorbind este gestul emblematic care prefațează aproape fără excepție primele întalniri dintre exploratorii europeni și indigeni. Pipăitul face parte dintr-un ansamblu gesticulativ al experimentării alterității maxime. Gestul
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
împotriva insectelor, fără ca prin această strategie să-și găsească confortul. În acest moment cade fraza care a fost ulterior decupată și utilizată de numeroase ori în diverse contexte. „Îmi arde toată pielea ; nu pot adormi ; sunt ame- țit, nervii iritați. Simț enorm și văz monstruos. Lumânarea îmi dă drept în ochi... Mă scol s-o mut și apoi m-așez la loc.” Contextul este cel al unei stări de iritare amplificată de oboseală în urma unei călătorii incomode cu trenul și a
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
improprii de locuit. Dispozitivul senzorial este declanșat, o optică a excesului este pusă în funcțiune. Pe cale de con- secință tot ce apare sub semnul unei stilistici a exasperării, se cuvine a fi citit și sub semnul unei dereglări sistematice a simțurilor care reverberează dincolo de context. Insectele sunt văzute ca un popor, însă deformarea, monstruosul este indus aici de comparație : „ca la un plebiscit”. Într-un fragment anterior, naratorul rememorează prima sa expe- riență „politică”, devenind semnatarul unui document la o vârstă
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
stau altfel, vederea a fost blocată tem- porar de norul de praf stârnit de măturoaie, așa cum și țipetele animalului nu se mai aud din cauza râsetelor și huiduielilor măturătorilor, iar victima nu a scăpat, ci zace lungită în mijlocul străzii. Lentila lui „simț enorm și văz monstruos” a proiectat episodul imaginat, el ilustrează aproape darwinist o luptă pentru supraviețuire, o încleștare dramatică, un energetism al disperării, o survival of the fittest. Există aici o viziune mecanomorfă, senzațiile au un corelat mașinist, organismul își
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
acestei stări de excitație ner- voasă care le amplifică. În genere, nu s-a întâmplat nimic spectaculos, iar inconfortul va dispărea odată cu părăsirea orașului. Să acordăm însă credit acestui dispozitiv care amplifică detaliile, să vedem ce anume produce dispozitivul lui „simț enorm și văz monstruos”. Violența este numitorul comun al tuturor acestor episoade. Avem o comparație care induce o viziune deformată a corpului electoral ca o colonie de insecte, guvernate nicidecum de rațiune, ci tocmai de un activism nocturn, irațional. Nimic
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
expunere radicală. Gestul de pipăire, cum am văzut, precizează în ce grad acestei prezențe îi este asociată o alteritate maximă căreia îi corespunde alienarea naratorului. Violența zace în toate straturile sociale ca o latență, ne comunică acest dispozitiv al lui „simț enorm și văz monstruos”. Oamenii simpli, autoritățile, mica burghezie locală o împărtășesc, obscuri- tatea este cea care relevă dimensiunea contemporaneității, iar naratorul privește această obscuritate direct scoțând-o preț de o clipă la suprafață. Să ne reamintim accepțiile pe care
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
în același timp simțim acest lucru de la început, el nu își mai găsește locul. Poate nici epoca. Meduzări naturaliste Nuvele naturaliste ale lui I.L. Caragiale deschid un alt câmp de observație, în care dipozitivul hermeneutic remar- cat deja, al lui „simț enorm și văz monstruos”, funcționează de o manieră particulară. Derivat al realismului, natu- ralismul este fondat pe același contract mimetic prin care realitatea este înregistrată fotografic. În eseul său „L’Écran”, din 1866, Zola utiliza ecranul transparent ca metaforă a
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
bântuit, și deopotrivă într-un regim spectral al imaginii, fie cea redată prin intermediul visului, fie cea pe care obsesia o creează. De asemenea, intrăm cu nevroza lui Leiba Zibal într-o dimensiune sinestezică, într- un regim al dereglării sistematice a simțurilor dilatate până la teroare care își are atât o explicație clinic-patologică, cât și una mitologic- culturală. Acest imperiu al simțurilor dere glate nu face numai obiectul medicinei alieniste, dege- neraționismului, ci invocă și o sensibilitate estetică. Nuvela este scrisă în 1899
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
o creează. De asemenea, intrăm cu nevroza lui Leiba Zibal într-o dimensiune sinestezică, într- un regim al dereglării sistematice a simțurilor dilatate până la teroare care își are atât o explicație clinic-patologică, cât și una mitologic- culturală. Acest imperiu al simțurilor dere glate nu face numai obiectul medicinei alieniste, dege- neraționismului, ci invocă și o sensibilitate estetică. Nuvela este scrisă în 1899, când psihanaliza nu face încă parte dintre epistemele vehiculate și popularizate. Poezia sim- bolistă venea să ilustreze ceea ce Max
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
găsit prădată, s-ar fi crezut că a fost o cruntă răzbunare, sau fapta nebuniei religioase. În anecdotele despre sectarii iluminați, se povestesc câteodată executări de așa absurdă sălbăticie.” Aceste detaliu este mărit sub același efect de lupă al lui „simț enorm și văz monstruos”. Monstruozitatea actului criminal este transferată deta- liului, dar crima ca atare este circumscrisă unei forme de ritualitate care implică victime sacrificiale în cadrul anu- mitor microsocietăți sectare. Trebuie observat dublul regis- tru, unul al comentariului științific, detașat
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
prin aluzie ironică, „luminoasa” teorie, însă teoria ca atare își relevă punctul focal în portretul robot al matoidului. Există aici un efect de coerență asigurat de o bună regie a focalizării obsesive. Maladia aduce în discuție dispozitivul senzorial al lui „simț enorm și văz monstruos”. Chiar și atunci când vederea este temporar blocată, auzul, celălalt simț angajat, îi preia prerogativele. „O încordare înaltă a atenției ascute simțirea auzului în singurătatea nopții ; când ochiul e dezarmat și neputincios, auzul pare că luptă să
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
portretul robot al matoidului. Există aici un efect de coerență asigurat de o bună regie a focalizării obsesive. Maladia aduce în discuție dispozitivul senzorial al lui „simț enorm și văz monstruos”. Chiar și atunci când vederea este temporar blocată, auzul, celălalt simț angajat, îi preia prerogativele. „O încordare înaltă a atenției ascute simțirea auzului în singurătatea nopții ; când ochiul e dezarmat și neputincios, auzul pare că luptă să și vază.” Ne aflăm în acest regim al lui „simț enorm”. Decupajul gestului care
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
temporar blocată, auzul, celălalt simț angajat, îi preia prerogativele. „O încordare înaltă a atenției ascute simțirea auzului în singurătatea nopții ; când ochiul e dezarmat și neputincios, auzul pare că luptă să și vază.” Ne aflăm în acest regim al lui „simț enorm”. Decupajul gestului care emblematizează violența și transformarea criminalului într-un gigant sunt cele două expresii ale funcționării dispozitivului optic care ne confruntă cu mon- struosul. Imaginea este introiectată și conferă detaliului proporții terifiante. Imaginea se formează în „creier”, subli-
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
funcționării dispozitivului optic care ne confruntă cu mon- struosul. Imaginea este introiectată și conferă detaliului proporții terifiante. Imaginea se formează în „creier”, subli- niază naratorul, un creier bolnav care configurează imagini deformatoare după același principiu al exorbitării, codificat de expresia „simț enorm și văz monstruos”. Naratorul adaugă un amănunt important : „Ceea ce se petrecea în acel creier ieșea din sfera gândirii umane”, adică din sfera rațiunii, sfera în care proporțiile sunt respectate, în care privirea nu este deformată, în care ceea ce ochiul
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
viața se ridicase la o treaptă de exaltare din care toate se vedeau, se auzeau, se pipăiau enorme, de proporții haotice”. Naratorul nu ezită să utili- zeze cuvântul „monstru” care ne apropie de expresia care consacră dispozitivul hermeneutic al lui „simț enorm și văz monstruos”. Leiba „vede” un monstru, dar în același timp acest fapt se întâmplă printr-o dereglare a simțurilor ceea ce face ca Leiba să vădă monstruos. Cel de-al doilea cuvânt-cheie, „enorm”, este și el întrebuințat în legătură cu simțurile
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Naratorul nu ezită să utili- zeze cuvântul „monstru” care ne apropie de expresia care consacră dispozitivul hermeneutic al lui „simț enorm și văz monstruos”. Leiba „vede” un monstru, dar în același timp acest fapt se întâmplă printr-o dereglare a simțurilor ceea ce face ca Leiba să vădă monstruos. Cel de-al doilea cuvânt-cheie, „enorm”, este și el întrebuințat în legătură cu simțurile, dintre care trei sunt invocate : văzul, auzul și simțul tactil. Fragmentul desface expresia mai conden- sată din Grand Hôtel „Victoria Română
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
simț enorm și văz monstruos”. Leiba „vede” un monstru, dar în același timp acest fapt se întâmplă printr-o dereglare a simțurilor ceea ce face ca Leiba să vădă monstruos. Cel de-al doilea cuvânt-cheie, „enorm”, este și el întrebuințat în legătură cu simțurile, dintre care trei sunt invocate : văzul, auzul și simțul tactil. Fragmentul desface expresia mai conden- sată din Grand Hôtel „Victoria Română”, Leiba Zibal „simte enorm și vede monstruos”. Ceea ce era un efect retoric prin care naratorul transmitea starea de exasperare
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
dar în același timp acest fapt se întâmplă printr-o dereglare a simțurilor ceea ce face ca Leiba să vădă monstruos. Cel de-al doilea cuvânt-cheie, „enorm”, este și el întrebuințat în legătură cu simțurile, dintre care trei sunt invocate : văzul, auzul și simțul tactil. Fragmentul desface expresia mai conden- sată din Grand Hôtel „Victoria Română”, Leiba Zibal „simte enorm și vede monstruos”. Ceea ce era un efect retoric prin care naratorul transmitea starea de exasperare, de nervozitate a devenit aici un efect patologic care
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
mod special un astfel de caz, dar alegerea nu rămâne străină de calitatea exemplară a personajului vizitat de angoase ancestrale. Ceea ce surprinde în cele din urmă este un mecanism subreptice al violenței care beneficiază de dis- pozitivul senzorial al lui „simț enorm și văz monstruos”. Fixarea mâinii se constituie ca un efect de imagine, de decupare obsesivă a gestului care simbolizează violența. Am văzut că și gestul țintuirii și cel al spargerii craniilor sau cel al aprinderii luminii cu corelatul său
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]