17,300 matches
-
artei." Pentru că este adevărată, drama este susceptibilă de a satisface orice public, după cum declară Hugo, în Prafața la Ruy Blas, din 1838. Trei tipuri de spectatori se învecinează la teatru, în prada unor așteptări diferite, femeile, cu ușurință impresionabile de către pasiune, caută o plăcere care să se adreseze inimii, gânditorii, interesați de studiul caracterelor, vor ca piesa să le satisfacă spiritul, mulțimea, avidă de acțiune, speră că spectacolul le va sătura ochii. Cele trei genuri existente până atunci aveau drept scop
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de acțiune, speră că spectacolul le va sătura ochii. Cele trei genuri existente până atunci aveau drept scop să răspundă la una din aceste trei așteptări, melodrama, care folosea multe elemente de spectacol, era destinată mulțimii, tragedia, acordând atenție zugrăvirii pasiunii, se adresa mai ales femeilor, comedia, hotărât satirică, gânditorilor. "Trei categorii de spectatori compun ceea ce se obișnuiește să fie numit publicul: mai întâi, femeile; în al doilea rând, gânditorii; în al treilea rând, mulțimea propriu-zisă. Ceea ce cere mulțimea de la opera
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
se obișnuiește să fie numit publicul: mai întâi, femeile; în al doilea rând, gânditorii; în al treilea rând, mulțimea propriu-zisă. Ceea ce cere mulțimea de la opera dramatică în mod aproape exclusiv, este acțiunea; ceea ce vor de la ea femeile înainte de orice, este pasiunea; ceea ce caută în ea în mod special gânditorii, sunt caracterele. Dacă vom studia cu atenție aceste trei clase de spectatori, iată ce remarcăm: mulțimea este atât de îndrăgostită de acțiune, încât la nevoie ea face rabat la caractere și pasiuni
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pasiunea; ceea ce caută în ea în mod special gânditorii, sunt caracterele. Dacă vom studia cu atenție aceste trei clase de spectatori, iată ce remarcăm: mulțimea este atât de îndrăgostită de acțiune, încât la nevoie ea face rabat la caractere și pasiuni. Femeile, pe care de altfel le interesează acțiunea, sunt atât de absorbite de desfășurarea pasiunii, încât se preocupă puțin de desenul caracterelor; cât despre gânditori, ei au un asemenea gust de a vedea caractere, adică niște oameni, trăind pe scenă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
atenție aceste trei clase de spectatori, iată ce remarcăm: mulțimea este atât de îndrăgostită de acțiune, încât la nevoie ea face rabat la caractere și pasiuni. Femeile, pe care de altfel le interesează acțiunea, sunt atât de absorbite de desfășurarea pasiunii, încât se preocupă puțin de desenul caracterelor; cât despre gânditori, ei au un asemenea gust de a vedea caractere, adică niște oameni, trăind pe scenă, încât, chiar dacă primesc cu plăcere pasiunea ca pe un incident firesc în opera dramatică, sunt
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
le interesează acțiunea, sunt atât de absorbite de desfășurarea pasiunii, încât se preocupă puțin de desenul caracterelor; cât despre gânditori, ei au un asemenea gust de a vedea caractere, adică niște oameni, trăind pe scenă, încât, chiar dacă primesc cu plăcere pasiunea ca pe un incident firesc în opera dramatică, sunt aproape deranjați de acțiune. Acest lucru depinde de faptul că mulțimea cere la teatru mai ales senzații; femeia emoții; gânditorul meditații. Cu toții vor o plăcere; dar aceștia, plăcerea pentru ochi; acelea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
inimii; ultimii, plăcerea spiritului. De aici, pe scena noastră, trei feluri de opere foarte distincte: una vulgară și inferioară, celelalte două ilustre și superioare, dar care toate trei vor satisface o nevoie: melodrama pentru mulțime; pentru femei, tragedia care analizează pasiunea; pentru gânditori, comedia care zugrăvește umanitatea." Abandonând zugrăvirea condițiilor dragă Enciclopediștilor, autorii dramei burgheze pun din nou pe primul loc studiul caracterelor. Dornici de a reda complexitatea sufletului uman, ei creează, invers decât Clasicii, personaje care să evolueze în timp
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
romantică, instaurând "o adevărată revoluție", a permis "înlăturarea domniei tragediei ajunsă în mintea copiilor", ea nu a fost totuși "decât veriga necesară care trebuia să lege literatura clasică de literatura naturalistă". Deși prezentată ca antiteză a tragediei, pentru că opune datoriei pasiunea, povestirii acțiunea, Antichității Evul Mediu, ea nu este decât ultima tresărire a acestui gen care moare. "Copil revoltat al tragediei", ea îi perpetuează neverosimilul. Formula clasică este de o falsitate ridicolă, nu mai trebuie să o demonstrăm. Dar formula romantică
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
teatru, o fantezie care dă în exces. Cu siguranță, dacă tragedia este de o altă falsitate, asta nu înseamnă că ea este falsă mai mult. Între personajele în peplu care se plimbă cu confidenții lor și discută fără încetare despre pasiunile lor, și personajele în haina lor scurtă cu aere de războinici și care se agită ca niște bondari îmbătați de soare, nu ai ce să alegi, și unii și alții sunt la fel de perfect inacceptabili. Niciodată oamenii ăștia nu au existat
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cuprindă pe indivizi și nu să zugrăvească tipuri, să-i reprezinte în cele mai mărunte particularități ale lor, în gesturile lor cotidiene, el critică modul lor de "generalizare în loc să individualizeze; personajele lor nu mai sunt ființe vii, ci sentimente, argumente, pasiuni deduse și gândite" (Naturalismul în teatru). Dacă Harpagon este "Avarul", Moș Grandet, în Eugénie Grandet, roman față de care Zola nu-și precupețește elogiile, este mult mai uman, căci el este "un avar". "Luați deci ca exemplu mediul contemporan, scrie Zola
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
degajat de obiectele exterioare. El nu are influență asupra lor, și nu este determinat de ele. Dar, și mai caracteristic este faptul că personajul este pe atunci un simplu mecanism cerebral; corpul nu intervine, numai sufletul funcționează, cu ideile, sentimentele, pasiunile sale. Într-un cuvânt, teatrul perioadei respective folosește omul psihologic; el îl ignoră pe omul fiziologic. Începând de aici, mediul nu mai are niciun rol de jucat, decorul devine inutil. Nu mai contează locul în care se petrece acțiunea, din moment ce
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de la el. Craig acordă multă importanță și regiei scenice a mișcărilor mulțimii. Ei creează niște schițe ce figurează, pe scenă, sentimentele, atât la nivelul individual al actorului, cât și la nivelul unui grup. "Numai prin mișcare veți reuși să redați pasiunile și gândurile mulțimilor și îi veți ajuta pe actori să exprime sentimentele și ideile specifice personajului pe care il interpretează. Realitatea, exactitatea detaliului sunt inutile pe scenă." Craig visează să facă mobilă scena care constrânge mișcările. Jucând mult Shakespeare, este
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pe teatru ușor să se sfârșească; Să meargă acțiunea pe-a judecății cale, Și scena să nu-și piardă aplausele sale. Ear stilul seu în totul plăcut și întocmit, La timp să se ridice de glume împodobit, Și plin de pasiune cu artă-nchipuite, Și scenele-ntre ele să fie-nlănțuite. În contra cuviinței cu glume nu veni Natura, totdeauna te-aplică a descri. Privește în Terențiu, cum vine un părinte, Cum mustră, cum învață pe fiul făr-de minte: Ș-acesta cum ascultă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
1750, a avut un mare succes. 53 Il Teatro comici, tradus prin Le Théâtre comique, trebuie luat cu sensul de "Teatru al comedianților" (Théâtre des comédiens). 54 Memoriile sunt divizate în trei părți. În prima, Goldoni își relatează viața și pasiunea precoce pentru teatru. În cea de-a doua, el tratează despre istoria fiecăreia din piesele sale, într-o ordine cvasi cronologică, despre geneza lor, despre primirea făcută de public, despre raporturile sale cu diferitele trupe cărora le aparține, despre gelozia
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Actes Sud, 1995, coll. Le Temps du théâtre. 38 Nikolaï Evreinoff reînnoiește arta scenei în Rusia între 1905 și 1925, an în care se exilează. Cunoștințele sale de etnolog, dobândite în cursul unor lungi călătorii în Asia, Africa și America, pasiunea sa pentru biologie, care îl conduce la o activitate asupra utilizării ritmurilor biologice în teatru, fac din el un regizor de excepție. 39 Stanislavski a fondat Teatrul de Artă din Moscova în 1848. Meyerhold, pe care naturalismul folosit de Stanislavski
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de mitologie sau din literatură, ce colindă reveriile contemplativului: Ulise, Oedip, Prometeu, Icar, Don Juan, Romeo, Don Quijote. Și Hamlet, de bună seamă. Frapantă în rafinatul eseu Hamlet sau Ispita posibilului (1971; cu o versiune franceză mult amplificată în 1987) este pasiunea lucidă a tâlcuitorului, arcuindu-se într-un discurs îndrăgostit. Enigma nefericitului prinț al Danemarcei, înfășurat într-o incitantă ambiguitate, îl fascinează pe hermeneut, care, între incertitudini și revelații, năzuiește a se apropia de „inima misterului”. Pendulând „între gândul neînfăptuit și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288533_a_289862]
-
venerabilă și pe teren românesc, a memorialisticii de călătorie, mai ales ca literatură a muntelui, iar pe de alta - cu exigențele propriei generații, preocupată de strategiile narative de ultimă oră. În livada de cremene face față acestei provocări prin autenticitatea pasiunii montane, ca și prin preluarea, în cunoștință de cauză, a scriiturii postmoderne. De aici provine și factura personală a cărții, ea însăși o construcție de Ianus bifrons: cu o față privește candid către grandoarea și solemnitatea peisajului montan, având nostalgia
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288669_a_289998]
-
ursul a fost un subiect de interes irezistibil pentru unii cercetători; mai ales ursul de peșteră, marele urs dispărut, care hiberna În grote. Timp de cincizeci de ani, presupusul „cult al ursului” din lumea musteriană a trezit cele mai fervente pasiuni și a făcut să curgă multă cerneală, nerezistându-i-se nici după ce s-a demonstrat În repetate rânduri că nu există nici o dovadă sigură În acest sens (Leroi-Gourhan, 1964; 1976). Printre mormintele musteriene, vestigiile de la Kebara ne constrâng să discutăm
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
recent, alături de dezvoltarea masivă a practicii incizării și sculptării pietrelor arată că, În mileniile al V-lea și al VI-lea Î.Hr., primii locuitori ai Alpilor orientali și centrali Împărtășeau Într-o oarecare măsura moștenirea mentală a Europei arhaice: pasiunea pentru reprezentare, teme mitologice, consacrarea casei, statuete feminine. În ceea ce privește insulele autentice, arhipelagul maltez este bine cunoscut pentru Înflorirea autonomă a unei religii exprimate nu numai În divinitate, credințe și sisteme cultuale, ci și În temple imense, osuare subterane și sculpturi
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
energic și după o asemenea Îmbogățire a experiențelor umane În perioada care a Încheiat epoca piramidelor. Avem de-a face, mai mult decât orice, cu o Îmbogățire și amplificare a vieții religioase, cu o scădere clară a dramatismului și a pasiunii, dar cu o penetrare mai sistematică În experiența cotidiană a claselor periferice ale societății. Pentru a Înțelege diferențele și asemănările, se pot compara textele funerare ale piramidelor, pe care le-am folosit atât de mult, cu textele funerare ale acestei
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
VI-lea Î.Hr., Xenofan din Colofon Începe o critică a excesivului antropomorfism al zeilor și afirmă unicitatea divinității, invizibilă și omniprezentă, negenerată și eternă, și, de asemenea, sferică, refuzând conținutul miturilor tradiționale Întrucât ele atribuiau zeilor cele mai rele pasiuni și vicii ale oamenilor. La Xenofan se Întrezărește deja o critică a universului ideologico-religios al cetății, critică prezentă la Pitagora și Heraclit și care va reapărea cu Empedocle, Socrate și Platon. Nu este Însă vorba de abjurarea mitologiei, ci de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ochii, ci cu spiritul. Acest mod de organizare a diferitelor nivele de Înțelegere, tipic oricărei forme de interiorizare intelectuală, duce cu necesitate la alegoreza imaginilor și atributelor zeilor și la etimologia numelor lor4. Este tocmai ceea ce a făcut Varro cu pasiune teologică, sprijinindu-se pe lucrări anterioare, mai cu seamă ale stoicilor. Prin explicații luate din ordinea naturală (interpretationes physiologicae) el pune zeii statului În legătură cu „teologia naturii” (cf. subcapitolul 4.2b2). Creștinii datorează tradiției iudaice și romane critica pe care o
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cărei beneficiar este un personaj care va fi identificat cu Trismegistos În CH XIII, se articulează o revelație ce are ca scop arătarea originii și naturii divine a omului În ceea ce privește partea lui spirituală (intelectul), În timp ce trupul, supus destinului astral și pasiunilor, constituie un obstacol În atingerea mântuirii, Înțeleasă ca o Întoarcere la izvorul său divin. Al XIII-lea tratat configurează procesul mântuitor În termenii unei experiențe inițiatice: Împrumutând mult din limbajul și din simbolurile misteriilor, În dialogul dintre Trismegistos și fiul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
identificare a religiei cu sângele, Încă puternică și În zilele noastre, l-a Împiedicat pe unul dintre admiratorii fervenți ai zoroastrismului, persanul Ibrahim Pur-Davud, foarte apreciat de parsi, să se convertească la religia pe care a studiat-o cu atâta pasiune (Duchesne-Guillemin, 1962a, p. 381). Motive esențialmente sociale au favorizat izolarea parsilor de mediul În care trăiau. Această izolare i-a determinat să-și creeze o istorie proprie, Înrădăcinată Într-o antichitate iraniană, pe care comunitatea celor care au trebuit să
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
pentru emanciparea femeii, pentru reforma religiei și pentru o participare mai largă la viața politică (Kulke, 1978, pp. 67 și 99). Din dorința de păstra și transmite generațiilor viitoare propria identitate culturală, parsii - preoți și laici - s-au dedicat cu pasiune studiului tradiției religioase. În mediul ecleziastic au fost fondate diferite instituții și școli pentru formarea tinerilor preoți, printre care merită menționate „Mulla Firoz Madressa”, „Sir Jamsetji Jijibhay Zend and Pahlavi Madressa”, „Sethxe "Seth" Jijibhay Dadabhay Madressa” din Bombay (Karaka, 1884
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]