18,995 matches
-
2000), criticul Călin Căliman consideră că Veroiu abordează în acest film drama emigrantului, încorporând "„propriile stări și sentimente, propriile meditații privind înseși rosturile artei sale”". Filmul este un „film în film”, cu imagini provenite parcă dintr-un album fotografic vechi. Regizorul Mircea Veroiu, împreună cu operatorul Marian Stanciu, cu scenaristul Radu Corciova, cu creatoarea de costume Ioana Corciova și cu compozitorul Virgil Popescu au imprimat imaginilor o „patină de epocă”. Interpretarea Elenei Albu este considerată a fi "„de mare firesc, rafinat nuanțată
Femeia în roșu (film din 1997) () [Corola-website/Science/327593_a_328922]
-
ardeleni, cineastul improvizează, la rându-i, în serios însă, un thriller tip Buftea pe relația Anne-Dillinger. Pentru a disimula linia narativă săracă, realizatorul recurge la tertipul sofisticării inutile a dramaturgiei, povestea Annei devenind rezultatul anchetei angajate, peste decenii, de tinerii regizori, după modelul celor doi „oameni”, de marmură și fier, ai lui Wajda. Format în exerciții de cinematecă, autorul „leonizează” (ca în Once Upon the Time in America) mirifica adolescență a eroinei, combinând Adela cu o doză de Butch Cassidy. Secv
Femeia în roșu (film din 1997) () [Corola-website/Science/327593_a_328922]
-
fost necesar ca bătrânul să moară și nu s-a retras de bunăvoie, să-i facă loc tânărului care, poate, ar fi avut mai mult de spus.”" Uniunea Cineaștilor din România (UCIN) a acordat Premiul „In Memoriam” pentru anii 1996-1997 regizorului Mircea Veroiu pentru filmele "Craii de Curtea Veche", "Femeia în roșu" și "Scrisorile prietenului".
Femeia în roșu (film din 1997) () [Corola-website/Science/327593_a_328922]
-
Teatrul de Nord (în ) este teatrul municipiului Satu Mare (finanțat, mai înainte, de Consiliul Județean Satu Mare). În cadrul lui funcționează atât secție română, cât și secție maghiară, cel din urmă purtând numele celebrului regizor Harag György. Se numără printre cele mai recunoscute teatre din Transilvania. Teatrul sătmărean are o tradiție veche de 220 de ani. Primele spectacole au fost susținute în 1790 de către trupe ambulante, după care, până la finalizarea lucrărilor de construire a clădirii
Teatrul de Nord (Satu Mare) () [Corola-website/Science/327631_a_328960]
-
se despartă și să înființeze o trupă. Din relatările lui Harag György aflăm că acești tineri plecaseră împreună la București, cerând să li se permită înființarea secției maghiare a Teatrului de Stat din Baia Mare. În funcția de director și prim-regizor a fost ales, de către membrii trupei, tânărul lor profesor Harag György. Au reușit să își înceapă activitatea în 1953 la Baia Mare. După ce condițiile dezvoltării profesionale s-au arătat inoportune (finanțare materială redusă, dificultățile cauzate de dimensiunea și starea clădirii teatrului
Teatrul de Nord (Satu Mare) () [Corola-website/Science/327631_a_328960]
-
(n. 14 august 1922 - d. 18 aprilie 1990) a fost un regizor de film francez și televiziune specializat în principal in documentare, folosind în mod frecvent imagini de arhivă. Principalele teme ale lui Rossif sunt viața sălbatică, istoria secolului al XX-lea și artiștii contemporani. A colaborat frecvent cu compozitorii Maurice Jarre
Frédéric Rossif () [Corola-website/Science/327616_a_328945]
-
Printre primele proiecte la care a participat se numără "Cinq colonnes à la une", "Éditions spéciales", "La Vie des animaux" și "Cinépanorama" (1956) lui François Chalais (producător); "La Villa Santo-Sospir" (1952), un documentar despre o vilă decorată de Jean Cocteau (regizor secund) și "Si Versailles m'était conté" (1954), în care a și jucat. Spre sfârșitul anilor '50, Rossif a început să scrie și să regizeze propriile filme, lucru care i-a adus succesul rapid. Filmul său din 1963, "Mourir a
Frédéric Rossif () [Corola-website/Science/327616_a_328945]
-
Cimitirul Montparnasse din Paris. Ultimele sale proiecte includ documentarul despre Al Doilea Război Mondial "De Nuremberg à Nuremberg" (1989) și "Pasteur le Siecle", un documentar făcut cu ocazia aniversării a 100 de ani a Institutului Pasteur (1987), o îndepărtare a regizorului de temele uzuale. Viața sălbatică: Artă și muzică : Altele: În liste * marchează filmele cu coloana sonoră compusă de Maurice Jarre, iar ** marchează filmele cu coloana sonoră compusă de Vangelis. Multe din piesele compuse de Vangelis sunt folosite de Rossif în
Frédéric Rossif () [Corola-website/Science/327616_a_328945]
-
Odorheiu Secuiesc (România). A urmat în perioada 1949-1953 cursurile cu predare în limba maghiară ale Institutului de Teatru „Szentgyörgyi István” din Cluj. A fost membru al secției maghiare a Teatrului de Stat din Baia Mare, fondată și condusă de actorul și regizorul György Harag. În 1956 secția maghiară s-a mutat la Satu Mare unde a fost înființat Teatrul Maghiar de Stat din Satu Mare (mai târziu Teatrul de Nord); a fost director al teatrului între anii 1960 și 1969 (și, de asemenea, director
András Csiky () [Corola-website/Science/327650_a_328979]
-
de Teatru a Universității Babeș-Bolyai. A interpretat roluri memorabile în piese importante ale dramaturgiei universale. A jucat în importante filme românești și maghiare, precum "Pădurea spânzuraților" regizat de Liviu Ciulei, care a obținut în 1965 Premiul pentru cel mai bun regizor la Festivalul de Film de la Cannes. S-a retras treptat din activitate după intrarea în noul mileniu și definitiv din anul 2008.
András Csiky () [Corola-website/Science/327650_a_328979]
-
8 octombrie 1973. Filmările au început la 1 martie 1974 și s-au desfășurat în București și Comana, fiind finalizate la 17 iunie 1974. Filmul a fost realizat în studiourile Centrului de Producție Cinematografică București, cu concursul Ministerului Apărării Naționale. Regizor secund a fost Nicu Gheorghe. Pe post de consilieri au fost folosiți col. Ilie Petre și colonelul în rezervă Costache Mîndru. Consilier de lupte a fost cascadorul Szabolcs Cseh, fără a fi creditat însă pe generic. Textul și muzica momentului
Stejar – extremă urgență (film) () [Corola-website/Science/327665_a_328994]
-
unor călători cinefili în drum spre studiourile cinematografice de la Buftea, întrerupte de prezentarea mai multor secvențe din filmele românești din perioada 1927-1977. Secvențele de legătură reprezintă aproximativ 40% din lungimea totală a filmului. Pe platoul de filmare de la Buftea, un regizor (interpretat de Dem Rădulescu) încearcă să filmeze o scenă dintr-un film de comedie în care un personaj (interpretat de Vasile Muraru) trebuie să calce întâmplător pe o coajă de banană și să alunece. Ceilalți actori trebuiau să înceapă să
Expresul de Buftea () [Corola-website/Science/327666_a_328995]
-
film de comedie în care un personaj (interpretat de Vasile Muraru) trebuie să calce întâmplător pe o coajă de banană și să alunece. Ceilalți actori trebuiau să înceapă să râdă atunci când personajul a căzut, dar nu au făcut-o, iar regizorul le reproșează acest lucru. La dubla următoare, personajul nu mai cade, dar actorii încep să râdă, provocând enervarea regizorului. Pe platou pătrund mai mulți responsabili cu cinematografia care îi precizează regizorului că "„spectatorul trebuie să râdă”" (aceasta fiind sarcina filmului
Expresul de Buftea () [Corola-website/Science/327666_a_328995]
-
banană și să alunece. Ceilalți actori trebuiau să înceapă să râdă atunci când personajul a căzut, dar nu au făcut-o, iar regizorul le reproșează acest lucru. La dubla următoare, personajul nu mai cade, dar actorii încep să râdă, provocând enervarea regizorului. Pe platou pătrund mai mulți responsabili cu cinematografia care îi precizează regizorului că "„spectatorul trebuie să râdă”" (aceasta fiind sarcina filmului). Aflat într-un tren cu destinația Buftea, regizorul se gândește la sarcina de a-i face pe spectatori să
Expresul de Buftea () [Corola-website/Science/327666_a_328995]
-
personajul a căzut, dar nu au făcut-o, iar regizorul le reproșează acest lucru. La dubla următoare, personajul nu mai cade, dar actorii încep să râdă, provocând enervarea regizorului. Pe platou pătrund mai mulți responsabili cu cinematografia care îi precizează regizorului că "„spectatorul trebuie să râdă”" (aceasta fiind sarcina filmului). Aflat într-un tren cu destinația Buftea, regizorul se gândește la sarcina de a-i face pe spectatori să râdă. El îi întreabă pe vecinii de compartiment și pe celelalte persoane
Expresul de Buftea () [Corola-website/Science/327666_a_328995]
-
personajul nu mai cade, dar actorii încep să râdă, provocând enervarea regizorului. Pe platou pătrund mai mulți responsabili cu cinematografia care îi precizează regizorului că "„spectatorul trebuie să râdă”" (aceasta fiind sarcina filmului). Aflat într-un tren cu destinația Buftea, regizorul se gândește la sarcina de a-i face pe spectatori să râdă. El îi întreabă pe vecinii de compartiment și pe celelalte persoane cu care se întâlnește în tren dacă le plac filmele de comedie și ce anume îi face
Expresul de Buftea () [Corola-website/Science/327666_a_328995]
-
amintește, dar despre care afirmă că e grozav, fantastic, fenomenal și nemaipomenit. O femeie care croșetează (Coca Andronescu) afirmă că ei nu-i place comedia fără muzică, controlorul completând că și lui îi plac filmele în care cântă Margareta Pâslaru. Regizorul susține că muzica creează o bună dispoziție și atunci poantele se digeră mai ușor. În discuție intervine un bătrânel (Nae Roman) care spune că lui i-au plăcut filmele de la început. Regizorul completează că unele momente de comedie precum cele
Expresul de Buftea () [Corola-website/Science/327666_a_328995]
-
îi plac filmele în care cântă Margareta Pâslaru. Regizorul susține că muzica creează o bună dispoziție și atunci poantele se digeră mai ușor. În discuție intervine un bătrânel (Nae Roman) care spune că lui i-au plăcut filmele de la început. Regizorul completează că unele momente de comedie precum cele din filmele făcute după opera literară a lui I.L. Caragiale au trecut proba timpului și plac și astăzi. Doi tineri care se pupau pe culoar (interpretați de Adriana Trandafir și Petre Lupu
Expresul de Buftea () [Corola-website/Science/327666_a_328995]
-
o bombă" și actori ca Puiu Călinescu care au interpretat o gamă mare de roluri de un comic burlesc și Dem Rădulescu, un „excelent comic” despre care nu mai apucă să vorbească. Ieșit pe culoar pentru a fuma o țigară, regizorul dă peste un călător fără bilet (interpretat de Puiu Călinescu) care pleacă repede deoarece din urmă vin doi controlori: unul dur (interpretat de Dem Rădulescu) și celălalt negricios, care mai trecuse. Controlorul dur le spune călătorilor că singurul comic cu
Expresul de Buftea () [Corola-website/Science/327666_a_328995]
-
legătură: conversația unor călători cinefili aflați într-un tren care mergea la Buftea. Filmul a fost realizat în studiourile Centrului de Producție Cinematografică București, cu concursul Arhivei Naționale de Filme. Lungimea sa a fost de 975 metri utili de peliculă. Regizor secund a fost Edith Mandel, iar consultant CFR ing. Radu Teodorescu. Copia standard a fost definitivată la 28 decembrie 1978. Cheltuielile de producție s-au ridicat la suma de 1.347.000 lei. Secvențele de arhivă provin din filme românești
Expresul de Buftea () [Corola-website/Science/327666_a_328995]
-
chipul comediei noastre de azi”". În "„Istoria filmului românesc (1897-2000)”", criticul Călin Căliman considera că s-a intenționat că acest film să fie o „antologie comică”, dar producția s-a dovedit în cele din urmă "o „probă de incapacitate” a regizorului, care n-a reușit - în ciuda unui scenarist inspirat, Matty Aslan, și a unor actori nostimi în „momentele de legătură” (Dem Rădulescu, Jean Constantin, Sebastian Papaiani, Puiu Călinescu, Coca Andronescu, Nae Roman, Paul Lavric, Aurel Giurumia, Ovidiu Moldovan) să depășească limitele
Expresul de Buftea () [Corola-website/Science/327666_a_328995]
-
este ca omul să nu trăiască singur după încercări năprasnice. Scenariul filmului a fost scris de Stere Gulea și a adaptat nuvela "Ochi de urs" a lui Mihail Sadoveanu. Filmul a fost realizat în studiourile Centrului de Producție Cinematografică București. Regizor secund a fost Mariana Petculescu, iar operator filmări combinate Nora Irimescu. Muzica este interpretată de Orchestra de Cameră dirijată de Horia Andreescu. Dresura ursului a fost realizată de Ioana Vîntoiu. Actorul Dragoș Pâslaru a interpretat în film rolul pădurarului Culi
Ochi de urs (film) () [Corola-website/Science/327700_a_329029]
-
de soție și s-a călugărit la un schit izolat de lângă Mănăstirea Frăsinei, retrăgându-se în munți ca și personajul interpretat de el în "Ochi de urs". Cântăreața de muzică populară Sofia Vicoveanca a fost distribuită în acest film, după ce regizorul Stere Gulea a văzut-o în mai multe spectacole și a rămas impresionat de personalitatea ei, considerând-o foarte apropiată de personajele imaginate de Mihail Sadoveanu. După câteva probe, i s-a oferit rolul principal feminin din film (mama lui
Ochi de urs (film) () [Corola-website/Science/327700_a_329029]
-
mama lui Culi), cântăreața dovedind pe tot parcursul filmărilor că este „de o ținută și de un profesionalism impecabile”. Stere Gulea a avut numai cuvinte de laudă despre Sofia Vicoveanca, spunând că a fost o onoare să lucreze cu ea. Regizorul s-a gândit într-o vreme să facă o nouă ecranizare a romanului "Baltagul" de Mihail Sadoveanu, considerând-o pe cântăreața bucovineană ca cea mai potrivită interpretă a rolului Vitoria Lipan. Tânăra soprană Daniela Vlădescu (n. 1956) a interpretat rolul
Ochi de urs (film) () [Corola-website/Science/327700_a_329029]
-
Mihai Valter (75%) și Octav Pancu-Iași (25%), după o idee a dramaturgului Teodor Mazilu. Pe generic este creditat însă doar Octav Pancu-Iași. Filmul a intrat în faza de producție în martie 1975. Filmările au avut loc în vara anului 1975. Regizor secund a fost Remus Nastu. Pentru rolul fratelui medicului Ovidiu Pavel, regizorul s-a gândit la Colea Răutu. Actorul a acceptat fără niciun fel de rezerve acel rol, deși avea o durată de apariție redusă. Mihai Constantinescu afirma că, în
Singurătatea florilor () [Corola-website/Science/327717_a_329046]