17,770 matches
-
ani. Supus presiunilor din partea puterilor occidentale, neinteresate de apariția unui stat nou și puternic în Egipt, în dauna Imperiului Otoman, trupele egiptene sunt nevoite să părăsească Siria în final. Printr-un firman din anul 1841, se stabilește în pașalâcul Egiptului succesiunea ereditară în familia lui Muhammad Ali (prin fii săi Ibrahim, Tusun și Said), un altul acordându-i conducerea Sudanului. Practic Muhammad Ali a fost întemeietorul unei dinastii care încă mai domnea în anul 1952, fiind supranumit părintele Egiptului modern. A
Muhammad Ali al Egiptului () [Corola-website/Science/325301_a_326630]
-
de Olanda. După moartea fratelui său, contele Balduin al VI-lea din 1070, nepotul de frate ale lui Robert, Arnulf al III-lea a succedat în comitat, cu sprijinul mamei sale, Richilde de Hainaut. Cu toate acestea, Robert a contestat succesiunea la tronul Flandrei și s-a răsculat împotriva lor. El a început să recruteze trupe în special în nordul Flandrei. Pe de altă parte, trupele lui Arnulf includeau personalități militare, precum contele Eustațiu al II-lea de Boulogne, Eustațiu al
Robert I de Flandra () [Corola-website/Science/324534_a_325863]
-
Olanda. De asemenea, între anii 1086 și 1091, Robert I a fost în pelerinaj în Țara Sfântă, interval de timp în care l-a lăsat ca regent pe fiul său, Robert al II-lea, tocmai în ideea de a asigura succesiunea acestuia. Robert a fost căsătorit cu Gertrude de Saxonia, fiica ducelui Bernard al II-lea de Saxonia cu Eilika de Schweinfurt și văduva contelui Floris I de Olanda. Robert și Gertrude au avut cinci copii:
Robert I de Flandra () [Corola-website/Science/324534_a_325863]
-
fiind confruntat atât cu împăratul german cât și cu normanzii. Rainulf Drengot, care încă deținea Aversa, a murit în 1045, iar comitatul său a trecut, în pofida tuturor protestelor lui Guaimar, nepotului său Asclettin. În același an, Guaimar s-a opus succesiunii vărului lui Asclettin, Rainulf Trincanocte, însă din nou rezultatul i-a fost împotrivă. Aceste dispute au făcut ca Aversa, până atunci loială lui Guaimar, să revină în stăpânirea lui Pandulf al IV-lea de Capua, de curând revenit din exilul
Guaimar al IV-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324570_a_325899]
-
făcut către Guy, i-au masacrat pe cei patru frați și 36 de alți asediați, câte unul pentru fiecare lovitură de cuțit primită de Guaimar. Astfel, normanzii și-au demonstrat loialitatea față de principele de Salerno chiar și după moartea acestuia. Succesiunea lui Guaimar include stăpânirea sa, obținută fie prin cucerire, fie prin alte metode, asupra Salerno, Amalfi, Gaeta, Napoli, Sorrento, Apulia, Calabria și Capua. El a fost ultimul mare principe longobard din Italia de sud. Guaimar a fost căsătorit cu Gemma
Guaimar al IV-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324570_a_325899]
-
dat fiind că asumarea titlului ducal de către împăratul occidental venea să o înlocuiască pe cea a basileului de la Constantinopol. Gaeta a decăzut ca importanță în a doua parte a secolului al X-lea și începutul celui următor. În 1012, o succesiune de crize au adâncit această slăbire a sa. Ioan al IV-lea a murit, lăsând un fiu avut cu soția sa Sichelgaita, soră a ducelui Sergiu al IV-lea de Neapole. Acest tânăr, Ioan al V-lea, a guvernat sub
Ducatul de Gaeta () [Corola-website/Science/324585_a_325914]
-
sosire, a rămas în sarcina specialiștilor recunoscuți să stabilească ce specimene sunt necunoscute, și să ia decizii taxonomice privind definirea și denumirea noilor specii. Richard Owen era expert în anatomie comparată iar judecățile informate emise de el au relevat o succesiune de specii similare în aceleași zone, dându-i lui Darwin informații de care ulterior își va aduce aminte ca fiind centrale pentru noile sale vederi. Owen s-a întâlnit cu Darwin la 29 octombrie 1836 și și-a asumat rapid
A doua călătorie a vasului Beagle () [Corola-website/Science/324537_a_325866]
-
apropiere de la Triflisco, pe care s-a construit "Noua Capua", care reprezintă orașul de astăzi. În 862, Pando de Capua, supranumit "cel Lacom", a declarat Capua ca fiind independentă de Principatul de Salerno. La moartea sa, petrecută în același an, succesiunea la conducerea comitatului a devenit obiect de dispută. Fiul său a fost depus de către episcopul Landulf, care astfel a unificat conducerea ecleziastică și cea seculară a regiunii, după cum Athanasie urma să facă pentru Ducatul de Neapole. Disputele asupra stăpânirii asupra
Principatul de Capua () [Corola-website/Science/324612_a_325941]
-
război civil a izbucnit între Pandenulf, fiul depus al fostului conte Pando, și Lando al III-lea, un alt nepot al lui Landulf I. Salerno l-a sprijinit pe Lando, iar Benevento s-a aliat cu Pandenulf. O criză de succesiune a urmat în 887, iar Atenulf s-a instalat și a preluat statutul de principe cu ajutorul lui Athanasie de Neapole. Atenulf va încerca în continuare să prevină viitoarele crize de succesiune și să răzbune pretențiile ducatului de Benevento și principatului
Principatul de Capua () [Corola-website/Science/324612_a_325941]
-
Benevento s-a aliat cu Pandenulf. O criză de succesiune a urmat în 887, iar Atenulf s-a instalat și a preluat statutul de principe cu ajutorul lui Athanasie de Neapole. Atenulf va încerca în continuare să prevină viitoarele crize de succesiune și să răzbune pretențiile ducatului de Benevento și principatului de Salerno asupra Capuei. În anul 899, Atenulf I l-a înfrânt pe ducele Radelchis al II-lea de Benevento și a cucerit Benevento. El a declarat Capua și Benevento ca
Principatul de Capua () [Corola-website/Science/324612_a_325941]
-
moștenitorul său, Pandulf al II-lea de Capua. Astfel, Capua și Benevento au fost pentru scurtă vreme reunite. Capua a cunoscut un nou apogeul în timpul lui Pandulf al IV-lea, care a fost depus în două rânduri în perioada de la succesiunea sa din 1016 și moartea sa din1050. Inițial, Pandulf al IV-lea a fost aliat al bizantinilor, împotriva tuturor vecinilor săi. Domnia sa a fost ocupată cu dispute constante cu Biserica, pe ai cărei episcopi și abați i-a tratat cu
Principatul de Capua () [Corola-website/Science/324612_a_325941]
-
conducătorul unui grup de soldați care au coborât pe coasta Campaniei. Deși la început independent, Zotto a fost până la urmă silit să se supună autorității regale din nord. Succesorul său a fost Arechis, nepot de frate al său, iar principiul succesiunii ereditare a marcat conducerea ducatului de Benevento până la sfârșit. Ducatele longobarde, parte a regatului longobard din nord, erau în esență independente, în pofida rădăcinilor și limbii comune cu cei din nord, ca și a legilor și religiei identice. O fîție de
Ducatul de Benevento () [Corola-website/Science/324618_a_325947]
-
al X-lea. El și-a sporit prestigiul și influența prin alianțe matrimoniale cu cei din Benevento și Capua și chiar a intrat în diferite proiecte antibizantine, obținând unele pământuri în Campania. Guaimar a căutat în continuare să își stabilizeze succesiunea dinastică și l-a numit pe fiul său, Gisulf I drept co-principe din 943, iar acesta i-a succedat în 946. Succesiunea nu a fost contestată în interior, însă forțele aliate ale ducilor Ioan al III-lea de Neapole și
Principatul de Salerno () [Corola-website/Science/324626_a_325955]
-
intrat în diferite proiecte antibizantine, obținând unele pământuri în Campania. Guaimar a căutat în continuare să își stabilizeze succesiunea dinastică și l-a numit pe fiul său, Gisulf I drept co-principe din 943, iar acesta i-a succedat în 946. Succesiunea nu a fost contestată în interior, însă forțele aliate ale ducilor Ioan al III-lea de Neapole și Landulf al II-lea de Benevento au invadat Salerno. O alianță încheiată cu amalfitanii a salvat domnia lui Gisulf I. Ca și
Principatul de Salerno () [Corola-website/Science/324626_a_325955]
-
care anunța perioada finală de măreție a Principatului de Salerno ca entitate longobardă independentă. El a căutat să sporească controlul bisericii în regiune, însă a eșuat în această întreprindere. El a introdus principiul co-regenței fiilor, în scopul de a stabiliza succesiunea. Fiul său, Guaimar al III-lea, a fost nevoit să suporte atacurile sarazinilor, însă a fost ajutat de către mercenarii normanzi. De asemenea, de-a lungul întregii sale domnii, Guaimar s-a îndreptat împotriva posesiunilor bizantine și a acordat sprijin răsculaților
Principatul de Salerno () [Corola-website/Science/324626_a_325955]
-
pentru a-i recruta pe principii longobarzi de Capua și Salerno pentru lupta împotriva sarazinilor. Docibilis s-a întâlnit cu papa la Traetto, însă nu au reușit să ajungă la o înțelegere. Cu acea ocazie, papa a intervenit în chestiunea succesiunii din Capua, ivite după moartea principelui Landulf al II-lea din 879 și l-a restaurat pe Pandenulf în defavoarea lui Lando, noul principe promițând să îl atace pe Docibilis I. Pandenulf a reușit să captureze Formia, drept pentru care Docibilis
Docibilis I de Gaeta () [Corola-website/Science/324653_a_325982]
-
Prima femeie din harem care a deținut o putere importantă în imperiu a fost Hürrem Sultan (c. 1510-1558), soția preferată a sultanului Soliman Magnificul. Succesiunea la tron a fiului lui Hürrem Sultan , Selim al II-lea, a fost asigurată prin manevre violente de către soției sultanului. Ea a organizat asasinarea a doi dintre prezumtivii moștenitori ai tronului, frați vitregi ai lui Selim. Pentru a-și asigura
Sultanatul femeilor () [Corola-website/Science/324670_a_325999]
-
motiv, imperiul a suferit mult atât pe plan intern cât și pe plan extern, datorită discontinuității și uneori a haosului din administrația otomană.. Pe de alta parte, implicarea în politica imperială a femeilor din harem a permis supraviețuirea statului prin succesiunea la tron doar pe linie directă paternă și prin compensarea ineficienței sau incompetenței unor sultani precum Mustafa I, Murad al IV-lea sau Ibrahim I. Se consideră de asemenea că schimbul de putere de la sultanii autoritari sau doar brutali către
Sultanatul femeilor () [Corola-website/Science/324670_a_325999]
-
de la Novo Brdo. În 1456, otomanii au atacat Belgradul și asediat garnizoana maghiară din oraș. Iancu de Hunedoara a reușit să salveze orașul în ultimul moment. Mahomed s-a retras. După ce despotul Serbiei, Brancovici, a murit, au izbucnit lupte pentru succesiunea la tron. Mahomed a pretins dreptul la tronul Serbiei, bazându-se pe faptul că dintre mama sa vitregă era sârboaiecă. Atacurile albanezilor lui Skanderbeg și promele din Moreea l-au împiedicat însă pentru o vreme să ocupe Serbia. Mahomed a
Propășirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324647_a_325976]
-
Imperiului Bizantin au încetat să existe. Grecia, cu excepția porturilor controlate de venețieni (Methoni, Koroni șI Pylos), era în acel moment sub controlul otoman. Cu un an mai înainte de cucerirea Moreii, Mahomed și-a îndreptat atenția spre nord, pretinzând dreptul la succesiune la tronul Serbiei. Ultimele regiuni ale Serbiei vasale au fost ocupate de forțele lui Mahomed. În acea perioadă, fiul lui Iancu de Hunedoara, Matei Corvinul, era mai interesat de ceea ce se întâmpla în Europa Centrală decât de Balcani și nu
Propășirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324647_a_325976]
-
în 590). Perioada de domnie a lui Authari a marcat, potrivit lui Paul Diaconul, atingerea primei stabilități interne a Regatului longobard: Authari s-a stins în 590, probabil otrăvit într-un complot de palat și, potrivit legendei consemnate de Paul Diaconul, succesiunea tronului a fost stabilită printr-o metodă inedită. Urma ca tânăra văduvă, regina Theodelinda, originară din neamul bavarilor, să îl aleagă pe moștenitorul tronului și, implicit, noul ei soț: acesta a fost ducele de Torino, Agilulf. În anul următor, (591
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
cca. 838) a fost conte și duce de Lucca (de la 5 octombrie 823) și markgraf de Toscana din jurul anului 828 până la 833. Bonifaciu a succedat tatălui său Bonifaciu I în Lucca, în ceea ce se poate numi un exemplu timpuriu de succesiune ereditară. El și-a extins puterea asupra înregii regiuni. Pe parcursul domniei sale, episcopii de Lucca au pierdut treptat controlul asupra guvernării municipale, care a revenit conților. Începând de prin 770, conții de Lucca primiseră sarcina de a apăra coastele Toscanei și
Bonifaciu al II-lea de Toscana () [Corola-website/Science/324849_a_326178]
-
Deoarece unele ediții ale Talmudului de la Ierusalim nu conțin numele Isus în aceste pasaje, această asociere este disputată. Una din explicațiile tradiționale este că Matei nu redă o genealogie în sensul biologic modern, ci un șir de moșteniri legale arătând succesiunea lui Isus din spița regală. Conform acestei teorii, ținta imediată a lui Matei nu este David, ci Iehonia, iar în al său grup final de paisprezece poate sări în mod lejer la un bunic matern, sări peste generații sau chiar
Genealogia lui Isus din Nazaret () [Corola-website/Science/324859_a_326188]
-
a reprezentat un șir continuu de lupte cu diferite orașe, precum și cu fratele său, Ioan al II-lea, duce de Bavaria-München. La moartea sa din 1413, fiul său Ludovic al VII-lea "cel Bărbos", a preluat posesiunea asupra Bavariei-Ingolstadt. Anterior succesiunii, acesta din urmă jucase un rol important în afacerile Franței, unde sora sa, Isabella se căsătorise cu regele Carol al VI-lea. Ulterior, în 1417, Ludovic "cel Bărbos" a fost implicat într-o dispută violentă cu vărul său, Henric al
Ducatul de Bavaria () [Corola-website/Science/326005_a_327334]
-
cu succes posesiunile în fața ingerințelor markgrafului de Brandenburg, Albert Achilles. Ludovic a fost urmat în ianuarie 1479 de fiul său, George I "cel Bogat". Întrucât acesta din urmă a murit fără urmași în decembrie 1503, a izbucnit un război de succesiune pentru ducatul bavarez de Landshut, revenit în final în posesia familiei Wittelsbach din München. La moartea lui Ioan al II-lea din 1397, Bavaria-München a revenit fiilor săi Ernest I și Wilhelm al III-lea, care însă au obținut succesiunea
Ducatul de Bavaria () [Corola-website/Science/326005_a_327334]