18,686 matches
-
marginalizați din conducerea comunității toți românii. Ei se plâng că sunt discriminați, dar cel mai mult ei discriminează pe români. De foarte multe ori vorbeau țigănește între ei, de față cu românii și uneori eu îi înțelegeam ce ziceau, dar tăceam și sufeream în mine. Au fost date la o parte persoane destoinice pentru lucrarea lui Dumnezeu, numai să poată face ,,ei” ce vor. Astăzi nu mai există niciun român în Comitetul Comunității, cu toate că 15-20% dintre membrii comunității sunt români (Românii
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]
-
minunată și pentru muncitorii din firmă care s-au implicat și care nu cunoșteau pe Dumnezeu. ,,De un an și jumătate plângeam și ne rugam și nu vedeam nici un răspuns. Efectiv,nici un răspuns! Și ne întrebam și noi: -De ce tace Dumnezeu? Care este problema? Și după ce au venit acești frați ne-au povestit experiența lor,cum s-au decis să vină aici,am înțeles planul lui Dumnezeu. El a avut un plan minunat cu noi!El nu a tăcut.El
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]
-
ce tace Dumnezeu? Care este problema? Și după ce au venit acești frați ne-au povestit experiența lor,cum s-au decis să vină aici,am înțeles planul lui Dumnezeu. El a avut un plan minunat cu noi!El nu a tăcut.El își pregătea o echipă,o adevărată familie.Și a făcut-o într un mod extraordinar!” La inaugurare a fost o frumoasă sărbătoare participând atât primarul orașului Sângerei cât și viceprimarul, prin bunăvoința cărora s-a obținut și terenul. Serghei
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]
-
îți trăiesc, patru ai pierdut...nu știu ce să zic, ca să nu păcătuiesc față de Dumnezeu și de Maica Domnului; eu zic că e bine ca omul să mai gândească; − Fiecare pai cu umbra lui, mamă! Parcă de la matale știu vorba asta... Elena tăcu. Se uita la fie-sa, Maria, clătină din cap în semn că nu știe ce să mai spună, apoi deschise iar ușa odăii „de din sus” unde erau nepoții. îi luă pe rând în brațe și-i sărută de rămas
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
badea c-o veni/ Luna când o răsări/ Ies afară, luna sus/ Badea a fost și s-a dus/ Unde ești, bădiță, nalte/ De mă lași pe așteptate/ Că eu mor de dorul tău/ Unde ești, nu te știu rău./ Taci, fetițo, c-am venit/ De când luna s-a ivit/ și te-aștept pe după casă/ Sub răchita rămuroasă/ Ai venit, bine-ai venit/ Suflețelul meu iubit/ Că eu ard de dorul tău/ căutându-te mereu./» − Frumos ați cântat, spuse Gheorghiță, păcat
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
alții mai ajunși. Nuți cer mult, dacă-mi dai o baniță de făină și ceva porumb, să le dau câte oleacă de tain caprelor mele, eu ți-aș spune ce are de făcut fiică-ta, Victoria, spuse Marioara Bibirig; Femeile tăcură și ciuliră urechile fiind curioase să audă ce leac știe a lui Bibirig. Cea mai atentă era bineînțeles, Profira lui Nașcu și se învoi să plătească sfatul așa cum a cerut femeia. − Vă-nvăț ce să faceți ca să nu vă mai
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
se juca cu mine și cu ceilalți copii, toți cei ce eram cu vitele pe Coastă și a văzut ce s-a întâmplat; − Victor a spus tot, dar vreau să aud de la tine , tot adevărul. Dacă-mi spui, am să tac din gură și rămâne tot între noi dar dacă ai să minți, îi spun mamei adevărul și chiar lui tata, care vezi cât este de bolnav și numai minciunile tale nui trebuie; − Maricică, îți spun tot ce am făcut, da
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
directorii de școală din raionul Bârlad, inspectorii m-au întrebat de situația din școală, le-am spus în ce fel văd eu situația rezolvată, dar m-au avertizat serios să nu cumva să modific în vreun fel scriptele școlare. Am tăcut și am continuat cu aceeași intensitate pregătirea. Tot atunci, pe la sfârșitul lui noiembrie, tocmai când eram cu 88 treburile din școală puse la punct și ne simțeam bine și ca gospodari responsabili, primim o scrisoare insistentă de la Lenuța, sora mai
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
întreb cu voită timiditate, dacă dosarul meu se mișcă... Activista mă întreabă dacă adjunctul mi-a transmis ceva, eu îi răspund că da, mi-a transmis - însă acest fapt chiar mă îndeamnă să cer repunerea în discuție a dosarului. Activista tace încurcată, eu îi spun că în termen de cel mult o lună voi fi pus în discuție, cu sau fără voia ei, fiindcă mă voi adresa C.C. al P.C.R. Plec imediat, doar salutând-o. Era într-o sâmbătă după-amiază. Luni
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
nefondate. Colegii vedeau și nu-l mai aprobau. Era un fel de a vorbi în vânt... Directorul și secretarul de partid nu-l aprobau nici ei și mă rugau să nu reacționez la învinuiri spre a nu crea noi tensiuni. Tăceam de dragul armoniei din școală, mai ales că nu mă știam cu nimic vinovat! Până într-o zi de sâmbătă, sfârșit de săptămână, obositor, cu ședință sindicală și de consiliu pedagogic la care intervine și respectivul proferând acuze noi. Exasperate, colegele
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
în vârstă și că nu mai pot merge în pas de defilare... Sigura mea rugăminte este să fiu lăsat în pace!!! Și cât de mult voiau să nu mă lase în pace!!! Aparent calm, părăsesc sala de ședințe. Cei trei tac și mă privesc... depărtându-mă. La ședința următoare, secretarul spune cu glas tare că am amenințat direct biroul organizației de partid. Fără să cer cuvântul, mă adresez celor prezenți spunându-le exact cele relatate mai sus și cer ca adunarea
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
secretarul nu mi-a mai zis nimic. Tăcerea lui era mai periculoasă decât credeam eu! După plata cotizației plec însoțit de vecinul Movilă, discutând și uitându-ne cu grijă în jurul nostru. Suntem depășiți de cineva, vecinul îmi șoptește conspirativ să tac și-mi spune încet că, cel care ne depășise, fusese cândva comandantul miliției locale. La capătul străzii noastre, o femeie își cheamă soțul să vină repede, repede că... Ceaușescu fuge cu elicopterul spre o destinație oarecare... Intrăm și noi odată cu
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
ciripească” la urechea stăpânirii... Câteva luni mai târziu, în ziua a doua de Paști, în cancelaria Complexului Școlar, la o anumită oră, intră profesorul Luca și spune tare, adresându-se tuturor colegilor prezenți: - Bună ziua și Hristos a înviat! Unii au tăcut, făcându-se a nu fi auzit, alții au răspuns aproape monosilabic, printre dinți, alții au rămas uimiți de îndrăzneală, iar cineva, ceva mai târziu, a zis că „Și-a făcut-o cu mâna lui!” Nu și-o făcuse cu mâna
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
Am numit întotdeauna albul-alb și negrul-negru! Am avut oarecare inflexibilitate a coloanei vertebrale, inflexibilitate care mi-a adus neajunsuri și necazuri în viață, dar în final am avut și satisfacția acestei atitudini! Nu de puține ori am fost sfătuit să tac sau să închid ochii la anumite probleme. Știam atunci că mi ar fi fost mult mai plăcut, mai moale și mai bine dacă aș fi ascultat ispita sfatului dat, dar n-am putut face altfel, pentru că n-aș mai fi
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
le contraire : ils disent au superlatif, c’est-à-dire qu’ils crient. Et le cri est le préambule sonore de l’agression, du combat et du massacre.” „Când oamenii nu au nimic clar de spus despre un subiect, de obicei, în loc să tacă, fac pe dos : ei spun la superlativ, cu alte cuvinte, strigă. Și strigătul este pream- bulul sonor al agresiunii, al luptei și al masacrului.” (trad. mea, A.M.) Ortega y Gasset remarcă tocmai caracterul expansiv al ignoranței și natura inițial discursivă
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
și care îmi plac enorm (asta imediat după evoluția mea). Rodica Mandache, joi seara, printr-o delicată evocare a regretatei Irina Răchițeanu-Șirianu, care i-a fost îndrumătoare pe tot timpul carierei sale. Vineri, Adam Erszbet care a făcut sala să tacă, deși în prima parte a recitalului a grăit în maghiară, apoi a bântuit prin Nichita Stănescu în română și engleză, dovedind o forță lăuntrică deosebită, după ce-și demonstrase calitățile de comediană cu strigăturile maghiare și înainte de a-și manifesta
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
exercițiu presupune o încredere nemărginită în cel de lângă tine. Ultimul exercițiu: de data aceasta toți, cu ochii închiși pornim prin scenă căutându-ne partenerul pe care l-am cercetat în primul exercițiu. Când ne găsim unul pe altul ne retragem tăcuți din joc. Acest exercițiu l-am mai făcut dar altfel cu Hausvater, când am coborât pentru prima oară la scenă cu Roberto Zucco. Piesa o ridicaserăm în sala Pruteanu. Acum, după ce am cercetat spațiul în care urma să jucăm, ne-
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
melancolia dorului cu Cine iubește și lasă. Efectul cel mai puternic l-a avut Joăo, cântând În portugheză o melodie care și acum, când o aud, Îmi provoacă fiori. Datorită lui am descoperit fadoul, cu tristețea sa sublimă. Am rămas tăcuți În spațiul care Începea să semene cu o chilie monastică sub licărirea lumânărilor. După un timp, musafira tăcută cu ochi curioși s-a ridicat și, fără nici un cuvânt, a ieșit la fel de misterios. Mai târziu, Brook dădea valoare de simbol acestei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
o melodie care și acum, când o aud, Îmi provoacă fiori. Datorită lui am descoperit fadoul, cu tristețea sa sublimă. Am rămas tăcuți În spațiul care Începea să semene cu o chilie monastică sub licărirea lumânărilor. După un timp, musafira tăcută cu ochi curioși s-a ridicat și, fără nici un cuvânt, a ieșit la fel de misterios. Mai târziu, Brook dădea valoare de simbol acestei vizite neașteptate: „Cine a fost ea s-ar putea să nu aflăm niciodată, dar pentru noi a fost
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
premieră eu n-am să cânt mai mult. Credeam că la Covent Garden e operă, nu circ. Ori vă schimbați concepția, ori la revedere!“ Franco Își ia ceremonios astrahanul și se Îndreaptă câțiva pași spre ieșire. Nimeni nu se mișca, tăceam cu toții șocați și neputincioși. Franco, simțindu-se important, adăugă: „Al diavolo cu kabuki-ul vostru. Cazzo!!! Viva Italia, viva l’opera italiana!“. Noi, nici o reacție. Gwyneth totuși nu se dă bătută, Încearcă să-l momească invocând familia regală: „Dacă ai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
tenor spaniol, a sosit târziu la repetițiile de la Chicago. Îmbrăcat impecabil, În costum de gabardină și cu mănuși subțiri de piele, părea că aterizează de la Acapulco, unde poate chiar cântase În concert. S-a așezat În sală și a privit tăcut pentru un moment muntele stâncos de pe scenă. Mă așteptasem să fie dificil, dar, curios, pentru moment Krauss se arătă zâmbitor, chiar amabil. Chi è la regista? - se uită În jur, eu mă prezint. „Complimenti, decorul è bellissimo!“, Îmi spune și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
forță emoția și dorința pătimașă, ambiția și sentimentul de Împlinire produse de palpitantele explorări entomologice. Încă de la Început, ele aveau multe fațete care se intersectau. Una din ele era dorința acută de a fi singur, Întrucât orice Însoțitor, oricât de tăcut, putea tulbura bucuria cu care mă concentram asupra patimii mele. Împlinirea ei nu admitea nici un compromis și nici o excepție. Încă de când aveam zece ani, preceptorii și guvernantele știau că diminețile Îmi aparțin și se țineau prudenți deoparte. Referitor la asta
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
când țineai Între două degete și ridicai spre lumină plăcile de sticlă ca atare, ele dezvăluiau o lume minunată - miniaturi străvezii, mici tărâmuri de vis, minuscule lumi cu delicate nuanțe luminoase! În anii următori, am redescoperit aceeași frumusețe precisă și tăcută pe fundul strălucitor al tubului magic al unui microscop. Pe sticla plăcuței destinate proiecției, dimensiunile unui peisaj erau reduse și acest lucru Își stimula imaginația; sub microscop, organul unei insecte este mărit pentru a putea fi studiat la rece. Există
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
replică Lenski, cu o oarecare demnitate. Stând În mașina noastră țeapăn, de parcă era Împăiat, Lenski a fost dus la universitate, a rămas acolo până seara, s-a Întors cu sania printre nămeți, prin viscol, și s-a urcat disperat și tăcut În camera lui. Spre sfârșitul șederii lui la noi, s-a căsătorit și a plecat În voiaj de nuntă În Caucaz, În munții lui Lermontov, și apoi s-a Întors să mai petreacă o iarnă la noi. În absența lui
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
roșiatic al unei alei din parc sau scris cu creionul pe o portiță spoită sau proaspăt incrustat (dar nu complet) În lemnul unei bănci foarte vechi, de parcă mama natură Îmi anunța dinainte, În mod misterios, existența Tamarei. În acea după-amiază tăcută de iulie, când am descoperit-o stând total nemișcată (doar ochii i se mișcau) Într-un crâng de mesteceni, părea să se fi ivit spontan acolo, printre acei copaci ce stăteau de pază, cu plinătatea tăcută a unei manifestări mitologice
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]