17,832 matches
-
Wilton. Edith și-a pierdut patru dintre frații ei într-un interval foarte scurt. Tostig a murit la 25 septembrie 1066 în timpul Bătăliei de la Stamford Bridge. Alți trei - Harold, Gyrth și Leofwine - toți au murit la 14 octombrie 1066, în timpul Bătăliei de la Hastings. Probabil Edith avea în jur de 25 de ani când s-a căsătorit. Din căsătorie nu au rezultat copii. Scriitori bisericești de mai târziu au susținut că acest lucru s-a întâmplat din cauza jurământului de celibat a lui
Edith de Wessex () [Corola-website/Science/333207_a_334536]
-
navă de război și echipat cu 26 de tunuri. Vasul făcea parte din flota comandată de Amiralul Gijsels care lupta împreună cu portughezii împotriva Spaniei. O flotă olandeză, cu De Ruyter al treilea la comandă, a respins o flotă spaniolă în Bătălia de la Capul St. Vincent din 4 noiembrie 1641. La întoarcere și-a cumpărat propria navă, "Salamander", iar între 1642 și 1652 a făcut comerț și a călătorit în Maroc și Indiile de Vest pentru a face avere ca negustor. În
Michiel de Ruyter () [Corola-website/Science/333206_a_334535]
-
1652-1654) lui De Ruyter i s-a cerut să se alăture flotei în creștere ca subcomandant al unei escadre zeelandeze de nave finanțate privat. După ce inițial a refuzat, De Ruyter și-a demonstrat abilitățile sub comanda locotenent-amiralului Maarten Tromp, câștigând Bătălia de la Plymouth împotriva viceamiralului George Ayscue. A luptat și în Bătălia de la Kentish Knock și în Bătălia de la Gabbard. De Ruyter a servit drept comandant de escadră, respectiv comodor, grad care la vremea respectivă nu era unul oficial în marina
Michiel de Ruyter () [Corola-website/Science/333206_a_334535]
-
flotei în creștere ca subcomandant al unei escadre zeelandeze de nave finanțate privat. După ce inițial a refuzat, De Ruyter și-a demonstrat abilitățile sub comanda locotenent-amiralului Maarten Tromp, câștigând Bătălia de la Plymouth împotriva viceamiralului George Ayscue. A luptat și în Bătălia de la Kentish Knock și în Bătălia de la Gabbard. De Ruyter a servit drept comandant de escadră, respectiv comodor, grad care la vremea respectivă nu era unul oficial în marina olandeză. Moartea lui Tromp în Bătălia de la Scheveningen a pus capăt
Michiel de Ruyter () [Corola-website/Science/333206_a_334535]
-
unei escadre zeelandeze de nave finanțate privat. După ce inițial a refuzat, De Ruyter și-a demonstrat abilitățile sub comanda locotenent-amiralului Maarten Tromp, câștigând Bătălia de la Plymouth împotriva viceamiralului George Ayscue. A luptat și în Bătălia de la Kentish Knock și în Bătălia de la Gabbard. De Ruyter a servit drept comandant de escadră, respectiv comodor, grad care la vremea respectivă nu era unul oficial în marina olandeză. Moartea lui Tromp în Bătălia de la Scheveningen a pus capăt războiului și De Ruyter a respins
Michiel de Ruyter () [Corola-website/Science/333206_a_334535]
-
Ayscue. A luptat și în Bătălia de la Kentish Knock și în Bătălia de la Gabbard. De Ruyter a servit drept comandant de escadră, respectiv comodor, grad care la vremea respectivă nu era unul oficial în marina olandeză. Moartea lui Tromp în Bătălia de la Scheveningen a pus capăt războiului și De Ruyter a respins oferta insistentă a lui Johan de Witt de a primi funcția de comandant suprem deoarece se considera "necorespunzător", temându-se că, dacă încalcă principiul seniorității, va intra în conflict
Michiel de Ruyter () [Corola-website/Science/333206_a_334535]
-
echilibrului de putere al Statelor, a fost trimisă o flotă sub comanda lui Jacob van Wassenaer Obdam, de această dată fără De Ruyter, care era implicat într-o blocadă a orașului Lisabona. Pe 8 noiembrie a avut loc o confruntare sângeroasă: Bătălia din Golf, care s-a încheiat cu o victorie olandeză, iar orașul Copenhaga a fost eliberat. Totuși, suedezii încă nu erau învinși iar Statele au decis să continue sprijinul. De Ruyter a luat comanda unei noi flote expediționare și a
Michiel de Ruyter () [Corola-website/Science/333206_a_334535]
-
Olandă. S-a îndreptat apoi catre Newfoundland, capturând niște vase comerciale engleze și cuceri St. John's pentru o vreme, înainte să se îndrepte spre Europa. La întoarcerea în Olanda a aflat că Van Wassenaer a fost ucis în dezastruoasa Bătălie de la Lowestoft. Mulți se așteptau ca fiul lui Tromp, Cornelis, să ia comanda flotei confederate, în special însuși Cornelis Tromp. Totuși, Tromp era inacceptabil pentru regimul de regență al lui Johan de Witt datorită sprijinului pentru Prințul de Orania. Popularitatea
Michiel de Ruyter () [Corola-website/Science/333206_a_334535]
-
fost numit comandant al flotei olandeze pe 11 august 1665, ca locotenent-amiral (un grad pe care la acea vreme îl împărțea cu alți șase) al Amiralității din Amsterdam. În Al Doilea Război Anglo-Olandez (1665-1667) a obținut o victorie grea în Bătălia de Patru Zile (iunie 1666) și abia a scăpat din dezastrul în Bătăliei de Ziua Sfântului Iacob (august 1666) care l-a adus în conflict cu Cornelis Tromp și care a condus ulterior la destituirea acestuia. Apoi s-a îmbolnăvit
Michiel de Ruyter () [Corola-website/Science/333206_a_334535]
-
grad pe care la acea vreme îl împărțea cu alți șase) al Amiralității din Amsterdam. În Al Doilea Război Anglo-Olandez (1665-1667) a obținut o victorie grea în Bătălia de Patru Zile (iunie 1666) și abia a scăpat din dezastrul în Bătăliei de Ziua Sfântului Iacob (august 1666) care l-a adus în conflict cu Cornelis Tromp și care a condus ulterior la destituirea acestuia. Apoi s-a îmbolnăvit grav, revenindu-și la timp pentru a prelua comanda oficială a flotei pentru
Michiel de Ruyter () [Corola-website/Science/333206_a_334535]
-
lui Tromp care a încercat să îl înjunghie cu un cuțit de pâine în holul de la intrare al casei sale. De Ruyter a salvat situația Olandei în Al Treilea Război Anglo-Olandez. Victoriile sale strategice asupra flotelor anglo-franceze mai mari în Bătăliile de la Solebay (1672) și dubla de la Schooneveld și Texel au împiedicat invazia. Noul grad de locotenent-amiral-general a fost creat special pentru el în februarie 1673 când noul Stadtholder William al III-lea de Orania a devenit amiral-general. Purtând iarăși bătălii
Michiel de Ruyter () [Corola-website/Science/333206_a_334535]
-
Bătăliile de la Solebay (1672) și dubla de la Schooneveld și Texel au împiedicat invazia. Noul grad de locotenent-amiral-general a fost creat special pentru el în februarie 1673 când noul Stadtholder William al III-lea de Orania a devenit amiral-general. Purtând iarăși bătălii în Caraibe, de această dată împotriva francezilor, De Ruyter a sosit în Martinica la bordul navei sale amiral "De Zeven Provinciën" pe 19 iulie 1674. A condus o flotă importantă formată din 18 nave de război, nouă nave de transport
Michiel de Ruyter () [Corola-website/Science/333206_a_334535]
-
care bolile s-au răspândit la bordul navelor sale. În 1676 a preluat comanda unei flote combinate olandezo-spaniole pentru a ajuta la suprimarea Revoltei din Messina și s-a confruntat cu o flotă franceză sub comanda lui Abraham Duquesne în Bătălia de la Stromboli și în Bătălia de la Augusta unde a fost rănit mortal când o ghiulea i-a retezat piciorul drept. Pe 18 martie 1677 De Ruyter a avut parte de funeralii de stat elaborate. Trupul său a fost îngropat la
Michiel de Ruyter () [Corola-website/Science/333206_a_334535]
-
la bordul navelor sale. În 1676 a preluat comanda unei flote combinate olandezo-spaniole pentru a ajuta la suprimarea Revoltei din Messina și s-a confruntat cu o flotă franceză sub comanda lui Abraham Duquesne în Bătălia de la Stromboli și în Bătălia de la Augusta unde a fost rănit mortal când o ghiulea i-a retezat piciorul drept. Pe 18 martie 1677 De Ruyter a avut parte de funeralii de stat elaborate. Trupul său a fost îngropat la Nieuwe Kerk (Biserica Nouă) din
Michiel de Ruyter () [Corola-website/Science/333206_a_334535]
-
Moise) și cărturari renumiți, cum ar fi mitropolitul Petru Movila. Un al doilea boier, căruia Ștefan i-a datorat, în parte, victoria este "Pântece". Potrivit izvoarelor, Pântece ar fi stăruit pe langă recentul proclamat domn, Petru, să iasă din zona bătăliei, el fiind deja învingător. Folosindu-se de această stratagema, Ștefan l-a capturat pe Hronoda și i-a tăiat capul. Cele două cazuri arată solidaritatea dintre domn și boierime, aceasta cumulând atributele de clasa politică și de înalt comandament militar
Bătălia de la Șcheia () [Corola-website/Science/333225_a_334554]
-
a fost unchiul său, colonelul Refiyîk Kadír. În anul școlar 1900/1901 urmează deja cursurile gimnaziului militar din Iași. După absolvirea studiilor, în 1909 este încadrat în serviciul miltar cu gradul de sublocotenent de cavalerie. În timpul Primului Război Mondial ia parte la Bătălia de la Oituz (1917) și la Bătălia de la Mărășești în cadrul Regimentului 12 Roșiori. După război, prin reorganizarea armatei care a avut loc în deceniul al treilea, regimentul său este încadrat în Regimentul 4o infanterie din cadrul Diviziei a 9-a infanterie, staționat
Ahmet Nurmambet () [Corola-website/Science/333218_a_334547]
-
Kadír. În anul școlar 1900/1901 urmează deja cursurile gimnaziului militar din Iași. După absolvirea studiilor, în 1909 este încadrat în serviciul miltar cu gradul de sublocotenent de cavalerie. În timpul Primului Război Mondial ia parte la Bătălia de la Oituz (1917) și la Bătălia de la Mărășești în cadrul Regimentului 12 Roșiori. După război, prin reorganizarea armatei care a avut loc în deceniul al treilea, regimentul său este încadrat în Regimentul 4o infanterie din cadrul Diviziei a 9-a infanterie, staționat mai întâi la Constanța, dar transferat
Ahmet Nurmambet () [Corola-website/Science/333218_a_334547]
-
aprovizionării și comunicațiilor. François era convins că pregătirea și armamentul superioare ale germanilor compensau diferența numerică, și cerea o acțiune ofensivă. În ziua de 17, din proprie inițiativă și fără ordin, a inițiat un atac împotriva Armatei I rusă în bătălia de la Stallupönen. Înainte de a se retrage la după bătălie, dorpul său produsese rușilor 5.000 de victime și luase 3.000 de prizonieri. Cu acest succes, François l-a convins pe Prittwitz să lanseze o ofensivă împotriva Armatei I Ruse
Bătălia de la Gumbinnen () [Corola-website/Science/333262_a_334591]
-
armamentul superioare ale germanilor compensau diferența numerică, și cerea o acțiune ofensivă. În ziua de 17, din proprie inițiativă și fără ordin, a inițiat un atac împotriva Armatei I rusă în bătălia de la Stallupönen. Înainte de a se retrage la după bătălie, dorpul său produsese rușilor 5.000 de victime și luase 3.000 de prizonieri. Cu acest succes, François l-a convins pe Prittwitz să lanseze o ofensivă împotriva Armatei I Ruse, în timp ce Armata a II-a era încă departe spre
Bătălia de la Gumbinnen () [Corola-website/Science/333262_a_334591]
-
de lipsă de provizii, și și-au consumat rapid muniția, ceea ce i-a lăsat la mila artileriei germane, care i-a obligat să se retragă 8 km la începutul după-amiezii. Liniile au fost stabilizate de sosirea Diviziei 29 Ruse, și bătălia s-a transformat într-un blocaj. Spre sud, Corpul XVII al lui Mackensen și Corpul I Rezervă al lui Below încă înaintau și nu erau gata de luptă. Aflând de acțiunile lui von François din nord, von Mackensen a atacat
Bătălia de la Gumbinnen () [Corola-website/Science/333262_a_334591]
-
El a transferat și câteva divizii de pe Frontul de Vest, decizie considerată în general a fi una greșită, întrucât a slăbit înaintarea germană prin Belgia ce avea scopul de a flanca și distruge armata franceză. Un rezultat aparent minor al bătăliei avea să aibă însă efecte de durată. După bătălie, asupra unui ofițer rus mort a fost găsită o notă ce sublinia mare parte din planurile rușilor pentru campanie. După cum își amintea Hindenburg: Înarmați cu aceste informații, Hindenburg și Ludendorff au
Bătălia de la Gumbinnen () [Corola-website/Science/333262_a_334591]
-
Vest, decizie considerată în general a fi una greșită, întrucât a slăbit înaintarea germană prin Belgia ce avea scopul de a flanca și distruge armata franceză. Un rezultat aparent minor al bătăliei avea să aibă însă efecte de durată. După bătălie, asupra unui ofițer rus mort a fost găsită o notă ce sublinia mare parte din planurile rușilor pentru campanie. După cum își amintea Hindenburg: Înarmați cu aceste informații, Hindenburg și Ludendorff au oprit retragerea germană și s-au hotărât să preia
Bătălia de la Gumbinnen () [Corola-website/Science/333262_a_334591]
-
fost găsită o notă ce sublinia mare parte din planurile rușilor pentru campanie. După cum își amintea Hindenburg: Înarmați cu aceste informații, Hindenburg și Ludendorff au oprit retragerea germană și s-au hotărât să preia inițiativa, ceea ce a avut ca rezultat bătălia de la Tannenberg, una dintre cele mai mari victorii ale Germaniei.
Bătălia de la Gumbinnen () [Corola-website/Science/333262_a_334591]
-
Prima bătălie de pe Lacurile Mazuriene a fost o ofensivă a Imperiului German de pe Frontul de Est în prima parte a Primului Război Mondial. Ea a respins înaintarea Armatei I ruse de-a lungul întregului front, scoțând-o de pe teritoriul german. O continuare a înaintării
Prima bătălie de pe Lacurile Mazurice () [Corola-website/Science/333255_a_334584]
-
un plan de atac împotriva Armatei a II-a în timp ce aceasta încerca să manevreze spre nord pe un teren deosebit de deluros. Planul lui Hoffman a fost pus în aplicare rapid, culminând cu totala distrugere a Armatei a II-a în bătălia de la Tannenberg între 26 și 30 august 1914. Contraofensiva a fost posibilă în parte datorită animozității personale între cei doi generali ruși — de care germanii erau conștienți. Comandantul Armatei a II-a, , îl criticase public pe Rennenkampf cu câțiva ani
Prima bătălie de pe Lacurile Mazurice () [Corola-website/Science/333255_a_334584]