17,784 matches
-
formulă cunoscută cu privire la transformatele Fourier arată că formula (C) implică o intensitate constantă (sau lent variabilă) a radiației în timp . Noțiunile de entropie și temperatură a radiației, determinate cu ajutorul formulei lui Planck (P), pot fi aplicate numai dacă fascicolul de radiație considerat îndeplinește o condiție de "totală neregularitate", aproximând într-un fel ecuația (C). Aceasta este o limitare serioasă a câmpurilor electromagnetice pentru care poate fi folosită. În general, se presupune că radiația emisă de un corp oarecare satisface cu bună
Entropia radiației electromagnetice () [Corola-website/Science/315884_a_317213]
-
P), pot fi aplicate numai dacă fascicolul de radiație considerat îndeplinește o condiție de "totală neregularitate", aproximând într-un fel ecuația (C). Aceasta este o limitare serioasă a câmpurilor electromagnetice pentru care poate fi folosită. În general, se presupune că radiația emisă de un corp oarecare satisface cu bună aproximație ecuația (C). Atribuirea entropiei la un sistem de mai multe fascicole de raze polarizate are însă dificultăți: dacă două fascicole sunt separate spațial și li se pot atribui separat entropiile L
Entropia radiației electromagnetice () [Corola-website/Science/315884_a_317213]
-
definit coeficientul j. Pentru un sistem de trei fascicole, situația se complică corespunzător (numărul de corelații posibile crește și în consecință numărul de parametri necesari). Rezultatele lui Laue capătă o interpretare naturală folosind definiția entropiei în mecanica cuantică Faptul că radiația termică exercită o presiune asupra pereților incintei care o conține a fost dedus din considerente termodinamice - de compatibilitate cu principiul al doilea al termodinamicii - independent de ecuațiile lui Maxwell, de către Adolfo Bartoli . Raționamentul lui ingenios a fost preluat de către Boltzmann
Entropia radiației electromagnetice () [Corola-website/Science/315884_a_317213]
-
fost dedus din considerente termodinamice - de compatibilitate cu principiul al doilea al termodinamicii - independent de ecuațiile lui Maxwell, de către Adolfo Bartoli . Raționamentul lui ingenios a fost preluat de către Boltzmann , care, folosind legea lui Stefan, a dedus chiar faptul ca presiunea radiației este p=u/3 (u este densitatea de energie electromagnetică); puțin mai tarziu el a inversat argumentația, deducând legea lui Stefan din formula pentru presiune a lui Maxwell. Construcția unei funcții care, în procesul de stabilire a echilibrului între materie
Entropia radiației electromagnetice () [Corola-website/Science/315884_a_317213]
-
p=u/3 (u este densitatea de energie electromagnetică); puțin mai tarziu el a inversat argumentația, deducând legea lui Stefan din formula pentru presiune a lui Maxwell. Construcția unei funcții care, în procesul de stabilire a echilibrului între materie și radiație, să fie monoton crescătoare - și deci să poată fi considerată drept o extindere naturală a entropiei termodinamice - l-a preocupat mulți ani (începând din 1896) pe Max Planck. Soluția prezentată la sfârșit (vezi articolul despre formula lui Planck)- impusă parțial
Entropia radiației electromagnetice () [Corola-website/Science/315884_a_317213]
-
atentă arată însă că demonstrația lui Max Planck că entropia crește este deschisă la aceleași obiecții ca și demonstrația precedentă a lui Boltzmann de creștere a entropiei unui gaz, bazată pe mecanica clasică. Într-adevăr, procesul elementar de emisie a radiației admite și un proces invers în timp de absorbție, drept consecință a faptului că ecuațiile lui Maxwell sunt simetrice (cu anumite schimbări de semn ale câmpurilor) la inversarea timpului. Deci se poate pune întrebarea cum de se poate "demonstra" că
Entropia radiației electromagnetice () [Corola-website/Science/315884_a_317213]
-
Fourier ale variației câmpurilor în timp. Max Planck a admis acest punct de vedere ca urmare a unor critici ridicate la adresa lui de L.Boltzmann . În concluzie, această condiție de "neregularitate totală" este implicită în atribuirea entropiei la un fascicol de radiație folosind formula lui Planck (P). Tratamentul matematic corect al coerenței și autocorelației semnalelor luminoase "naturale" (sau "albe") este dificil și legat în mod natural de teoria proceselor stocastice (generalizate), dezvoltată mulți ani după lucrările lui Max Planck. În lucrările sale
Entropia radiației electromagnetice () [Corola-website/Science/315884_a_317213]
-
legat în mod natural de teoria proceselor stocastice (generalizate), dezvoltată mulți ani după lucrările lui Max Planck. În lucrările sale, el utilizează numai serii Fourier împreună cu considerații foarte atente ale ordinelor de mărime în joc. Descrierea unui câmp arbitrar de radiație cu ajutorul entropiei și temperaturii se dovedeste a fi foarte dificilă: fiecare fascicol poate avea o temperatură diferită; coerența parțială a diferitelor fascicole face ca atribuirea unei entropii să fie foarte complicată (vezi formula (L)).De aceea tratatele prezente (cu direcție
Entropia radiației electromagnetice () [Corola-website/Science/315884_a_317213]
-
se dovedeste a fi foarte dificilă: fiecare fascicol poate avea o temperatură diferită; coerența parțială a diferitelor fascicole face ca atribuirea unei entropii să fie foarte complicată (vezi formula (L)).De aceea tratatele prezente (cu direcție mai ales inginereasca) asupra radiației termice ignoră această temă complet. Argumentele elegante ale lui Max v.Laue au fost recapitulate de curand Noțiunea de "temperatură a radiației" este folosită în mod curent în astronomie și cosmologie. Fiecărui obiect luminos (sau emițător de unde radio) i se
Entropia radiației electromagnetice () [Corola-website/Science/315884_a_317213]
-
entropii să fie foarte complicată (vezi formula (L)).De aceea tratatele prezente (cu direcție mai ales inginereasca) asupra radiației termice ignoră această temă complet. Argumentele elegante ale lui Max v.Laue au fost recapitulate de curand Noțiunea de "temperatură a radiației" este folosită în mod curent în astronomie și cosmologie. Fiecărui obiect luminos (sau emițător de unde radio) i se atribuie ca mai sus o "temperatură de radiație" ca măsură a intensității undelor electromagnetice care ne parvin de la el. Dar cea mai
Entropia radiației electromagnetice () [Corola-website/Science/315884_a_317213]
-
ale lui Max v.Laue au fost recapitulate de curand Noțiunea de "temperatură a radiației" este folosită în mod curent în astronomie și cosmologie. Fiecărui obiect luminos (sau emițător de unde radio) i se atribuie ca mai sus o "temperatură de radiație" ca măsură a intensității undelor electromagnetice care ne parvin de la el. Dar cea mai cunoscută "frază" recentă în acest context este Radiația cosmică de fond de 3 K (de fapt 2,75 K). Aceasta este o radiație, omogenă și izotropă
Entropia radiației electromagnetice () [Corola-website/Science/315884_a_317213]
-
și cosmologie. Fiecărui obiect luminos (sau emițător de unde radio) i se atribuie ca mai sus o "temperatură de radiație" ca măsură a intensității undelor electromagnetice care ne parvin de la el. Dar cea mai cunoscută "frază" recentă în acest context este Radiația cosmică de fond de 3 K (de fapt 2,75 K). Aceasta este o radiație, omogenă și izotropă în primă aproximație, prezentă în întreg universul. Ea este interpretată ca provenind dintr-o radiație în echilibru termic cu materia (deci o
Entropia radiației electromagnetice () [Corola-website/Science/315884_a_317213]
-
o "temperatură de radiație" ca măsură a intensității undelor electromagnetice care ne parvin de la el. Dar cea mai cunoscută "frază" recentă în acest context este Radiația cosmică de fond de 3 K (de fapt 2,75 K). Aceasta este o radiație, omogenă și izotropă în primă aproximație, prezentă în întreg universul. Ea este interpretată ca provenind dintr-o radiație în echilibru termic cu materia (deci o radiație de "corp negru") în stagiile inițiale ale universului și apoi (după aglomerarea materiei în
Entropia radiației electromagnetice () [Corola-website/Science/315884_a_317213]
-
cunoscută "frază" recentă în acest context este Radiația cosmică de fond de 3 K (de fapt 2,75 K). Aceasta este o radiație, omogenă și izotropă în primă aproximație, prezentă în întreg universul. Ea este interpretată ca provenind dintr-o radiație în echilibru termic cu materia (deci o radiație de "corp negru") în stagiile inițiale ale universului și apoi (după aglomerarea materiei în galaxii) aflată în destindere adiabatică (deci cu entropie constantă) în procesul de expansiune a universului . Ea se "răcește
Entropia radiației electromagnetice () [Corola-website/Science/315884_a_317213]
-
cosmică de fond de 3 K (de fapt 2,75 K). Aceasta este o radiație, omogenă și izotropă în primă aproximație, prezentă în întreg universul. Ea este interpretată ca provenind dintr-o radiație în echilibru termic cu materia (deci o radiație de "corp negru") în stagiile inițiale ale universului și apoi (după aglomerarea materiei în galaxii) aflată în destindere adiabatică (deci cu entropie constantă) în procesul de expansiune a universului . Ea se "răcește" atunci după ecuația (3). Analogia entropiei radiației termice
Entropia radiației electromagnetice () [Corola-website/Science/315884_a_317213]
-
o radiație de "corp negru") în stagiile inițiale ale universului și apoi (după aglomerarea materiei în galaxii) aflată în destindere adiabatică (deci cu entropie constantă) în procesul de expansiune a universului . Ea se "răcește" atunci după ecuația (3). Analogia entropiei radiației termice cu aceea a unui gaz este limitată: Pentru radiație cu o distribuție arbitrară de energie după frecvențe și cuprinsă într-o încăpere complet reflectătoare, nu există (clasic) nici un mecanism care să-i permită modificarea entropiei. Numai interacția cu un
Entropia radiației electromagnetice () [Corola-website/Science/315884_a_317213]
-
și apoi (după aglomerarea materiei în galaxii) aflată în destindere adiabatică (deci cu entropie constantă) în procesul de expansiune a universului . Ea se "răcește" atunci după ecuația (3). Analogia entropiei radiației termice cu aceea a unui gaz este limitată: Pentru radiație cu o distribuție arbitrară de energie după frecvențe și cuprinsă într-o încăpere complet reflectătoare, nu există (clasic) nici un mecanism care să-i permită modificarea entropiei. Numai interacția cu un corp material - e suficient "un grăunte" - poate face entropia să
Entropia radiației electromagnetice () [Corola-website/Science/315884_a_317213]
-
Karakoshun și Taiterma. Populația autohtonă uigura relatează că în apropierea zonei unde s-au făcut teste la suprafață cu arme nucleare, au apărut în partea de sud-vest a regiunii Xinjiang, boli necunoscute, care ar fi probabil cauza creșterii cantității de radiații din regiune..
Deșertul Lop Nor () [Corola-website/Science/316650_a_317979]
-
este un model simplu pentru constituenții materiei aflați în interacție cu radiația electromagnetică. Este o particulă materială, cu masa m și sarcina e (nu neapărat cea a electronului) și care este mobilă sub acțiunea unei forțe elastice (proporțională cu distanța x la un centru fix: "F = -kx") și a unui câmp electromagnetic
Rezonatorul lui Planck () [Corola-website/Science/316720_a_318049]
-
unei forțe elastice (proporțională cu distanța x la un centru fix: "F = -kx") și a unui câmp electromagnetic. Mișcarea este presupusă unidimensională și este - în absența altor interacții - oscilatorie ("armonică") împrejurul centrului fix. Ca urmare a acestei mișcări, rezonatorul emite radiație și deci pierde energie, dar câștigă în același timp energie de la câmpul electromagnetic înconjurător. Intereseaza atât stările de echilibru ale oscilatorului, in care mișcarea sa este periodică și energia radiată este egală cu cea absorbită, cât și modul în care
Rezonatorul lui Planck () [Corola-website/Science/316720_a_318049]
-
stările de echilibru ale oscilatorului, in care mișcarea sa este periodică și energia radiată este egală cu cea absorbită, cât și modul în care echilibrul este restabilit atunci când este perturbat. Deși modelul este foarte simplu, el este suficient pentru studiul „radiației corpului negru”- radiația electromagnetică având acea distribuție de intensitate după frecvențe care se stabilește atunci când este în echilibru cu materia la o temperatură dată. După legile lui Kirchhoff (consecințe ale principiului al doilea al termodinamicii) aceasta distributie este "universală", adică
Rezonatorul lui Planck () [Corola-website/Science/316720_a_318049]
-
ale oscilatorului, in care mișcarea sa este periodică și energia radiată este egală cu cea absorbită, cât și modul în care echilibrul este restabilit atunci când este perturbat. Deși modelul este foarte simplu, el este suficient pentru studiul „radiației corpului negru”- radiația electromagnetică având acea distribuție de intensitate după frecvențe care se stabilește atunci când este în echilibru cu materia la o temperatură dată. După legile lui Kirchhoff (consecințe ale principiului al doilea al termodinamicii) aceasta distributie este "universală", adică independentă de material
Rezonatorul lui Planck () [Corola-website/Science/316720_a_318049]
-
Max Planck a socotit că îl îndreptățește să o studieze și folosind un material ipotetic format din oscilatori ("rezonatori") armonici. Studiul echilibrului și al stărilor apropiate de el se poate conduce numai cu anumite ipoteze suplimentare asupra oscilatorului și a radiației înconjurătoare; aceste ipoteze sunt și ele cuprinse în noțiunea de „rezonator al lui Planck” și vor deveni explicite in cursul articolului. În afară de masa m și sarcina e, rezonatorul este caracterizat de frecvența sa proprie „circulară”, ω, legată de constanta k
Rezonatorul lui Planck () [Corola-website/Science/316720_a_318049]
-
proprie „normală” (numărul de oscilații pe secundă) este "ν = ω/2π". Studiul detaliat al rezonatorului duce la două formule ((1) și (2) de mai jos) care, confruntate cu evidența experimentală, l-au condus pe Max Planck la ideea că emisia radiației are un caracter discret. Prima dintre ele descrie evoluția în timp a energiei (judicios mediate) U a oscilatorilor cu frecvența proprie ω= 2πν în funcție de intensitatea I(ν,t) a radiației incidente ("c" este aici viteza luminii):<br>formula 1 La echilibru
Rezonatorul lui Planck () [Corola-website/Science/316720_a_318049]
-
l-au condus pe Max Planck la ideea că emisia radiației are un caracter discret. Prima dintre ele descrie evoluția în timp a energiei (judicios mediate) U a oscilatorilor cu frecvența proprie ω= 2πν în funcție de intensitatea I(ν,t) a radiației incidente ("c" este aici viteza luminii):<br>formula 1 La echilibru, energia medie este constantă, intensitatea este independentă de timp și obținem relația între energia medie a oscilatorilor și intensitatea „radiației corpului negru”:<br>formula 2 După Planck, o colecție de N
Rezonatorul lui Planck () [Corola-website/Science/316720_a_318049]