18,636 matches
-
știe că și iubirea are riscurile ei. Că acei care se iubesc au drept de viață și de moarte, unul asupra celuilalt. Instinctul meu de apărare Îmi spune că trebuie să mă feresc de asemenea silogisme, care nu au decât rostul de a motiva deciziile acelor naturi slabe ce nu se pot ilustra decât prin contractarea, foarte ieftină, de cele mai multe ori, a propriei lor personalități, la capriciile cuiva fără nici o ratio a lui a fi. Mai bine să fiu un egoist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
va fi timp să îmbuc ceva, undeva, la repezeală... Titu Herdelea îi povesti apoi pe îndelete cum a debarcat în capitală de aproape patru săptămâni, cu mari speranțe în sprijinul lui Gogu Ionescu, care îi făgăduise că-i va face rost să intre la un ziar, ca astfel să-și îndeplinească visul de-a îmbrățișa cariera scrisului, și cum a avut dureroasa surpriză de a nu-l găsi în țară. Mai grav e însă că, până una-alta, a cheltuit peste
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
partidul lui. Trecând la politica externă, ajunseră la frații ardeleni și la Titu Herdelea. Acuma se mai învioră și Dumescu, naționalist fervent, care visa veșnic numai cucerirea Transilvaniei. Grigore le spuse că tânărul Herdelea ar dori să-și găsească un rost în țară și Dumescu, fiind vorba de un ardelean, îi oferi îndată un loc de funcționar la banca lui, deocamdată modest, firește, rămânând să se vază ulterior dacă va merita mai mult. Iuga mulțumi refuzînd: ce să caute un poet
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Titu asculta năvala de vorbe, uluit mai ales de înfățișarea omului. Petre îl ostoi: ― Lasă, măi nene Antoane, că dumnealui n-are vreme de brașoavele tale! Omul se încăpățînă: ― Nu-s brașoave, măi Petrică! Numai cei nepricepuți nu pot pătrunde rostul cuvântului, că eu nu vorbesc din capul meu, ci vorbesc după poruncile celui care știe toate câte sunt și nu sunt! ― Bine, bine, rămâi sănătos! făcu Petre, pornind înainte cu Herdelea și spunîndu-i pe urmă că Anton e un sărman
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
cât o înșeli și pe ea! Conduse pe Platamonu și apoi se întoarse frecîndu-și mâinile de mulțumire: ― Ei, acuma să vedem ce mai spune poetul nostru! Îl descusu când și cum a venit în țară, ce-a făcut aici, ce rost și-a găsit. Auzind deslușirile tânărului, se indignă, se scuză și strigă: ― Dar se poate una ca asta? Un poet ardelean să nu se poată aciua în Romînia? Revoltător!... Bietul băiat! Tânărul Herdelea era mișcat de atâta interes, iar Gogu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
călătoria recentă, întrucîtva împotriva voinței lui. Platamonu își permise să observe că dânsul a răspuns prompt la scrisoarea dumneaei și i-a trimis cu câteva luni de anticipație câștiul de toamnă, deși numai biet de el știe cum a făcut rost de o sumă atât de grea în niște vremuri atât de nenorocite. Nadina nu se tulbură. Îi mulțumi cochet și continuă că s-a întors literalmente fără franc, ba chiar cu o datorie la fratele ei, Gogu. A venit acuma
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
cârciumă. Imputările se îngroșau. Trifon Guju, mai încruntat și cu glas mai ursuz ca totdeauna, aruncă în obraz primarului că până mai deunăzi și el a spus că nu-i bine ce face Luca, iar azi o întoarce pentru că simte rost de chilipir. Pravilă se roși, răcni, se dezvinovăți, dar Toader Strîmbu îi acoperi glasul, strigând din tindă: ― Decât să umblați împotriva sărăcimii, mai bine ne-am duce cu toții la boierii cei mari să-i rugăm să împartă moșia la oameni
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
neterminat, în căutarea frazei de efect. Acuma tot ce nu era Tanța i se părea fără importanță. Nimica-n lume nu poate înlocui încîntarea ce a vrăjit-o prezența ei în odăița năclăită de fumul țigărilor. În clipa aceasta tot rostul și toată înțelepciunea lumii se aflau pentru dânsul în verdele cald al ochilor ei, în glasul blând și șoptit care picura cuvinte misterioase, în corpul fierbinte, cu tresăriri speriate. Desperat că ar putea-o pierde, îi aținu calea, o îmbrățișă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
plutea parfumul corpului ei, amețitor și misterios, precum pluteau cuvintele, gemetele și zvârcolirile ei... Își dădu seama acuma că dragostea aceasta a luat o întorsătură plină de răspunderi. Și tocmai când el a început să-și croiască de-abia un rost în lume! O iubește pe Tanța, negreșit, dar are el dreptul să-i zdrobească viața, legînd-o de destinul lui atât de puțin asigurat din toate punctele de vedere? Cum va fi el în stare să întreție o soție când întreținerea
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Dom'le plutonier, eu nu mai răzbesc cu oamenii! făcu Lazăr Odudie resemnat. Matale să faci ce vrei, dar eu a trebuit să-ți spun, că pe urmă, când s-or întoarce boierii, să nu mă ia pe mine la rost că n-am purtat de grijă avutului dumnealor... Plutonierul trimise mai târziu pe jandarmul Bogza, care era mai dezghețat, să constate situația reală. Bogza aduse vești mai rele. Conacul propriu-zis încă n-a fost atins, dar încolo e haram și
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
domnilor din Costești ororile petrecute la Amara. Administratorul plasei a telefonat știrea imediat oficial prefecturii, îngrozind pe demisionarul Boerescu, de la care a cunoscut-o curând tot orașul. Primarul i-a oferit ospitalitate chiar în familia sa și i-a făcut rost de la judecătorul supleant de un costum de haine nemțești pe care însă Isbășescu, spre a-și păstra cât mai mult aureola de martir, nu le-a îmbrăcat decât azi-dimineață. ― Povestea mea e mai lungă, coane Grigoriță! zise contabilul cu glas
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
mari, din același lemn, parc-ar fi fost comandate de mult. În sufletul tânărului Iuga dăinuia o liniște resemnată. Gânduri multe îi fulgerau prin minte, se ciocneau, se alungau fără încetare și fără a se cristaliza, ca niște crâmpeie fără rost, vânturate de întîmplare. Numai în inimă îi stăruia un simțământ apăsător ca o rană deschisă, care te doare fără să-ți mai dai seama. Nici nu băgă de seamă când s-a isprăvit slujba, când au pornit spre cimitir. De-
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
vine duminică la biserică ? — N-a zis. Da’ eu cred că vine... — De unde știi, dacă n-a zis ? — Așa vine lumea la biserică, de Paști... Bodega era așezată la încrucișare de drumuri. Cel care o pusese acolo făcuse asta cu rost, căci acela era drumul spre iarmaroc. Tot acolo se adunau norocoșii și păgubașii, se beau aldămașurile și se înșirau vorbele goale. Între timp, iarmaroacele s-au rărit și s-au depărtat. Pe măsură ce orașul se lățea spre câmpie, străzile vechi erau
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cercetări, îl băga în tolba vânătorească, legănată pe umăr. Răscolea cu răbdare prin coșurile ori tomberoanele de gunoi. Într-un târziu, se întoarse în odaia lui. Aprinse o lampă, pentru ca lumina electrică să nu dea naștere la străluciri lipsite de rost. Răsturnă tolba, apoi luă un ștergar și se încinse cu el. Turnă apă într-un lighean, începu să spele și să usuce cu ștergarul frânturile acelea de lucruri și întâmplări trecute. Iacob Zevedei. E lucru de mirare să zâmbești auzindu-
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
peste nodurile degetelor. Nu avea neapărat legătură și totuși merseseră în locul acela, în zori, când noaptea de gardă se sfârșise. Poate că se așteptau să găsească un contur desenat pe trotuar, poate că așa se face când omul moare. „Ce rost avea să faci conturul cu creta, omul acela mișca, imaginează-ți, strângea spasmodic între degete smocurile de iarbă dintre dale, ca și cum nu vrusese să cadă, ci să se cațăre...“ Priviră în sus și numărară cele cinci etaje, balustrada balconului era
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
răsuci peticul de hârtie între degete. — Ce amestec are Dostoievski în povestea asta ? — În Demonii se găsește un personaj, Kirillov, care ține cu tot dinadinsul să se sinucidă. E pregătit, doar că așteaptă semnalul ca să nu se sinucidă chiar fără rost. ăstălalt, de care vorbim, voia să se sinucidă la o anumită dată. Pentru el sinuciderea era înscrisă în calendar. — Ce fel de calendar ? — Calendarul creștin, firește. Care altul ? — Sinuciderea are și ea sfinții ei ? Și când se sărbătorește sfântul ăsta
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
decât ca pe un loc unde, eventual, își poate petrece o vacanță ieftină sau își poate repara dantura. — Bun discurs, spuse Efrem. De ce nu te apuci de politică ? — De unde știi că n-o s-o fac ? — Atunci chiar că n-are rost să pleci. Medicii noștri sunt căutați în străinătate. Dar, la cum știm să facem politică, numai aici se potrivește... — Bine că vă arde de ceartă... interveni Cosmina. M-am săturat, răbufni Efrem, dând paharul pe gât. De o săptămână, de când
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
din capace. — Aveți un fel ciudat de a vorbi, spuse Filip, când bătrânul tăcu. De parcă ați fi scris lucrurile astea și acum le citiți. Nu e pic de oralitate în cuvintele astea. — Nu-ți spun decât ce e necesar, ce rost are să lăbărțezi suferința ? E lipsit de noimă să lungești, să exagerezi ori să-ți folosești fantezia pentru un secol care, cel puțin în privința suferinței, a fost atât de risipitor. Ce rost are să imaginezi dureri noi, când ai avut la îndemână
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
astea. — Nu-ți spun decât ce e necesar, ce rost are să lăbărțezi suferința ? E lipsit de noimă să lungești, să exagerezi ori să-ți folosești fantezia pentru un secol care, cel puțin în privința suferinței, a fost atât de risipitor. Ce rost are să imaginezi dureri noi, când ai avut la îndemână atâtea ? — Bine, dar acum, că le-ați povestit... — Ar fi simplu ca, vorbind, să scapi de necazuri, ca și cum ai arunca poverile peste parapet. Când povestești, singura șansă e să înțelegi ceea ce
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
buimăceala aia. — Oamenii, mai ales când îmbătrânesc, nu mai sunt atenți la detaliile astea... — Dimpotrivă. E totuși ceva ce nu înțeleg. Strada a fost împânzită brusc de polițiști, de tot felul de figuri ciudate, de ambulanțe care nu aveau niciun rost. N-am înțeles cine i-a chemat. Știam că nu trebuie să mă ating de nimic, dar i-am închis totuși ochii. Nu-ți poți imagina cum erau... Ieșiți din orbite, uriași și, mai ales, plini de groază. Oare ce
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
într-o parte, și în cealaltă, cum știi când e moartea ? El privi departe, cu nostalgie. — Mai multă lumină... spuse. Toți vii. Fără moarte, fără morți. — Cu atât mai mult nu trebuia să faci asta, spuse Cosmina. N-are niciun rost să te grăbești, ei te așteaptă oricum. Să nu mai faci asta, promiți ? — Nu eu... șopti el. Iisus. — El nu vrea să faci asta. Ionuț clătină din cap, subliniindu-și spusele. — Nu-i adevărat, Ionuț, El te iubește, nu vrea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
sângelui. Ridică moneda în dreptul ochilor : Doar asta te poate apăra, beția lucidității... Din ochii Cosminei începură să curgă lacrimi. Îl îmbrățișă, punându-și capul pe umărul lui. — Ce ți s-a întâmplat, profesore... șopti. Păru că nu înțelege prea bine rostul întrebării. O cuprinse pe după umeri, dar privindu-și, pe lângă urechea ei, moneda care odihnea în palma deschisă. Nu plânge, spuse Pantelimon, fără urmă de căldură în glas. Dacă știi cum să întrebi, poți plusa până câștigi înapoi totul. De pildă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
laolaltă. Două singurătăți mici nu fac o singurătate mai mare. La fel cum nu se pot aduna, singurătățile nici nu se pot scădea. Două singurătăți minus o singurătate nu sunt egale cu o singurătate. Poate doar înmulțirea să aibă un rost. Mai mulți oameni singuri, încrucișându-se unii cu alții, se simt și mai singuri. Coltuc privea cu ochi mari mulțimea care nu-i întorcea, în schimb, nicio privire. Sau, dacă asta se întâmpla totuși, privirile se mutau imediat de la el
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
lui firav, făcându-le să se lovească de marginile încheiate prea din scurt. — Am plecat, îi anunță Golea. A venit Farmacistu’ din Germania. Să auzim ce mai zice. Și vezi c-am adus niște saci, pune-i bine. O să facă rost băieții de marfă, s-o ținem două-trei zile în magazie, până îi fac vânt. Trase o linie rapidă cu arătătorul de-a latul gâtului : Nicio vorbă, ai înțeles ? — De ce iei cartea cu tine ? — Citesc și eu, ce, n-am voie
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
două năvăliri cu bocancii și bastoanele de cauciuc. Erau scoși câte opt... „Poate ne împușcă“, spunea unul. „Ne duc la zid și ne împușcă tot câte opt...“ „Nu ne împușcă“, zicea altul, „pe unii i-a dus la spital, ce rost avea, dacă tot îi omora, să-i bandajeze mai înainte ?“. „Poate că nu-i duce la spital.“ „Ba da“, spunea Rada, ca-n vis, „pe mine m-au adus în dubă cu unul pe care l-au lăsat la spital
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]