KorAP: Find »[drukola/base=tăcea & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...688 689 690 ...748 >

18,686 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854

și săbiile lor picurânde, se reped, fac zid în jurul Măriei sale: Fugi, Măria ta!!! Fugi!!! strigă ei cu disperare. Totul e pierdut!!! Suntem înfrânți!!! Ajutați-mă....ajuta... În clipa aceea, coviltirul în flăcări al unui chervan răsturnat se prăbușește. Bătrânul a tăcut. Mihail se agață de cămașa de zale a Măriei sale, îl trage cu disperare: Pentru numele lui Dumnezeu!! E zadarnic!!... Calcă peste mâna unui mort, se împiedică, în cădere îl trage și pe Ștefan... Lasă-mă!! Ștefan se luptă să scape

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Totul e pierdut!! Suntem înfrânți!! Să buciume!! Vă rog!! Și eu!! se milogește Ștefan. Rămân!!! Împreună!!... Aiaia Allah!!!Allaaah!!! Și... și Moldova cui o lași?! strigă Mihail. Cui?! Tușește. Un val de sânge îl îneacă... Tușește. Scuipă sânge. Ștefan, împietrit, tace. De piere Ștefan, piere Moldova!!! strigă disperat Șendrea. Și Moldova cui o lași?!?!... strigă într-un glas oștenii. Cui?!?! Ștefan, sfârșit, rătăcit, își șterge fruntea de sângele ce-l orbește. Să... să buciume, îngână el răgușit, cu fălcile încleștate... Să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
oboseală... Străinul pășește încet, șchiopătând, târșind ușor laba piciorului stâng înfășurată în cârpe legate cu sfoară; la cingătoare atârnă o spadă mare cu garda în cruce. Se oprește la mijloc, cu picioarele depărtate... Îi... îi fi oștean... îngână bătrânul. Străinul tace. Își șterge cu palmele fața udă. În lumina oarbă a unui opaiț ce umple chilia cu umbre, dă roată cu privirea: chilia e o grotă cioplită în piatră; o gaură ține loc de fereastră; alta, mai mare, de ușă; câteva

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
și rădăcini; ochii lui se opresc și adastă îndelung pe trupul lui Iisus răstignit pe o cruce cioplită în lemn de stejar...În aer plutește aromă de busuioc și tămâie. Oștean de-al lui Vodă? întrebă bătrânul cu mirare. Străinul tace. Își scoate spada, o pune pe masă lângă o carte mare, groasă, cu coperte roase, ferecate. Îl scutură un fior, dinții îi clănțăne mărunt-mărunt. Se sprijină de speteaza unui scaun. Șuierul vântului, freamătul pădurii, tună... Ești bolnav, sângerat... îl căinează

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Praful și pulberea! zice și se agită de colo-colo șchiopătând, gesticulând, strigând: A fost fantastic! Puțin a lipsit ca Vodă aista Ștefan! "Nebiruitul! Sabia lui Hristos!" să elibereze Constantinopolul! Să salveze Creștinătatea! Elanul i se frânge brusc, se îneacă, tușește... Tace... Daniil, cu tunica ghemotocită la piept, oftează, bolborosește: Doamne, Dumnezeule... Ștefan, istovit, cu ochii pironiți în gol, îngână răgușit: La Valea-Albă... începe el, dar se lasă să cadă pe lăicioară, sfârșit, cu umerii pleoștiți, cu ochii goi, pierduți. "Văleatul 6984

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
măăă !!!" Măria ta!! Ștefane!! strigă Daniil speriat, scuturându-l. Ștefan clipește buimac, dus pe altă lume. "Unde se află?!... Cine-i omul aista?!" Aaa... Sihastre... Daniil răsuflă ușurat: M-ai speriat, Doamne... Unde voiai să fugi?.... Strigai: Fugi!! Fugi!! Ștefan tace. Daniil îl privește îndelung: Ești... ești sfârșit... pustiit... Ai luat pe umerii tăi toate durerile țării. E prea mult pentru un om singur... Ștefan dă din cap, încet, încet, privind undeva departe: Da... e mult... prea mult pentru un om

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-l roade: Mi-i în grijă de Bârsan Prâslea meu. Îi stegar în chiar ceata Domnului. N-am știre de el... Numa' pe el îl ai la oaste? Ba! se umflă Toader cu mândrie. Mai am doi ficiori! Ca brazii! Tace, înghite și urmează încetișor, mai moale: Călin... la Lipnic... s-o dus cu fiu' hanului de gât... s-o dus în afundul Nistrului. Ăl mare, Bogdan... continuă cu glas înăbușit, se zâce că la Baia el ar fi slobozât săgeata

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
mare război Împărăția turcească și cu voia lui Dumnezeu moldovenii au izbândit!". Dar, continuă cu glas scăzut, nicăieri nu va scrie cât de greu, cât de greu ne-a fost... și cât de scump am plătit pentru aiastă "Strălucită izbândă!"... Tace. Tăutu îndrăznește încetișor arătând spre câmpul de bătălie: Și... și pe ei... unde-i îi?...Unde ? Ștefan rămâne câteva clipe cu privirile în gol, apoi încetișor, întunecat: Pe ei... Unde?... Pe ei îi culcăm aici, în dumbrava cu mesteceni de pe

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Să dăm laudă Domnului: "Acolo, Sus, cineva ne iubește." Dar mai cu seamă moldovenilor! Moldovei! Vouă! Voi ați dus greul! Voi ați fost spada și scutul! Sunt mândru de voi! De moldovenii mei! Și norocul a fost cu noi... Ștefan tace câteva clipe, se reculege, apoi reia: ...Și... și mai e cineva căruia trebuie să-i aducem prinosul nostru de recunoștință, măcar că e mereu uitat: "Calul"! V-ați gândit cât datorăm acestor credincioși tovarăși de luptă și de viață? Victorioși, ei

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
de șugubeți din fire -, au uitat să râdă. Dar, dincolo de lacrimi, e și puțină bucurie... Negrilă! Dă cep la butiile cu Cotnar din ăl mai vechi, să se împărtășească cu toții, după pofta inimii! Trei zile și trei nopți să nu tacă alăutele! Să nu stea horele! Prostimea și boierimea, cu Vodă, împreună, să se veselească! Măcar odată! Înfierbântat, Ștefan aruncă de pe el cabanița și rămâne într-o cămașă albă, largă, de mătase. Se târăște pe trepte și-și culcă fruntea în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Fără podoabe! Pușcile bubuie pe metereze... Bre, Neamțule! se răstește Ștefan. Suntem sătui de bubuială! Ne e dor de liniște! Jawohl! sare Herman un tânăr blond, roșcovan, grăsuliu, luând poziția de drepți. Rogu-te, spune moale Ștefan, zi pușcilor să tacă. Și-apoi, curând-curând, ne va crăpa buza după fiece firicel de iarbă... Herman pocnește din carâmbi, face o plecăciune și, după un "Jawohl!" milităresc, iese. Ștefan tace. Pășește alene. Gerul de peste noapte făcuse să înflorească pe geam, ca peste un

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
grăsuliu, luând poziția de drepți. Rogu-te, spune moale Ștefan, zi pușcilor să tacă. Și-apoi, curând-curând, ne va crăpa buza după fiece firicel de iarbă... Herman pocnește din carâmbi, face o plecăciune și, după un "Jawohl!" milităresc, iese. Ștefan tace. Pășește alene. Gerul de peste noapte făcuse să înflorească pe geam, ca peste un câmp, albe flori de gheață. De trei zile cerne de sus cu fulgi mari și deși ce plutesc lin așternându-se peste acoperișuri, peste turlele bisericilor, peste

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
pe geam, ca peste un câmp, albe flori de gheață. De trei zile cerne de sus cu fulgi mari și deși ce plutesc lin așternându-se peste acoperișuri, peste turlele bisericilor, peste zăplazuri, îngropând Suceava sub un lințoliu alb, gros, tăcut de omăt. Ștefan ia de pe pervazul ferestrei o mână de zăpadă și o face bulgăre. Privește roiul fulgilor de nea și întreabă încet, cu teamă: Câți, Șendreo? Șendrea tace, se codește, tușește... Câți, te-am întrebat? Șendrea mai tușește și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
turlele bisericilor, peste zăplazuri, îngropând Suceava sub un lințoliu alb, gros, tăcut de omăt. Ștefan ia de pe pervazul ferestrei o mână de zăpadă și o face bulgăre. Privește roiul fulgilor de nea și întreabă încet, cu teamă: Câți, Șendreo? Șendrea tace, se codește, tușește... Câți, te-am întrebat? Șendrea mai tușește și, în cele din urmă, răspunde cu sfială: Aproape zece mii... Ștefan tace, privește în gol... Bulgărele de zăpadă se sfarmă în pumnii lui! Da' turcii!... se aruncă Șendrea cu elan

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
zăpadă și o face bulgăre. Privește roiul fulgilor de nea și întreabă încet, cu teamă: Câți, Șendreo? Șendrea tace, se codește, tușește... Câți, te-am întrebat? Șendrea mai tușește și, în cele din urmă, răspunde cu sfială: Aproape zece mii... Ștefan tace, privește în gol... Bulgărele de zăpadă se sfarmă în pumnii lui! Da' turcii!... se aruncă Șendrea cu elan. Turcii... peste patruzeci de mii. Și, dacă-i punem la socoteală și pe cei luați de Dunăre, de Siret... Dumnezeu doar să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
până una-alta, le mai ostoim durerea cu o danie: un petec, un petecuț, o sfoară, o sforicică de pământ, acolo, întărit cu hrisov și pecete domnească: "Să le fie ocină dreaptă slobodă de dajdie". Ce ziceți, le dăm? Boierii tac. Adâncă tăcere... Ștefan îi îndeamnă: Eu dau mai mult că am de unde. Domniile voastre, mai puțintel. Cât vă lasă inima. Bineînțeles, adaugă, cu zâmbet fermecător, "De bună voie și nesilit de nimeni"... Din prisosul nostru că suntem îndeajuns de pricopsiți să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
gând bun în amintirea oamenilor. Și-apoi... Uitarea... "Deșertăciunea deșertăciunilor, toate sunt deșertăciuni!", slujește mitropolitul, "Milostiviți-vă! Agonisiți comori în Ceruri! Acolo unde este comoara voastră, va fi și inima voastră." Boierii clipesc des, se închină, mormăie în barbă, dar tac. Ștefan izbucnește: "Bucurați-vă și veseliți-vă că răsplata voastră mare este în Ceruri!" Cu un petecuț, cu o sforicică două, vă cumpărați ditai moșie în Grădina Raiului. Un chilipir, zău așa! Haideți! Curaj, boieri dumneavoastră! Care mai dați?! Care

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
pe dalele de piatră. Când intră Țamblac, Maria tresare speriată și se ridică. Bună dimineața, Maria... o salută Țamblac și își freacă palmele la focul din cămin. Ce zloată! Un câine să nu dai afară. Mă dor toate oasele. Maria tace. El o privește lung, bănuitor: Ai plâns? Tu ai plâns, Maria!... Maria își ferește ochii, se zgribulește înfrigurată: Mi-e dor de soare, unchiule. Aici e frig. Tânjesc după soarele Eladei... Tu ai plâns, Maria... Am... am dormit prost. Pe

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
au înfipt mâna în chică, i-au îngenuncheat și, dintr-o lovitură de iatagan, le-au retezat capetele. A fost cumplit, înspăimântător, unchiule!... Și acum îmi răsună în urechi rânjetele, chiotele lor sălbatice de bucurie. A fost înspăimântător, unchiule! Maria, taci!! strigă el, o imploră. Taci!! Te rog!! Ca pe Dumnezeu!! Nu mai pot!! Taci!! Maria nu-l aude, cu ochii pierduți în gol, obsedată, posedată, retrăiește aievea: ...Am îngenuncheat singură Am închis ochii. Bolboroseam "Tatăl nostru". Am plecat capul... Așteptam lovitura

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
i-au îngenuncheat și, dintr-o lovitură de iatagan, le-au retezat capetele. A fost cumplit, înspăimântător, unchiule!... Și acum îmi răsună în urechi rânjetele, chiotele lor sălbatice de bucurie. A fost înspăimântător, unchiule! Maria, taci!! strigă el, o imploră. Taci!! Te rog!! Ca pe Dumnezeu!! Nu mai pot!! Taci!! Maria nu-l aude, cu ochii pierduți în gol, obsedată, posedată, retrăiește aievea: ...Am îngenuncheat singură Am închis ochii. Bolboroseam "Tatăl nostru". Am plecat capul... Așteptam lovitura. O doream... Eram fericită că

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
le-au retezat capetele. A fost cumplit, înspăimântător, unchiule!... Și acum îmi răsună în urechi rânjetele, chiotele lor sălbatice de bucurie. A fost înspăimântător, unchiule! Maria, taci!! strigă el, o imploră. Taci!! Te rog!! Ca pe Dumnezeu!! Nu mai pot!! Taci!! Maria nu-l aude, cu ochii pierduți în gol, obsedată, posedată, retrăiește aievea: ...Am îngenuncheat singură Am închis ochii. Bolboroseam "Tatăl nostru". Am plecat capul... Așteptam lovitura. O doream... Eram fericită că mor. Un negru buzat, rânjind, și-a înfipt mâna

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
mici. A izbucnit într-un chiot sălbatic de bucurie! Mai bine mă ucidea... Doamne! De ce nu ți-a fost milă de mine?! Să mă fi luat la tine atunci!... Mă uitam îngrozită cum se băteau care să fie primul... Maria!! Taci!! Taci!! ... S-au năpustit peste mine. Mi-au rupt veșmintele. Mă zbăteam goală în mâinile lor murdare... Eu țipam. Ei râdeau, se prăpădeau de râs. Țipam, țipam, dar nimeni, nimeni nu mă auzea, nici pe Pământ, nici în Ceruri. M-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
A izbucnit într-un chiot sălbatic de bucurie! Mai bine mă ucidea... Doamne! De ce nu ți-a fost milă de mine?! Să mă fi luat la tine atunci!... Mă uitam îngrozită cum se băteau care să fie primul... Maria!! Taci!! Taci!! ... S-au năpustit peste mine. Mi-au rupt veșmintele. Mă zbăteam goală în mâinile lor murdare... Eu țipam. Ei râdeau, se prăpădeau de râs. Țipam, țipam, dar nimeni, nimeni nu mă auzea, nici pe Pământ, nici în Ceruri. M-au

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
ale femeii! Ce dracu'! Fii cât mai fermecătoare! Sfințește-ți bărbatul cu dragoste! Cucerește-l în fiecare zi! Și, mai presus de toate, fii aproape lui, bucuriilor și suferințelor poporului său, că doar ești "Mărita și Slăvita Moldovei Doamnă!" Maria tace. Cade pe gânduri. Spune încetișor: Și... și crezi că aș putea să... aș putea... Bineînțeles! Iubirea-i făcută din o mie de lucruri atât de simple, adunate zi de zi, că nici nu-ți vine să crezi. Ah, și ce

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Dumnezeu". El a binecuvântat dragostea din care se zămislește viața. Mama este Creația. Ce-ar fi Pământul, fără dragoste? Un astru mort, rătăcitor bezmetic în hăul unui Cosmos absurd. Dragostea e singura certitudine. Și moartea, spune el mai încet. Maria tace un timp, apoi, domol, încetișor: Poate... poate ai dreptate unchiule. Dar nu știu dacă și el... nu știu... Începe tu, spune el fericit strângându-i mâinile. Risipește vrajba iubirii voastre. Desfă baierele inimii. Ai uitat dragostea de la început? A fost

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]