2,778 matches
-
acoperă măiestru gura unei peștere care duce pîn-înlăuntrul insulei. Altfel cine nu pătrunde prin acea peșteră crede că această insulă este o gramadă de stânci sterpe înălțate în mare, fără vegetație și fără viață. Dar cum este inima? De jur împrejur stau stâncile urieșești de granit, ca niște păzitori negri, pe când valea insulei, adâncă și de sigur sub oglinda mărei, e acoperită de snopuri de flori, de vițe sălbatice, de ierburi nalte și mirositoare în care coasa n-a intrat niciodată
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
trece tîrîndu-se. El intră repede, împinse bolovanul la loc, acoperi chiar zarea cea mică cu pietre și pământ și, când își întoarse privirea ca să vadă unde intrase, rămase încremenit de frumuseța priveliștei. Stânci urieșești și cenușii erau zidite de jur împrejur una peste alta pîn-în ceriuri și-n mijlocul lor se adâncea o vale, o grădină de vale cu izvoare, în mijloc c-un lac și-n mijlocul lacului o insulă pe care stăteau în șiruri lungi stupii Unei prisăci mari
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
În urmă, văzând că soarele se-nclinase, ea se întoarse pe calea pe care venise, dar care fu spaima ei când nu văzu nici o ieșire. Ce sa facă? Cu gândul că s-a rătăcit își mai primblă ochii de jur împrejur... nicăiri o ieșire... "Ah! " gândi, "și ce-ar și fi de aș petrece o noapte în acest rai fărmăcat? Cine mă vede și cine mă știe? - Să făcuse noaptea. Stelele mari și albe tremurau pe cer și argintul lunei trecea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
tîrîndu-se... EI intră repede, împinse pinse bolovanul la loc, acoperi chiar zarea cea mică c-o piatră și pământ și, când întoarse privirea să vadă unde intrase... rămase uimit de frumusețea priveliștei. Stânci urieșești și cenușii erau zidite de jur împrejur una peste alta până-n ceruri și * [-n] mijlocul [lor] se adâncea o grădină de vale cu izvoare sclipitoare, în mijloc un lac, și în mijlocul lacului o insulă pe [care] stăteau în șiruri lungi stupurile de albine a unei prisăci mari
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
în acea insulă ferice începuse a-nnopta, ea se reîntoarse pe calea pe care venise, dar care fu spaima ei când nu văzu nici o ieșire... Ce să facă? Cu gândul că s-a rătăcit, își mai primblă ochii de jur împrejur... nicăiri o ieșire... "Ah! gândi, și ce-ar și fi de aș petrece o noapte în acest rai fermăcat cine mă vede și cine mă știe? " 2286 Ca cusute p-o pânzărie albastră trămurau stelele mici și albe pe cer
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
stâncă mișcătoare ce acoperă măiestru gura unei peștere care duce pîn-înlăuntrul insulei. Altfel, cine nu pătrunde prin acea peșteră crede că această insulă este o grămadă de stânci sterpe înălțate în mare, fără vegetație. Dar cum este inima? De jur împrejur stau stâncile urieșești de granit ca niște păzitori negri, pe când valea insulei, adâncă și desigur sub oglinda mărei, e acoperită de snopuri de flori, de vițe sălbatice, de ierburi nalte și mirositoare în care coasa n-a intrat niciodată. Și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
în țâțâni și lăsă o mică intrare pe care o putea trece tîrîndu-se. El intră repede, împinse bolovanul la loc și, când își întoarse privirea ca să vadă unde intrase, rămase încremenit de frumusețea priveliștei. Stânci urieșești erau zidite de jur împrejur, una peste alta pîn-în ceriuri și-n mijlocul lor se adâncea o vale, o grădină de vale cu izvoare, în mijloc c-un lac și-n mijlocul lacului o altă insulă pe care stăteau în șiruri stupii unei prisăci. - E
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
În urmă, văzând că soarele se înclinase, ea se întoarse pe calea pe care venise, dar care fu spaima ei când nu văzu nici o ieșire. Ce să fac? Cu gândul că s-a rătăcit, își mai primblă ochii de jur împrejur... nicăiri o ieșire... Ah! gândi - și ce ar și fi de aș petrece o noapte în acest rai fărmecat? Cine mă vede și cine mă știe? ....................................................................................................................................... Se făcuse noapte. Stelele mari și albe tremurau pe cer și argintul lunei trecea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
acopere măiestru gura unei peștere care duce pîn-înlăuntrul insulei. Altfel, cine nu pătrunde prin acea peșteră crede că această insulă este o grămadă de stânci sterpe înălțate în mare, fără vegetație și fără viață. Dar cum este inima? De jur împrejur stau stâncile urieșești de granit ca niște păzitori negri, pe când valea insulei, adâncă și desigur sub oglinda mărei, e acoperită de snopuri de flori, de vițe sălbatice, de ierburi nalte și mirositoare în care coasa n-a intrat niciodată. Și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
trece tîrîndu-se. El intră repede, împinse bolovanul la loc, acoperi chiar zarea cea mică cu pietre și pământ și, când își întoarse privirea ca să vadă unde intrase, rămase încremenit de frumusețea priveliștei. Stânci urieșești și cenușii erau zidite de jur împrejur una peste alta pîn-în ceriuri și-n mijlocul lor se adâncea o vale, o grădină de vale cu izvoare, în mijloc c-un lac și-n mijlocul lacului o insulă pe care stăteau în șiruri lungi stupii unei prisăci mari
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
În urmă, văzând că soarele se-nclinase, ea se întoarse pe calea pe care venise, dar care fu spaima ei când nu văzu nici o ieșire. Ce să facă? Cu gândul ca, s-a rătăcit, își mai primblă ochii de jur împrejur... nicăiri o ieșire... Ah! gândi - și ce-ar fi de aș petrece o noapte în acest rai fărmăcat? Cine mă, vede și cine mă știe? Să [Se] făcuse noaptea. Stelele mari și albe tremurau pe cer și argintul lunei trecea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și în loc de mere luceau prin crengile lor mii de stele de foc. Cărările grădinei acoperite cu nisip de argint duceau toate în mijlocul ei, unde era o masă întinsă, albă, cu lumânări de ceară ce luceau ca aurul, și de jur împrejur sânți în haine albe ca și mama și împregiurul capului lor strălucea de raze. Ei povesteau, cântau cântece de prin vremile de pe când nu era încă lume, neci oameni, și eu îi ascultam uimit... Când deodată un întuneric rece izbi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
i se lasase pe ochi. O apucai tot mereu mai la deal și acolo văzui, pe lângă focuri mari și aprinse-n lumina soarelui - focuri ce lingeau cu galbenele lor limbe lungi aerul cel senin și rece - șezând roată de jur împrejur cete de români, iar pe frigări lungi frigând berbeci și oi, chiuind, cântând, horind - într-o parte unii jucau pisând pământul pietros cu opinca cea ușoară, pe când unul șezând pe-un bolovan fluiera în fluier de soc. Chiuiturele vesele, fumul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
prin cer, stelele luceau ca aurul, [ca] albinele păreau a roi pe lângă noi, iar razele lunei atingeau patul nostru, astfel încît el se rădica, încet, încet în sus cu noi cu tot. Pământul dispărea și ajunserăm în locul unde stelele roiau împrejur, se izbeau de fețele noastre palide, plouau și ningeau pe noi ca o ploaie de picături de aur. Noi dormeam pare-că, deși vedeam totul, ea părea albă ca argintul, iar o mână a mea era pusă pe nevrute între sânii
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
vechi, sfeșnice de alamă, copii ce dormeau la pământ, caftane de atlas și caftane sărace. Astfel lumina le revedea pe rând aceste odăi de-o pestriță diferință, deși casele păreau uniforme. În mijlocul mahalalei adormite, templul sur - Sionul ruinat - de jur împrejur proptit de bârne de stejar și, înaintea casei cahalului, un bou jungheat ca spre jertfă. Era un aspect trist ca o viziune a lui Isaia, ca o tânguire a lui Iezechil. Sur era templul pe dinafară, tăcut înăuntru, legea pe
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
băgă cheia în broasca cea grea de fier, o întoarse cu putere, aripele ușii săriră în amândouă părțile și [se] arătă o sală mare și largă în a cărei adâncime era un sicriu înălțat pe un catafalc și de jur împrejur ardeau în sfeșnice nalte făclii de ceară albă. De-a lungul murilor salei stăteau, în șiruri lungi, statui urieșești de marmură neagră, îmbrăcați ca mauri * și cu săbii mari în mâni. Când cavalerul înaintă, toți ridicară sabiile și-și puseră
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și se porniră asupră-i. Cavalerul năvăli ca fulgerul asupra femeii și s-anina de gâtul ei, ea-și dădu vălul într-o parte și-l sărută pe gură. Deodată toată zidirea veche se cutremură și se nărui în jur împrejur parecă. Pe cavaler îl apucă un leșin la inimă parecă și el căzu la pământ... Când își reveni în fire, el se găsi culcat pe un pat de catifea într-o odaie, cea mai splendidă și bogată ce o văzuse
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
o mână mică și dulce punîndu-se într-a lui. El voi să vorbească. șșt *! Tăcu. Se lăsă dus. Intră într-o odaie în care era un fel de semiântuneric sau întuneric mai de tot, cu toate astea vedeai de jur împrejur. Parcă era lumină de lună în casă, fără ca această lumină să intre pe fereastă. Din contra, în fereastă întuneric [ul] e[r]a crunt. Într-un colț al casei mari *, de jur împrejur pe lângă pereți cu laițe, el văzu aceeași
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
tot, cu toate astea vedeai de jur împrejur. Parcă era lumină de lună în casă, fără ca această lumină să intre pe fereastă. Din contra, în fereastă întuneric [ul] e[r]a crunt. Într-un colț al casei mari *, de jur împrejur pe lângă pereți cu laițe, el văzu aceeași mână umblând pe masă peste o hârtie și acum distinse un bătrân cu capul aplecat peste masă, a cărui barbă sură atingea hârtia. El simți cum mînile mici îi îmblă peste trup și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
se părea că spiritul Universului visează - el, căruia un pământ cu imperii i-e un grăunte - și că visul său măreț e pentru asta moment Memfis... Bolțile ferestrelor i se arcau înalt deasupra frunței... Bolta salei era scrisă de jur împrejur cu zodiile cerului... pe murii nalți erau chipurile zugrăvite a regilor Egipetului. El gândea... Ce umbre urieșești treceau în închipuirea sărmanului muritor care-ntr-o lume atât de măreață se simțea atât de mic, ca o furnică ce plutește pe
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și i se subțiază picioarele, de pare un sac de făină pus pe două fuse subțiri... Apoi simți că se contrage repede, repede și devine un grăunte mic în mijlocul unui gălbenuș de ou... Prin albuș el vede numai de jur împrejur coaja oului și [se] zvârcolește ca o furnicuță în centrul lui... și tot crește, crește, pare că-i înghimpă ceva umerii... Aha! gândi el, îmi cresc tuleii "... Apoi se simți din ce în ce crescând, acu aripele i - erau mari
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
deschisă și se trezi, cu lumînarea-n mână, asupra unei scări ce ducea în jos... El întoarse păretele la loc... și coborî scările ce sunau tâmpit sub pași... un aer bolnav îi îngreuia pieptul... Ajunse în o suterană mare... De jur împrejur erau boltiri în muri în care erau statue de piatră... chipuri de cavaleri îmbrăcați în fier... ce se uitau cu ochii lor răci de piatră la el... O manta era spînzurată-ntr-un cui... într-un colț era o bute așezată pe
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Siretiul, în văratica sa lene, e oprit adesea în drumul său de iazuri mari, încungiurate cu papură ce-și înalță ciucalăii copți în soare, cu stuf, cu măturile mohorâte ca blana de urs și răgoz verde. Pe malurile iazurilor jur împrejur mătreața de un verde tânăr strălucește mătasa, iar în mijloc ochiul verde cel clar al apei pare negru, reflectând în el umbra lumii ce-l înconjură. Pe câte - un plan mai ridicat se văd curți văruite cu îngrijire, cu arătarea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ești tu, măi băiete?... - A mamei, zisei, nici nu știu cum îl chema pe tata... - Dacă ești a mamei, vin la tata, zise ea, și mă luă de mână... Intrai în niște odăi frumoase cu covoare pe jos, cu divanuri de jur împrejur... iar un boier bătrân ședea pe divan și bea ciubuc. - Uite, tată, ce-am găsit în grădină, zise ea. Bătrânul mă dezmierdă și mă întrebă de știu să cânt. Știam să cânt, dar mi-era rușine... În sfârșit, știu că
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
în grădină, zise ea. Bătrânul mă dezmierdă și mă întrebă de știu să cânt. Știam să cânt, dar mi-era rușine... În sfârșit, știu că-mi dete portocale, că mă desculțai și-ncepui s-alerg pe divan[uri ]* de jur împrejur... Boierul zise-n glumă: - Vezi, fată, ce voinic a venit să te pețească... Vrei să iei pe Maria? - Mă-nsor, zic, am s-o iau desigur... După asta m-am întors acasă, dar n-am spus nimănui nimic de aventura
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]