2,843 matches
-
REMESIANA (Referat în cadrul Simpozionului internațional: Ortodoxia românească și Mișcarea ecumenică, Constanța, 4-5 iulie 2006, sub auspiciile Universității „Ovidius” din Constanța - Facultatea de Teologie și Centrul de cercetări Teologice, ecumenice și interculturale „Sf. Ioan Casian”. Publicat în volumul cu același titlu, închinat simpozionului amintit, apărut în Editura Vasiliana’98, Iași, 2006.) Activitatea ecumenistă contemporană operează cu o serie întreagă de termeni teologici a căror etimologie trebuie căutată, adesea, în perioada patristică. Această căutare depășește sfera filologică și nu de puține ori scoate
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
duhul să se roage și cu mintea, pentru că este absolut nefolositor să privegheze cineva cu ochii în timp ce sufletul doarme”. Simpla prezență la slujbele religioase, fără participarea activă a sufletului, va fi subliniată cu mai multă insistență în lucrarea închinată psalmodierii. Sfântul Niceta dă anumite indicații practice cu privire la pregătirea prealabilă participării la privegheri și referitor la disciplina ce se impune pentru buna desfășurare a slujbelor în biserică: „Cei care dorim să priveghem, trebuie să ne îngrijim ca să nu
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
natural pentru odiseea sa. La scurtă vreme după ce a ajuns la Marsilia, Cassian a întemeiat două mănăstiri (una pentru călugări și cealaltă pentru călugărițe). Prima, de altfel cea mai faimoasă, a fost construită pe niște stânci înalte deasupra portului și închinată Sfântului Victor, martir al Marsiliei din secolul al III-lea. În cripta bisericii acestei mănăstiri, însuși Cassian a fost, mai târziu, îngropat. El va fi venerat până la Revoluția franceză când mormântul său a fost distrus. Ca urmare a cercetărilor întreprinse
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
nestorianismul. 2. Caracteristici ale operei Sfântului Ioan Cassian Sf. Ioan Cassian, atunci când a ajuns în Galia, nu intenționa să devină un scriitor bisericesc. Preocupările sale au avut o natură mai pragmatică, și anume, fondarea a două mănăstiri: una de călugări, închinată Sfântului Victor și alta de călugărițe, după modelul Cuviosului Pahomie și al Sfântului Vasile cel Mare. Mănăstirile pe care le-a înființat le-a și condus el însuși ca egumen până la sfârșitul vieții sale, către anul 435 d. Hr., oferindu
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
dea lumii creștine, înaintea Sinodului de la Efes, lucrarea dogmatică împotriva ereziahului Nestorie. În anul 597, Sfântul Grigorie cel Mare a scris o scrisoare către stareța unei mănăstiri din Marsilia, zidită în cinstea Sfântului Ioan Cassian, întărind cu aceasta cultul marsilian închinat marelui patron duhovnicesc al Marsiliei. Specialiștii au constatat că papa Grigorie cel Mare s-a folosit în mod curent de operele Sfântului Cassian, pentru care a manifestat un adevărat cult. De-a lungul veacurilor Mănăstirea Sfântul Victor, ctitoria Sfântului Cassian
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
Să judece vii și morții...” ............................................................................................................ 74 „... A Cărui Împărăție nu va avea sfârșit ...” .................................................................................... 81 „Cred ... Și întru Duhul Sfânt, Domnul ...” ...................................................................................... 88 „.... de viață Făcătorul ... Duhul adevărului ...” .............................................................................. 89 „... Care de la Tatăl purcede ...” ....................................................................................................... 90 „... Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit ...” ................................................... 93 „... Care a grăit prin prooroci ...” ..................................................................................................... 99 „Cred ... întru Una ... Biserică...” .................................................................................................. 101 „... sfântă ... Biserică ...” ............................................................................................................... 104 „... sobornicească și apostolească Biserică ...”............................................................................... 105 „... mărturisesc un Botez spre iertarea păcatelor ...” ...................................................................... 108 3 „... aștept învierea morților ...” ...................................................................................................... 110 „... și viața veacului ce va să
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a cărui Împărăție nu va avea sfârșit. 8. Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cela ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin prooroci. 9. Întru una Sfântă, Sobornicească și apostolească Biserică. 10. Mărturisesc un botez întru iertarea păcatelor. 11. Aștept învierea morților. 12. Și viața veacului ce va să fie. Amin! 6 Introducere În contextul aniversării
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
trecătoare, nici numai împodobit cu demnități dumnezeiești, ci având ființial însușirile Celui ce L-a născut și fiind prin fire exact ceea ce se înțelege și Cel ce L-a născut, adică Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, Atotțiitorul, Creatorul, slăvit, bun, închinat și tot ce e unit cu cele spuse și care se cuvin lui Dumnezeu. Căci, arătându-L astfel în toate asemenea lui Dumnezeu și Tatăl, vom înfățișa adevărul cuprins în spusa Lui: De nu va voi cineva să cinstească pe
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
mai înainte de luceafăr, în mod veșnic. Această iubire infinită este substanțială, existând ca Persoană divină, Duhul Sfânt purcezând numai de la Tatăl”. (Sf. Ioan Gură de Aur, în vol. Bogățiile oratorice, p. 7) „... Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit ...” „Între persoanele Sfintei Treimi nu poate fi vorba de una mai mare și de alta mai mică, întrucât un singur izvor al dumnezeirii este Cel care ține în puterea Lui totul”. (Origen, Despre principii, cartea I, VII, 3
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
s-a instalat ospiciul aparținând familiei Mavrogheni, nu au avut nimic comun cu mănăstirea Galata În Arhivele Statului din Iași aflăm (tr. 1884, Act embatic, 1861, iulie 5) doar următoarele: "Casele răposatei vornicese Ruxandra Mavrogheni aflate în apropierea mănăstirii Galata, închinată Sf. Mormânt, au fost cumpărate de ocârmuire prin departamentul Bisericesc de la vornicul Petru Mavrogheni, fiul răposatei, spre fondarea unui ospiciu de bătrâni. Locul pitoresc în care se afla construcția ospiciului, de unde se vede întreaga panoramă a orașului, a constituit, după cum
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
mult respect și vădită afecțiune. La 1893, data apariției studiului pe care îl analizăm, avea, cu siguranță, peste 50 de ani, deoarece doctoratul îl susține încă în 1862 (la Viena). Cel puțin zece ani din activitatea sa fuseseră, până atunci, închinați îngrijirii bolnavilor psihici. Nu rezultă de nicăieri că ar fi avut o pregătire specială în psihiatrie. Indiferent de aceasta, lucrând în psihiatrie, la Ospiciul Golia, a putut să-și însușească experiența practică și perspectiva teoretică necesară. Aceasta rezultă din studiul
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
istoria psihiatriei românești. Multe idei incluse aici sunt frapante, iar concluziile sunt revoluționare și se înscriu astăzi ca utopie, ca o mostră de aplicare medicală a concepției determinist-pozitiviste. Lucrarea poartă amprenta concepțiilor lui V. Conta, căruia îi este, de altfel, închinată 107. În prefața lucrării (Iași, 1 octombrie 1906), dr. P. Zosin subliniază că intenția ultimă a acesteia este de a putea fi aplicată în practică: "Încredințez publicației această lucrare, nu ca să fie obiect de dezbatere abstractă sau numai de încărcare
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
București, oct. 1932, p. 5. 7. C. I. Parhon, Relations des glandes endocrines avec la teneur en eau du sang, des organe set des tissus, Mișcarea med. rom. (Craiova), 1935, nr. 9-10, p. 655. 8. C. I. Parhon, Cuvânt înainte (închinat numărului consacrat endocrinologiei), Mișcarea med. rom. (Craiova), 1936, nr. 9-10. 9. C. I. Parhon, Glande de secrețiune internă, București, 1936, p. 32. 10. C. I. Parhon, recherches sur les glandes endocrines pendant la vie intra-utérine (în colaborare cu Abarel), Bulletin
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
de la Chișinău, fiind prilejuit de împlinirea a două veacuri de la raptul Basarabiei petrecut în anul 1812. La o relectură, cu travaliu creator, numărul paginilor s-a triplat, încât studiul a fost extins la cartea de față, devenind a opta, cred, închinată fenomenului Eminescu, din 1984 până azi. Firește, atenția se concentrează asupra viziunii eminesciene privitoare la destinul acestei provincii românești, viziune care îmbină, cu o pătrundere demnă de o minte genială, elementele istoriografice cu cele ale filosofiei, dreptului, politicii, moralei, toate
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
desființau armata prin buget", au suprimat recrutările și anunțau "vânzarea prin mezat a efectelor de îmbrăcăminte", încât au intrat în război "cu o armată nepregătită", dar "și fără o convențiune stipulând și marginea sacrificiurilor și întinderea beneficiilor pentru români, mulțumită închinatei lor diplomații". Întrebați de presă dacă au vreun tratat cu "împărăția alături de care luptau, ei răspunseră cu cutezanță că acea împărăție nu putea să trateze cu un stat care este încă vasal" și că ei "nu fac insultă generosului țar
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
Om pentru noi a rămas, Model pentru viață și vis... De această clasă, ai cărei elevi au avut o evoluție ascendentă pe parcursul celor cinci ani, m-am legat sufletește și-mi place să cred că atașamentul afectiv este reciproc. Cântecul închinat despărțirii de școală, de diriginte și colegi a fost intonat, cu dragoste și cu nostalgie, la toate reuniunile colegiale care au urmat. În finalul acestui eseu adresez un îndemn rimat actualilor și viitorilor diriginți: Ca dascăl să fii generos și
Lumina Educaţiei by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Science/1635_a_3037]
-
de un martor ocular că a avut loc un holocaust al sufletelor evreiești și că martirii își întâmpinau funesta soartă cântând. Nu amintește acest trist fapt tragediile din timpuri obscure, când copiii lui Israel, duși la masacru, piereau "ca jertfele închinate Domnului" cântând rugăciunea Aleinu...?" iiii. Kohut oferă exemple de eroism în cele mai cumplite momente, evocă elegiile și rugăciunile de penitență devenite parte integrantă din liturghia evreiască și adaugă: "Suferința este însemnul întregii noastre seminții". Pentru prefațator, cartea lui L.
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
Al doilea cîntec era: Dragi boieri, din lumea nouă, Ziuă buna vă zic vouă, Eu mă duc, mă prăpădesc, Ca un cîntec bătrînesc. ș.a.m.d. și sfîrșea cu strofa: Ah! gîndiți c-am fost odată, Glasul lumii desfătată, Și-nchinați cîte-un pahar Lui biet Barbu Lăutar." Cînd pronunța Eminescu versul: "Eu mă duc, mă prăpădesc, ca un cîntec bătrînesc", era așa de melancolic și cuprins de atîta emoțiune, încît mai că lăcrăma; iar cînd ajungea la versul: "și-nchinați cîte-un
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
Și-nchinați cîte-un pahar Lui biet Barbu Lăutar." Cînd pronunța Eminescu versul: "Eu mă duc, mă prăpădesc, ca un cîntec bătrînesc", era așa de melancolic și cuprins de atîta emoțiune, încît mai că lăcrăma; iar cînd ajungea la versul: "și-nchinați cîte-un pahar lui biet Barbu Lăutar", el își ridica paharul dacă eram la pahare ciocnea cu noi, îl golea dintr-o dată, stînd apoi lung timp, dus pe gînduri. Iar dacă-l cînta cînd nu eram la pahare de vin, el
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
acum mai bine de patru decenii, a văzut în această poezie un document biografic. Floare-albastră este numele dat de poet iubitei de la Ipotești. Așadar, "Floare este floare lirică fără nici un Novalis"157. Am arătat deja că încă din primele versuri închinate acestei iubite, ea avea părul blond, ochii mari, albaștri și rochie albastră, iar cînd amîndoi se plimbau pe cîmp, poetul îi punea pe cap cunună de flori albastre. Aceasta a fost și a rămas, pentru poet, Floare-albastră, o floare între
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
este trist în lume!" A doua însemnare marginală privește partea de încheiere a articolului sus menționat, scris tot de Zoe Dumitrescu-Bușulenga. Se spune acolo că poezia Floare-albastră "constituie un fel de premiză la marea problematică a Luceafărului și a Scrisorilor, închinate dragostei"; că "femeia singură s-a sustras sau s-a arătat nedemnă de marea cinste conferită ei, de către geniul îndră gostit" și, ca urmare, "floarea vestejită din părul bălai al iubitei, reprezintă fosta Floare albastră"; "Crăiasa din povești, zîna, a
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
pluridotarea căminelor l-a făcut să apară dintr-odată, în mod mecanic, pe „consumatorul individualist”, ci un întreg ansamblu de factori, printre primii figurând difuzarea obiectelor (automobil, televizor, electrocasnice), dezvoltarea industriilor culturale, transformarea marii desfaceri, noua clasă de adolescenți, cultul închinat satisfacțiilor private, noutăților și divertismentului: tot atâtea fenomene constitutive ale fazei II în ansamblul ei. Odată cu economia de consum de masă și cu ridicarea nivelului de trai care marchează cei „Treizeci de Ani Glorioși” (1945-1975), nu doar niște minorități burgheze
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
prezintă ca o imensă acumulare de indicii ale plăcerii și fericirii. Vitrine strălucitoare încărcate de mărfuri, reclame îmbietoare, plaje însorite și trupuri de vis, vacanțe pline de divertismente mediatice: societățile opulente afișează trăsăturile unui hedonism radios. Pretutindeni se înalță catedrale închinate obiectelor și divertismentului, peste tot răsună imnuri slăvind traiul bun, totul se vinde cu promisiuni de voluptate, totul se oferă în cantități imense și în ritmuri de muzici ambientale, sugerând un imaginar de basm. În această grădină a desfătărilor, bunăstarea
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
Și ce-i cu toate aceste obstacole în calea fericirii: frustrarea, decepția, invidia? Repetăm spusele lui Saint-Just, potrivit cărora fericirea e o idee nouă în Europa, dar cum să le credem când utopia politică devine evanghelie sau condiționare sanitară, cult închinat traiului mai bun, timpului liber și divertismentului? La fel, de unde a apărut ideea că ameliorarea continuă a condițiilor de viață materială nu duce la reducerea „neajunsurilor civilizației”? Paradoxul major e următorul: satisfacțiile trăite sunt mai numeroase ca oricând, dar bucuria
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
dintr-o altă lume, invizibilă. Iar această absență/prezență nu e oare o miză artistică perfect comparabilă cu aceea a colossos-ului ori a zeului-obiect, a tuturor acelor pietre funerare arhaice înălțate ca monumente ale absenței, a tuturor acelor obiecte sculptate, închinate și ele absenței? Pentru Maeterlinck, automatele, manechinele, figurile de ceară, marionetele sunt purtătoarele dimensiunii metafizice a spațiului ce desparte viața de moarte. Toate aceste efigii 1 sunt reprezentări simbolice ale prezenței/absenței vieții. Ca și statuile sculptorului, ele devin metafore
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]