1,787 matches
-
Knut Lavard în 1146, în semnul de protest al Arhiepiscopului Eskil de Lund, în Scania. La abdicarea lui Eric al III-lea în 1146, Svend a fost ales rege de către magnații din Zeelanda, în timp ce Knut al V-lea a fost încoronat de către omologii săi în Iutlanda. Pentru următorii ani, Svend a luptat în războiul civil împotriva lui Knut pentru domnia Danemarcei, susținut de Valdemar. Svend l-a învins pe Knut în Zeelanda și l-a limitat la regiunea Iutlanda. În 1147
Svend al III-lea al Danemarcei () [Corola-website/Science/331271_a_332600]
-
părți din Iutlanda și a stabilit ca Valdemar să fie Duce de Schleswig. Svend a reușit să-l alunge pe Knut în 1150 iar Knut a reintrat în țară alături de trupele germane în 1151. În 1152, Frederick I a fost încoronat regele Germaniei și a intermediat o afacere în Merseburg mai târziu în acel an. Acordul său l-a făcut pe Svend "rege primar" iar Knut să fie eligibil să primească o parte substanțială din Danemarca și Valdemar să păstreze ducatul
Svend al III-lea al Danemarcei () [Corola-website/Science/331271_a_332600]
-
rupând acordul, iar poziția lui Svend in Danemarca a fost subminată în continuare de către presupusele sale maniere de tiran și de comportamentul său pro-german. În 1154, Svend a fost rasturnat de către o alianță făcută între Knut și Valdemar, Valdemar fiind încoronat co-guvernator de Knut. Eskil și majoritatea susținătorilor lui Svend l-au părăsit și au plecat în exil în Germania. Svend a petrecut trei ani în căutarea unui sprijin pentru a recuceri tronul și s-a întors în Danemarca în 1157
Svend al III-lea al Danemarcei () [Corola-website/Science/331271_a_332600]
-
a revendicat tronul danez și l-a făcut pe Sverd, contele său la Jutland. Sverd a luptat pentru Magnus în bătălia de la Lyrskov Heath în 1043. Svend a câștigat o reputație mare la Lyrskov Heath și nobilii danezi l-au încoronat rege la Viborg, în Jutland. El a fost învins de către Magnus în mai multe randuri și a fost nevoit să fugă în Suedia. În cele din urmă a reușit să se întoarcă și s-a stabilit în Scania. Războiul dintre
Svend al II-lea al Danemarcei () [Corola-website/Science/331265_a_332594]
-
monede. Svend a căutat să-și consolideze puterea prin intermediul legăturilor cu biserica, precum și cu puterile străine și a căutat în mod activ prietenia papilor. El a vrut ca fiul său cel mare, Knut al IV-lea al Danemarcei să fie încoronat de către Papă, însă a murit în drum spre Roma. El a fost aliat cu Henric al III-lea, Împăratul Roman, împotriva lui Baldwin de Flandra, în 1049 și Svend l-a asistat pe cumnatul său în Războiul Civil din Liutizi
Svend al II-lea al Danemarcei () [Corola-website/Science/331265_a_332594]
-
Bouteflika îi succede astfel lui Liamine Zeroual, pe 27 aprilie 1999. Fiind el însuși diplomat de carieră, Bouteflika își dorește să reabiliteze imaginea Algeriei pe plan internațional. Acesta conduce medierea între Eritreea și Etiopia (în războiul din 1997), care este încoronat cu semnarea acordului de pace de la Alger în 2000. În ceea ce privește Sahara Occidentală, pozițiile Algeriei și ale Marocului sunt în continuare divergente, iar relațiile dintre cele două țări sunt și în prezent tensionate. Bouteflika este de asemenea preocupat de relațiile Algeriei cu
Abdelaziz Bouteflika () [Corola-website/Science/331264_a_332593]
-
produce o declarație comună care conținea condițiile guvernării lui Ioan și alegerea lui ca rege. S-a sperat că Suedia va accepta mai târziu același document, și prin urmare, să-l recunoască pe Ioan ca rege. Ulterior, Ioan a fost încoronat ca rege al Danemarcei la Copenhaga pe 18 mai și rege al Norvegiei la Trondheim la 20 iulie. În primii ani ai domniei sale el a efectuat o politică de echilibrare. Prin mijloace diplomatice, el a încercat să slăbească poziția regentului
Ioan al Danemarcei, Norvegiei și Suediei () [Corola-website/Science/331282_a_332611]
-
-l pe Sten Sture în bătălia de la Rotebro, după ce a subestimat poziția sa de a câștiga peste cea mai mare parte a nobilimii suedeze. Sten s-a predat regelui în Stockholm și s-a împăcat cu el. Ioan a fost încoronat ca rege al Suediei iar lui Sten i s-a oferit cea mai înaltă poziție de autoritate din Suedia. La acea vreme și parțial pentru posteritate, Ioan a apărut de multe ori ca un "rege de rând", considerându-se un
Ioan al Danemarcei, Norvegiei și Suediei () [Corola-website/Science/331282_a_332611]
-
său au amanetat Danemarca bucată cu bucată. Regele Magnus a profitat de primejdia vecinilor, răscumpărând pionul provinciilor estice daneze în schimbul unei mari cantități de argint și devenind astfel, conducător în Skåneland. La data de 21 iulie 1336, Magnus a fost încoronat rege atât în Norvegia cât și în Suedia, la Stockholm. Acest lucru a provocat resentimente în continuare în Norvegia, unde nobilii și magnații doreau o încoronare separată, urmând o a doua rebeliune a nobililor norvegieni în 1338. În 1335, el
Magnus al IV-lea al Suediei () [Corola-website/Science/331296_a_332625]
-
La cererea nobililor, Alber de Mecklenburg a lansat o invazie în Suedia, aceasta fiind susținută de mai mulți duci și conți germani. Stockholm și Kalmar, cu populațiile hanseatice mari, au susținut invazia. Albert a fost proclamat rege al Suediei și încoronat pe 18 februarie 1364. Magnus s-a refugiat împreună cu fiul său mai mic în Norvegia, unde s-a înecat într-un naufragiu în Bømlafjorden, în 1374. El a păstrat suveranitatea sa asupra Islandei până la moartea sa.
Magnus al IV-lea al Suediei () [Corola-website/Science/331296_a_332625]
-
la vârsta de patru ani, acest lucru fiind făcut de tatăl său în scopul de a asigura succesiunea. Regele Magnus l-a numit pe Torgils Knutsson, Conetabil de Realm, să fie gardianul lui Birger iar în 1293, Birger a fost încoronat la Söderköping după căsătoria cu prințesa Martha a Danemarcei, fiica regelui Eric al V-lea al Danemarcei. Birger avea doar zece ani atunci când tatăl sau a murit, iar Torgils Knutsson a devenit cel mai influent om din Suedia. În 1293
Birger al Suediei () [Corola-website/Science/331295_a_332624]
-
în 1278 și și-a asumat titlul de "rex Gothorum", Regele Goților, începând tradiția "regilor Suediei și Gotilor". Regele Magnus l-a numit pe Torgils Knutsson, Conetabil de Realm, să fie gardianul lui Birger iar în 1293, Birger a fost încoronat la Söderköping după căsătoria cu prințesa Martha a Danemarcei, fiica regelui Eric al V-lea al Danemarcei. Birger avea doar zece ani atunci când tatăl sau a murit, iar Torgils Knutsson a devenit cel mai influent om din Suedia. În 1293
Casa de Bjalbo () [Corola-website/Science/331297_a_332626]
-
Norvegia, unde o lege din 1302 făcea clar faptul că regii trebuie să aibă vârsta de 20 de ani, urmând o revoltă a lui Erling Vidkunsson și a altor nobili norvegieni. La data de 21 iulie 1336, Magnus a fost încoronat rege atât în Norvegia cât și în Suedia, la Stockholm. Acest lucru a provocat resentimente în continuare în Norvegia, unde nobilii și magnații doreau o încoronare separată, urmând o a doua rebeliune a nobililor norvegieni în 1338. Opoziția față de guvernarea
Casa de Bjalbo () [Corola-website/Science/331297_a_332626]
-
a revendicat tronul danez și l-a făcut pe Sverd, contele său la Jutland. Sverd a luptat pentru Magnus în bătălia de la Lyrskov Heath în 1043. Svend a câștigat o reputație mare la Lyrskov Heath și nobilii danezi l-au încoronat rege la Viborg, în Jutland. El a fost învins de către Magnus în mai multe randuri și a fost nevoit să fugă în Suedia. În cele din urmă a reușit să se întoarcă și s-a stabilit în Scania. Războiul dintre
Casa de Estridsen () [Corola-website/Science/331281_a_332610]
-
monede. Svend a căutat să-și consolideze puterea prin intermediul legăturilor cu biserica, precum și cu puterile străine și a căutat în mod activ prietenia papilor. El a vrut ca fiul său cel mare, Knut al IV-lea al Danemarcei să fie încoronat de către Papă, însă a murit în drum spre Roma. El a fost aliat cu Henric al III-lea, Împăratul Roman, împotriva lui Baldwin de Flandra, în 1049 și Svend l-a asistat pe cumnatul său în Războiul Civil din Liutizi
Casa de Estridsen () [Corola-website/Science/331281_a_332610]
-
părți din Iutlanda și a stabilit ca Valdemar să fie Duce de Schleswig. Svend a reușit să-l alunge pe Knut în 1150 iar Knut a reintrat în țară alături de trupele germane în 1151. În 1152, Frederick I a fost încoronat regele Germaniei și a intermediat o afacere în Merseburg mai târziu în acel an. Acordul său l-a făcut pe Svend "rege primar" iar Knut să fie eligibil să primească o parte substanțială din Danemarca și Valdemar să păstreze ducatul
Casa de Estridsen () [Corola-website/Science/331281_a_332610]
-
rupând acordul, iar poziția lui Svend in Danemarca a fost subminată în continuare de către presupusele sale maniere de tiran și de comportamentul său pro-german. În 1154, Svend a fost rasturnat de către o alianță făcută între Knut și Valdemar, Valdemar fiind încoronat co-guvernator de Knut. Eskil și majoritatea susținătorilor lui Svend l-au părăsit și au plecat în exil în Germania. Svend a petrecut trei ani în căutarea unui sprijin pentru a recuceri tronul și s-a întors în Danemarca în 1157
Casa de Estridsen () [Corola-website/Science/331281_a_332610]
-
împărțit. În februarie 1449, o parte a Consiliului s-a declarat în favoarea lui Carol ca rege, dar la 15 iunie în același an, un alt grup de consilieri a adus un omagiu lui Cristian. Pe 20 noiembrie, Carol a fost încoronat ca rege al Norvegiei în Trondheim. Cu toate acestea, nobilimea suedeză a luat măsuri pentru a evita un război cu Danemarca. În iunie 1450, Consiliul suedez l-a forțat pe Carol să renunțe la cererea sa în Norvegia pentru regele
Casa de Oldenburg () [Corola-website/Science/331283_a_332612]
-
Problema succesiunii norvegiene a fost decisă între Danemarca și Suedia, precum și de Consiliul norvegian rămas cu un singur candidat pentru tron. În vara anului 1450, Cristian a navigat în Norvegia cu o flotă mare și la 2 august a fost încoronat regele Norvegiei în Trondheim. La 29 august, a fost semnat un tratat de uniune între Danemarca și Norvegia în Bergen. Norvegia avusese mereu o monarhie ereditară veche, însă acest lucru devenea din ce în ce mai puțin o realitate, de vreme ce la ultimele succesiuni regale
Casa de Oldenburg () [Corola-website/Science/331283_a_332612]
-
-l pe Sten Sture în bătălia de la Rotebro, după ce a subestimat poziția sa de a câștiga peste cea mai mare parte a nobilimii suedeze. Sten s-a predat regelui în Stockholm și s-a împăcat cu el. Ioan a fost încoronat ca rege al Suediei iar lui Sten i s-a oferit cea mai înaltă poziție de autoritate din Suedia. La acea vreme și parțial pentru posteritate, Ioan a apărut de multe ori ca un "rege de rând", considerându-se un
Casa de Oldenburg () [Corola-website/Science/331283_a_332612]
-
danez Ove Høegh-Guldberg. Din anul 1784, fiul său Frederick al VI-lea al Danemarcei a domnit permanent ca prinț regent. Această regență a fost marcată de reforme liberale însă și de începutul dezastrelor cauzate de războaiele napoleoniene. Frederic a fost încoronat rege al Danemarcei la 13 martie 1808. În 1809 după detronarea lui Gustav al IV-lea al Suediei tronul suedez devine vacant. Frederic a fost interesat și s-a prezentat drept candidat la succesiune. De fapt, Frederic a fost primul
Casa de Oldenburg () [Corola-website/Science/331283_a_332612]
-
toate acestea nu există dovezi arheologice clar stabilite care să demonstreze acest fapt, dar există un manuscris bizantin din secolul al XI-lea ce menționează în Nicosia existența unei biserici cu hramul Sfintei Sofia. Aceasta era locul unde monarhii erau încoronați regi ai Ciprului. În anul 1347, Papa Clement al IV-lea a emis o bulă papală pentru încurajarea participării cetățenilor din Nicosia la lucrările de renovare ale catedralei, afectată în urma unor alte cutremure. În anul 1359, Peter Thomas, legatul papal
Moscheea Selimiye din Nicosia () [Corola-website/Science/334051_a_335380]
-
Elizabeth Woodville a fost invalid: copiii lor au fost astfel proclamați nelegitimi, făcându-l pe Richard moștenitorul legal al coroanei. Prinții din Turn au fost declarați nelegitimi prin Actul Parlamentului din 1483, pentru a permite unchiul lor, Richard să fie încoronat ca Richard al III-lea la 6 iulie 1483. Domnia lui Richard a fost scurtă, el a fost învins și ucis la 22 august 1485 în Bătălia de la Bosworth de către ultimul Lancaster, Henric Tudor. Astfel în 1485, soțul Cecily și
Cecily Neville, Ducesă de York () [Corola-website/Science/334327_a_335656]
-
colțurile Palestinei, chiar și din rândurile arabilor creștini.. Ei chemau la rezistență împotriva Declarației Balfour. Amin al Huseini, călare pe un cal alb și înconjurat de drapelele arabe ale Ierusalimului, a arătat celor adunați portretul emirului hașemit Faisal, care fusese încoronat cu sprijinul britanicilor, rege al Siriei, și a strigat „Acesta este regele vostru!”. După rugăciunile la Moscheea Al Aqsa, mulțimea, ce cuprindea și detașamente de copii din organizațiile de cercetași musulmani, s-a îndreptat către cartierul evreiesc al Orașului Vechi
Sărbătoarea lui Nabi Musa () [Corola-website/Science/335167_a_336496]
-
a devenit ultimul monarh al vechilor regate a Scoției și Angliei și primul al Marii Britanii, desi regatele aveau un monarh comun încă din 1603. Unchiul ei, Carol al II-lea al Angliei, a fost ultimul monarh scoțian care a fost încoronat în Scoția, la Scone, în 1651. Domnia lui Kenneth MacAlpin începe în așa numita Casa de Alpin, un concept complet modern. Descendenții lui Kenneth MacAlpin au fost împărțiți în două ramuri; coroana era pasată între cele două, moartea unui rege
Lista monarhilor scoțieni () [Corola-website/Science/335235_a_336564]