2,466 matches
-
a trebuit să plec. Omul era de o zgârcenie insuportabilă: întîi că la ei în casă totul era încuiat și cheile erau la el, dormea cu ele sub pernă, și-un morcov, dacă rămânea de la masă, îl lua și îl încuia în dulap cu cheia, ca să nu mai vorbesc cum era masa, ce ne dădea el, mie și soacră-mii, să gătim și cum chiar și după aia mi se uita în farfuria în care îmi punea trei fire de macaroane
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
nici ceva care să le mai amintească de el), pentru ca apoi Petea să aleagă altele care îi opreau tot ce avea, iar cea din urmă, bibeloul, și hainele de pe el, căci așa îl dăduse afară în stradă, în pijama, și încuiase ușa pe dinăuntru și nu mai deschisese nici la insistențele Matildei, care veni cu un taxi și cu un costum de-al meu să-l ia de-acolo, la un telefon al vecinilor, dar indignată vrusese totuși să-i ia
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
vreun fel gândirea mea proprie, care totuși începea să prindă contur în caietul meu...) Când mă aplecai, văzui jos un ciocan și o șurubelniță. Le ridicai mirat. Șurubelnița avea vârful îndoit... Mă uitai iar în jos: ușa biroului care se încuia peste sertare fusese spartă într-un fel violent, lemnul și lustrul din jurul broaștei stricate... Deschisei ușa și trăsei sertarul. Caietele mele erau acolo, dar aruncate în dezordine de aceeași mână furioasă. Cine făcuse asta? mă întrebai în timp ce simțeam cum urmele
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
că eu sânt Petrică? îi spusei liniștit și sumbru, să-mi răsfoiești rânjind caietele? Las la o parte spartul ușii, oi fi crezut că păstrez acolo cine știe ce scrisori secrete, din trecut sau din prezent, nu m-am gândit, altfel nu încuiam biroul, dar după ce te-ai convins ce e, să nu-mi arunci tu Caietele cu dispreț și să mai și vii să... Ai uitat ce mi-ai spus în ziua când m-am mutat aici? Răspunde! Ai uitat?! Tot cu
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
fetele lui Calcan nu e nici o deosebire, ceea ce fac eu e o meserie ca oricare alta. Foarte bine, și în clipa aceea am decis că nu trebuie să-ți bagi nasul în lucrările mele și de aceea le-am și încuiat. Petrică îți citea din versurile lui și tu râdeai. Ei, eu n-o să-ți citesc din scrierile mele, ca să-ți satisfac vulgarul apetit de a-ți coborî bărbatul... Petrică era un poet bun, l-ai surpat interior cât ați trăit
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
dă mâna. Mă aplecai atunci și îmi deslănțuii furia asupra geamantanelor: le răsturnai, lovii cu picioarele în ele, împrăștiai lucrurile prin odaie și în cele din urmă luai geamantanele și le dusei înapoi în dulapul din antreu, pe care îl încuiai și băgai cheile în buzunar. Revenii calm în dormitor. " Aștept să naști, îi spusei, și pe urmă te învăț eu minte. Se urcase în pat și începuse foarte liniștită să răsfoiască o revistă. Se așezase cu fundul la ușă. "Iată
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
nimic, s-a dus dracu lucru la motor, l-am lăsat așa cum era, cu piesele brambura și, rugînd-o pe domnișoara să iasă puțin afară, ne-am îmbrăcat... Petrache îmi șoptește: Vrei să rămâi cu ea aici? Uite, îți las cheile, încui garajul și ne vedem mâine după masă, să continuăm cu motorul. Eu mă uit la el: vorbești serios? Foarte serios! zice, și fără alte vorbe ieșim și Petrache îi spune fetei, dar adresîndu-se mie: dragă Vintilă, ești atât de bun
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
așa că dacă prezența mea vă cauzează o neplăcere, eu vă conduc până unde doriți, sau dacă vreți nu vă conduc și puteți să plecați. Păi unde să mă duc, zice, abia am plecat de-acasă! Am înțeles, dom' profesor! Am încuiat garajul pe dinăuntru. Credeți că i-am zis eu ceva? Singură și-a aruncat pantofii din picioare și rochia de pe ea. Aaaau! Pe unde n-am fugărit-o și n-am prins-o! Unde nu și-a pus fundul! Pe
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
Pesemne că nu știau deloc cine e, adică nici măcar atât cât era necesar trezirii simplei curiozități... Coborâi și eu în biroul meu și deschisei ușa spre al ei, să văd dacă plecase. Tocmai vroia să plece, stătea în picioare și încuia Fichetul. Vîrî cheile în geantă. Dar vocea cu care mi se adresă era alta decât cea șoptită sus, ca și când nu ea îmi sugerase acea discretă complicitate, care, ca să zic așa, era al doilea "eveniment" după întoarcerea ei de la mare. "S-
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
potecile mele, la care mă ducea gândul îndată ce terminam orele contabile... Ecoul ăsta e natural sau e cîștigat?" zisei oprindu-mă o clipă și contemplând prin geam dealurile îndepărtate care se zăreau din această parte a clădirii. "E cîștigat", zise încuindu-și acuma fără zgomot sertarele. În cazul ăsta ați putea scăpa de el..." "Mă străduiesc..." "Cu succes?" "Hm! (și făcu un gest cu palma) așa și-așa! Știu, de pildă, cum v-am spus, că e mai bine să mă
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
să fie foarte plictisit că era luat în poză; Kane, Lambert; Ash, trădătorul, a cărui figură fără suflet era transfigurată de mină contrafăcută și programată, Dallas... Dallas. Da, era preferabil ca ecranul să fie în spatele ei, ca și amintirile. ― Sunteți încuiați, sau ce? izbucni ea. Stăm aici de trei ore. De câte ori trebuie să vă repet aceeași poveste? Dacă preferați s-o auziți în swahili, aduceți un translator și hai s-o luăm de la capăt. Aș fi încercat în japoneză, dar îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
în jurul gâtului lui. Sărutul pe care i-l dădu el fu acceptat într-un fel care transmise suficientă acceptare. Când se întoarse înapoi, ea spuse: - Cred că ar fi mai bine să mergem în dormitorul meu, să închidem și să încuiem ușa. Nu cred că trebuie să așteptăm până la ceremonia de căsătorie. Era un triumf la un nivel al realității deasupra altui nivel - deduse Gosseyn în timp ce traversa camera în urma ei, către dormitorul de vis. Își direcționă gândul înspre alter-ego-ul său: "Domnule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
că i-am atins de două-trei ori în primele cinci luni. Căminul Feliciei arăta ca viața ei. Discret, alburiu, ascuns de priviri. În plus, mirosea a varză și-avea atașat la intrare vreo 60 de cutii poștale: turtite, crăpate sau încuiate cu două lacăte, sparte și ele. Pe lift, un vizitator lipise o etichetă: „VÎND GARSOMIERĂ“. Șirul stătea strâmb, cineva proiectase greșit ansamblul sau poate cutiile se descentraseră, ca urmare a loviturilor încasate. Unele uși erau strivite, altele făceau unghiuri, majoritatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
facem examenul de conștiință. Așteaptă și tu până trece povestea asta. Vorbim mai târziu.“ Maria s-a uitat la mine straniu, cu un amestec de furie și tristețe pe care i-l cunoșteam foarte bine. Privirea ei devenea castanie. Se încuia în baie sau în bucătărie și toca mărunt cojile fructelor, se-auzeau zgomote vreo două ore. Sunete reci, uscate, de fier pe lemn. Găseam mașina de spălat plină de bucățele minuscule, parfumate, cât o granulă de zahăr. „Așa e. Ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pe bordură, strategic, de partea ailaltă a piațetei. Căscam și noi gura, așteptând să închidă magazinul. Tanti Leana întorcea pancarta mare cu „ÎNCHIS“, după care punea lacătul și controla clanța. Atunci se apleca puțin, dacă bătea lumina cum trebuie și încuia din profil, i se zăreau țâțele mișcându-se frumos pe ecranul ușii, ca-n filmele indiene de la „Floreasca“. În seara aia, Leana nu s-a mai aplecat și nici lumina n-a curs cum ne-așteptam noi. Venise bărba-su’ s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Hanului cu Tei“ și-am pătruns-o sub tablourile cu mere, fazani și îngeri grăsuți, mi-am dat seama că am în mâini și mintea, și carnea la care râvneam și căreia îi căutasem de-atâția ani împlinirea. Rămăsesem singuri, încuiați într-o operă de artă ferită de vânt și zăpadă. Pândeam excitați viscolul dincolo de geamuri, cu răbufnirile aspre, rusești. Voleurile de lemn ricoșau în pereți, dar nu mai simțeam nimic în afară de nerăbdare. Îi ciupeam sfârcurile prin bluza mulată și-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
biciclete, nu putea fi vorba, rămâneai fără izmene la fiecare zece metri. Păjurenii își păzeau cu strășnicie microclimatul. În rarele ocazii când se-aventurau prin cartier, hingherii erau huiduiți sau luați la bătaie de vecini. Cei mai inventivi dintre locatari încuiau repede ușile blocurilor, cu câte șapte-opt câini înăuntru. După ce trecea pericolul, le dădeau iar drumul afară. Rareori se întâmpla să fie ridicat vreun animal, iar dacă respectivul (care dormise în timpul raziei sau ieșise singur la plimbare pe bulevard) lipsea după-amiaza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pe care Maria îl rostea cu mândrie și nerăbdare: curățenie. După bărbierit, era al doilea lucru pe care nu-l puteam suferi. Ușa se deschidea larg, și doamna Ioana intra veselă, însoțită de cohorta ei de mături și bidonașe. O încuiam în casă, ca pe-un hoț. Când Maria lipsea, fugeam la Mihnea sau bântuiam jumătate de zi prin anticariate și librării, până trecea prăpădul. Altfel, ideea îți aprindea un beculeț, din exterior suna interesant, exploatator, plăcut. Păstrasem de la bunici obiceiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
geam. Ambianța se încălzea cu niște păhărele portocalii, transparente, în care tanti Aldea turna un coniac gros, cu-aromă de piersică. Nu lăsa sticla pe masă (nici nu scria mare lucru pe ea, doar un nume de localitate: „Arad“), o încuia la loc în dulăpiorul cu farfurii și bibelouri. Începeau socotelile și invariabilele povești de-altădată: cum se jucau părinții noștri de-a v-ați-ascunselea pe scara B; cum furasem eu morcovii plantați de tanti Aldea și-i aruncasem în curte - plăcere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
își cărase o salteluță și două sticle cu băutură, domnul Cocă îi cunoștea și-orarul: urca după-masa, pe la șase și rămânea toată noaptea în pod, după care pleca dimineața, în jur de cinci, când se descuia scara. Ușa podului fusese încuiată de mai multe ori, și tot de-atâtea fusese spartă; ba chiar vecinul Dorofte tocmise odată vreo trei muncitori de la depou să pună un fotoliu în ea, ca un obstacol redutabil, greu de înlăturat. Cerșetorul îl luase însă ca pe-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Casa părintească a fost confiscată, cu tot cu grajduri și terenuri. Când a ieșit din închisoare, după o amnistie, nimeni nu l-a mai recunoscut pe bunicu’ Vitalian, nici măcar bunica Aneta. Ajunsese slab, chel, cu oasele sărind prin faldurile hainelor. S-a încuiat în apartamentul bunicii din București (cel pe care avea să-l doneze lui taică-meu și-n care urma să-și facă apariția, adus de Partid, și pișăciosul chiriaș Costea) și n-a mai vorbit cu nimeni timp de-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
orele, studenții nu mai are voie să intre!“ Omul avea întrucâtva dreptate. După ora șase, nu mai vedeai picior de student prin facultate; cei câțiva imprudenți sau tocilarii erau repede trimiși acasă de profesori. Ghinioniștii cu ore în normă seara încuiau sălile și plecau primii. Știa funcționarul ce știa. Dar nici eu nu mă născusem ieri. Conversația trebuia limitată, se pierdea timp și efort gramatical. Așa că am extras din buzunar legitimația mea teribilă, tăiată parcă dintr-o copertă de catalog, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
însă de celelalte găuri negre ale facultății noastre: podul care nu există, deși toată lumea vorbește de el și-l vezi și de-afară, din stradă (l-am căutat cu lanterna, cu decanul și studenții, și nu l-am găsit); camera încuiată de la etajul 3 (unde, după unii, ar fi biroul „Ligii Studenților“, iar, după alții, un sediu încă activ al Securității); sala 408 (singura cu două uși, pe care, în mijlocul cursului, studenții o traversează lejer, în grup, ca să ajungă în partea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
decanatul, catedra de literatură română. Acolo se discutau chestiunile importante, în încăperile antifonate se luau adevăratele decizii, cele care contau și meritau ascultate, consemnate și arhivate. Poate că și felia de identitate pe care o căutam trecuse odată prin camera încuiată de la etajul 3. Dacă taică-meu fusese filat de Securitate, așa cum reieșea din actele găsite acasă, probabil că și facultatea noastră făcea obiectul unei „acțiuni operative“. Cine știe ce direcție specială, dotată cu echipamente sofisticate de detecție și interceptare, mă spionase de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
etajul 3 și-a smuls clopotul de-acolo, împreună cu un mănunchi de cabluri. După unii, cutia cu manetă mai ruginește și-acum la secretariatul mare (trebuie doar s-o întrebați pe doamna Albulescu, și vă deschide dulapul în care a încuiat-o). După alții, ea nici n-a existat vreodată, la fel ca povestea cu cablurile și clopotul. În fine, mai sunt unii (și parcă îmi vine să mă număr și eu printre ei) care au auzit că, după ce-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]