2,826 matches
-
a făcut cruce creștinește la mormintele celor dragi, după care i-a spus feciorului Doru să meargă în satul Crețeștii de Jos, acolo unde odihnește de veci mama și sora sa. Ca și în cimitirul satului prin care trecuse, a îngenuncheat la mormântul mamei, care rămasă văduvă la 38 de ani, a crescut cu greu în vremuri tulbure 6 copii. S-a dus și la mormântul surorii sale care la doar 65 de ani a fost răpusă de o boală neiertătoare
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
Balena nici nu m-a lăsat s-o ating. Era geloasă pe privirile noastre, dar și fericită în același timp: Puia ne domina ca o zeiță a dragostei și-a morții. Balena a luat floarea și, după puțină ezitare, a îngenuncheat și i-a cusut-o jos, între faldurile fustei, doar la o palmă de gleznă. Puia avea pantofiori cu toc, din piele de șarpe. S-a așezat pe tron și a tras din faimoasa pălărie un bilețel pe care scria
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
a tananți amărui. O ceață, dar nu de aburi, ci de alean și de nostalgie, se vărsa răcoroasă în dimineața eternă. Zărisem luciul cheii de departe și mă abătusem cu câțiva pași din cărarea mea ca să ajung până acolo. Am îngenuncheat și am ridicat-o. Vinul pe care-l sorbisem în celălalt vis, amestecat cu venin de păianjen, mă amețise, îmi dăduse o stare de exaltare, pe care abia mi-o stăpâneam. Am ridicat cheia. Era o cheie de aur, de
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
au ieșit pe străzi, instituțiile publice și întreprinderile au arborat drapelul statului. În Piața Palatului Regal, în Piața Universității, la statuia lui Mihai Viteazul, fanfarele intonau Imnul Regal. Prin difuzoare se transmitea slujba religioasă în sunetul clopotelor. Ziarele consemnau: „Toată lumea îngenunchează. E un moment impresionant. Basarabenii, care și-au părăsit căminurile, și-au lăsat parte din familiile lor dincolo de Prut, au lacrimi în ochi. Plâng de bucurie că a venit clipa mântuirii fraților din ghearele cotropitorilor, care au pângărit altarele, au
Basarabia în acte diplomatice1711-1947 by Ion AGRIGOROAIEI () [Corola-publishinghouse/Science/100958_a_102250]
-
mult de mine, așa prea goală cum era, dar întîlnindu-i șoldurile încă acoperite de sari, am cobo-rît într-o singură mângâiere mâinile de-a lungul spatelui ei arcuit și am dezvelit-o până la pulpe, tremurând tot de acest sacrilegiu și îngenunchind în fața acestui trup gol, care depășise pentru mine orice frumusețe și participa acum la miracol. Și-a înlănțuit ea singură brațele de umerii mei, implorîndu-mă să mă ridic, fără o vorbă (căci tremura toată, și imensa bucurie care o adusese
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
veniseră din nou și ședeau în ușă, amândoi de gheață, parcă mi-ar fi spus: Haide, e timpul să pleci"... Am sărutat-o încă o dată pe Chabù pe amândoi obrajii, apoi, venindu-mi în fire, mi-am luat casca, am îngenuncheat în fața doamnei și domnului Sen, punîndu-mi palmele pe piciorul lor drept ― cel mai vulnerabil salut pe care îl știam eu ― și am plecat. ― Good-bye, Allan, îmi spuse inginerul, întinzîndu-mi mâna. Dar eu mă prefăcui că nu văd și trecui înainte
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
bocancului. - Trage să moară, spuse fără să întoarcă capul. Rănitul îi privea cu ochii foarte mari, deschiși. Era tânăr, bălai, plin de pistrui, și buzele îi tremurau necontenit, parcă tot s-ar fi trudit să zâmbească. Zamfira oftă adânc, apoi îngenunche lângă el. - Ivan! îl strigă. Ivan! Desprinse bidonul și-l apropie cu grijă de buzele rănitului. Darie se oprise în fața lui. Își scoase casca și începu să-și șteargă fruntea cu mâneca tunicii. - Trage să moară, spuse. Păcat de apă
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
Nous sommes des pauvres types! Save our souls! Bless our hearts, Ivan! Car nous sommes foutus!... Rănitul gemu stins, și în acea clipă gura i se lumină deodată, parcă ar fi zâmbit. Îi privi pe rând, încrezător. - Blagoslovenie! strigă Zamfira îngenunchind lângă el. Boje, Cristu! Binecuvîntează-ne, Ivane... Își făcu cruce, cât putu mai încet, ridică ochii spre cer, își împreună mâinile și închise puțin ochii, ca și cum s-ar fi rugat, apoi îl privi din nou, adânc, cercetător. - Fă și tu așa
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
Iliescu printre dinți. Se preface că nu ne înțelege... Darie întoarse capul și-l privi, zâmbind încurcat. - Dacă-l înjuri, cum o să te mai binecuvînteze? - N-are a face. Când omul trage să moară, nu mai înțelege și iartă tot. Îngenunche și se aplecă ușor spre urechea rănitului. Iartă, Ivane, iartă! șopti. Atunci își dădu seama că nu-l mai privea și, întorcînd capul, văzu câinele, la câțiva metri de ei, în marginea porumbiștii. - E din sat, spuse Iliescu ridicîndu-se în
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
Încercă să-și ridice capul, dar gemu, de durere închise ochii. Îi deschise după câteva clipe și zâmbi, văzîndu-l pe Zamfira așteptând acolo, în fața lui, cu cei doi coceni încrucișați. - Cristu! rosti el târziu. Cristu! - Minunea lui Dumnezeu! șopti Zamfira îngenunchind din nou lângă el și punîndu-i mâna pe frunte. Ai înțeles ce te rugasem. Binecuvîntează-ne!... -Bénis-nous, Ivan! izbucni cu fervoare Darie. Bénis-nous, bless our hearts! Tu t'envoles au Ciel. Au Paradis, Ivan, auprès du Dieu Père. Auprès de la Vierge
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
e greu, reluă Iliescu, și am obosit. Ne-am gândit să ne odihnim aici, la umbră. Că satul tot nu se vede. - Poate că își vine și el în fire, adăugă Zamfira. Darie așezase ranițele pe iarba arsă, prăfuită, și îngenunchease lângă rănit, ascultîndu-i încordat răsuflarea grea, precipitată. - Mă întreb cum de mai trăiește, vorbi târziu. De-abia își mai trage sufletul. Întinse brațul, apucă una din ranițe și începu să caute. Rănitul îl urmări cu privirea, tresărind la răstimpuri din
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
cu furie geamătul. - Ne apropiem cu băgare de seamă de șosea, continuă Iliescu, și stăm la pândă. E o cotitură în spatele nostru, și când ne vine, între două camioane, traversăm șoseaua în fugă. Ei o iau înainte, adăugă depărtîndu-se. Așteptau, îngenuncheați sub ploaie, la câțiva metri de șosea, ascunși sub bălăriile pipernicite. Camioanele treceau, parcă tot mai rar, cu farurile stinse. După vreo zece minute, Iliescu se ridică brusc și, plecat din șale, începu să alerge. Îl văzură cum se pierde
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
Popa își făcu cruce și plecă fruntea. - Ajută-ne, Doamne, s-o găsim, că sîntem prăpădiți și urgisiți. Și-au să vină vremuri grele, pârjol și foamete... Ajută-ne Doamne... Ne închinam toți, și ne rugam. - Doamne-ajută! spuse Lixandru și îngenunche din nou în fundul șanțului. - Cu ajutorul lui Dumnezeu, o găsim în noaptea asta, spuse dascălul. Că nu e comoară fermecată. N-are flacără albastră... Lixandru scoase piatra și o așeză pe marginea șanțului. Era o piatră mare, bolovănoasă, care parcă se
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
de o sinucidere, a fost ales acesta: un proces de senescență galopantă." N-a îndrăznit totuși să-i spună decât în dimineața când i-a arătat părul: încărunțise peste noapte. Plângea, rezemată de perete, cu fața ascunsă în palme. A îngenuncheat lângă ea. - Veronica, a început, eu sunt de vină. Ascultă-mă, și nu mă întrerupe. Dacă voi mai rămâne alături de tine până la toamnă ai să te stingi!... Nu pot să-ți spun mai mult, nu am dreptul, dar te asigur
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
și simplu s-au reîntors în neființă... Antim își scoase nervos ochelarii și, ținîndu-i strâns între degete, ridică mâna, amenințător: - Ieronim! șopti. Te rog, încetează. Ça suffit! Ieronim se repezi spre fotoliu și, înainte ca Antim să prindă de veste, îngenunche, apucă mâna și i-o sărută. - Iertare, moș Manolache! exclamă emoționat. Dar ce să fac dacă m-au blestemat și pe mine ursitoarele să văd, să-mi imaginez, să creez?... Recunosc, nu era nimeni. În podul casei noastre nu mai
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
De mai multe ori, chiar în noaptea aceea, în timp ce o vegheau, fusese ispitit să-l întrebe ce-i spusese, dar nu îndrăznise. Pentru întîia dată Ieronim, care nu împlinise încă șaptesprezece ani, îl intimida. Parcă devenise deodată un alt om. Îngenunchease lângă pat, cu ochii deschiși, dar parcă nu vedea pe nimeni. Se ridica la răstimpuri și se ducea în salon, se plimba de la un capăt la altul, tăcut, palid, cu figura împietrită. Când, câteva zile după înmormîntare, s-a dus
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
ne-a pedepsit cu tinerețe fără bătrânețe. Recunosc, pedeapsa e grea, dar ce putem face? Asta ne-a fost ursita... - Tinerețe fără bătrânețe, repetă Antim zâmbind. Ușor de spus, la vârsta ta... - Avem amândoi aceeași vârstă, Oncle Vania, continuă Ieronim, îngenunchind lângă el. Numai că dumneata ai amintiri, iar eu mi le imaginez. Și dacă ți-aș spune că amintirile mele întrec de multe sute de ori pe ale dumitale, pur și simplu pentru că mi le-am imaginat, n-ai să
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
ne supurează, roasă de hamuri, chiar dacă tremurul ei și loviturile de coadă nu mai prididesc să gonească muștele verzi-negre ce ni se așază pe răni, ciorchine, chiar dacă sub zăbală gura ne sângerează și ne poticnim tot mai des sub bici, îngenunchind, să ducem mai departe trăsura... Oricât de rău este viitorul spre care mergem, să plănuim laboratorul de fonetică, la fel ca în vremuri bune, cerând sfaturi de la cei ce au așa ceva mai de mult... De la cei alături de care ne-am
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
îl face să turbeze. Dragostea ei e ca un fel de datorie morală, e ceva sublim, alcătuit din idealism și excesivă încredere în sine. E convinsă că va reuși să-l înalțe până la ea. Și ar trebui, dimpotrivă, ea să îngenuncheze alături de el. — I-ai spus acest lucru? — Firește că nu. E prea mândră, e cea mai mândră persoană pe care am cunoscut-o vreodată. Aș dori ca dumneavoastră să stați de vorbă cu George. — Și ce să-i fac? Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
-ți pe drept mânia și supărarea împotriva noastră. Ne căim din toată inima și suntem îndurerați pentru faptele noastre rele, a căror amintire ne scormonește sufletele, a căror povară e de neîndurat...“ Diane rostea molatic aceste cuvinte solemne și teribile, îngenuncheată în obscuritatea bisericii friguroase St. Paul din Victoria Park, la slujba de la opt dimineața (la care asistă foarte puțină lume). Rostise de nenumărate ori, încă din copilărie, aceleași cuvinte, le molfăise, le tocise cu limba și cu buzele, până deveniseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
și cu aur, rămânând în urmă, cu umil respect, pentru a-i lăsa pe ceilalți să intre înaintea ei. (Dar și ceilalți făcură același lucru.) Când se apropie de frumosul altar, cu marmurile-i magnifice îmbrăcate în superbe broderii, și îngenunche în fața lui, își simți inima bătând mai repede. Își înclină capul, apoi îl înălță, conștientă de prezența strălucitoare, fremătătoare a părintelui Bernard, care trona asupră-i. Când îi întinse ostia, mâna părintelui Bernard îi atinse buzele, și Diane, conștientă că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Bernard nu putuse nici măcar să-l încredințeze lui Dumnezeu, întrucât acest canal de comunicare fusese închis pentru el. Se gândea adeseori la tatăl său și la îndrăgita lui mamă care-i fusese răpită de timpuriu. Se așeza și respira adânc. Îngenunchea și respira adânc. Și zi de zi, prin puterea magică ce-i fusese încredințată, își prefăcea pâinea și vinul în carne și sânge. Un mister căruia i se închina și care-i apărea ca o taină ațâțătoare. Părintele Bernard își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
taină ațâțătoare. Părintele Bernard își decretase, pentru el însuși, solitudinea, ceea ce implica și celibatul. După câteva aventuri sexuale, hotărâse să-și închine întreaga dragoste și virilitate lui Dumnezeu. Acum când Dumnezeu ieșise din viața lui, pur și simplu ședea sau îngenunchea și respira adânc în prezența a ceva sau în prezența nimicului. Nu s-a simțit niciodată serios ispitit să-și rupă legământul de castitate. Părintele Bernard era conștient, cu mult calm, că, din multe puncte de vedere, era un preot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
stârniră noi hohote de râs. Dar Nesta nu putea face nimic, pentru că Emma refuza mâna pe care i-o întinsese. Fata începu să alerge de jur împrejur, strigând: — Aduceți o scară! Tom se prăpădea de râs. Apoi, alergând la grilaj, îngenunche, și își vârî cu forță un genunchi ferm printre bare. Emma își așeză un picior pe genunchiul lui, reuși să se agațe cu mâinile de marginea de sus a unei bare și sări îndărăt, în libertate. Aplauze și ovații îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ca după o explozie atomică, doar că e atât de bine. Să fie din pricina domnului Eastcote? Nu poate fi numai atât, e mai mult. Domnul Eastcote a fost doar un semn, sunt în prezența lui Dumnezeu, poate ar trebui să îngenunchez? Tom își scoase pantofii și șosetele. Nu se apucă să îngenuncheze, dar rămase în picioare legănându-se ușor, de parcă l-ar fi străbătut un fulger, un val de forță care își făcea loc din adâncuri, ca bulele care se ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]