9,278 matches
-
își dădu seama că se află afară. — O să vezi! Îl ajută să încalece pe o cămilă, îl legă strâns de șa și, obligând animalul să se ridice în picioare, porni la drum ducându-l de dârlogi printre încâlcitele cărărui ale întunecatului masiv stâncos. După aproape o oră se opri, făcu animalul să îngenuncheze cu un șuierat scurt și, cu un pumnal ascuțit, tăie legăturile prizonierului și îi scoase năframa de pe ochi. Poți să pleci - spuse. Celălalt își miji brusc ochii, până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
niște cârpaci... Haide, să mergem, că nu avem timp! Când ieșiră afară, soarele îi lovi cu puterea unei copite de catâr și, câteva clipe, amândoi avură impresia că nu vor reuși să înainteze nici măcar un metru cu o asemenea greutate. Întunecatele colțuri de stâncă ale masivului muntos, orientate spre sud și ușor înclinate, începuseră să se încălzească din nou încă din zori, și la ora aceea, aproape de prânz, deveniseră un fel de plite de bucătărie pe care s-ar fi putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
morți, dă-i în mă-sa! Hai să plecăm de aici! Îl împinse, obligându-l să urce în aparat, iar după câteva clipe zburau din nou în direcția nord-est. După vreo douăzeci de minute însă, italianul cercetă cu de-amănuntul întunecata câmpie presărată de pietre ce se întindea sub el, se asigură că masivul stâncos dispăruse de tot în spatele lui și se înclină ca să-l bată ușor pe umăr pe pilot. Aici e bine! zise. Celălalt aprobă cu un gest și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
cîntecul deochiat al băiatului care cositorea cazane amuțind la apariția domnișoarei cu umbreluță roz, pentru că și țiganul are obraz, o finețe veche În degetele subțiri, În coapsele prelungi „Bate-mă boierule, bate-mă că nu-ți semăn!“. Seara pe străzile Întunecate care se deschideau din piețe adormite ca degetele dintr-o palmă, acordurile Încete ale unui pian „Für Elise“ și tu acolo În spatele tuturor pereților aceia răsfoind o carte, turnînd ceaiul În cești, scriind o scrisoare, spălînd mîinile unui copil cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
cu toată frica și cu toată mila mea de mine, În clipa aceasta oraculară verdictul barbarului care sînt: „Fie ca cel ce se va naște să-mi semene! Fie ca el să mă răzbune!“ Laguna, loc voluptos și terifiant, pubis Întunecat fremătînd de viscerale contracții, orbită incertă În care Delfinul atinge În cercuri concentrice placentara zăpadă a lunii sorbind Încă din somn bănuitele brize, foșnirea plopilor și toate clacsoanele invizibile ale orașului ce se apropie pregătindu-i uscatul și drumurile, fizionomia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
partea de sus, meșteșugit săpate acolo, adăposturi stranii pentru păsări niciodată zărite la chip, refugii poate din fața luminii, din fața stridențelor cu care ziua modernă invadează aceste alcătuiri fără vîrstă. În stînga e marea. O mare verde compactă, brăzdată de linii Întunecate ca niște muchii ondulatorii - valurile sînt ample În larg - doar la țărm, În cele trei golfuri Înguste, mișcarea se strangulează, apa devine de un verde de cleștar În transparența căreia se distinge stratul argintiu de nisip de la fund. Nicăieri tăcerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
de pe cealaltă. Curios. Stătea întinsă pe spate. I-am ridicat capul apucând-o cu două degete de cioc. A rămas tot culcată. Nu m-am speriat. Am mai așteptat un pic, apoi am băgat totul la loc, în deschizătura aceea întunecată. Am strâns rana, penele și am așteptat din nou. Nimic. Nu s-a mișcat ore întregi. Atunci am apucat puiul mort, am dat cu el de pământ și am ieșit din pivnița aceea plină de sânge. M-am ghemuit în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
arunce în lac cu clavecinul lui cu tot. Mi-am imaginat în pripă cum se împotmolește în nămol și tulbură toate cele în descompunere. Și pădurea de dedesubt, cu copacii plini de alge. Și un Soare, numai pentru ei. Mic, întunecat, umed. Și de asemenea Luna. Păstorul doarme, cu iarbă de mare pe șubă. Doarme, nu păzește, compozitorul începe să cânte, din corzi răzbat bule de aer, mașinăria e mută. Iar de teamă, mieii o iau la goană printre copacii putreziți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
puțin? m-a întrebat într-o pauză de ură rasială. M-am mulțumit și cu mai puțin. Mă mulțumeam mereu. M-am lăsat pe spate, mi-am făcut loc în mine și am pus pasărea să danseze pe muzica nouă, întunecată, bătăușă. E iar pui de găină, mi-am zis. Rudă cu cel pe care l-am strivit cu ciobul de cărămidă pe butoi. Și am să-l strivesc și pe ăsta. Tot de-aia. Ca să văd ce are pe dinăuntru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
doctor, așa cum ne-am înțeles, îți amintești, nu-i așa. Te-ai înțeles dumneata de unul singur, dar am dat din cap, ca să nu mai vorbim despre asta. Într-o noapte, când intru în camera mea, pe masă, un obiect întunecat, necunoscut. Îl privesc. N-am chef să-l ating. De ce naiba nu m-a scutit de asta? Și dacă n-a reușit să-i facă lui Andor concurență, să-mi fie milă de el? Să-i spun rânjind că i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
de un fum cenușiu. Puteai vedea umbrele norilor pe dealuri, străbătând valea cu viteză. Nu peste mult timp, tot cerul era plin de fum cenușiu, care venea dinspre sud și arăta de parcă valea ar fi fost acoperită cu un capac întunecat. Departe, pe deal, a început să se audă un zgomot nedefinit care s-a împrăștiat pe tot cerul până a atins și casa. Cerul se aprindea și se stingea ca una dintre firmele de pe strada principală, însă fără culoare, doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
poza în ziar. Nu am reușit să-mi dau seama cum arăta din fotografia aceea, fiindcă nu puteai să recunoști pe nimeni din ziar, doar dacă nu era președintele Roosevelt sau altcineva pe care-l știai bine. Erau atât de întunecate, încât ochii erau două puncte mari și negre, iar părul arăta de parcă s-ar fi unit cu sprâncenele. Toată lumea arăta la fel în pozele astea, cu excepția lui Roosevelt, care avea capul mare, sau Hitler, al cărui păr atârna într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
prin păr și o auzeam cum respiră mirosul de pini. Mi-am pus brațul în jurul ei. S-a uitat la mine și i-am văzut în întuneric buzele umede și purpurii. În lucirea lor am văzut luna, printre cutele mai întunecate. S-a uitat la mine altfel, cum nu o mai văzusem până atunci, și am știut ce să fac. Am sărutat-o. Capitolul opt Apoi Jo Lynne a plecat. Bunicului ei îi era mai bine, așa că maică-sa a hotărât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
cu mătușa și cu mama lui sus pe deal, care are grijă de mama lui și ascultă radioul cu ea în fiecare seară. M-am dus să mă uit din nou în oglindă. Pe obrazul meu mai rămăseseră două linii întunecate și roșii, chiar deasupra zonei pe care o rad. Sângele se oprise și știam că așa vor arăta de-a lungul zilei. Apoi am încercat să mă gândesc la niște explicații pe care să le dau celor care or să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
în jurul gurii, m-am uitat la ea. Asta nu era mama, maronie toată și uscată și acoperită de sânge lipicios. Mi-am plimbat mâna pe fruntea ei, așa cum făceam când era albă și fină, dar acum era uscată, aspră și întunecată. Respira greu și uneori se auzea ca și când ar fi suspinat, un fel de suspin înecat. Patul arăta prea mare pentru ea, așa mică și uscată cum se vedea prin lumina care intra pe ușă de pe hol, lumină de un galben
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
se făcea cald dar vântul încă mai sufla printre pini. Am văzut după soare că era aproape amiază. Nu erau umbre în groapă, cu excepția celor făcute de deasupra de crengile pinilor, iar trunchiurile lor nu aveau nici ele frați gemeni întunecați care să răsară din același loc. Dimineața se terminase. Îmi era iar foame, așa că am mers în casă și am găsit o altă conservă în bucătărie. Era numai cu roșii. Le-am mâncat direct din cutia de conserve fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
altă folie de aluminiu. Era noiembrie, frig crâncen, respirația mea scotea aburi eleganți în aer. Fațada casei era acoperită de o pânză încâlcită de crengi, ca un șal aruncat lejer peste umeri. Frunzele moarte de pe jos erau îmbibate de ploaie, întunecate și triste, fără pic de roșu în ele. Nu m-am gândit niciodată că toamna putea fi atât de cuminte și palidă. Mi-am spus cu hotărâre că dacă m-aș duce acasă, probabil m-aș îmbăta crunt și sentimental
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
mai era deloc. Și dacă doar atât a mai rămas, corpul ei, setul de cercei mici și albi, dintotdeauna, cu perlele lor mici și albe, atunci ea însăși unde era până la urmă? Pe tâmpla ei se vedea o vânătaie imensă, întunecată și adâncă, din care cursese puțin sânge. Hainele ei, odată impecabile, erau pătate cu iarbă verde, cu noroi maro, iar părul ei era îmbibat de rouă. Arăta ca propria ei stafie. 4tc "4" Nu era nevoie să mă uit peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
când și-a luat la revedere. Era cea fără verighetă. Nu i-am luat în considerare gestul. 9tc "9" Apa strălucea pe străzile negre. Turnurile ascuțite ale clădirii McCott Shaw dădeau impresia unui castel de vrăjitoare, pe ale cărui ferestre întunecate cădea ploaia, alunecând în jos pe arcele gotice de deasupra ușii. Un taxi a apărut după colț. Luminița portocalie cu „liber“ era stinsă, dar nu avea nici un pasager în spate. A parcat exact în fața castelului în roz și negru. Șoferul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
Am parcat și el mi-a deschis ușa din dreptul șoferului. —Unde ai fost? a spus. Aștept de ore în șir. Am deschis ușa de la intrare și am aprins luminile în atelier, niște neoane fără milă care luminau orice colțișor întunecat și orice pânză de păianjen de pe tavan. M-am întors să-l privesc pe Nat. A tot plouat în seara aia, nu rău, dar stătuse în ploaie. Părul îi era dat pe spate și umerii pelerinei de ploaie căzuți. Fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
liniște. Aveam să mă trezesc îngrozită și memoria mi-ar fi reamintit că nu a fost vis, ci realitate. Aș fi văzut-o pe Catherine Hammond pe canapeaua ei de brocart, în halatul de mătase și pijamaua ei cu luciu întunecat. Nimic nu se schimbase. Știam că mințise. 19tc "19" Apoi, într-un final a venit dimineața, iar visele cu Walter care tot cădea de la geam, care se repetau ca o placă stricată, au dispărut în întuneric. Mi-am deschis ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
stradă. Era cald, peste tot turiști, înfometați ca lăcustele, căutând ceva nedefinit care nu se găsea în țara lor. Beppo însuși călătorea în fiecare an la Oceanul Indian dintr-un motiv vag. Ca și cum s-ar fi simțit mai viu în albastrul întunecat al oceanului. În apropierea rechinilor se înălța propriul sentiment vital, devenind un bărbat echilibrat și fericit. Rechinii, ca și oamenii trec prin viață cu multe cicatrice. Frica și extazul se amestecau în mod erotic în venele lor. Acum, bând cafeaua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
făcea erau fructele unei intense activități de care nu se bucura niciodată. Chiar și iubirea pentru Tua, care-l făcea fericit, era o iubire semănând cu o rană adâncă. Obișnuia să se scoale dis-de-dimineață și hoinărea pe străzi cu gânduri întunecate. Odată, într-o sâmbătă, pașii îl duseseră în apropierea sinagogii. Acolo întâlnise un om care-l salutase cu urarea de Sabat. Natanael i-a răspuns imediat, urmându-l la sinagogă. Recunoscuse în acel om pe cel care îl numise pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
a strâns pe toate și le-a pus cu grijă într-un plic mare, a stins lumânările și a spus „on va faire dodo“, pe limba copilăriei lui. Aceste cuvinte aveau puterea unei chei capabile să deschidă secretul cifrelor în întunecatul regat al somnului - acolo unde secretul dezvăluit nu era de ajutor nimănui. Am aflat repede că starea atmosferică a vieții era la fel de plină de capricii ca și cea a timpului. Cu toate că o scurtă perioadă de vreme valurile încetaseră să bată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
Arlanda, soțul meu m-a îmbrățișat vesel: - Suntem acasă, Matilda! Fața îi era scăldată în lumină. Se uita la mine cu ochi pe care nu-i văzusem niciodată. Era ca și cum o altă față învinsese toate celelalte fețe, sărind din camera întunecată a craniului lui. Era vesel, arătând căldură, scântei din adânc, din nucleul pe care nimeni nu putea să-l vadă din plin, ci numai sfărâmat. Am luat un taxi de la Arlanda până la apartamentul nostru din Solna. Era o zi rece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]