1,988 matches
-
îi explică deficitul ei de vitalitate (Sunt un turn cu un clopot nemișcat și tu încerci mereu să tragi de funie - II 4). Prea obosită (II 1) și nehotărâtă (II 4) pentru a face ceva, prinsă între ziduri înăbușitoare, strâmte, întunecoase, ea își afirmă urâtul incurabil : Nu este niciun leac împotriva acestei plictiseli, acestei ostenite pustietăți (II 3). Agamemnon o găsește pradă unui rău nedefinit (Mi-e rău... inima bolnavă - II 6), aproape metafizic (O ține în mână un zeu și
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
altuia.” Vauvenargues 529. „O, cărților, sfetnici credincioși, prieteni lipsiți de lingușire ce înviorați mintea, învățători ai sufletului, ce știți să stăpâniți pornirile trupești, călăuze ale vieții cinstite și ale morții împăcate! O, câți oameni nu ați ridicat de pe șesul cel întunecos pe culmile cele mai falnice? Pe câți nu i-ați înălțat în scaunele cerești? O, mângâitori ai sufletului meu, alinare a mâhnirilor, în ale voastre sfaturi mă încred!” Espinel 530. „O carte este un vast cimitir, unde, pe cele mai
MEMORIA C?R?II by NICOLAE MILESCU SP?TARUL () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84375_a_85700]
-
unui somnambul trezit pe buza unei prăpăstii. Căpitanul făcu un gest să-l susțină: Aseară te-ai pilit, Aldan? Nu, am dormit prost. Am auzit împușcăturile, un foc altfel destul de puternic." Da, cei doi indivizi au profitat de noaptea foarte întunecoasă și au încercat să treacă pe partea cealaltă a estuarului înghețat. Nu s-a găsit nimic suspect asupra lor, afară de o boccea cu boarfe, care dovedește intenția lor de a fugi. Ancheta va continua în sat, cum spune comisarul, stau
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
român care îi clocește la sânul lui! Învățătorul se întoarse oarecum restabilit după aventură. "Ți-ai rupt și gura când ai căzut, nu-i așa?", presupuse ironic comisarul. Da, ar fi trebuit să-mi iau felinarul de furtună, noaptea era întunecoasă." Învățătorul dădu peste cap o țuică și își roti privirea peste grup: "Și, afară de asta, cum mai merg lucrurile?" De data asta, dacă refuzi să-mi spui cine te-a aranjat așa, pe tine te arestez! "Ei bine, ar fi
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
trecut, apropiat încă, ai cărui actori fuseseră Filip, Lillișu, ea însăși, i se înfățișa într-o altă lumină, ca la sfârșitul unui spectacol când actorii își recapătă adevărata identitate. Și sufletul ei își recunoștea în sfârșit povara. Ieșind din cabina întunecoasă, Nel nu mai era câtuși de puțin aceeași. Hector o întâmpină dând încetișor din coadă: ai întârziat cam mult... Îi mângâie, gânditoare, capul ("este vorba aici și de tine") și trase în sfârșit adânc aer în plămâni. Soarta vrusese să
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
bine românește. Onkel Joseph avea un salariat de origine bulgară, Iordan, un tânăr cu părul dat cu briantină, arborând o mustăcioară de mare crai. Când Silvia și Nel se duceau pe la ei, le așezau la masa mare din sufrageria, foarte întunecoasă, din spatele magazinului, pe care Iordan, care mânca împreună cu patronii lui, tocmai se pregătea s-o strângă. Alice începea să prepare cafeaua, iar Onkel Joseph aducea harta Europei ca să împingă cu creionul roșu, și mai spre est încă, linia frontului, având
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
era la ordinea zilei, altfel ajungi să te frecventezi cu Dumnezeu știe cine. Gabriela își desprinse privirea de grădina pe care toamna o făcea strălucitoare, și se întoarse pe călcâie. Ușor agasată de invitația doamnei Dunin, o luă pe coridorul întunecos, irizat de scânteierea depărtată a zilei, supraveghind geometria dalelor: vârful piciorului trebuia să depășească la fiecare pas conturul cuștilor lor. În fața ușii secretariatului, stăteau multe eleve nerăbdătoare, în așteptarea corespondenților, care trebuiau să le scoată în oraș. Ea nu avea
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
ai minciunii nu mai sună! Dacă, într-adevăr, or fi sunat și o fi înțeles bine țicnita asta bătrână ce i s-a spus... La această legitimă neliniște ideologică se adaugă insatisfacția sexuală. Noaptea, o duce pe Maria-Tereza pe străduțe întunecoase, o împinge în intrândul ușilor unde să-i poată ridica mai ușor fustele (își amintește cu spaimă de o ușă, care, deschizându-se, l-a surprins în plină activitate), blestemând mereu regimul care îți cere un certificat de căsătorie pentru
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
aud. Vreau să fug, însă retragerea îmi este tăiată. Un număr de oameni cari vociferează, înjură și lovesc cu bastoanele intră ca o furtună. Fac stânga-mprejur și mă întorc. Nu mai aveam decât un refugiu: o foarte mică odăiță întunecoasă, fără de fereastră, în care erau depozitate teancurile cu hârtie maculatură. Mă reped înăuntru și mă ascund după o movilă de pachete. Un servitor al redacțiunii face la fel. Banda intră și sparge totul: geamuri, scaune, lămpi, oglinzi etc. Înăuntru, în
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1329_a_2712]
-
fugi în curte. Toma Basilescu însă, având o infirmitate la mers, n-a putut scăpa, a fost prins de bătăuși și lovit cu bastoanele în cap. Intrând și în camera redacțiunii, banda a devastat tot, a intrat și în camera întunecoasă unde mă aflam, însă nu ne-a putut descoperi. Peste câteva minute banda a dispărut în urlete. Când am ieșit din ascunzătoare, n-am mai recunoscut localul. În amândouă Camerele era o jale. Mesele răsturnate, hârtii și registre rupte și
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1329_a_2712]
-
apreciați pentru faptul că sunt oameni în primul rând și apoi buni profesioniști. După un timp, domnul bine făcut a ieșit...m-a privit lung, a făcut stânga-mprejur și a plecat spre un alt cabinetde-a lungul culoarului interminabil, strâmt, întunecos și rece. Așteptați-mă...puțin! Da...nici o problemă! Am răspuns în aproape automat. * * * După un timp, ce parcă n-ar fi trecut niciodată, a sosit și momentul când am primit aproape ceremonios permisiunea pentru intrarea în purgatoriu. Am dăruit omului
FOAIE DE OBSERVAŢIE -jurnalul unei conştiinţe- by VIRGIL ANDRONESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/274_a_499]
-
fizic. Totuși, elementul esențial constă în faptul că aceasta este declanșată de amenințarea percepută. Deși această amenințare poate fi de natură fizică (de exemplu, evitarea la limită a unui accident rutier sau situația de a fi urmărit pe o alee întunecoasă), ea poate avea și un caracter abstract. Putem deveni anxioși atunci cînd percepem amenințarea unui anumit tip de pierdere. În fobiile sociale, amenințarea constă în pierderea aprobării sau acceptării din partea celorlalți sau a statutului social al persoanei. Probabilitatea reală a
Psihoterapia tulburărilor anxioase by Gavin Andrews, Mark Creamer, Rocco Crino, Caroline Hunt, Lisa Lampe () [Corola-publishinghouse/Science/92028_a_92523]
-
furci și o luptă crâncenă începu. Rezultatul a fost că doi guarzi comunali au fost stâlciți în bătaie, iar un contrabandist a fost ucis. Bineînțeles că s-au tras și focuri de revolver. După cum era și firesc, în acea noapte întunecoasă numai o parte a contrabandei a fost capturată. Casa de la Colentina: în sfârșit, mai era și casa de la Colentina. Între comuna București și comunele rurale dimprejur exista o limbă de pământ neutră numită „raion“. În comuna Colentina, la marginea raionului
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1328_a_2730]
-
mișcarea socialistă bucureșteană, îmboldită de începuturile socialiste de la Iași, n-a început nici din pătura muncitoare, nici din cauza mizeriei lumii lucrătoare, ci din spitale. După discuțiuni asupra organizării noastre în grup socialist, suntem convocați în altă seară într una din întunecoasele chilii ale vechiului spital Colțea. Ni se anunță o mare noutate: un nihilist rus din cei mai de frunte va fi printre noi. Când s-a înserat, ne-am strecurat ca umbrele pe sub turnul Colței și ne-am întrunit vreo
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1328_a_2730]
-
sud-americanii ăștia mi-au cam devenit neapetisanți, exceptîndu-l pe Sabato), apoi "Însoțitorul" lui C. Țoiu (deși cam gidean, fără fir epic, e un roman foarte bine scris!), "Breviarul" lui M.H. Simionescu (lectură greoaie, temă interesantă, dar carte ratată), "Strada dughenelor întunecoase" a lui Modiano (un scriitor la modă, cu obsesii repetate; vezi și "Bulevardele de centură"), "Lumea în două zile" a lui Bălăiță (încă n-am terminat-o; ciudată, dar parc-am mai citit așa ceva; l'écriture, și aici, remarcabilă!). Relecturări
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
Soga, la răzbunarea lor. Există o legendă care vorbește despre un vestit samurai care a locuit în ținutul acesta. Era atît de viteaz și bogat, încât a stârnit invidia unora, mai puțin merituoși. Așa se face că, într-o noapte întunecoasă, a fost urmărit de câțiva indivizi lași care l-au atacat pe la spate. Bătrânul și viteazul samurai, Soga, n-a avut timp nici măcar să scoată sabia din teacă. A fost decapitat. A doua zi, trupul i-a fost găsit în
Japonia. Mister şi fascinaţie by Floarea Cărbune () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1258_a_2102]
-
lucrat la o biserică Înaltă ca nici o alta. Da, acum Îmi aduc aminte, Rin, așa se numea fluviul. Am pornit apoi pe Rin În sus, cândva am părăsit malul lui și am tot rătăcit până ce-am nimerit În pădurea asta Întunecoasă și-am dat de primejdie. După cum se vede, e ca și cum soarta m-ar fi adus aici ca să-mi pună capăt zilelor. De fapt, nici nu-mi pare chiar atât de rău. Am să scap de coșmarurile mele. Păcat numai că
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Întune cate ale Însoțitorilor săi. Un lucru era sigur: toți erau tică loși, obișnuiți cu felurite treburi murdare. Cu un stăpân ca Eglord, mai mult ca sigur că nu erau la prima fărădelege. Urcară pe un drumeag Îngust, prin pădurea Întunecoasă. Deasupra se vedea din când În când o fâșie de cer, care mai Întâi se Înroși, apoi se Întunecă. În sfârșit, razele misterioase ale unei strălucitoare luni pline Începură să arunce umbre și pete difuze peste frunzișul pădurii. În acea
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
câțiva stropi și-i duse iar burduful la gură. — Acolo, acolo, reluă Simeon... un cavaler rănit... acolo, sub pădure, la drum. Apoi totul se Întunecă În jurul lui. Când se trezi, era pe un pat scund de scânduri, Într-o chilie Întunecoasă. Doi călugări se aplecau deasupra lui, ca să-i dea să bea un lichid amărui dintr-o cupă de lemn. De Îndată ce-l văzură că se trezește, unul din ei ieși și se Întoarse Întovărășit de un altul, mai În vârstă, pe
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
În tăcere lângă ușă și-i spuse: — Jupâne, sunt al dumitale. Hai să facem câțiva pași prin galerie. Trecură pe lângă ușa bibliotecii și pe lângă bolniță, În fața căreia stăteau privind curioși câțiva călugări bătrâni, și se Îndreptară spre o firidă mai Întunecoasă. Atunci pustnicul se opri, privindu-l Întrebător pe cel care-l Întovărășea. — Preacuvioase, vorbi acesta grăbit. Sunt Într-o situație foarte Încurcată și vreau să vă cer un sfat. Călugărul tăcu mai departe și jupânul Urs continuă șovăind: — Ceea ce vreau
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
o luă Înainte pe treptele În spirală. — Mergeți cu pas măsurat, fără grabă și sfială. Nu priviți cu frică Împrejur și siliți-vă să stați mereu În urma mea. Trebuie să trecem prin curte nebăgați În seamă. Apoi căutăm vreun colț Întunecos unde să vă ascundeți până găsesc un țăran cu o căruță cu care să ieșim din cetate. Trebuie să plecăm Înainte de a sosi Adalbrecht și Eglord. — Cum, Eglord nu e aici? se bucură Adelheid. Unde s-a dus? — Nu știu
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
și spuse: „De data asta s-a sfârșit Într-adevăr totul.“ Apoi auzi o bufnitură, ca și cum un corp omenesc s-ar fi prăbușit la pământ, și un zornăit de chei. Dincolo de gratiile care despărțeau temnița lui de galeria lungă și Întunecoasă, văzu o siluetă Înaltă, ușor adusă de spate, Învăluită Într-o manta largă cu glugă. — Tu ești pietrarul cel străin? Întrebă umbra, Încercând să deslușească În Întuneric. — Da, eu sunt. — Cine te-a trimis aici? — Cei de la Sfântul Petru... — Bine
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
pe cei doi să se răfuiască Între ei. Unul tot ne rămâne și nouă... suspină Johannes. Dacă nu i-aș fi jurat ducelui Conrad s-o scot pe prințesă de-aici... Se strecurară cu multă băgare de seamă prin cotloanele Întunecoase: — Acum nu mai putem ieși, spuse cerșetorul. E prea târziu. Peste tot mișună soldați. Nu putem ajunge la poartă. Simeon Își pierduse glasul. O durere cumplită Îl Încerca și o ură neputincioasă, ca odinioară când culesese rând pe rând mădularele
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
el. Ceata porni În galop. Trecură În goană prin poienile de pe malul pârâului Neumagen. Când turlele mânăstirii Sfântul Trudpert Începură să se vadă În zare, monahul Își struni calul și o coti spre stânga, Într-o vâlcea lăturalnică, Îngustă și Întunecoasă. Tufișurile erau din ce În ce mai Încâlcite. Pământul fiind foarte vălurit, oamenii nu puteau intra cu coasa În acele colțișoare, astfel că vreme de zeci de ani se strânseseră frunzișuri moarte printre care de abia se putea Înainta. Câțiva aluni Își Încâlceau ramurile
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
intre două degete. Tânărul prinț, căci acum putea fi numit astfel, pipăi cu fereală și descoperi un mâner mic pe care-l apăsă ușor. Ca prin minune, pietroiul se răsuci În loc și În câteva clipe se pomeniră Într-un coridor Întunecos care se termina brusc Într-o Încăpere largă, Închisă cu gratii. Dincolo de ele se vedeau roți de fier, grătare, butuci, toate uneltele sinistre dintr-o cameră de tortură. Câțiva pași mai Încolo, câteva trepte În piatră duceau afară. Rămâneți aici
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]