2,811 matches
-
rahat a presei române, care nu scrie decât despre farfuze, masculi eficienți și evită oamenii vii. Omul ăsta chiar mi se părea îngrozitor de viu și de autentic. Ăsta exista, spre deosebire de atâția troglodiți fabricați. Ceaprazarul ăsta, adică un individ care face șepci, nu avea ucenici. Voia să moară meseria o dată cu el. Era poate o formă ceva mai rafinată de sinucidere. Mie individul mi l-a amintit tot pe Harms. Tot ce trăim vine din Harms. Nu Caragiale a scris lumea noastră, ci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
Levy din fața Sărin darului oferea țigări, din cutia larg deschisă la ghișeu, tuturor clienților nevoiți să se Împrumute sau să preschimbe o poliță ajunsă la scadență. Când prin fața cinematografelor de odinioară eram solicitați de un personaj cu barbă, livrea și șapcă galonată, ca de mareșal, care ne invita să intrăm Înăuntru ca să admirăm „a opta mi nune a secolului“, cum i s-a spus mai târziu artei cinematogra fice, primită cu neîn credere la Începuturile ei. Când berăriile te pofteau la
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
cu șoferi, cu subofițeri de administrație, cu mici negustori sau meseriași, cum am văzut atâtea. Când ne pri meau „la odaie“, cum se spunea, pe noi, liceenii, chemându-ne cu dulci alintări materne („Vin’ la mama, școlerule!“), flatate grozav de șepcile noastre cu dungă de „curs superior“, ni se aban donau, dragele de ele, și ne că deau În brațe hohotind de plâns ca niște proaste („Tu ești Emi nescu al meu!“, Îmi spunea una când o mângâiam pe frunte). Ei
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
verzi, pe când el, Fanache, era îndesat și oacheș. Îl enerva că purta pardesie de gabardină bej și pălărie, e drept, cam tocite, dar curate, și din ce materiale, pe când el nu umblase îmbrăcat toată viața decât cu pufoaică și cu șapcă, iar de când ajunsese cine ajunsese, se împopoțona cu haină de piele neagră, care, scorțoasă, îi venea ca dracu. Îl enerva că mereu tata se adresa cu domnule, doamnă, saluta larg, ceremonios, își scotea pălăria și se înclina, zicea am onoarea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
Bă, nu-ți vinzi costumul ăla, că te iau să dormi la depozit?“. „Ba-l vând“, zice Mănel, mândru că a rezolvat situația. Pălăria tiroleză verde „Ce prost se mai îmbracă unii“, și-a zis Vasile B. privind ca hipnotizat șapca de pâslă cu urechi a profesorului Gomoiu. „E poloneză - a lăudat-o profesorul -, o poartă minerii. E de la guvern, comandă specială.“ „Mă uitam, nimic altceva“, s-a scuzat Vasile B. „Văd eu că vă place“, a zis profesorul, deși Vasile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
sfânt!“ „Ei, nici chiar așa“, l-a temperat Vasile B. și lucrurile păreau să se fi oprit aici. Totuși, după o săptămână, s-a trezit cu profesorul la ușă. „E un cadou“, a zis acesta silindu-l să-și pună șapca aia oribilă pe cap. „S-o purtați sănătos. Acum suntem doi.“ „Cum dracu’ toate chestiile astea mi se întâmplă numai mie? Mai rău decât să te urască Gomoiu e să te iubească Gomoiu“, a zis Vasile B. uitându-se în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
suntem doi.“ „Cum dracu’ toate chestiile astea mi se întâmplă numai mie? Mai rău decât să te urască Gomoiu e să te iubească Gomoiu“, a zis Vasile B. uitându-se în oglindă. Avea exact mutra unui miner polonez care, odată cu șapca, primise și decizia de concediere. „O porți și tu o dată, de două ori - a zis soția - și gata. Jignești omul. Oricum, Gomoiu e profesor, a terminat o facultate, ți-a dat-o ca să-ți facă o plăcere.“ Afară era un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
de concediere. „O porți și tu o dată, de două ori - a zis soția - și gata. Jignești omul. Oricum, Gomoiu e profesor, a terminat o facultate, ți-a dat-o ca să-ți facă o plăcere.“ Afară era un frig de înlemneai. Șapca era o oroare, însă urechile lui Vasile B. se simțeau bine. Vasile B. se simțea prost, dar o mică parte din el se simțea bine. Colegii și-o probau, cu șapca pe cap nu mai știai care e unul și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
facă o plăcere.“ Afară era un frig de înlemneai. Șapca era o oroare, însă urechile lui Vasile B. se simțeau bine. Vasile B. se simțea prost, dar o mică parte din el se simțea bine. Colegii și-o probau, cu șapca pe cap nu mai știai care e unul și altul, ceva mai caraghios nu se putea închipui, însă interesul lor pentru șapcă era sincer. Vasile B. le-a dat telefonul lui Gomoiu și, după câteva zile, toți aveau șepci de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
B. se simțea prost, dar o mică parte din el se simțea bine. Colegii și-o probau, cu șapca pe cap nu mai știai care e unul și altul, ceva mai caraghios nu se putea închipui, însă interesul lor pentru șapcă era sincer. Vasile B. le-a dat telefonul lui Gomoiu și, după câteva zile, toți aveau șepci de pâslă cu urechi. „Să mor eu - a zis contabilul șef - dacă nu-s șepci nemțești. Ce poloneze, ce ucrainene! Uitați-vă la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
cu șapca pe cap nu mai știai care e unul și altul, ceva mai caraghios nu se putea închipui, însă interesul lor pentru șapcă era sincer. Vasile B. le-a dat telefonul lui Gomoiu și, după câteva zile, toți aveau șepci de pâslă cu urechi. „Să mor eu - a zis contabilul șef - dacă nu-s șepci nemțești. Ce poloneze, ce ucrainene! Uitați-vă la un film cu fasciști și o să vedeți că e uniforma Gestapo-ului. Mă rog, ale nemților erau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
nu se putea închipui, însă interesul lor pentru șapcă era sincer. Vasile B. le-a dat telefonul lui Gomoiu și, după câteva zile, toți aveau șepci de pâslă cu urechi. „Să mor eu - a zis contabilul șef - dacă nu-s șepci nemțești. Ce poloneze, ce ucrainene! Uitați-vă la un film cu fasciști și o să vedeți că e uniforma Gestapo-ului. Mă rog, ale nemților erau mai negre, dar ce, culoarea contează? Modelul!“ În scurt timp, tot Institutul arăta ca o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
Gomoiu parcă intrase în pământ. Nu răspundea la telefon, iar soneria apartamentului era stricată. Într-o seară, Vasile B. l-a întâlnit pe profesor la lift. Purta pălărie și s-a făcut că nu-l cunoaște. „De unde ai, mă, Gomoiule, șepcile alea - l-a luat la rost Vasile B. -, c-o să ne trezim cu serviciile secrete peste noi?!“ „Mie să-mi spuneți domnule profesor, nu «mă, Gomoiule“ - a zis Gomoiu -, că nu sunt «mă» cu de-alde voi. Și să nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
trezim cu serviciile secrete peste noi?!“ „Mie să-mi spuneți domnule profesor, nu «mă, Gomoiule“ - a zis Gomoiu -, că nu sunt «mă» cu de-alde voi. Și să nu mă târâți în organizația voastră de rahat, că fac urât! Care șapcă? Ce șapcă? Ce mă privește pe mine uniforma dumitale extremistă?!“ Bineînțeles că mai departe nu s-a întâmplat nimic. Totuși, Vasile B. a rămas cu un soi de frică nedeslușită în suflet, ca atunci când, deși îți merge bine, te aștepți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
serviciile secrete peste noi?!“ „Mie să-mi spuneți domnule profesor, nu «mă, Gomoiule“ - a zis Gomoiu -, că nu sunt «mă» cu de-alde voi. Și să nu mă târâți în organizația voastră de rahat, că fac urât! Care șapcă? Ce șapcă? Ce mă privește pe mine uniforma dumitale extremistă?!“ Bineînțeles că mai departe nu s-a întâmplat nimic. Totuși, Vasile B. a rămas cu un soi de frică nedeslușită în suflet, ca atunci când, deși îți merge bine, te aștepți la ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
zicea numele satului și apoi al comunei, dar întotdeauna cu precizarea că Tupchilești se găsea „încă de pe vrerea lui Cuza“ în plasa Covurlui. O întâmplare cu mirări Totul a început cu un simplu „mulțumesc“. De uimire, Otilia Coteț, secretara deputatului Șapcă, a leșinat. În opt ani de slujbă, era pentru prima oară când matahala de Șapcă nu pleca de la birou tunând și înjurând, ci, dimpotrivă, zâmbitor, mulțumindu-i că muncea pentru el ca un robot și duminicile. Când s-a trezit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
încă de pe vrerea lui Cuza“ în plasa Covurlui. O întâmplare cu mirări Totul a început cu un simplu „mulțumesc“. De uimire, Otilia Coteț, secretara deputatului Șapcă, a leșinat. În opt ani de slujbă, era pentru prima oară când matahala de Șapcă nu pleca de la birou tunând și înjurând, ci, dimpotrivă, zâmbitor, mulțumindu-i că muncea pentru el ca un robot și duminicile. Când s-a trezit din leșin, secretara s-a gândit la ce putea fi mai rău: că picase Guvernul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
tunând și înjurând, ci, dimpotrivă, zâmbitor, mulțumindu-i că muncea pentru el ca un robot și duminicile. Când s-a trezit din leșin, secretara s-a gândit la ce putea fi mai rău: că picase Guvernul sau că necioplitul de Șapcă făcuse și el ce făcea toată lumea, un cancer, și că asta îl sensibilizase brusc. Cui să-i telefoneze Otilia ca să-i povestească evenimentul, dacă nu soțului? În clipa în care colega de serviciu i-a zis domnului Coteț că-l
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
fusese dată afară, ori rămăsese însărcinată. Otilia pleca la Cameră la opt dimineața și se întorcea acasă la unsprezece noaptea, așa că nu avea cum să rămână însărcinată. Iar de telefonat, nu-i telefona niciodată, ca să nu-i rețină mârlanul de Șapcă apelurile din leafă de zece ori, cum obișnuia cu angajații de la firmă. La ce altceva să se fi gândit contabilul? După ce s-a trezit ud și lipicios, deoarece colega de serviciu îl stropise, ca să-l trezească din leșin, cu Pepsi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
miloși unii cu alții!“. Deodată, s-a auzit așa, ca un tropăit uriaș. Ca și cum o sută de milioane de ruși invadaseră China. Ca și cum sărise planeta în aer. Sau ca și cum milioane și milioane de români auziseră în același timp că grobianul Șapcă spusese, pentru prima oară în viață, „mulțumesc“. Și, de mirare, se prăbușiseră într-un leșin național, dar și profund. Pâinea, dacă nu-i proaspătă La Poliție, soția reclamă dispariția soțului. Acesta, un distins universitar cunoscut pentru manierele sale deosebite, are
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
n-a mai fost același. Iar eu încălecai pe-o șa și vă spusei povestea așa și-așa! Iubirea În dimineața în care s-au prezentat la post, la redactorul-șef al revistei lunare Viața satului, cei doi stagiari, Mirela Șapcă și Marcel Guguleanu, nu se cunoșteau. Iar seara deja se ascundeau pe după dulapuri, ca să se pupe ca apucații. „Măi, frate-miu -l-a întrebat redactorul-șef pe adjunct pe jumătate scandalizat, pe jumătate cu admirație -, așa-i acu’ la ăștia? Pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
nu e. La prima oră își acordează chitara întocmai ca un profesionist așteptat de o arenă plină, iar când intră în rol și rage primele măsuri ale melodiei, o face transportat, cu sentiment și transpirație. Îi dai un ban în șapca așezată cuviincios la o palmă de cutia instrumentului, numai să nu-l mai vezi muncind atâta în van. Dacă n-ai ști că e la a cincizeci de mia cântare, ai putea să crezi că asiști la un debut. Are
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
Cititorul, desigur, vrea să știe ce s-a întâmplat mai departe. Ei, bine, nu contează. Ceea ce contează e că șifonierul cu două uși din PAL melaminat de tip A8, cu dimensiunile 60×1, 20×1, 90, produs de firma „Frații Șapcă“ nu numai că e cel mai ieftin de pe piață, dar e și mai încăpător decât același tip de șifonier de la firmele concurente. Pentru a onora clientela, frații Șapcă și vecina lor, doamna Potcoavă organizează la cerere demonstrații publice. Se înțeleg
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
A8, cu dimensiunile 60×1, 20×1, 90, produs de firma „Frații Șapcă“ nu numai că e cel mai ieftin de pe piață, dar e și mai încăpător decât același tip de șifonier de la firmele concurente. Pentru a onora clientela, frații Șapcă și vecina lor, doamna Potcoavă organizează la cerere demonstrații publice. Se înțeleg - nu-i așa? - că până aici n-a fost decât publicitate mascată. Să fie primit! Cacealmaua La primul meu roman, scris cu trudă și cu sentimentul că e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
Femeia de serviciu și-a ascuns, imediat după „inaugurare“, gălețile și cârpele în spatele soclului, iar fumătorii înrăiți, în loc să se ducă la veceu sau la capătul coridorului, se strecurau în nișă. Și dacă apărea pe neașteptate vreun ștab, stingeau țigările de șapca tovarășului. Dar cel mai șocant efect al scobiturii din zid a fost că Niciolae Ceaușescu a început să semene curând atât de mult cu Ion Fâneață, încât a trebuit să fie dus la magazie. Unde, ca urmare a efectului de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]