KorAP: Find »[drukola/base=țar & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...68 69 70 ...277 >

6,901 matches

Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860

Giurgiu, restrângând dorita graniță de vest a Rusiei pe Siret, apoi, în anul următor, tratativele s-au mutat la București, având loc în Hanul lui Manuc, unde Kutuzov a micșorat pretențiile doar la Basarabia. Amiralul Pavel Vasilievici Cicagov, trimis de țar să încheie pacea cu orice preț, chiar renunțând la orice pretenții teritoriale, a ajuns, se spune, prea târziu, preluând ceea ce realizaseră ceilalți delegați. "Constrângerile" veneau, în speță, de la amenințările invaziei napoleoniene. Rusia, deși gata să renunțe la orice pretenții, s-

[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
Sfântul Vladimir", gradul III. Cât privește viclenia asimilării părții de sud a celor trei județe, cunoscute ca Basarabia, cu întreaga jumătate estică a Moldovei, aceasta a fost ideea lui Gaspard Loius Andrault, conte de Langeron, pus și el în slujba țarului Alexandru I. Dragomanul Moruzi a "confirmat" și validat, contra cost, în documente, minciuna lui Andrault. Încât Poarta s-a văzut de două ori înșelată, iar Moldova grav păgubită. Sultanul s-a indignat, firește, împotriva trădătorilor, atitudinea lui fiind susținută și

[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
s-a bazat pe ajutor străin. Armata cu care s-a prezentat în bătălia de la Stănilești, lângă Huși, a fost una improvizată, neinstruită, alcătuită din lefegii adunați de pe toate drumurile, căci Rusia promisese suportarea cheltuielilor militare. Iar tratatul încheiat cu țarul avea capcane, deși, textual, părea să-i garanteze granițele și independența. Eminescu a fost uimit că o minte atât de strălucită ca a lui Dimitrie Cantemir a putut fi atât de mioapă în plan politic, încălcând până și ultima poruncă

[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
Turciei. În 1876, Eminescu oferă dese relatări despre semnele pregătirii războiului. Ziarele rusești se întreceau în a sublinia "jertfele" pe care le face Rusia pentru a-i "apăra pe creștini". Era și un mod fățarnic de a-l determina pe țar să se "supună" sentimentului "creștin" al poporului rus. Un jurnal chiar amenința că dacă țarul nu va asculta "cea mai populară din mișcările câte s-au întâmplat vrodată în Rusia", atunci se va striga: "Jos țarul!" Și asta o scria

[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
în a sublinia "jertfele" pe care le face Rusia pentru a-i "apăra pe creștini". Era și un mod fățarnic de a-l determina pe țar să se "supună" sentimentului "creștin" al poporului rus. Un jurnal chiar amenința că dacă țarul nu va asculta "cea mai populară din mișcările câte s-au întâmplat vrodată în Rusia", atunci se va striga: "Jos țarul!" Și asta o scria, subliniază Eminescu, un conservativ, adică un "moderat" și un "politicos". Problema orientală devenea din ce în ce mai acută

[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
a-l determina pe țar să se "supună" sentimentului "creștin" al poporului rus. Un jurnal chiar amenința că dacă țarul nu va asculta "cea mai populară din mișcările câte s-au întâmplat vrodată în Rusia", atunci se va striga: "Jos țarul!" Și asta o scria, subliniază Eminescu, un conservativ, adică un "moderat" și un "politicos". Problema orientală devenea din ce în ce mai acută și mai complicată. În Balcani, se produceau rebeliuni împotriva asupririi turcești, susținute de Rusia din solidaritate slavă. Carol I se menține

[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
În octombrie 1876, Rusia inițiază primele contacte de la Livadia (în Crimeea), din delegație făcând parte prim-ministrul I.C. Brătianu, ministrul de război Gheorghe Slăniceanu, mareșalul Curții și un aghiotant al regelui Carol I. Rușii s-au prezentat în frunte cu țarul, cu Marele Duce Nicolae, cu ministrul de război și cu generalul Nikolai Ignatiev. O soluție finală însă nu se materializează. În decembrie 1876, eșuează conferința de la Constantinopol, pierzându-se ultima șansă a păcii. România rămânea, în continuare, parte a Imperiului

[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-o la Livadia, este o chestiune de onoare pentru împărat. Dar în acest caz, preveniți-ne. Spuneți-mi deschis. Vom căuta compensații iar eu aș putea să pregătesc în acest scop opinia noastră publică."36 Uimitor cum revine moftul "onoarei" țarului în privința Basarabiei și cum politicieni de primă mână precum Brătianu sunt gata să cedeze din nou în fața "motivației". Cu fațada "onoarei", Rusia era dispusă ca să strivească militar, mai întâi, Principatele Unite, ca parte a imperiului turcesc. A fost cauza pentru

[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
20 ianuarie, Savfet Pașa a precizat că Poarta poate conveni asupra unor puncte de detaliu, dar nu și în ce privește numirea guvernatorilor și crearea unei comisii europene de control, căci nu se cadrează cu "onoarea suveranului". Cum se vede, sultanii și țarii aveau ceva în comun: onoarea! Or, cele două ultime cerințe erau considerate esențiale. Generalul Ignatiev a întâmpinat cu satisfacție indignată respingerile Porții, amenințând că toată responsabilitatea războiului va fi a Turciei. Protocolul final a pus capăt negocierilor și delegațiile au

[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
Berlin, Paris și Londra, consemnează Eminescu pe 25 februarie 1877. Ignatiev încearcă o ultimă viclenie: Rusia se va dezarma, dar cu condiția abrogării tratatului de la Paris, care privea Basarabia 52. Petersburgul se agită că puterile europene întârzie cu cerința Rusiei. Țarul amintește răspicat, prin intermediul contelui Piotr Andrunici Șuvalov, că nu există decât două soluții în chestiunea Orientului: ori eliminarea tratatului de la Paris, ori menținerea lui, promisă Turciei, deși "Poarta au respins hotărârile conferenței bazate pe acel tratat; sau cabinetul din St

[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
i-a mai rămas decât să trimită o delegație care să-l întâmpine politicos pe Alexandru al II-lea la Ungheni, pe 11/23 aprilie 1877, după o ultimă încercare de a conserva neutralitatea 68. La curtoazia mitropolitului Iosif Gheorghian, țarul răspunde cu aceeași monedă: "Sunt foarte mulțămit a vă vedea. Cunosc țara voastră, căci de mai multe ori am venit pe acolo. Întru și acum, însă ca și altădată nu ca inimic, ci ca amic. Vă mulțumesc pentru buna venire

[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-i, de astă dată, pe viitorii lideri sovietici. "Amicul" era, în realitate, "inimicul" nr. 1 al României și nu doar pentru a relua în posesie județele sudice ale Basarabiei, ci întreaga țară. Intrarea pe teritoriul României însemna, în realitate, pentru țar ocuparea țării. El avea deja pregătit decretul de alipire la Rusia a ambelor Principate și nu aștepta decât o înfrângere rapidă a turcilor pentru a o face. Trupele rusești au fost lăsate să intre în țară. Pe 20 aprilie 1877

[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
vasalitatea Turciei în aceea a Austro-Ungariei. Eminescu consemnează fidel desfășurarea evenimentelor de pe front și din țară, acțiunile pentru ajutorarea răniților etc., în Curierul de Iași, apoi în Timpul, de îndată ce a ajuns la București. Pe 27 mai, consemnează primirea, la Iași, a țarului, în acordurile muzicii dirijate de Gavril Musicescu, oaspetele fiind primit, la coborârea din tren, de către I.C. Brătianu și de Mitropolitul Moldovei și al Sucevei 75. Toate păreau că merg bine, în pofida jertfelor și cheltuielilor de război împovărătoare pentru țară. VI

[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
închinatei lor diplomații". Întrebați de presă dacă au vreun tratat cu "împărăția alături de care luptau, ei răspunseră cu cutezanță că acea împărăție nu putea să trateze cu un stat care este încă vasal" și că ei "nu fac insultă generosului țar a-i cere zapis, amanet etc." Eminescu recuză slăbiciunea diplomației guvernanților, fundată pe ideea că nu pot negocia din cauza "vasalității": Dacă eram un stat vasal cu care nu se poate trata, de ce Rusia a făcut cu noi tratatul de comerț

[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
credea în drept să se întemeieze."82 De-acum încolo, principala țintă este dezonoarea Rusiei, care și-a găsit în guvernul liberal un șoricel cu care să se zbenguie pe tărâmul alunecos al geopoliticii orientale. Eminescu întoarce cu strălucire pseudoargumentul țarului cu privire la "onoarea" de a poseda, de a i se cuveni Basarabia. Poetul elaborează, cu acest prilej, originala sa teorie cu privire la drept 83, aplicând-o, cu o logică fără fisuri, la cazul Basarabiei. În loc de probe care să țină de dreptul național

[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
caz, știa că lașitatea guvernanților nu va reacționa hotărât la pretențiile "aliatului" de război și, în următorul editorial (28 ianuarie 1878), se va adresa conservatorilor, ca măcar ei să adopte linia dreaptă a națiunii. El comentează cu ironie zvonul că țarul n-ar voi să-și calce cuvântul din Convenție, dar că este presat să nu-l respecte de "voința poporului rusesc" care cere imperativ luarea Basarabiei! Cu asemenea motivație de doi bani, spune poetul, orice tratat între state poate fi

[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
trimite, la rându-i, o scrisoare deschisă în care tratează de sus misiva lui Ioan Alecsandri, privind-o ca pe opera unui "poet" cu capul în nori, care nu cunoaște subtilitățile politicii și adevărul istoric, neștiind că Basarabia este "proprietatea" țarului. Firește, colaboratorul știa că România are un poet cu numele Alecsandri, confundându-l însă cu militarul de carieră, fratele poetului Vasile Alecsandri. Pe 2 martie 1878, Eminescu îi dă o replică pe măsură: "Cititorul rus voiește să zică că, fiind

[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
granițelor naturale, atunci ar trebui să anexeze toată România, daca cerința de granițe naturale ar fi... un drept. Noi știm că sub pretextul de-a avea granițe naturale s-ar putea cuceri universul întreg."96 De fapt, chiar asta intenționase țarul: să anexeze întreaga Românie și numai înfrângerile suferite în fața turcilor, Rusia fiind nevoită să solicite ajutorul armatei românești, în contextul grevei regale a prințului Carol I, la Calafat, a redus drastic pretențiile de cucerire. Dar Eminescu trebuie să se confrunte

[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
intrată în Moldova cu oastea, împărăția va suporta cheltuielile de război (art. II), va garanta integritatea teritorială și restituirea de la turci a cetăților ocupate militar (art. XI), asigurând perpetuarea dinastiei Cantemireștilor la tron, câtă vreme se va arăta credință către țar (art. III), neimpunându-se nici Munteniei domniile. Tratatul, deși recunoaște granițele cele mai întinse ale Moldovei, răsuflă peste tot de grija "ocrotirii" principatului, devenind, în acest chip, poarta de acces a Rusiei către Balcani. Din pricina rușinoasei înfrângeri de la Stănilești, singurul

[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
principatului, devenind, în acest chip, poarta de acces a Rusiei către Balcani. Din pricina rușinoasei înfrângeri de la Stănilești, singurul articol care a putut fi îndeplinit a fost al XIV-lea, care prevedea dreptul lui Cantemir de a se bucura de "ospitalitatea" țarului în caz de înfrângere. Tratatul acesta a căzut, dar a rămas pofta de "ocrotire" asupra Moldovei. Pe de altă parte, sultanul n-a pricopsit Moldova doar cu domniile fanariote, ci, drept răzbunare, a cucerit, în 1713, cetatea Hotinului cu tot cu teritoriul

[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
De-aici încolo, odioasa poveste a trădării și mitei este cunoscută. Eminescu o relatează reproducând masiv din cartea lui W. Wilkinson, Tablou istoric, geografic și politic al Moldovei și Valahiei. Și pentru că diplomația rusească a făcut atâta caz de onoarea țarului, Eminescu se întreabă strivitor: "Este oare cu putință de-a admite că onoarea marelui nostru vecin ar fi fost angajată în această... afacere?"120 Și concluzia inevitabilă: "Toate elementele morale în această afacere sunt de partea noastră. Dreptul nostru istoric

[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
să devină, pe deplin, cultură și civilizație europeană. Dar mai înainte de a pătrunde în secretele ontologice ale expansionismului rusesc, să mai zăbovim, o clipă, asupra modului cum au reacționat oamenii dreptului românesc în împrejurarea campaniei de la 1877-1878. IX. De la "onoarea" țarului la afaceriștii războiului "Onoarea" țarului, totuna cu a "poporului rus", s-a pretins, a fost invocată, cu același vechi cinism, și în campania de la 1877-1878. "Onoarea" îi impunea țarului să nu accepte contribuția militară românească pe frontul din Bulgaria, străduindu

[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
și civilizație europeană. Dar mai înainte de a pătrunde în secretele ontologice ale expansionismului rusesc, să mai zăbovim, o clipă, asupra modului cum au reacționat oamenii dreptului românesc în împrejurarea campaniei de la 1877-1878. IX. De la "onoarea" țarului la afaceriștii războiului "Onoarea" țarului, totuna cu a "poporului rus", s-a pretins, a fost invocată, cu același vechi cinism, și în campania de la 1877-1878. "Onoarea" îi impunea țarului să nu accepte contribuția militară românească pe frontul din Bulgaria, străduindu-se, ne spune istoricul american

[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
oamenii dreptului românesc în împrejurarea campaniei de la 1877-1878. IX. De la "onoarea" țarului la afaceriștii războiului "Onoarea" țarului, totuna cu a "poporului rus", s-a pretins, a fost invocată, cu același vechi cinism, și în campania de la 1877-1878. "Onoarea" îi impunea țarului să nu accepte contribuția militară românească pe frontul din Bulgaria, străduindu-se, ne spune istoricul american Larry L. Watts, "cu înfrigurare să restricționeze și să ironizeze contribuția militară a României, să subordoneze forțele acesteia celor proprii și să împiedice Bucureștiul

[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
rusă pentru a fi un protectorat rus și un "vecin ostil" României -, fiind foarte aproape de provocarea unui război între cei doi "aliați""128, ceea ce ar fi înlesnit anexarea întregii țări la imperiu. O prețioasă mână de ajutor i-a dat țarului Ungaria, care a respins cu fermitate, prin prim-ministrul Kálmán Tisza, recunoașterea independenței României. Deja ministrul de externe maghiar încheiase un acord secret cu rușii prin care recunoșteau alipirea Basarabiei, "precum și viitoarea invadare a României de către forțele țariste"129. Mai

[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]