7,946 matches
-
circulare, cerurile, Mercur, Luna, Soarele, Venus, cerul al treilea... În acea clipă unul dintre Păcate, care se aplecase să Înșface fantoșa, se roti brusc, sărind cu un mârâit spre public. O exclamație de teamă străbătu masa spectatorilor. Omul de lângă Dante țipă și el. Poetul tresări: masca diavolului, cu trăsăturile ei bestiale, amintea, În mod cu totul și cu totul ciudat, de aceea Înspăimântătoare a lui Ambrogio. Poate că trăsăturile groazei se aseamănă toate Între ele, Însă nu și manifestările lor, Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
parcă vag amuzată o fizionomie cunoscută. Deși nu era nevoie, am mărit imaginea. Aproape cu frică, trebuie să recunosc: nu, nu se poate, e absurd, e neverosimil, am vedenii, exclamam În gând. (Exclamam e un mod de a vorbi: strigam, țipam...). Nici un fel de vedenie: numita Eveline Fontaine, psiholog, nu era altcineva decât logoreica doamnă Înșelată În așteptările matrimoniale, cu care mă Întreținusem cordial În avionul de Paris. 13 - Vedeți, domnule Adam, că am avut dreptate pe Orly? m-a Întâmpinat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
n-a avut tangență cu umanioarele. Și, cu toate astea, te miști lejer În mitologie, artă, istorie, citezi din Winckelman, din Voltaire... Mă complexezi, zău, și te rog să mă crezi: chestia asta nu mi se Întâmplă foarte des. - Iar țipă orgoliul din tine. Ca să te liniștești, o să-ți spun că am urmat trei ani de filozofie și litere, iar de fizică m-am apucat abia pe la 21. Am făcut-o tocmai pentru că filozofia te Învață cum să pui Întrebări, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
e chiar număr natural, dar nu asta era problema acum): A L E X N D R U C M 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 M-am uitat Împrejur aproape cu spaimă. Îmi venea să țip de bucurie, dar eram incapabilă să articulez un sunet. Așadar, acesta era codul, cifrul... Codul lui Alexandru... Și dincolo de el... dincolo de el... Bucuria succesului mă paraliza. Tăceam Înfrigurată, evitând să fac cea mai ușoară mișcare, ca nu cumva vraja să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
aș duce - răspunse Metodiu. — Ei, ce m-aș mai duce și eu!... - oftă turcul. Parcă mă și văd strecurându-mă noaptea prin spatele casei, printre straturile de tutun, ocolind catârii și apărând deodată în prag. „Am venit!” Ce-ar mai țipa nevestele! Cum s-ar speria tata! M-am întors o dată așa pe neașteptate dintr-o campanie în Pocuția și i-am luat ca din oală, nici n-au avut timp să treacă în camerele lor. M-am gândit: Tu, Kemale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
nu-l omori. Vreau să-l interoghez. Din nou, așteptarea. O așteptare lungă, până când, dintr-o dată, răsună o bubuitură ce străbătu întinderea și lovi pereții de stâncă repetându-se în nenumărate ecouri ce se pierdeau înspre sud. — L-am nimerit. Țipă. — Înaintează cu grijă. La cel mai mic gest suspect, omoară-l. Din nou, așteptarea și tăcerea, până când glasul numărului doi răsună de astă dată vădit tulburat: — Lepădătura asta cere ajutor în italiană. S-ar putea să fi tras într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
cel mai mic gest suspect, omoară-l. Din nou, așteptarea și tăcerea, până când glasul numărului doi răsună de astă dată vădit tulburat: — Lepădătura asta cere ajutor în italiană. S-ar putea să fi tras într-un prizonier. — Nu mă înnebuni! — Țipă ca un porc. Întreabă-l cum îl cheamă. La puțin timp sosi răspunsul tulburător: — Maurizio Belli. — Băga-mi-aș picioarele! Ce naiba caută tâmpitul ăsta aici? Spune că ieri tuaregii i-au dat drumul să plece. — Și ceilalți? — Sunt reținuți în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
inimii, își duse pușca la ochi, își ajustă luneta și trase repede douăsprezece împușcături. Cel puțin cinci gloanțe nimeriră ținta, perforând tabla groasă de oțel și făcând ca șuvoaie groase de apă să țâșnească în toate direcțiile. Cei șapte oameni țipau, blestemau, alergau și trăgeau cu armele. Nu erau deciși ce să facă: să încerce să-l lichideze pe agresor sau să caute să ajungă la butoi ca să împiedice scurgerea prețiosului lichid - dar Gacel Sayah nici măcar nu-i luă în seamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
avea soarele În ochi altminteri i-ar fi spart capul. Doar că n-a aruncat-o pînă la dracu-n praznic. S-a speriat dracului și calul și javra după trăsură cît o țineau picioarele și tot poședicul din jur țipînd și rîzÎnd și cutia de tinichea zăngănind după ea pe pavaj. țasta era, cutia cu biscuiți) Înfricoșătoarea catastrofă s-a produs ca să zicem așa instantaneu. Observatorul de la Dunsink a Înregistrat toate cele unsprezece zguduituri, cu toatele de gradul cinci pe scara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Întreabă de mine ea mă cheamă l-a trimis pe Huțan așa fac toți cînd nu mai au altă salvare se agață de cei pe care Îi consideră Învățați de parcă dacă ai făcut o facultate poți să săvîrșești minuni așa țipa și Otata pe patul morții „Nori, ajută-mă!“ se crampona de mine cu ultimele puteri credea că dacă eram studentă știam eu un remediu să-l scap de moarte ce mă fac În odaia aceea aerul a devenit irespirabil se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
cea mai sacră a sacrificiului de sine demonismul practic. Și atunci să preferi trasul obloanelor, retragerea, lașitatea? Teoria magică, lansată paradoxal de spiritele rafinate, devitalizate, după care nerostirea numelui tiranului este echivalentă cu anularea lui ca și cînd dacă nu țipi, nu te mai doare? Iată o Întrebare fără răspuns. Una din multele, din infinitele forme de maculare ale tentațiilor nobile care ne asaltează spiritul. Și noi, noi cei din ‘68 care sfîrșeam deceniul ca o generație lipsită de timp Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
care sînt stivuite În curte; femei așezate pe funduri de ligheane sparte sau pe cîte un pietroi Împletesc de zor și Își povestesc viața, o ceată de copii Între doi și doisprezece ani aleargă În jurul grupului de bunici și bunice țipînd din cînd În cînd: Vineee! Atunci toată massa aceea plată, destinsă, Începe să se Înfoaie ca o saltea pneumatică În care se pompează aer, face valuri, se umflă, crește. Camionul o cotește pe lîngă restaurant spre betonieră fără să oprească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
o stațiune balneară. Fratele bunicului tău. A semnat hârtiile. Te scoate de aici. Îl vei ajuta în atelier. — Și de ce mă scoate de aici? Ce înseamnă că e ziua mea? Ce înseamnă să urmăresc timpul? De ce m-ai dat? Nu țipam. Am întrebat-o în șoaptă. Era așezată în iarbă la fel de aproape ca Dumnezeu și mă dăduse. — Nu te-am dat, pentru că nu-mi aparții. L-am întrebat dacă te ia de aici și te ia. Fiind că aici vor muri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
amantei lui și le-a ordonat soldaților să o îmbrace cu penele smulse de pe păuni. Iar între timp el a mușcat pe rând gâtlejurile tuturor celor trei sute de păsări. Zăpada era numai leșuri, carne aburindă și sânge închegat, iar fata țipa de plăcere în sanie, sub căldura penelor de păun. Poporul se temea și se îmbăta. Cot la cot cu Colonelul. Și nu s-a dezmeticit patru ani la rând. Domnilor, se va întâmpla o minune! Ceea ce am văzut e vestea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
mulțime de stofe pe căruț, pentru că se pricepeau la împachetat. Încet-încet, nu au mai rămas în atelier decât Adél, Benjamin, paravanul și cu mine. Nu erau prea guralivi. Se înțelegeau din semne. Numai la ultima tură femeia a început să țipe cu vocea ei rece, intensă, când au luat paravanul. Bărbatul s-a răstit la ea să înceteze. Rar vezi un mort în picioare. Și ce copil frumos. Sigur că aduce noroc. Mai întâi au legat lebedele de căruț, apoi s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
mine. Rujul îi însângera colțurile buzelor. Cum stătea în colivia ei, în dosul sticlei, nu mi-era teamă de ea. Îmi trezea doar milă. — Bine, atunci imaginează-ți că eu sunt mama ta. — Nu pot. Numai un pic, bine?! a țipat ea brusc. — Îmi imaginez. — Nu așa! Cu „m“ mare, cum zice poetul: Mama. — Bine, îmi imaginez, cu „m“ mare - i-am spus eu, iar între timp plângeam, dar în sinea mea, să nu se vadă. Lacrimile mi se adunau în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
acum o să-ți spun povestea. Suflețel. A fost odată ca niciodată, cum că mama a avut șapte amanți. Acuma chiar că mi-era frică. Nu știam ce vrea. Numai că mama nu știa nimic despre asta, dar chiar nimic! a țipat ea. Căci de zece ani, de când a murit Bálint, n-am văzut de fapt nici un bărbat. Numai acarul, conductorul și brigada pentru Strălucirea Șinelor, de departe, cum curățau zăpada sau buruienile, în funcție de anotimp. Eu eram deja pe cale să verific dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
atâta ți-ar fi prea mult și pentru o lună, dar se vede că mie nu, eu sunt rezistentă, mie mi-e tare bine, iar el tot nu se culca încă, după ce ieșea din baie. Doamne, o să mor, gândeam sau țipam eu, vreau să mor acum, la cincizeci și cinci de ani, doar încă o dată, iar el se întorcea din nou și parfumul orhideelor era estompat de mirosul acela dulce-sărat al scursorilor care-mi umpleau trupul pe dinafară și pe dinăuntru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
să fi ajuns să cresc printre voi, și alte năstrușnicii? Pe mine toate astea nu mă interesează. Clar?! Sau crezi că dacă dumneata poți să influențezi moartea, eu n-aș putea s-o fac?! Uită-te în ochii mei! am țipat eu. Află că nu vreau să devin un orfan etern! Vâsla se înmuia în apă. N-o mișca nimeni. Apoi s-a apropiat de mine, a desfăcut pătura pe care șezuse și m-a acoperit cu ea. — Acum arăți ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
nimic, dar credea că simte totul. De fapt n-a fost destul de atent, pentru că-i era teamă. — Ce caraghios. Vrei să-mi explici? — Sunt nevoit s-o fac. Nu e ce gândești dumneata. Dar chiar dacă trezești toți mieii din lac țipând așa la mine, eu tot o să mor. N-am ce să fac. Și n-am discutat nimic despre asta, dar cred că fiecare a hotărât în sinea lui să renunțe la săptămânile sau lunile de horcăială. Cred că și Iosif
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
e adevărat. — Ascultă-mă. Ai trei minute să formulezi totul într-o singură propoziție și să mi-o spui în față sau să nu te mai văd pe aici. Am izbucnit în plâns. — Mi-e scârbă de căruciorul acesta! am țipat și am luat-o la goană spre casă. Dimineață la șapte eram din nou la el. — N-am vrut să te supăr - i-am spus eu. Dar el era de părere că asta ținea de domeniul trecutului și că existau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
bei cafeaua, pentru că se răcește. Nu ți-e scârbă? — Mă ațâți? — Nu te ațâț, dar aș vrea să aflu ce gândești. Ce gândești despre mine? Înțelegi? Măcar ai înțeles ceva din tot ce ți-am povestit?! — Ascultă, dumneata să nu țipi la mine în legătură cu acest subiect. De altfel, am înțeles și nu mi-e scârbă. Înțeleg și că mi-ai povestit tocmai mie asta. Te-a apăsat pe suflet. Igor spune că la noi asta e o boală de familie, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
se târa din tălpi în sus prin picioare. Am simțit spaima asta cum urcă până când m-a prins acolo unde o simțeam cel mai tare. Apoi am vomitat, peste tot. Peste mine, Bruce și peste ceilalți doi. Au început să țipe și-au sărit repede în picioare. Iar eu am rămas acolo să zac, și soarele era fierbinte, și eram plin de praf din cap până-n picioare. Seara, când a venit tata să mă ia, eu stăteam pe veranda din fața casei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
o așteptam împreună pe tanti Mae, mi-a zis că arăt tare plăpând și m-a ciupit atât de tare de braț încât mi-a rămas o urmă colorată vreo săptămână după aceea. Mi-era prea frică de el ca să țip, dar am țipat la el suficient în vis, când îl vedeam cum trece cu trenul peste mine în timp ce eu eram legat de șine. S-a întâlnit cu tanti Mae toată vara aceea și o parte din toamnă. Tanti Mae nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
pe tanti Mae, mi-a zis că arăt tare plăpând și m-a ciupit atât de tare de braț încât mi-a rămas o urmă colorată vreo săptămână după aceea. Mi-era prea frică de el ca să țip, dar am țipat la el suficient în vis, când îl vedeam cum trece cu trenul peste mine în timp ce eu eram legat de șine. S-a întâlnit cu tanti Mae toată vara aceea și o parte din toamnă. Tanti Mae nu vorbea niciodată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]