3,167 matches
-
a fi delirul unui bătrân senil, de vreme ce acesta își revine imediat, cu o înghițitură din tonicul său preferat. În propria imaginație, Stalin a urcat treptat spre culmea amețitoare a stăpânirii absolute, ca "Împărat al Pământului", ca să se prăbușească apoi în abisul deznădejdii. Tabloul deznădejdii sale este corelat cu cel al decăderii mentale, conturat cu sarcasm de Soljenițîn. Fiorul de a asista la deznădejdea unui om este anulat prin sugestia alterării minții acestui personaj. Sub aspect intelectual, Stalin lasă impresia de structură
by Cecilia Maticiuc [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
apă, încercam să mă îndepărtez de avion. Auzeam cum Nicușor bătea în pereții cabinei sale. Cerea ajutor. Era disperat și mă ruga să-l ajut. Avionul se scufunda și eu auzeam bătăile lui disperate. Chiar cînd avionul a dispărut în abisuri, tot se auzeau bătăile alea. Le mai aud și acum. Bătrînul se oprește și trage de foi. Mai ciocănește fierul roșu. Dă blendornul. Mai dă cu pleaftura... Blendornul era un dorn special. Pleaftură se spunea la o cîrpă pusă pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
se ridica pe locul unde a fost casa vecinilor. Vuk nu-și crede ochilor, apoi refuză să accepte realitatea. Aleargă nebun și nu simte că din picior sîngele curge țîșnind. Cade și întunericul îi învăluie întreaga ființă scufun dînd-o în abis. Vuk și-a revenit abia peste o zi. Era alb ca varul dar rana nu era gravă. Osul n-a fost atins. Sprijinit în cîrje se îndreaptă spre locul durerii. Oamenii au adunat ce-au găsit și au închis sicriele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
degrabă un neputincios. Fapt care explică atitudinea sa supusă și ezitantă, precum și faptul că Baal îi răpește soția. Uzurpându-i tronul de pe muntele Sapan, Baal îl constrânge pe El să se refugieze la capătul lumii, "la izvorul Râurilor, în hăul Abisurilor", care va fi de acum locuința sa29. El plânge și imploră sprijinul alor săi. Yam este primul care îl aude și-i dă să bea o băutură tare. El îl binecuvântează, îi acordă un nou nume și-1 proclamă succesorul
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
cerul și pământul. Și pământul era netocmit și gol. Întuneric era deasupra adâncului și Duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra apelor" (I: 1-2). Imaginea oceanului primordial, deasupra căruia plutește un zeu creator, este arhaică 2. Totuși, tema zeului plutind deasupra abisului 1 Problemele puse de izvoarele și redactarea Pentateuhului, adică primele cinci cărți ale Legii (Torăh), sunt considerabile. Pentru scopul nostru, este suficient să amintim că sursele au fost desemnate prin termeni de: sursă iahvisiă, pentru că acest izvor, cel mai vechi
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
sprijini de stâlpul felinarului. Memoria, atât cât era, era necruțătoare. La sfârșitul lui 1969, Paul Marriott, ultimul vlăstar al importantei și prosperei familii Marriott de altădată, își pierduse brusc elanul și încrederea în viață; începuse degringolada spirituală și căzuse în abisul în care încă se mai afla, ca într-o ceață. În nebunia dăruirii de sine se lăsase escrocat de terenul valoros al familiei, își întinase numele și persoana devenind măturător și vânzător în magazinul de galanterie bărbătească al lui Clayton
[Corola-publishinghouse/Memoirs/85115_a_85902]
-
bucurat de o mare publicitate, mai repede decît autorul însuși și-ar fi putut dori. Abandonată în acest chip oricărui fel de cititori, judecata făcută de public a fost variată: unii au ridicat-o în slăvi, alții au coborît-o în abis. În pofida acestei întîmplări, autorul s-a bucurat de un adevărat avantaj. Unii ecleziaști pioși și culți i-au făcut observații de bun-simț, acestora autorul le este recunoscător și, pentru a demonstra cu fapta cît de mult îi apreciază, s-a
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
de barbari, mînați de îngerii Domnului. Imperiul Roman a fost distrus și pînă și ruinele sale au fost măturate de invadatorii care au pregătit, astfel, locul pentru înălțarea unei noi societăți a credincioșilor. În istoria omenirii, Evul Mediu este un abis care desparte lumea nouă de cea veche, separate una de cealaltă precum două continente de o mare nesfîrșită între ele. La scara înțelepciunii divine, cele două nenorociri, a necunoașterii și a pierderii limbii latine, care au lovit omenirea în aceste
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
reintra În spațiul cosmic al teatrului, fiind legate de un loc de joc fără limite definitive. Teatrul pe care Îl faci când ești inspirat e Întotdeauna orientat spre spiritual, spre revelație, spre confruntarea cu cosmosul, spre deschiderea celor mai profunde abisuri dinăuntrul nostru, a infinitului din noi. Cred că mulți alții au simțit la fel ca mine. Cum vă place la ferma de lângă La Rochelle Vestea că vom putea face din nou (ca și În cazul Electrei) un proiect În comun
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
cum e mai bine și revii la vechile regulamente și planificări quasi perfecte... Respiri, ești mulțumit de tine și de viață, te întinzi cu plăcere pe laurii cuceriți cu atâta trudă și suferință și, inevitabil, te prăbușești din nou în abisul plictisului și al inutilului. Destinul lui Sisif! Singurul gând care te mai liniștește în cursul acestor căderi și înălțări succesive este ideea înșiruirii lor într-o spirală ascendentă; o ascensiune care se identifică cu sensul însuși al existenței: acela de
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
iubit cu adevărat țara, străduindu-se să o ferească de un război dezastruos. A fost ambasadorul Germaniei lui Wilhelm al II-lea la Viena și la Londra. A scris lucrările memorialistice Misiunea mea la Londra 1912-1914 (1916) și Drumul spre abis (1927).democrată sau Karl Max Lichnowsky, Ma Mission à Londres (Édition Atar, Geneva, 1918) (c) 2012 Editura Institutul European Iași pentru prezenta ediție în limba română INSTITUTUL EUROPEAN Iași, str. Grigore Ghica Vodă nr. 43, cod 700469, O.P.1
by KARL MAX, Prinţ LICHNOWSKYKARL MAX [Corola-publishinghouse/Memoirs/1009_a_2517]
-
și nouă luni. Gândurile, eforturile și strădaniile sale au fost cu fidelitate reproduse atât în paginile acestei lucrări memorialistice de mici dimensiuni, cât și în lucrarea autobiografică extinsă, publicată la Dresda în anul 1927 și intitulată sugestiv Pe drumul spre abis (Auf dem Wege zum Abgrund). Andrei Alexandru CĂPUȘAN * În momentul numirii sale în funcția de ambasador la Londra, prințul Karl Max Lichnowsky avea funcția oficială de consilier privat, Wirklicher Geheimrat (n. tr.). * Prințul Lichnowsky a fost ambasadorul Germaniei la Viena
by KARL MAX, Prinţ LICHNOWSKYKARL MAX [Corola-publishinghouse/Memoirs/1009_a_2517]
-
Ce-ar fi să rămânem aici, de tot?” i-am spus eu Doinei, pe jumătate (numai) în glumă, ca și cum, după ani de căsnicie, i-aș fi propus să fugim împreună în lume: în lumea ispititoare, ca un hău, ca un abis, a provinciei... * Bizarul scriitor Urmuz mi-a jucat și mie o festă, șterpelindu-mi, printr-un duh al său, manuscrisul unui articol pe care, luându-mi inima în dinți, l-am scris despre el, în 1967-1968. Cum nu apucasem să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
un pătul strălucitor, de aur, în care cățeaua tocmai a născut și își dezmiardă în eternitate cei șapte căței roșcați, dar în care mujicul cel rău nu va intra niciodată altfel decât metamorfozat în mujicul cel bun. Cântecul cățelei reprezintă abisul suferinței mute care nu poate rămâne nerăsplătită dacă dincolo există o răsplată. * Și ticăloșii vor să aibă o imagine bună despre ei înșiși. Așa se explică unele fapte bune pe care le fac, nu atât de ochii lumii, cum se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
imperfectă în toate sensurile. Peste tot limite exterioare; pretutindeni linii care se frâng dintr-odată. Gândirea nu este altceva decât conștientizarea acestor limite; voința nu este altceva decât experimentarea propriei neputințe; sentimentul nu este nimic altceva decât o teamă în fața abisurilor în care ne clătinăm. Trăiesc confuzia de a nu fi și de a fi. Orice aș face are drept caracteristică esențială moartea, tendința spre a nu mai fi. Acest lucru este foarte evident; o percep deîndată când mă privesc. Pentru
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
divin? Nu este lăsat singur preotul celebrant? Există dintre aceia care nu se preocupă excesiv de această solitudine în timpul sacrificiului divin și se mulțumesc să audă poporul rugându-se. Nu spun că această rugăciune n-ar fi ceva bun, dar ce abis există între această formă și participarea vie la rugăciunea socială, liturgică a Trupului mistic! Sf. Părinte însuși adresându-se catolicilor din Roma, în Postul Mare, le reamintea acest concept de revenire la Sf. Liturghie din primele veacuri. Eu nu cred
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
lui Cristos pe care, odată cu trecerea timpului, bunătatea divină ni le-ar fi revelat. Este mare lucru ca un Dumnezeu să ni se prezinte nouă, celor păcătoși, cu Inima Sa deschisă și purtând semnele jertfei Sale de iubire! Dar ce abis de iubire se ascunde într-un Dumnezeu care, parcă uitând de demnitatea Sa, coboară printre noi cei păcătoși, cerșind oarecum bătăile inimilor noastre pentru a le face instrumente ale mântuirii noastre? Oh! da: Dacă cineva nu-l iubește pe Domnul
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
în cea mai mare măsură. Până la prânz, ochii mei sunt totdeauna lacomi să măsoare albăstrimea apei. Apoi, când vine după-amiaza și umbra se lasă tot mai compactă pe valuri, simt că mă cuprinde o suferință fizică: e ca și cum întunericul din abisuri m-ar năpădi treptat și o misterioasă ofensivă corpusculară ar porni dinspre apă ca să-mi răpească și puterile scăzute ce mi-au mai rămas. Lumea adâncurilor, cu tot misterul ei, mă încântă nespus, chiar dacă n-am izbutit să deosebesc cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
de nou-născuți; nu de un hoit puhav ca al meu, bineînțeles. Licărire Ființa mea nu-i decât o licărire a nimicului înlăuntrul nimicului. Cred că singurul lucru care-mi mai rămâne de făcut este să dispar cât mai repede în abisurile uitării. Dar, orișice-aș face, nu pot să-mi ogoiesc foamea de nemurire. Răzgândire Nu mai simt nici o nevoie, n-am nici măcar o umbră de dorință de-a mai scrie versuri. Am dobândit darurile binefăcătoare ale singurătății și ele mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
tot de viață. Un punct de sprijin Azi-noapte am visat că mă cățăram pe o culme. Alunecam la fiecare pas și, disperat, trebuia să găsesc un punct de sprijin consistent. Când am simțit că trupul mi se prăvălește vertiginos în abis, frica m-a deșteptat brusc. Gândul, conștiința că trăisem un vis, m-au întărit mult; de aceea, am închis din nou ochii, căutând în somn același vis, ca să-i aflu deznodământul. Nu s-a reîntors. Slab Cu siguranță că o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
un nor dens. Simt că pământul fermentează, emanând mirosuri grele. Ființa mea ar vrea să se plasmeze cu căldura aceasta văratică. Mă simt asemenea unei părticele din marele flux al materiei vii care absoarbe totul. Vreau să mă scufund în abisul ăsta ca să-mi recuperez rădăcinile. Instinctele primare mă purifică, încât nu mă mai tem de slăbiciunea trupului meu, nici de obsesia morții. Voi muri senin, căci sufletul îmi este nemuritor. Inițierea mea se apropie de sfârșit. Chinul îndoielii Trăiesc în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
poate s-o facă doar cineva care e gata să se sufoce de prea mult aer: dar eu o să mă-nec în fluviul vieții. Când acesta își umflă albia uriașă, nu poți face altfel decât să te lași atras în abisuri. Călătorie în Geția (3) În timpul călătoriei am străbătut un adevărat paradis pământesc. Cotys m-a condus pe cărări umbroase, evitând să întâlnim triburile războinice care nu mă acceptă pentru că sunt roman, și nici pe el, un aliat al romanilor. De
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
unde nu mai am de ce să mă sprijin, nu mai există nici o rădăcină sau ieșitură de stâncă. N-am de ce să mă agăț. Căutarea mea e zadarnică și disperată. Sunt sfârtecat de o spaimă atroce. Golul de sub mine e un abis fără capăt și mii de guri deschise așteaptă să mă-nghită. Sunt gata să mă prăbușesc... Atunci mă trezesc într-un lac de sudoare. Descopăr că doar visasem, și o fericire nouă îmi străbate trupul. Și totuși, spaima trăită în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
Prin inserție, ca un mic omagiu adus cărții anterioare a lui Mincu, Jurnalul lui Dracula, aș vrea să amintesc că mai există și un înger care nu mai suportă nemurirea, vampirul Nosferatu, care știe că timpul fără moarte e un abis și e cuprins de o puternică nostalgie de ea. Revenind, pentru a încheia, la nemurirea ce pare să fie sfârșitul extrem al morții ca părăsire și ca metamorfoză, ca extază înscrisă pe cifrul simbolic al androginului, îmi permit să mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
cei doi autori sau, mai bine zis, trăsăturile constitutive ale oricărei scriituri diaristice, în care fiecare are de a face cu un inconștient dificil de localizat: Mincu - Ovidiu se scufundă „în tăcerea nopții ca un pește ce se lasă în abisurile cele mai adânci” și Rougemont: „Ceasul nocturn, când nu izbutești s-adormi, nu-i oare ceasul nostalgiilor răuvoitoare?” În felul acesta suprarealismul tragic, despre care am vorbit, devine aproape un alibi pentru a face să treacă, drept mărturii cotidiene ale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]