3,869 matches
-
antecesorul romantic. Pornind de la aceste premise, a treia parte a cercetării este dedicată traducerilor realizate de Quasimodo și Leopardi și tehnicilor traductologice pe care ermeticul le-ar fi putut împrumuta de la maestrul recanatez, în încercarea de a stabili dacă există afinități între operele originale ale celor doi, pornind de la preferință pentru aceiași autori străvechi, de exemplu pentru Safo. În aceleași discursuri Quasimodo îl salvează pe maestru de la naufragiul tradiției, amintindu-l atunci cand dorește să accentueze importantă rolului scriitorului de versuri în
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
caracterizează, în vreme ce în gândirea leopardiană ostilitatea naturii transforma specia umană în victima. Ambii contemplă natură și o transformă în materie figurativa însă peisajele lui Pascoli, cu trăsături precise de penel, se opun nedeterminării, ambiguității leopardiene. În concluzie, harta complexă a afinităților, măi ascunse sau mai vizibile ce apropie poezia pascoliană de cea leopardiană constituie o latură fundamentală a viziunii asupra operei recanatezului de la granița dintre secole. Giovanni Pascoli reprezintă unul dintre modelele recunoscute ale poeziei lui Salvatore Quasimodo. În primii ani
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
ÎI, 28 decembrie 1930: Toamnă, Nopții, Odihnă ierbii) aveau ceva ungarettian, lucru care a fost destul de observat. Fără ca un singur cuvânt să aibă iz de imitație, era ceva care amintea de cele mai bune pagini din Portul înmormântat; o profundă afinitate de poziție. (...) Soluțiile? Niciuna: scrie așa cum simți, dar nu publică în reviste decât lucruri foarte personale. Probabil că într-un volum unele impresii se volatilizează; în Ape și pământuri doar două, trei aluzii trecătoare m-au dus cu gândul la
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
asimilată cu ochii larg deschiși, tăria de a separa prin tehnică nodul liric al poeziei aparente a motivelor, a culorilor, si a așa-ziselor "halouri" .154 Opinia lui Vittorini este susținută și de cele expuse de Alfredo Gargiulo care constată afinități similare: Rămâne important numai faptul că tristețea, sau, mai bine zis, negarea care ne este oferită e nesincera din punct de vedere artistic. S-ar spune chiar că provine (și nu lipsesc semnele) dintr-o accentuare arbitrară a negațiilor lui
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
nu le era deloc străină.175 Vedeau în precursorul lor un personaj târât de vârtejul propriului timp interior, care își găsea o oarecare împăcare în ritmul versurilor și în forță imaginilor, rimele sale căpătând astfel nuanțe existențiale; identificând și aceasta afinitate cu imaginea omului, așa cum îl văzuse autorul de secol al XIX-lea, se ancorau și mai solid în țesătura tradiției în linia căreia se plasaseră că mișcare cu o identitate proprie, odată cu apariția eseului lui Carlo Bo intitulat, sugestiv, Literatura
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
o adevarată zeitate protectoare. Ca prim nume al orientării, Quasimodo a utilizat o serie de elemente specifice artei leopardiene, transpunându-le în propria tehnică a cuvântului reificat, nu din dorința de a se plia noilor tendințe, ci mănat de o afinitate profundă. Legătură dintre cele două tehnici (cea a verbului reificat și cea a cuvântului vag), despărțite de un arc temporal de un secol, demonstrează apropierea scriitorului modern de gânditorul romantic, într-o manieră mai evidentă decât ar fi dorit-o
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
Tìndari). Prezenta acestui veritabil nucleu tematic, în ipostaza să de trecut fericit bogat în imagini generatoare de poezie, readus în prezent prin filtrul amintirii, dar și în ipostaza să de prezent arid în care inspirația poetica a împietrit dezvăluie o afinitate profundă între lirica quasimodiană și cea leopardiană.315 În poezia lui Leopardi cântecul naturii, foșnetul vântului, dangătul clopotului și vocile casei sunt motive poetice din sfera sonorității, transpuse în versuri cu scopul de a contura și transmite în prezent iluzia
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
că întreaga să generație își recunoștea nobilele origini în timbrul lui Vergiliu: în vocea să ne putem recunoaște că antici.414 Luciano Anceschi, unul dintre cei mai cunoscuți critici ermetici amintește că în anii aceia, pornind de la o serie de afinități personale, uneori imprevizibile și revelatoare, poeții se recunoșteau liber în alți poeți: alegându-i așadar pe Leopardi, Petrarca și ulterior pe anticii latini și greci Quasimodo își făurea mozaicul propriei tradiții literare.415 Întâlnirea cu literatura antichității nu a exclus
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
și transpunerii în italiană a textelor vechi. Prin urmare, începând din anii treizeci-patruzeci ai veacului trecut activitatea sa de poet a fost influențată de stilul și lexicul fragmentelor tălmăcite. Apropiindu-se de aceste opere el rămânea fidel nu numai unei afinități personale, ci și unui curent de opinie ce în deceniile dinaintea celui de al doilea Război Mondial propunea reîntoarcerea la valorile trecutului. Tendința era echilibrată în mod firesc, uneori copleșită, de valul inovator ce se impusese încă din vremea avangardelor
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
ediție a Canturilor (Napoli, Starița, 1835), alături de redarea liberă a fragmentului elegiac Din același, inspirată fie de Simonide din Amorgos, fie de Simonide din Ceos. Ambii îi erau cunoscuți lui Leopardi în traducere, iar pentru al doilea a dovedit o afinitate deosebită, dat fiind că a introdus la sfarsitul cantului Italiei un fragment ce îi aparține. Trecerea în revistă a operei leopardiene de traducător pune în lumina prevalența autorilor greci indicând limpede preferință lui pentru această limbă, ce devenise pentru el
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
Simplitatea și naturalețea poeților melici greci l-au fascinat și pe sicilian. Traducând din Safo, Alcman, Anacreon, Simonide și din ceilalți antici, el nu a făcut altceva decât să răspundă unei chemări adânc înrădăcinate în propria-i ființă. Avea o afinitate spirituală cu poeții greci, izvorâta dintr-un sentiment elegiac al existenței, din impresia că firul vieții este scurt, ca limită ultima se află aproape. Atunci cand alegea poeziile destinate traducerii Quasimodo, asemenea lui Leopardi, urmărea puritatea, candoarea de mult apuse, dorind
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
solitudine și nefericire, atât de prezente în versurile anticilor, care, nuanțase Leopardi, sufereau cu mai mare intensitate, deoarece durerea ajungea la sufletele lor nefiltrată de sensibilitate și neamestecata cu vreo îngăduința mângâietoare pentru propria ființă etc., ci întrutotul disperată.438 Afinitatea dintre durerea și singurătatea pe de o parte a lui Leopardi, pe de altă parte a lui Quasimodo, cu rădăcini în trăirile străvechi, a fost remarcată de Pasquale Tuscano, care în incipitul articolului Leopardi cititor al Georgicelor reda cuvintele lui
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
scrise în Zibaldone și în Discursul unui italian despre poezia romantică deducem că descrierile lui Ovidiu nu ii fuseseră străine nici lui Leopardi. Comparându-le pe acestea cu Vergiliu și Dante, poetul romantic apreciază exactitatea și pertinenta celor dintâi. Căutând afinități în alegerea autorilor destinați traducerii, se constată că atât Quasimodo cât și Leopardi s-au oprit mai întâi asupra poeților greci și dintre acestia ambii i-au ales pe Anacreon, pe Arhiloh, pe Simonide din Ceos și pe Safo. Nu
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
leopardian) înseamnă aici să înfăptuiești aceeași muncă pe care a făcut-o poetul original; să imiți înseamnă să refaci acel echilibru în propria limbă.473 Între opinia lui Salvatore Quasimdo despre traducere și cea leopardiană prezentată în Zibaldone există o afinitate de netăgăduit. Apropierea demonstrează nu numai modernitatea concepțiilor romanticului, ci și ecoul puternic pe care teoriile sale îl aveau în deceniile treizeci patruzeci ale secolului trecut. În materie de traductologie ambii poeți s-au apropiat, am văzut, de teoriile non-literalității
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
consonante Quasimodo le preferă pe cele mitologice, oprindu-se mai cu seamă la figură lui Polifem, pe care îl numește isolano antico și în al carui primitivism întrevede natură instinctuala și puritatea la care dorește să se întoarcă. Dovedind profunde afinități elective ambii poeți aleg uneori să studieze și să traducă, menționam, versurile acelorași autori antici: alături de Simonide di Ceos îi mai putem enumeră pe Homer, Arhiloh, Vergiliu și, nu în ultimul rând, pe Safo. Că și în laboratorul scriitorului romantic
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
a unit în aceeași poezie mai multe bucăți disparate scrise de acelasi autor: poezia lui Safo Luna a apus constituie astfel rezultatul alăturării a cinci asemenea frânturi. În fiecare autor tradus el recunoștea o latură a propriei gândiri și sensibilități: afinitatea cu Mimnerm și Safo se baza pe exaltarea tinereții, pe sentimentul provocat de durată limitată a vieții, pe năvalnica pasiune amoroasă. Din Safo a ales nouăsprezece fragmente. Sunt cele mai numeroase, semn că, dintre toți liricii greci, poeta din Lesbos
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
ea deplânge trecerea prea grăbita a copilăriei: Copilărie, copilărie ce ma lași, unde te duci? Toate sunt motive prezente în opera scriitorilor noștri.498 Atât în Canturi, cât și în poezia sicilianului, tema dragostei și a morții are funcție centrală. Afinitatea cu poeții greci, îndeosebi cu Safo, poate dezvălui și alte asemănări între versurile originale scrise de ei. Identificarea celor din urmă se bazează pe datele statistice și pe listele de concordante referitoare la termenii amore iubire și morte moarte. 4
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
ecouri, imagini, motive, lexeme leopardiene, este la fel de adevărat că a făcut-o modificând, fragmentând, contrazicând sau distorsionând, deoarece intenția lui era de a se elibera de acest ascendent pe care il simțea că pe o povară. Deși a dovedit reale afinități cu numeroase versuri ale autorului romantic, Quasimodo s-a plasat mereu la granița dintre admirație și refuz: Pentru a-l înfrânge pe Leopardi trebuia să îi accepți învățătură afirmă el într-un fragment referitor la D'Annunzio; amintea prin această
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
poetul originar; să imiți înseamnă să refaci acel echilibru în propria limbă. Prin aceste cuvinte, în înșiruirea cărora se remarcă verbul leopardian a imita, Quasimodo a reluat elementul-cheie al concepției amintite despre traducere, dovedind deopotrivă actualitatea opiniilor antecesorului și propria afinitate cu acestea. În materie de traductologie sicilianul, îndrumat de maestru, s-a apropiat de teoriile non-literalității și a preferat naturalețea unui text tradus în spiritul limbii și culturii țintă, dar care nu știrbește integritatea și specificul idiomului inițial. Quasimodo, asemenea
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
poet și că activitatea de traducător este un exercițiu propedeutic, fundamental în propria perfecționare că autor de versuri. Preferință pentru anumiți autori greci a constituit criteriul de selecție a textelor din volumul de traduceri. Așa cum era de așteptat, există unele afinități elective: ambii i-au ales pe Anacreon, pe Arhiloh, pe Simonide din Ceos și pe Safo. Ulterior, Quasimodo s-a aplecat și asupra Georgicelor lui Vergiliu, din opera căruia Leopardi preferase Eneida și asupra Odiseei homerice, traduse parțial și de
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
îl sistema della memoria dall'assenza all'innocenza, Bulzoni, Romă, 1979. Carlo, di Francesco, Leopardi tra '800 e '900: fortuna critică e incidenza poetica, Edisud, Salerno, 1990. Cărcăleanu Eleonora, Leopardi în România, Minerva, București, 1983. Cheie-Pantea, Iosif, Eminescu și Leopardi. Afinități elective, Minerva, București, 1980. Cristadoro Parra, Diana, Leopardismo e antileopardismo nel nostro Novecento: Ungaretti, Bacchelli, Montale, Lalli, Poggibonsi, 1984. Croce, Benedetto, Poesia e non poesia, Laterza, Bari, 1923. Croce, Benedetto, La letteratura della nuova Italia, saggi critici, vol. IV, Laterza
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
din care este abordată opera eminesciană, maniera specifică în care este transpus intertextul romantic la un scriitor care și-a depășit cu mult contemporaneitatea literară. Din studiile care s-au oprit la intertextualitatea operei eminesciene, rezultă două tipuri de raportare: afinități (pentru relația cu autorii romantici) și paralelisme (pentru comparația dintre Eminescu și alți poeți naționali). Acest capitol alocat intertextualității nu s-a dorit exhaustiv (în definitiv, poetul nostru național poate fi legat de foarte mulți poeți naționali, din secolul al
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
opera însăși. O ilustrare în acest sens poate fi susținută de indianism, ca unul din intertextele cele mai acceptate. Amita Bhose arată în cărțile ei consubstanțialitatea eminesciană la spiritul înțelepciunii indiene, care umbrește teza influenței și încurajează legitimarea conferită de afinități. Ceva mai recent, o (deja) regretată tânără cercetătoare din India a operei lui Mihai Eminescu face apropieri între texte poetice eminesciene și scrieri indiene, dar se menține în spațiul intertextualității. Se pare că nu a avut timpul necesar să acceadă
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
variază după adâncimile pe care le afectează? (Liviu Rusu: 1981, pp. 41-42). Influența se dovedește, sub aspect meto dologic, insuficientă pentru abordarea intertextu alității. "Alături de influența propriu-zisă, trebuie luate în considerare atrage atenția Marina Mureșanu-Ionescu și fenomenele de paralelism și afinitate (s.a.). Așa cum mai există încă pete albe în biografia poetului, nu s-au tras încă ultimele concluzii nici asupra modului în care Eminescu se impregna de cultura timpului său" (1990, 19). Merită subliniată atenția la meca nismul intertextual, ca punct
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Lenau, a lui Heine, prin poezia lui Eminescu trece acea undă de lirism germanic, în care natura, omul, poematizarea sunt în mreaja comuniunii lor sentimentale" (Negoițescu:2000, 19). Se vorbește despre relațiile intertextuale stabilite de poezia eminesciană în termeni de afinități, abordare preferată de mare parte din criticii care s-au oprit la această arie de interes. Punctele de corespondență sunt nuanțate și înțelese în spiritul lor, adecvate profilului celor doi romantici, apoi puse alături: "această sumară descriere a poeziei lui
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]