1,979 matches
-
renăscut strângând nemărginirea în sufletul meu veșnic covârșit De dorul de-a cuprinde nemurirea Și liniștea din cerul nesfârșit. Am rătăcit pe căi întortocheate, Prin întuneric, vifor înfruntând, Spaime, dureri cu mine-mperecheate, Vise deșarte-n gându-mi sângerând. M-am afundat în mlaștina tristeții, Noian de pătimiri m-a-ngenuncheat, Târându-mă prin negurile vieții... Nu Te-am zărit că pururi m-ai vegheat. Când m-am trezit din adâncimi de noapte, Simțindu-Te întreg, strălucitor, M-au năpădit ale iubirii-Ți șoapte
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
-n cerc ne e nevoie De-a fi în noi, să fie-n voie... Doamna mea de dincolo de munte, Să-mi păstrezi un cer(c), cu stele multe, Că iubirea, chiar de e profundă, Dacă nu e Pi pătrită, se afundă... Vorbele-aruncate-n rug(ă), efemeride înnobilează cerul... cu firide. Ce Zar! Se zvârcolește verbu-n piatră, Se duce pâna-n lumi celești, Ca să-nțeleagă, Cleopatră... Din care zeitate ești? Ce zar ai pus pe tabla lumii Și cum te-ai antonyionizat, Cum ai
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
Clipele-și scutură praful de pe aripi în grimase purtându-și masca; eu îmi cos speranța de mâneca zilei uzând cuvinte rătăcite-n cerul gurii. Poate vrea timpul să mă irosească învechindu-mă-n pasul lui neînceput. Abil, în vreme se afundă. Nu vrea să-mi vândă nicio fărâmă de secundă. Neobosit, le caută pe cele abandonate să le parcurgă când izgonit va fi-n eternitate. Adun petale de crini M-am așezat la marginea unei secunde când, șireata, m-a izbit
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
decât niște inscripții pe pietre funerare sau destinatari misterioși ai unor poezii. Tot datorită Sabinei l-a descoperit pe Klimt. Și toate astea se petreceau pe când ea se Îndepărta cu rușine și disperare de limba sa maternă pentru a se afunda cu voluptate În brânză, brazdă, viezure, barză sau varză, limba de damă de companie a mamei sale și profă de germană pentru copiii nomenclaturiștilor luminați. 39. Flavius-Tiberius Încerca să clasifice, cu puținele sale cunoștințe, mulțimea de lucrări din atelier după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
cinci verzișori în pesos și am aruncat pumni de monede în șanț de fiecare dată când se adunau mai mulți. Se lăsa cu zgârieturi, mușcături și încăierări însângerate, dar era mai bine decât să mă uit în ochii lor inexpresivi, afundați în orbite. O oră de mers pe jos în doi care nu ne-a dus nicăieri. Nici urmă de Lee sau de Fordul lui și nici un gringo care să semene cu Bobby De Witt. Apoi un jandarm în cămașă neagră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
au fost în cazul meu visele, cât mai nesăbuite cu putință. Fiindcă aici a fost izvorul dramei mele. În ciuda faptului că nu eram bun de nimic - sau din cauza asta? - am fost însetat de glorie și ros de ambiții tainice. Mă afundam în reverii nebunești din care reveneam, răsplătit, la o viață sălcie, cu care mă învățasem, așa cum te înveți să trăiești nespălat. Am mințit-o pe Emilia că începusem o sculptură care va revoluționa arta. M-a privit admirativ, fremătând, spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
unde ne-am început vânătoarea. Propriu-zis nu era vânătoare, ci un măcel murdar. Odată intrați în mlaștină, cerbii se cufundau până la burtă în noroi și nu mai reușeau să iasă de-acolo. Încercând să scape, nu făceau decât să se afunde și mai rău. Așa că vânătorul își putea îngădui luxul să nu se grăbească, să fixeze ținta, cu răbdare, un ceas întreg dacă vroia, și chiar să atingă trăgaciul, ușor, fără să apese. Și tocmai aceasta era noutatea acelor vânători, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
usca limba în gură și așteptam să mor din clipă în clipă. Apoi, izbucnea într-un hohot de râs și lăsa pușca jos. Nu se hotăra să mă omoare. Am încercat să ies, dar n-am reușit decât să mă afund și mai rău și atunci am strigat după ajutor. Strigătul m-a trezit. Era noapte neagră, de-afară nu se auzea decât vuietul mării, stins, ritmic, legănător și am readormit și m-am visat din nou în cătun. Atrăgeam în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ștreang, tot n-aș fi izbutit să vorbesc. Mi-am strivit un deget de marginea scaunului, ca să mă doară și să nu mai fiu atent decât la durerea mea, tăcând în continuare, fără să contest nici una din ipotezele care mă afundau din ce în ce mai mult în gravitatea faptelor respective. Cu mâinile încleștate pe genunchi, cu capul sus, privind fără să văd pe nimeni în afară de tata, am rezistat la toate întrebările și la toate bănuielile. Nici un moment în timpul procesului nu mi-am încovoiat umerii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
grei, l-a luat în brațe ca pe un bolovan și l-a aruncat în mlaștină. Dinu a început să țipe. Făcea semne disperate, ruga, implora, plângea să fie scos, se zbătea, dar zbătându-se nu făcea decât să se afunde și mai rău în vreme ce pescarii stăteau la fel de tăcuți, în același loc, fără să schițeze nici un gest. În cele din urmă noroiul l-a înghițit. Atunci pescarii s-au întors la cafenea și au continuat să-și bea cafeaua răcită. „Și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
priveau înspăimîntați. Nimeni nu știa de unde vine acest sânge. Unii credeau că zeul își ucide jertfele lângă muntele de obârșie. Nimeni nu îndrăznea, dintre atlanți, să bea apa asta însîngerată. Numai chinuiți de sete și văzîndu-i pe localnici că-și afundă ulcioarele în râu fără teamă, unii soldați încercară să guste apa roșie, și îndată vestea se răspândi în toată armata: nimeni nu mai băuse, nici în Atlantida, apă așa de gustoasă. Iahuben era dintre puținii care o mai băuseră și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
mai judece dacă au ghicit bine ori s-au înșelat. Înotătorii treceau liniștiți pe lângă aceste corăbii, nebănuind nimic. Se îndreptau spre cele două care ieșiseră în larg, abia zărite. Atunci pescarii începură să arunce cu vâslele în ei. Înotătorii se afundară numaidecât, ca să iasă din apă mai încolo. Numai pe unul din înotători îl izbi în cap o vâslă. Ceilalți nu se mai vedeau. Se puteau auzi numai niște bufnituri surde în pântecul corăbiilor de la țărm, pesemne valurile mării care începea
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
să fie și ele o veste. Când trimisul Marelui Preot al țării Ta Kemet veni aici, nu mai găsi oaste și, neștiind unde să se mai ducă, își aruncă sabia și coiful și, păstrîndu-și numai arcul și un cuțit, se afundă în pădurea de cedri. Nu știa ce se petrecuse în Sodoma și Gomorra, nici nu putea ști că, în noaptea în care cei doi oameni ciudați poposiseră la Lot, Marele Preot se strecurase cu oamenii de credință spre țărmul mării
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Stătu singur, ocolind minuțios privirile tuturor celor care intrau, pentru ca nu cumva să apară vreo cunoștință care să se simtă datoare să Își impună compania. Îngreunat după masă, se Întoarse În bibliotecă, luă un exemplar din Saturday Review și se afundă Într-un fotoliu adânc, lângă foc. Începu să citească articolul de fond, un protest Împotriva taxelor de import impuse de India la produsele britanice din bumbac, dar aproape imediat Îl cuprinse somnul binecuvântat, din care se trezi o jumătate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
și îi conduse pe cei doi proaspeți sosiți într-o nișă alăturată, de-ți tăia respirația. Decorată fastuos, totuși cu gust. Mobilată cu o canapea stil. O măsuță de muzeu. Două fotolii, în carapacea cărora vizitatorii fură invitați să se afunde. Doamna se postă în fața celor doi, preferând canapeaua. Șoferul o sfredeli, într-o doară, obraznic, pe servitoare. Își dădu drumul la guriță, să nu lase să se aștearnă tăcerea și să se depună praful peste antren. - Ați zărit, cumva, pe
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
voință. Singurul lucru asupra căruia deții controlul. Vocea se stinse din nou. Vultur-în-Zbor inspiră adânc, închise ochii, îi deschise și încercă să-și dea seama unde se află. Era ca și când ar fi stat în spumă. Elastică, fiindcă picioarele i se afundau în ea. Spumă moale, umedă, roșiatică. Roșu: asta însemna lumină. Dacă exista culoare, exista și lumină, doar că el nu putea să vadă nici o sursă de lumină. Totuși era lumină - palidă, difuză, dar lumină. Renunță să mai caute. Se întoarse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
creier la naștere, folosește-l! Discerne între ceea ce e adevărat și ce sunt doar aberații.” Discerne Karina, discerne ce e bun și ce e rău în această poveste. Te-a zguduit din temelii, te-a despovărat de tot ce te afunda într-o stare de letargie, te-a forțat să-ți dorești mai mult de la tine, te-a răsplătit cu mici momente în care ai fost fericită, te-a făcut să simți că trăiești și ai atins succesul, l-ai savurat
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
În materialul acela neobișnuit. Simt duritatea pânzei și ceva cleios care-mi atinge pielea. Piciorul Îmi rămâne agățat. Trebuie să fac ceva. Nimic prin preajmă cu care să mă eliberez din plasa ciudată. Descopăr cu stupoare că piciorul Îmi este afundat, de fapt, În oglindă. Până mai sus de gleznă mi-a fost Înghițit de apele ei argintii. Devin tot mai neliniștit. Am sentimentul că o gură de dincolo vrea să mă soarbă. Trag. Mă doare. Trag din nou. Într-o
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
-și Încet abdomenul, descoperi o mică pată acolo, În zona mijlocului. Era o pată neagră, cu marginile cafenii, care nu-l durea deloc. O cercetă atent, cu mare băgare de seamă, apăsând-o ușor, și simți că degetele i se afundă În negrul acela untos, care, probabil, avea să se usuce mai apoi și să se transforme, În cele din urmă, Într-o pulbere mirobolantă, Închisă la culoare, care se desprindea În straturi foarte subțiri și se Împrăștia pretutindeni, ca o
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
frânturi de imagini, gesturi, glasuri În care se amestecau diferite chipuri de oameni Întâlniți pasager prin viață și rătăciți În pânzele neștiute ale memoriei mele, pe care mi-am imaginat-o Întotdeauna asemeni unei cochilii de melc: cu cât te afunzi mai adânc În spiralele ei Îngustate, cu atât totul devine mai palid, mai nebulos, mai dizolvat, acoperindu-se de praful acela misterios și dureros totodată al necruțătoarei uitări de sine. A doua zi m-am dus din nou la barul
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
ziua“. Chiar i-am spus eu asta? Trebuie că am făcut-o. Nu-mi amintesc când, dar Em ține minte absolut tot. Deschid congelatorul și-mi bag capul În aerul polar. Impulsul de a intra și de a mă tot afunda e imens. Intru acum și s-ar putea să stau o vreme acolo. Înapoi sus, mă uit ce face Momo. Are pleoapele Închise, dar ochii i se zbat ca niște fluturi de noapte. Visează, biata micuță. Îi sting veioza, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
de gard, Femei rămîe-n lume, de doru-i toate ard. O, moarte! - nu aceea ce-omori spre-a naște iară, Ce umbră ești vieții, o umbră de ocară - Ci moartea cea eternă în care toate-s una, În care tot s-afundă, și soarele și luna, {EminescuOpIV 259} Tu, care ești enigma obscurei conștiinți, Cuprins-abia de-o minte, din miile de minți, Tu, stingere! Tu, chaos - tu, lipsă de viață, 70Tu, ce pân și la geniu spui numai ce-i în cărți
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cu zi. Oare simțea, așa cum numai sufletul pur de copil poate să o facă, apropierea nemiloasei lor despărțiri? Pe o ridicătură de pământ, atenția copilului fu atrasă de o blană verde și groasă. La Început, a mângâiat-o cu palmele, afundându-și cu delicatețe degetele În ea, apoi, mergând În genunchi s-a căznit a prinde cele câteva pete strălucitoare care alergau de colo-colo pe covorul bogat, din mușchi de pădure. Câteva raze de soare Își găseau, după cum adierea vântului clătina
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
tinerei suedeze. Zgomot de tocuri Înalte bocănind nesigur pe solul pietros Însoți Înaintarea tuturor În urma căruciorului. Capetele se plecară, privirile evitînd coșciugul și cripta hămesită care avea să-l cuprindă În scurt timp. Doar Gunnar Andersson Îl privi cum se afunda cu smucituri, coborît În pămînt pe cordoanele groparilor. Îi luceau lacrimile În umbra de barbă de pe obrajii gălbejiți. Cu picioarele sale lungi, Încălecă movila de pămînt jilav cînd săpătorii se Întinseră după cazmale, făcînd să Întîrzie Înhumarea pînă În ultima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
îngăduiam rar luxul de a lenevi în iarba caldă; luxul cel mai puțin costisitor și cel mai apropiat de taina vieții într-o zi, m-am dus pe malul mării și acolo am văzut un înotător care pescuia scoici. Se afunda în valuri și când ieșea la suprafață deschidea pumnul să vadă ce a izbutit să culeagă. Uneori, nu era decât nisip. Alteori, în acest nisip scânteiau scoici umede. Dar de fiecare dată numai la suprafață, în lumina zilei, putea să
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]