5,168 matches
-
își luară rația de hrană împreună cu milițienii lui Rutilius, care îi informă că de la bastionul său fusese observată o mișcare intensă, către miazăzi, a patrulelor hune. Sebastianus, a cărui nervozitate creștea de la un ceas la altul, fu foarte mulțumit, căci agitația aceea putea să însemne că armata romano-vizigotă era acum aproape de cetate și de aceea îi ceru lui Rutilius să-l informeze imediat pe episcop. După ce își goliră gamelele de fiertura din terci de grâu, el și tovarășii săi se îndreptară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mergem, atunci! Trebui să străpungă mulțimea, înaintând împotriva curentului; fu nevoie de multe eforturi ca să ajungă să intre pe strada întunecoasă ce ducea la Poarta de Apus. Acolo întâlniră câțiva milițieni ce se îndreptau în direcția opusă și care, pradă agitației, îi întrebară ce se întâmpla, astfel că Dubritius trebui să se oprească puțin ca să le răspundă, ca să nu trezească suspiciuni inutile. Se izbiră apoi de doi tineri ce alergau, luminându-și drumul cu o lampă; prompt, Sebastianus le-o luă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
se luminau o clipă la trecerea grăbită a locuitorilor, care își făceau lumină cu lămpile, și din peristilurile înconjurate cu ziduri înalte de protecție răsunau glasuri alarmate, vânzoleala oamenilor ce alergau, discuții însuflețite. Intrând în zona periferică, întâlniră mai puțină agitație și constară că, pe măsură ce se îndepărtau de centru, străzile erau tot mai goale. înaintând, auzeau tot mai clar ecoul propriilor pași pe lespezi și tot mai mult se îndepărta rumoarea mulțimii; bufniturile regulate ale berbecului, însă, păreau să-i urmărească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ne schimbe. Poarta! Vor s-o deschidă! O clipă mai târziu, se înmuie și rămase fără viață pe lespezi. întrucât, urmând o străveche măsură de prevedere din ingineria militară, casele nu se ridicau la o înălțime prea mare în spatele zidurilor, agitația acelei încăierări furibunde nu atrăsese imediat atenția locuitorilor din clădirile învecinate, astfel că primele strigăte de alarmă și de spaimă începură să se audă de-abia acum. Nimeni, însă, nu alerga în ajutorul puținilor care se luptau cu disperare pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
răspunsese: „Toți sunt răi. I-au ucis pe părinții mei!“ „Ești sigură că ei au fost? Ea nu înceta: „Ei sunt! Bineînțeles că ei sunt!“ Apoi, însă, contrazicându-se, adăugase: „Toți sunt la fel! Toți sunt niște demoni!“ Cuprinsă de agitație, izbise cu furie catârul cu picioarele, ceea ce-l făcu de-a dreptul să se enerveze, astfel că animalul, scuturându-și spinarea și izbindu-se de cavalerii aflați în marș, o azvârlise până la urmă pe jos. Privind-o pe când se ridica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în ariergardă parcurseră coloana în galop și se opriră înaintea lor. în cel care îi conducea, Balamber îl recunoscu pe Toraman, unul dintre cei mai tineri capi de centurii ai săi și poate cel mai valoros. — Gepizii! raportă, în culmea agitației. La vad: o luptă mare. Și râurenii au atacat acolo la pod. O grimasă de nemulțumire apăru pe chipul comandantului său. — Cine i-a atacat? Cavaleria romană? Vizigoții? Toraman ridică din umeri: — Da, cavaleria gotă, dar mai ales infanteria francă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
purtând o cămașă veche, de zale, mâncată de rugină în mai multe locuri: — Ai văzut acolo, în față? îl întrebă, făcând semn cu capul. Metronius privi, dar nu văzu altceva decât rândurile compacte ale galoromanilor, între care percepu o anumită agitație. Pentru a putea avea o vedere decentă, se azvârli în șaua pagului său. Distinse de acolo o masă de războinici dușmani, cei mai mulți dintre ei pedeștri, care înainta cu rapiditate peste câmpie. După felul în care se aliniaseră și după însemnele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pană, intonând un cântec sumbru, terifiant, și lovind scuturile cu armele. Ca un răspuns, sunară trâmbițele galoromanilor, iar ofițerii lor dădură ordine, cu glas tunător; supunându-se ordinelor, soldații se grăbiră să lanseze javeline. Infanteriștii erau cuprinși de o vie agitație - cu siguranță, neliniștea ce le-o producea lupta pe viță și pe moarte pe care aveau s-o ducă în curând. însă ochiul expert al lui Metronius desluși în rândurile lor nu numai frica ce se strecoară întotdeauna apăsătoare în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
o producea lupta pe viță și pe moarte pe care aveau s-o ducă în curând. însă ochiul expert al lui Metronius desluși în rândurile lor nu numai frica ce se strecoară întotdeauna apăsătoare în sufletul soldatului prins în bătălie: agitația nervoasă a capetelor, faptul că unii dintre ei se întorceau să privească în spate, schimburile de cuvinte precipitate, cu glas scăzut, ale altora îi spuneau că acolo se instaura panica. Instinctul său de soldat, format în ani și ani de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
-l anunțe. — Și-or fi dat seama deja de acolo, de sus, replică Mandzuk. Balamber scutură din cap: — E prea mare riscul. Trimite pe cineva. Toraman, care nu-l putuse auzi, apăru lângă ei și anunță, la rândul său, pradă agitației, că ostrogoții fugeau. — Du-te tu la rege, îi ordonă imediat Balamber, și anunță-l că riscă să fie încercuit. Spune-i că trupele noastre o să-l acopere. Prompt, tânărul războinic dădu pinteni calului și porni în goană, pe când Balamber
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
auzit? Ce ai auzit? Brutalitatea ei îl sperie, îl șocă. Spuse stânjenit: - Nu mare lucru. Era prea greu să disting. Dar am auzit destul ca să... - Dar nu știi! Nu știi adevărul? Furia îl părăsise pe Craig. Rămăsese doar nerăbdarea față de agitația ei. - Ce să știu, Anrella! izbucni el. Te asigur că nu te amenință nimic din partea mea. Ea păru să nu audă. Îi dădu drumul brațului și alergă în acel fel lipsit de grație la telefon. Craig o privi prostit cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
-i să încuie cele două porți și să-i pună pe grădinari să patruleze. Valetul alergă disperat spre ușile de sticlă. Craig avu impresia că Nickson îi aruncă o privire rece, cercetătoare când trecu pe lângă el. Apoi dispăru pe ușă. Agitația dispăru odată cu el. Se așternu tăcerea. Anrella stătea în picioare, cu capul plecat, brațele inerte, în apropierea unui fotoliu. Părea în stadiul cel mai avansat al epuizării nervoase. Merse încet spre fotoliu și se prăbuși în el. Privi în sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
spus atâta, de ce nu-mi spui mai mult? - Nu ți-am spus nimic. Cuvintele ei îl opriră la marginea unei avalanșe de noi întrebări. După un moment, își dădu seama că ea spunea adevărul. El nu știa încă nimic important. Agitația lui era mai mare ca oricând. Trase adânc aer în piept dar, înainte de a o putea asalta din nou, ea spuse: - Schimbarea vine mai repede când te afli sub stres. Poți vedea și singur cât de important este ca schimbarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
săptămână, ceea ce fusese Lesley Craig, zăcu într-un șanț, foarte liniștit, crescând din nou! CAPITOLUL 7 Jefferson Dayles studiase raportul experților în ajunul reinvestirii. Prima parcurgere a sa îl lăsa complet nedumerit. Gândi că mai târziu, după ce îi va trece agitația, îl va citi mai atent. Dar îl luă cu el la culcare și, în miezul nopții, se sculă și citi în grabă, și pe sărite, uimitorul document. În privința celor două așa numite automobile electrice și a numitului aeroplan electric, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
a fost deloc contra și așa l-au trecut ăia în acte. Bill Smith. L-au trimis la o muncă oarecare, nu-mi amintesc acum care. Mai vreți să știți ceva? Jefferson Dayles rămase nemișcat. Dar aceasta era masca unei agitații interioare. Craig era în viață. Fusese descoperit, spunea Kay, dându-se curs unei știri vechi din ziar, conform căreia pe 21 noiembrie 1972 cineva sunase la poliția din orașul Carness și anunțase că într-un șanț de lângă drum se afla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
convingerii că el și Peters și ceilalți n-au nici o șansă de scăpare. Aici, în această lume subterană, era în siguranță! Mintea lui evadă din captivitatea disperării. Începu să lucreze mai repede. Simți un impuls de viață nouă. Era o agitație bruscă și anormală, o strălucire difuzându-se în întreaga lui ființă. Șterse cu privirea camera mașinilor, întrebător. Mintea i se concentră pentru a găsi semnele unei prezențe omenești. Avu chiar timp să observe clar că nici măcar gândurile lui Peters și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
ochi de femei ale serviciului secret, care stăteau în poziții diferite în jurul ușii. Bătrânii din Mountainside nu erau obișnuiți ca străinii să le invadeze intimitatea. Dar, recent, se petrecuseră o mulțime de lucruri ciudate. Gândurile lor erau un amestec de agitație și iritare. Vorbeau între ei, uluiți. Era vreo opt și zece când unul dintre ei își șterse transpirația de pe frunte și se apropie de termometrul de lângă ușă. Se întoarse. - Nouăzeci și opt2, anunță el. - Al dracu' de cald pentru Mountainside
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
lipitoare sătulă, pentru a o cufunda apoi într-un mic vas de aramă, plin cu apă și alge. Un rictus imperceptibil făcea să vibreze un mușchi de sub pleoapa grafului, trădându-i voluptuoasa durere și vinovata plăcere. Un frison molipsitor de agitație lacomă străbătu plantele din jur, ale căror glande tainice secretară lichide catifelate și aburi străvezii cu miasme grele, de beci plin cu prune putrede. Simțind primejdia, Bătrânul încercă să rezite, ținându-și respirația, dar aerul greu și material îi atacă
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
de elevat. Așa că eu unul prefer să mănânc un bolovan de râu, decât o bucată de cotlet. Carnea e grea. În ea a fost viață. Și când o mănânci, mai e Încă viață agitată Întrânsa. Dacă o consumi, toată această agitație intră În tine. Se instalează În fiecare por. Cu alte cuvinte, te Încarci. Porți În conștiința ta alte conștiințe, alte destine al căror curs a fost curmat printr-o voință din afară. E drept că și vegetația e viață. Plantele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
pe a mea!??“ Reprezentantul firmei Golden Îi spuse Mașei că va avea o slujbă amuzantă. Dacă la Început comportamentul bătrânei o distra Într-o oareșicare măsură, după nici două luni de la angajare, Mașa simțea că a ajuns la epuizare. Veșnica agitație a nonagenarei o dăduse pur și simplu gata. Trebuia Însă să tacă și să-i facă toate hachițele. De fapt, nici la Brodina n-o aștepta nimic bun. Măcar avea să se Întoarcă acasă cu ceva bani, ca să-și repare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
decizia Doctorului. Acesta Însfârșit, se hotărî să spună ceva. „Băieți, prieteni, propun să Închinăm un pahar În favoarea gazdei. Pur și simplu, am gâtul uscat...” „Să trăiască...” - horcăiră amicii gazdei, golind paharele. Gică picior de lemn, vizibil mânios, cu brutalitate Întrerupse agitația. „Lasă Doctore, nu te mai osteni... Nu-i momentul potrivit pentru gratificații! Te-ai hotărât...?!” - silabisi el verificând ostentativ poziția armei. Afurisitul de Doctor tăcea, nevrozând asistența meditând, apoi se duse cu mâna Întinsă către vânzător. „Bate palma...!” Cei doi
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
-și aducă aminte...! Memoria Încă nu-l părăsise...! Atunci, ce căuta el În mijlocul acestor Înfricoșetoare vietăți și dece nu-l atacă știindu-le carnivore!? Câteva momente rămase singur, apoi În depărtare În Întunericul de nepătruns al apei se produse o agitație făcându-l să-și forțeze privirea. Pentru Început avu impresia unui furnicar de râme din toate dimensiunile dar, pe măsură ce se apropiau realiză contrariu. De fapt, nu erau altceva decât unele monstruoase animale din trecutul Îndepărtat al pământului care se roteau
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
Înaintea venirii comuniștilor la putere, constituia inima financiară a țării. Căscă gura la Întâmplare, Întrebând unii trecători ce Înălțau din umeri după ce-l priveau Într-un fel anume. În cele din urmă, la bifurcația unei străzi zări un fel de agitație În care, afaceriști bine Îmbrăcați pendulau Împrejur, acostând pietonii cu vorbe meșteșugite, oferind la schimb bani indigeni pentru valuta occidentală. Nu mică Îi fu mirarea când doi indivizi Îi oferi 60 lei pentru un singur dollar. Tentația era colosală. Își
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
fi prăduiți, poliției...!” Numără dollarii primiți, zece banknote a câte o sută, Îi introduse tacticos În buzunar făcând semn celorlalți să procedeze În consecință. Deodată se auzi unele fluerături, iar o voce striga alarmată. „Atențiune, vine poliția...!!” Se produse Învălmășeală. Agitația fiind crecândă, totuși,borfașii În mod cinstit Îi Înghesuiră În brațe teancurile de bani, după care o luară la fugă În toate direcțiile. Rămas singur, Tony Pavone Își burduși buzunarele În așa fel să nu atragă atenția, apoi prevăzător se
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
aibă o după amiază plăcută, cu promisiunea revederii printre picăturile de timp. Tony Pavone sorbi coniacul din două Înghițituri, mai ceru unul și Încă unul ca În final să solicite o Întreagă sticlă. Astfel, cufundat În adâncă meditație nu observă agitația noilor consumatori unde localul Își primea clienții, În timp ce orchestra Îi Întâmpina cu șlagăre de muzică ușoară, În timp ce el privea absent. Gândurile sale Îl trimeteau În urmă atunci când Înainte de-a părăsi țara oferise prietenilor În acest local, un „Banchet” de
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]