2,641 matches
-
Abe așa ceva contează mai mult decât orice. Dacă Ravelstein nu prea vorbea despre Nehamah Herbst, era din pricină că, În ultimele ei luni de viață, el și Morris o Înconjuraseră de un adevărat cult. Abe petrecuse mult timp alături de ea În săptămânile agoniei, și se pare că muribunda Îi destăinuise chestiuni tainice și intime. Deși nu puteai avea Încredere În discreția lui Ravelstein, nu mi‑a povestit niciodată ce discutase cu Nehamah. Mama bolnavei venise din Mea Sha'arim ca să‑și implore fiica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
Către ȘEFUL GĂRII.): Porcule! HAMALUL (Cu vocea tremurândă.): Acum! Acum! (Trenul fantastic a trecut; sunetele se sting; ritmul roților se îndepărtează, dispare; lumină slabă în scenă, o lumină albastră de undeva dinspre pata albastră; personajele au rămas înlemnite în pozițiile agoniei lor; ȘEFUL GĂRII a rămas în picioare, cu hohotul de râs încremenit pe figură, privind prostit în direcția în care a dispărut trenul; IOANA scâncește ușor la picioarele tatălui ei; CASIERUL a rămas încremenit pe șine, cu privirile în pământ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Totuși toate aceste cadavre vor duhni, vor duhni insuportabil. Așadar va fi nevoie să mă retrag undeva un timp, departe de orice rămășiță omenească. Cu rucsacul plin de stixuri, o voi apuca spre Dunăre, pe Podul Prieteniei. După ce perioada de agonie și duhoare va trece, mă voi întoarce în oraș. Morții mumificați de clima deșertică zac grămezi în mijlocul străzilor. Intru într-un imobil dezafectat, de fapt e chiar blocul în care am locuit înainte să mă fi încurcat cu Izabela, opt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
oare Hector mă enervează sau e ceva mai adânc care nu-mi dă pace? E posibil să fie și asta. Eu par bun și el pare rău, dar mărturisesc că nu l-ați cunoscut pe Hector, ce creatură, îți injectează agonie în vene. De felul meu nu sunt un om calm, și de-aia nu vreau să am declanșatori în preajmă. Uneori vreau doar să mă plimb pe străzi și să văd câini și pisici. Îmi trebuie o altă stare, lipsită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
permite luxul să-l lase acolo mort, prea mul timp. Congenerii lui sau bancurile de pirania, atrași de sânge, i-ar veni de hac în câteva minute. Scoase o scurtă exclamație, de parcă ar fi simțit în mână ultima horcăitură de agonie și începu să tragă în sus de parâmă cu putere. La suprafață, apăru mânerul harponului și apoi capul caimanului mort pentru totdeauna. Prinse foarte scurt la pupă capătul frânghiei și vâsli încet spre mal, care mai mult se ghicea decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
ale curcilor... Inti refuză categoric: — Ei nu înțeleg... Arătă ușor spre râu: — E cu putință ca cineva să nu înțeleagă asta? — Ei... Se auzi un țipăt. A fost un urlet sfâșietor, de durere și de moarte, de frică și de agonie. Venea din pădure și toți își ciuliră urechile, cu ochii ațintiți în desișuri. Trecură minute bune. Lumina dispăru și noaptea veni prinsă în coada ultimului stârc care se făcu nevăzut printre copaci. În selvă, nu era crepuscul; ziua și noaptea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Patta să zâmbească larg și să-și lovească palmele una de cealaltă, parcă Într-un gest de bucurie indirectă pentru prezența lor acolo, În biroul lui. Patta aruncă o privire la ceasul de la mână și Brunetti Îi fu martor la agonia pe care o Încercă, trebuind să plece de lângă un om bogat și influent ca să meargă să cineze cu altcineva. — Da, chiar trebuie să plec. Nu-l pot face pe ministru să aștepte. Nu se deranjă să irosească pe Brunetti numele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
un tablou în flăcări. Sus, în ceruri, se luptă cu căldura puternică doar câțiva nori, însă fără izbândă. Este cea mai călduroasă zi de vară, iar timpul parcă a încremenit și el. clipele se scurg greu ca într-o nesfârșită agonie. Acum peisajul pare a fi cuprins de flăcări, căldura copleșindu-te.
Tablou în flăcări. In: ANTOLOGIE:poezie by Roxana-Maria Cărăbuş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_667]
-
periculoasă. Nu face decât dacă necesitate medicală. Dar asta e o necesitate medicală, a țipat Amanda. Oare mormanul ăla uriaș din stomac chiar avea să iasă la lumină prin partea din față? Era imposibil. Avea s-o ucidă. —Sunt în agonie. Una a clătinat din cap. Dar tu nu dilatat destul. Eu înapoi în zece minute. Atunci tu gata pentru rahie. Când ușa s-a închis, Amanda a emis un urlet de frustrare care nu era generat, în totalitate, de durere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
în zona burții. Ăsta e sfatul meu, urlase el către Hugo când acesta părăsire biroul. Hugo intenționa să procedeze întocmai. La ultima oră din cursul prenatal li se puseseră casete cu nașteri adevărate: femei grase și păroase care urlau în agonie în timp ce se țineau agățate de niște bărbați cu bărbi uriașe. Una dintre femei - în mod interesant, patologul de la Ministerul de Interne - începuse să plângă când văzuse ce-o aștepta. Lui Hugo îi venise să facă același lucru. Sincer vorbind, nașterea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
anestezia era un gest egoist care, cu toate c-o făcea pe ea să se simtă mai bine, îi putea dăuna copilului. Dar acum că momentul crud și lipsit de asistență medicală venise, Alice se înfiora la gândul orelor de agonie fără sfârșit. Naștere fără dureri prin puterea gândului; manualul la mâna a doua pe care Jake i-l dăduse ca o alternativă la toți ceilalți „copaci irosiți în van“ pe care ea i-ar fi cumpărat, n-o ajutase prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
nevoie de două moașe, iar spitalul nu ne poate trimite două în noaptea asta. Sunt prea ocupați. Așa că merg eu la spital. —La Spitalul de Vest? — Aș putea să merg acolo, dar n-o să fac asta, a gâfâit Alice în timp ce agonia o cuprindea din nou. E clar că acum sunt suprasolicitați. Atunci unde? Într-un loc... au... care se numește Cavendish. Chipul lui Jake a pălit. —Spitalul privat? Ăla la care se duc nenorocitul ăla de agent imobiliar și nevastă-sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
dat cu câțiva pași înapoi, apoi s-a repezit înainte și a sărit peste gardul din sârmă ghimpată. A aterizat pe un morman de bolovani și și-a sucit glezna, dar durerea îngrozitoare produsă de accident nu era nimic pe lângă agonia cauzată de faptul că nu mai vedea pata roz în râu. Hugo s-a luptat să înainteze printre tufișuri. Când a ieșit de după ele, spre bucuria și ușurarea lui, a observat că ursulețul era undeva, în fața lui, înotând vitejește în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
se repezise după urs, îi restabilise toată încrederea în el. Era o dovadă clară de dragoste. Când Hugo a dispărut în apa de sub pod, rămânând numai un punct întunecat în râul cenușiu și înspumat, Alice și-a împreunat mâinile în agonie. —Hugo! a țipat ea. Ursulețul nu contează. Ieși din apă! Dar Hugo n-a auzit-o. Nu mai auzea nimic altceva decât tumultul râului. Se învârtea în mijlocul apei, purtat de curent și agățându-se, în mod neplăcut, de ierburile jegoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Apoi se închiseră brusc, se ofiliră și căzură la pământ... Bărbatul nu-i observa decât pe cei din fața lui, roșii ca sângele. Sau ca vinul, murmură, în vreme ce alerga din ce în ce mai repede... Unde alergi, domnule, către ce te grăbești așa, către propria agonie? Poftim un bilet, e gratis. Un bilet către tine însuți, Scriitorule, aceasta este singura destinație care te-ar putea salva... Strânse din dinți. Și alergă mai departe, în timp ce biletul din mâna Magicianului zbură către pământ și, înainte de a-l atinge
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
picat de la o înălțime amețitoare, înecat în arteziana din centrul orășelului sau tăiat în două de un tren. Într-o fracțiune de secundă, îi trecură prin fața ochilor mai multe imagini sugestive, de fiecare dată fiind vorba despre o victimă în agonie, îmbrăcată în frac și cu un joben imens pe cap. Indiferent de modul înfricoșător în care murea posesorul pălăriei, jobenul nu cădea niciodată, ca și cum ar fi fost fixat în cuie pe țeasta Magicianului. Magicianul muri o dată, de două ori, de
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
mai avem prieteni, pentru ce să mai avem speranțe, vise... și, să trăiești, până la urmă, izolat de lume?! se întrebă el mereu, ca un refren la un cântec trist. Suntem atât de singuri în viață, că te întrebi, oare singurătatea agoniei nu este un simbol al existenței umane?!... De fapt, ce înseamnă a trăi și a muri înconjurat de prieteni, mai pot exista mângâieri în clipele din urmă?!... Oare, nu-i preferabil să mori, undeva, singur și părăsit... Pe când singur te
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
să se stingă, și, dacă acesta e planul voit de Dumnezeu, atunci trebuie să ne așteptăm că, peste o vreme, viitoarea civilizație ”galbenă” va fi superioară civilizației noastre ”albe” pe care am crezut-o nemuritoare, ale cărei prime spasme de agonie le pot vedea azi cei care au ochi să vadă... Nedumeririle îi erau nenumărate... - Mă gândesc... ce i-am făcut noi, oare, lui Dumnezeu pentru a primi această pedeapsă, căci pedeapsă este!? se întrebă el. ”- Liniștește-te, omule, liniștește-te
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
tot mai strâmtă si mai rece... Ca un mormânt... -Toamna... Toamna trupului și a sufletului!.. murmură Iorgu uitându pe afară pe fereastră. Frunzele îngălbenite se desprindeau de pe crengi la cea mai ușoară clătinare. Desprinse, intrau ca într-un fel de agonie... un zbucium, ca o neliniște înainte de a muri. Rătăceau prin aer o vreme, ca un zbor de pasăre lovită în aripă, apoi cădeau la pământ. Cine, oare, n-a văzut o frunză îngălbenită de vreme, care desprinzându-se de creangă
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
nevastă-sa. În plus, Jean-Claude nu voia deloc să vadă lucid că trebuia să mă lase să plec. Pentru el, eu reprezentam o pauză vitală În rutina de zi cu zi. Am trăit astfel luni În șir - În resemnare și agonie. Șaman 153 Eram mulțumită, În rarele mele momente de singurătate, când priveam pe geam la pârtiile de schi sau când priveam poza eschimosului, pe care o țineam ascunsă Într-un sertar ca pe un talisman și o scoteam uneori, iar
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
se contopea Într-o muzică. Era o muzică din armonii și vibrații neasemuit de frumoase, atât de gravă și de binefăcĂtoare, Încât am Început să plâng. Unde fusese muzica aceea până atunci, de ce nu mi se arătase În nopțile de agonie și confuzie ? Nu aveam să o mai uit de acum niciodată, aveam să o fac să-mi intre În adâncul oaselor și să vibreze acolo pentru tot restul existenței mele. Am Înțeles Într-o clipită ce trebuia să fac : să
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
nevastă-sa. În plus, Jean-Claude nu voia deloc să vadă lucid că trebuia să mă lase să plec. Pentru el, eu reprezentam o pauză vitală în rutina de zi cu zi. Am trăit astfel luni în șir - în resemnare și agonie. Eram mulțumită, în rarele mele momente de singurătate, când priveam pe geam la pârtiile de schi sau când priveam poza eschimosului, pe care o țineam ascunsă într-un sertar ca pe un talisman și o scoteam uneori, iar atunci simțeam
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
se contopea într-o muzică. Era o muzică din armonii și vibrații neasemuit de frumoase, atât de gravă și de binefăcătoare, încât am început să plâng. Unde fusese muzica aceea până atunci, de ce nu mi se arătase în nopțile de agonie și confuzie ? Nu aveam să o mai uit de acum niciodată, aveam să o fac să-mi intre în adâncul oaselor și să vibreze acolo pentru tot restul existenței mele. Am înțeles într-o clipită ce trebuia să fac : să
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
îndoială problematică a unei "vagi umbre de incertitudine". A publicat volumul de poezii Poesias (1907), romanul De mi pais (1903), dar și Romancero del destierro (1928). La editura Institutul European au mai apărut Despre sentimentul tragic al morții (1995) și Agonia creștinismului (1993). (c) 2011, Institutul European Iași, pentru prezenta ediție în limba română www.euroinst.ro INSTITUTUL EUROPEAN Iași, str. Grigore Ghica Vodă nr. 13 euroedit@hotmail.com Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României UNAMUNO, MIGUEL DE Însemnări pentru
Însemnări pentru un tratat de cocotologie by Miguel de Unamuno () [Corola-publishinghouse/Science/1089_a_2597]
-
mi s-a definitivat? Falimentul. Imposibil. Ba, este posibil. Cum? Subsolul pământurilor tale nu a fost atât de bogat pe cât s-a afirmat. Și? A fost secătuit. Investitorii mari s-au retras. Toți? Da. Toți. Iar cei mici sunt În agonie. Te caută. Dacă te găsesc, te linșează. Și corpul fetelor a dat bir cu fugiții. Eu, singură, am rămas. Și-am venit să-ți dau de știre. Da. Pentru că, prea Încrezător ai fost, cu toată lumea, fără să-ți asiguri măsuri
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]