25,860 matches
-
erau de-ajuns. Dacă regizorul nu testa limitele propriului său mediu, mai devreme sau mai târziu, cinematografele aveau să se golească. Anton oftă. Era aproape falit, pentru a doua oară În doar câțiva ani. — De asta a percheziționat poliția Crama Albastră iarna trecută? — Poate. Când nu primea onorar dublu, Rigoberto făcea de obicei urât. Ca iapă și armăsar În același timp, avea impresia că... — Și de asta ai plecat tu de la Pensiunea Andersen, la scurt timp după asta? — Poate. Anton Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
de autorități. Dar Închipuie-ți că ea n-a vrut să se bage În așa ceva. Imaginează-ți. Pentru a-l abate de la subiectul acesta sordid, l-am Întrebat dacă știe cumva ce aveau de gând cei doi tineri de la Crama Albastră. Mie mi se părea că aparțineau organizației lui Hauptstein și că patrulau străzile. — Tocmai ce l-am Întrebat și pe Klaus. „Noi păstrăm curățenia“, acesta a fost răspunsul. Dar Harro nu s-a putut abține să nu mă-ntrebe ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
fi chiar persoana În patul căruia mă lăfăiam? Dacă stau să mă gândesc, Lakritz recunoscuse că a folosit un nume diferit după raidul de la Pensiunea Andersen de iarna trecută. Nu părea el prea blazat când ne-am Întâlnit la Crama Albastră, jucându-se cu halba aia și fumând cu aerul ăla obosit, chiar adormind la un moment dat? Atunci am zis c-o fi din cauza conversației. Pentru urechile lui experimentate, povestea mea a părut cu siguranță banală. Reflectând Însă mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Își vârâse cleștișorii În buzunar și părăsi locuința. Câteva minute mai târziu am ieșit din șifonier, așteptându-mă să fiu Întâmpinat de o cu totul altă priveliște. Abia mai târziu, tot În seara aceea când ne-am Întâlnit la Crama Albastră, și-a dat seama că eu eram cel care se ascunde În șifonierul Dorei. De asta s-o fi oferit să cerceteze apartamentul. Într-o sâmbătă seara, reușind să dibuiască yala Dorei, s-a prefăcut că-mi caută cleștișorii, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
ceea ce mă Încânta cumva - până când mi-am dat seama cu ce semăna. Pentru a scăpa de bănuiala că schița ar putea fi portretul cuiva, am Întors-o invers. Dar asta mă făcu să mă gândesc la Anton care la Crama Albastră se autoproclamase protectorul meu. Tulburat, am reîntors foaia și am trasat contururile cu stiloul. Încet, liniile au Început să se repete, alergau unele spre altele, se intersectau și se scoteau În evidență reciproc, până când desenul luă forma unei palme fatidice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
unei palme fatidice, deschise pentru a fi examinată, sau poate a unei hărți al unui teritoriu psihologic complicat - de parcă aș fi Încercat chiar să reprezint cauza problemelor mele. Mi-am amintit de neurologul despre care citisem În ziar la Crama Albastră În timp ce-l așteptam pe Anton. Conform savantului suedez, topologia creierului se suprapune perfect peste cea a Stockholm-ului. Dacă avea dreptate, mă Întrebam oare ce-ar fi dedus din situația În care mă aflam, sugerată de mâzgălelile pe care tocmai le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
a folosit poșete deloc. M-am gândit atunci la maică-mea și la soră-mea; dar tot nu reușeam să-mi aduc aminte dacă purtau așa ceva. Într-un final, mi-a trecut prin cap să procedez ca femeia din fața Cramei Albastre, o doamnă căreia Konrad i s-a adresat simplu, cu Dominique - adică, să țin poșeta strâns la piept. Am plecat cu puțin Înainte de miezul nopții, Încălzit și clătinându-mă, simțindu-mă din ce În ce mai liber. Hainele mă ardeau, sângele Îmi cânta, eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
ultimele săptămâni se afla chiar aici, ascuns În spatele ușii camerei 202. Netezindu-mi fusta care Îmi alunecase pe șolduri fără să observ, m-am gândit la mesajul pe care-l lăsasem lui Anton. Îl rugam să mă aștepte la Crama Albastră la 11 seara, cel târziu; susțineam că am descoperit ceva revelator. „Prietene, e timpul pentru marea finală. “ Eram destul de convins că oriunde s-ar afla Anton În clipa aceasta, e exclus să fie la Hotelul Kreuzer. Ca să fiu totuși sigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
demisia, a dispărut, jenat de această colaborare... În mod ciudat, Manetti dădu din cap, dar zâmbi. Iarna trecută, ca În fiecare an, În timpul unei porniri de a curăța orașul, Brigada de la Năravuri a percheziționat un club de noapte numit Crama Albastră - o treabă destul de agitată, bănuiesc, având În vedere că Inspectorul Wickert, Îmbrăcat În civil, a sfârșit cu dinții scoși. Dar investigația a avut și efecte secundare pozitive. Una dintre persoanele reținute s-a dovedit a fi o fostă parteneră al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
coadă spre cap, mă spăl pe dinți cu mișcări circulare, niciodată de sus în jos, spun „Mulțumesc“, spun „Cu plăcere“, spun „Vă rog să mă scuzați“ și „Îmi dați voie“. Când Hannah e bolnavă sau pleacă înainte de cină cu cutia albastră să facă o colectă pentru Fondul Național Evreiesc, mă ofer singur să pun masa, chiar dacă nu-i rândul meu, și nu uit niciodată că locul cuțitului și al lingurii e în dreapta, al furculiței în stânga, iar al șervețelului în stânga furculiței, îndoit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
al meu, generos, anxios, greu de cap, constipat! Predestinat să fie obstrucționat de acest Sfânt Imperiu Protestant! Toată încrederea în sine și toată diplomația, aroganța și relațiile, tot ce le-a permis colegilor lui de generație blonzi și cu ochi albaștri să conducă, să ofere modele, să comande și, la nevoie, să oprime - din toate astea el n-a putut să-și însușească nici măcar o sutime. Cum să-i oprime el pe alții? - când el era oprimatul. Cum era să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
care le pun mamele lor la geamuri. Și-apoi, goimii pun la fereastra din față și o bucată mică de pânză albă cu o stea brodată pe ea, în cinstea lor și a băieților lor plecați în armată - o stea albastră dacă băiatul e în viață, una aurie dacă e mort. „Iată o măicuță cu stea aurie“, zice Ralph Edwards pe un ton solemn, prezentând o participantă la concursul radiofonic Adevărul sau consecințele, care în două minute, cu efort minim, va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
Ce face? Ce-i prea mare? mă întreabă tata. — Nasul meu! răcnesc eu. Te rog, zice mama, îți conferă personalitate, așa că dă-i pace. Dar cine are nevoie de personalitate? Eu am nevoie de-o fetișcană adevărată! Cu pufoaica ei albastră, cu bentița ei roșie cu pampoane pe urechi și cu mănușile ei mari, albe, cu un singur deget - Miss America pe patine! Cu vâscul ei și cu budinca ei cu stafide (ce-o mai fi și aia) și cu casa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
poate de onest, așa cum mă învățase chiar Bertrand Russel. — Nu vreau să te mai văd, Kay. Îmi pare rău, dar nu-mi pot disimula sentimentele. S-a umflat de plâns: umbla prin campus cu niște cearcăne îngrozitoare sub ochii ei albaștri injectați, nu mai venea la masă, lipsea de la ore... Iar eu eram uluit, fiindcă tot timpul crezusem că eu o iubisem pe ea, nu ea pe mine. A fost o surpriză totală să descopăr că lucrurile stăteau exact pe dos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
În loc de asta, am silit-o să se culce cu curvele! Așa încât cred că încă nu și-a spus ultimul cuvânt! Și iată, parcă anume ca să-mi mai trag încă un șut în cur de ciudă, sub mine se desfășoară întinderea albastră a Mării Egee! Egeea lui Dovlecel! Americanca mea poetă! Sofocle! Hăt demult! Ah, Dovlecel, scumpo, mai zi o dată. De ce-aș face-o? O ființă ce-și cunoștea valoarea! Atât de intactă din punct de vedere psihologic încât n-avea nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
peste cheiul cenușiu și umed, traversând o Încâlceală de șine și macazuri sau dând ocol vagoanelor izolate. Se deplasau cu gulerele ridicate și umerii strânși. În vagoanele lungi, pe mese, ardeau lămpile, strălucind În ploaie ca un șirag de mărgele albastre. Brațul unei macarale uriașe se roti și se lăsă În jos, iar zăngănitul vinciului acoperi pentru un moment sunetele insinuante ale apei, apa care cădea din cerul mohorât, apa care se izbea de bordurile feribotului și de chei. Era patru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
leoarcă, mirosurile de abur, ulei și bere Bass răsuflată de la bar, foșnetul mătăsii negre când stewardesa trecea de colo colo ducând castronașele de zinc. Privi În sus, spre schelăria de oțel a macaralei, la platforma și mica figură În pantaloni albaștri de salopetă care Învârtea de roata cea mare, și simți o invidie rară pentru el. Manipulantul de-acolo de sus era la zece metri de ceață și de ploaie, de casier, pasageri și de expresul cel lung și luminat. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
când dai colțul străzii. Orașul e plin de colțuri. — Sper că vestiarele sunt Încălzite, spuse ea. Pe scenă n-ai destule haine ca să nu-ți fie frig. Ce bine mi-ar prinde să beau ceva fierbinte! Se rezemă cu fața albastră și genunchii Îndoiți de fereastra vagonului. — Suntem aproape de Köln? Cum se spune cafea În nemțește? Expresia ei Îl alarmă. Alergă de-a lungul coridorului și Închise singurul geam deschis. — Te simți bine? Ea spuse, cu ochii pe jumătate Închiși: E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
sau vreunul din farmecele sale. Își spuse În gând: Dacă aș avea picioarele lui Mistinguett, tot n-ar observa. Ea Îl Întrebă: — Ce este? Pierdu răspunsul În corul vocilor care țipau la capătul platformei și la intrarea bărbaților În uniforme albastre. Auzi doar „specialitatea mea“. — Pașapoartele și bagajele la control, le spuse o voce cu accent străin și Myatt o Întrebă care era bagajul ei. — Am eu grijă de lucrurile tale. Îi dădu poșeta și, susținută de doctor, se ridică, sprijinindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
timp, gratitudinea. Cu ochii aceia știutori și ascunși, semăna cu un școlar concentrat cu disperare asupra unei teme de casă care nu-i ieșea. Putu vedea că-și scosese mănușile ca să poată ține creionul mai bine și degetele Îi erau albastre de frig. Chiar și ostentația hainei lui de blană i se părea Înduioșătoare, pentru că era totalmente inutilă. Nu-i putea pune În ordine sumele și nici nu-i putea Încălzi degetele. Coral deschise ușa și intră. El Își ridică fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
se execută imediat. Se Întoarse foarte Încet cu fața și În aceste secunde Își făcu un plan. — Nu sunt Înarmat, spuse el cu blândețe, măsurându-l pe Herr Kolber cu ochi blânzi și Încărcați de reproș. Herr Kolber purta uniformă albastră și caschetă rotundă, cu cozoroc, uniforma de adjunct de șef de gară. Era mărunt și subțirel, cu o față maronie și ridată, iar mâna care ținea un revolver tremura puțin din cauza emoției, vârstei și furiei. Pentru o clipă, ochii blânzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
nu mai așteptă. Se ridică și făcu două plecăciuni scurte. — Noapte bună, spuse el. Voia să-și exprime furia și dezamăgirea, dar tot ce a putut spune a fost: — Foarte interesant. Culoarul, luminat doar de un șir de becuri slabe, albastre, se Întindea cenușiu, vibrând printre cabinele Întunecate. Cineva se răsuci În somn și spuse În nemțește „Imposibil. Imposibil“. După ce Îl părăsi pe doctor, Coral Începu să alerge cât de repede putea, cu un geamantan În mână, Într-un tren care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
plăcere. Dar Îndatoririle mă rețin aici. Am totuși un văr de-al doilea și voi aranja să vă Întâlnească aici mâine dimineață și să vă ia la bazar. Acum, pentru după-amiaza aceasta vă sugerez să luați un taxi spre Moscheea Albastră, trecând pe la hipodrom, și după aceea să vizitați apeductele romane. Apoi, dacă luați ceaiul la restaurantul rusesc din Pera și vă Întoarceți pentru cină, vă recomand un spectacol pentru seara asta. Iar acum, dacă doriți, vă comand un taxi pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
cealaltă parte a holului, spre anostul stand cu dulciuri, și se Întrebară dacă să-i cumpere cumva o cutie cu dulciuri. Hotelul țipător și mare, cu holul lui pavat cu plăci de gresie, personal internațional și restaurant care imita Moscheea Albastră, fusese construit Înainte de război. Acum, când guvernul se mutase la Ankara și Constantinopolul simțea concurența Pireului, hotelul căzuse puțin În rang. Personalul fusese redus și puteai să rătăcești prin foaierul mare și gol fără să Întâlnești nici un valet și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
pe lângă noi. Se Înscriseră Într-un sens giratoriu, pe după un polițist miniatural ce sta pe o cutie și dirija circulația, după care urcară o colină. Sub ei, Între un bloc bizar și gol și un stâlp de telegraf, domurile Moscheii Albastre se ridicau ca un ciorchine de bule de săpun azurii. Domnul Stein Încă nu se simțea prea În largul lui. — E bine pentru o fată, repetă el. Și În ultima vreme firma mi-a ocupat tot timpul. Dar când vânzarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]