7,295 matches
-
fel, ca și cum s-ar fi Întors acasă. Pentru cei care locuiau În Groapa Neagră era ca și cum ar fi călătorit spre o altă planetă. Pe ușile de intrare ale templului, Într-o dulce inversare a majorității intrărilor americane, negrii intrau, În vreme ce albii rămâneau afară. Tablourile care erau Înainte În hol - peisaje aprinse cu Manifest Destiny, scene cu indieni măcelăriți - fuseseră duse jos, În subsol. În locul lor erau acum ilustrații din istoria Africii: un prinț și o prințesă plimbându-se pe lângă un râu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
suluri și iat-o: o gură de Încălzire. Și vocea se auzea acum mai tare. ― AȘADAR, A SIMȚIT CĂ EU, FIUL LUI, TREBUIE SĂ AM O CULOARE A PIELII CARE SĂ-MI PERMITĂ SĂ AM DE-A FACE ȘI CU ALBII, ȘI CU NEGRII, ÎN MOD DREPT ȘI JUST. AȘA CĂ IATĂ-MĂ, UN MULATRU, CA MUSA, CEL DINAINTEA MEA, CEL CARE LE-A ADUS EVREILOR PORUNCILE. Din adâncurile clădirii se Înălța vocea Profetului. Începea În aulă, cu trei etaje mai jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
erau imposibil de prins. Să gândești îți trebuie întâi o minte. A mea nu exista. Pentru ca povara Sfetnicilor să fie a mea, eu trebuia să fiu veșnic. Pentru ca Imperiul să dăinuie, Împăratul trebuia să fie etern. Un râu are maluri, albii și insule. Orice fir are câte un nod ici și colo, și fiecare pagină are o înțepătură în textura sa, mai mică sau mai mare. Eu sunt nimeni și oricine. Eu sunt timpul și moartea, fiecare curent și fiecare picătură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
voci, îi răsună din ce în ce mai clar în urechi, ca un răpăit de tobe: „Capul lui Celer! Capul lui Celer!“ Și dintr-odată se face lumină. Mulțimea s a răsculat la teatru împotriva fostului consul Propertius Celer, însărcinat cu îngrijirea malurilor și albiei râului Tibru. Or Tibrul a crescut din pricina ploilor neînCetate și a prefăcut cartierele joase într-o băltoacă puturoasă. Iar când apele s-au retras, au târât după ele dărâmături de case și leșuri de oameni. Se pare că Augustus, înștiințat
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Un om fără prea multă minte ca mine ar face bine să se gândească doar la îndeplinirea sarcinii sale. Fără îndoială că așa mi-ar fi spus și tata, dacă ar mai fi trăit.” Ajunseră la un râu. Apa din albie era secată de-a binelea. În față se ivi un munte golaș presărat cu granit. Ajunși până în vârful său, văzură un alt munte, uriaș, ce se înălța semeț în zare cu piscurile înzăpezite. Era atât de înalt și de falnic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
nesfârșit de munți, iar pe cer se roteau vulturi pleșuvi. Și Velasco, și solii știau că locul răzmerițelor indiene era încă departe. Dealuri pline de stânci alburii, pământuri crăpate în dogoarea soarelui, copaci veștezi căzuți ca niște oase albite printre albiile râurilor - când aceste priveliști uscate rămâneau în urmă, se iveau lanurile de porumb prăfuit. Toate se deosebeau atât de mult de peisajele molatice și blânde ale Japoniei. Samuraiul se gândea cu dor la valea sa, la apa răcoroasă de pe câmpurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
repezeau spre pământ. — S-ar putea să vină la râu să bea apă Înainte să-și facă siesta. Fii cu ochii-n patru. Mergeau Încet de-a lungul malului Înalt al râului, care În locurile alea era tăiat abrupt până-n albia bolovănoasă. Din când În când treceau prin pâlcuri de copaci Înalți. Macomber supraveghea malul opus când Îl simți pe Wilson strângându-i brațul. Mașina se opri. — Uite-l, Îl auzi pe Wilson șoptind. Drept În față, la dreapta. Dă-te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
urcă În spate. — Îl iau doar pe Kongoni, zise Wilson. Celălalt o să rămână aici să păzească stârvurile de păsări. Pe când mașina străbătea luminișul, Îndreptându-se către pâlcul de copaci și tufișuri care se-ntindea ca o fâșie de-a lungul albiei secate a râului ce tăia curmeziș poiana, Macomber simți din nou cum inima-i bate puternic și gura Îi este uscată, dar acum era așa pentru că nu mai avea răbdare, nu pentru că i-ar fi fost frică. Pe aici a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
de pe malul golfului. Zece ani mai târziu, nu mai rămăsese nimic din fabrică, În afară de fundația albă, arătându-se, printre mlaștinile care o cotropiseră, lui Nick și lui Marjorie, care vâsleau de-a lungul malului. Pescuiau pe marginea canalului, acolo unde albia cobora brusc și apa micuță cu fund nisipos ajungea deodată la adâncimi Întunecate de peste trei metri. Pescuiau la lingură, În drum spre promontoriul unde voiau să-și pună undițele pentru noapte, ca să pescuiască păstrăvi-curcubeu. — Uite, Nick, vechea noastră ruină. Vâslind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Nick fixa undița de oțel cu câte o buturugă mai mare pe care o proptea astfel Încât să obțină unghiul dorit. Strânse un fir care se lăsase și-l Întinse ca pe o coardă până la locul unde se odihnea momeala pe albia nisipoasă a canalului, și apoi puse piedica mulinetei. Astfel, dacă un păstrăv apuca momeala și dădea să plece cu ea, firul ținut de piedică Începea să zbârnâie. Marjorie vâsli către promontoriu ca să nu-ncurce firele. Trase tare de vâsle și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
și vedea acel deal În fiecare noapte când visa catedrala Sacré Coeur, izbitor de albă, ca un balon de săpun. Uneori era cu fata lui și alteori ea era cu altul și el nu-nțelegea, dar astea erau nopțile când albia râului se lărgea atât de mult și râul curgea mai Încet decât În mod normal și la marginea Fossalei era o casă mică vopsită-n galben, Înconjurată de sălcii, și mai era un grajd mic și un canal și el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
așa de agitați? Porni spre scandalagii. Și, spre surprinderea lui, se trezi Înconjurat: cei trei bărbați Îl scuipau și arătau spre el, cu fețele contorsionate de furie. Nu era nevoie să Înțelegi chineza ca să-ți dai seama că-l făceau albie de porci. Chiar și femeia În costumul roz, deși mai puțin turbată, avea pe față o expresie ostilă: —Rușine! Rușine! striga ea. Harry se feri de o lovitură cu bățul microfonului și se refugie lângă Marlena. Ce naiba ați făcut tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
de demarcație care nu reușeau defel să fie drepte. Câmpurile erau lăsate din tată-n fiu, iar hotarele originale fuseseră niște tufișuri crescute sălbatic. Pe aceste câmpuri multicolore, se vedeau căpițe de fân În formă de stupe. De-a lungul albiilor râurilor, doamne grațioase se aplecau deasupra unor găleți stropindu-se cu apă, parte a ritualului de două Îmbăieri zilnice. Copii mititei stăteau cocoțați pe bivoli de apă, Învățați deja cum să-și țină echilibrul pe cocoașa păroasă a acestora. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
Înalți până când coroanele copacilor de deasupra lor deveneau atât de dese că de-abia mai intra lumina. La marginea unei doline, se opreau. Depresiunea se suprapunea peste o crăpătură din munte și se formase În urma prăbușirii unui carst care acoperise albia unui râu subteran. Aici Vaselină oprea mașina, iar Pată Neagră se dădea jos pregătit să traverseze hăul care ducea către Locul Fără Nume. Nimeni din satul Nyaung Shwe nu știa că aceasta era adevărata casă a celor trei barcagii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
cam cât mai e până la acest Loc Fără Nume? Întrebă Bennie. Foarte aproape, promise Pată Neagră. Iar Bennie scoase un oftat adânc. — Am mai auzit asta. Peste câteva minute se opriră, iar Pată Neagră le arătă ceva ce semăna cu albia unui pârâu care curgea printr-o crăpătură din munte. După asta, spuse el. Dar pe măsură ce se apropiau, Își dădeau seama că era de fapt o prăpastie care se Întindea la stânga și la dreapta cât vedeau cu ochii, avea cam șase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
grup? Oare când Încep oamenii să se gândească numai la ei? Dwight interveni din nou: —Câțiva din noi ar putea Încerca să coboare. Era o idee pe care o mai dezbătuseră, de când aflaseră că sunt blocați. Trebuia să urmeze crevasa, albia vechiului râu secat. Probabil dolina se Închidea undeva mai la vale. Era mult de mers, Wyatt și Dwight fuseseră deja În recunoaștere, iar falia se Întindea cât vedeai cu ochii, Înainte de a dispărea În curbă. Dwight spuse că doar câțiva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
pe perechi, cei mai În formă se apucau de treabă. Scuturau păturile de bambus de eventuale insecte adunate peste noapte și presărau pudră de termite peste preșuri. La Început Încercaseră să Încălzească apă la foc, Însă acum făceau baie În albia pârâului, asemenea celor din trib. Își spălau hainele pe rând, purtându-le prin rotație, atât pe ale lor, cât și pe cele primite de la oamenii din trib, longyin-uri, mai frumoase decât cele purtate de membrii tribului. Marlena și Vera Învățau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
curg lin, și s-a bucurat de Rețin și de fiul lui Remalia, 7. iată, Domnul va trimite împotriva lor apele puternice și mari ale Rîului (Eufrat), adică pe împăratul Asiriei cu toată puterea lui; pretutindeni el va ieși din albia lui, și se va vărsa peste malurile lui; 8. va pătrunde în Iuda, va da peste maluri, va năvăli, și va ajunge pînă la gît, iar aripile întinse ale oștii lui vor umple întinderea țării tale, Emanuele!" 9. Scoateți strigăte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
loviturilor lui." 27. "Iată, Numele Domnului vine din depărtare! Mînia Lui este aprinsă, și un pîrjol puternic; buzele Lui sunt pline de urgie, și limba Lui este ca un foc mistuitor; 28. suflarea Lui este ca un șuvoi ieșit din albie, care ajunge pînă la gît ca să ciuruiască neamurile cu ciurul nimicirii, și să pună o zăbală înșelătoare în fălcile popoarelor. 29. Voi însă veți cînta ca în noaptea cînd se prăznuiește sărbătoarea, veți fi cu inima veselă, ca cel ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
filosofice complicate în legătură cu ea, nici că o persecutau curiozități metafizice și nici măcar nu închipuia, pentru folosul ei, vreo poveste copilărească, în care îngerii ar cânta fără grije. Numai când freca rufele de dimineață până seara, îndoindu-și corpul schilod deasupra albiei, reflecta cu toată sinceritatea: "De-aș muri odată, să mă odihnesc și eu!" Atâta a înțeles Dumitra: un loc de repaos. Și câți sunt oamenii mai deștepți decât ea care să înțeleagă măcar atîta? Cum a simțit Dumitra cea schiloadă
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
mai apropiat, scormonind cu privirea printre copaci, cu nădejdea că va găsi o cărare pe care ar fi putut să o apuce fugarii. în două rânduri, Balamber pătrunse printre arbori, însă nu întârzie mult să cerceteze și se întoarse la albia torentului; soarele era cu totul acoperit de cenușiul norilor, astfel încât apa curgea fără reflexe, lăsând să se vadă limpede pietrele rotunde și pietrișul mărunt de pe fund. Trecuse destulă vreme, când Rutger, fără să spună nimic, urcă din nou malul jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de galo-romani și helveți, cu tot felul de arme la ei, unele chiar rudimentare. Chilperic le poruncise să se posteze în afara drumului ce urma contrafortul aflat de cealaltă parte a văii, iar ei se răsfiraseră pe malul ierbos și prin albia unui râu aproape secat, lăsând astfel cale liberă mulțimii de refugiați ce venea în neorânduială: oameni cu groaza în priviri, care părăsiseră foarte târziu Vesontio și burgurile învecinate, ducând cu ei doar o mână de lucruri, iar acum, deși sfârșiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ca să-l vadă ori să-l audă. Dintr-odată, însă, un freamăt confuz îndepărtat se ridică în vale, răsunând straniu, ca un scrâșnet, sub cerul plumburiu. în depărtare, Sebastianus văzu niște oameni revărsându-se în număr tot mai mare dinspre albia secată a râului. întreaga coloană se opri dintr-o dată și păru să șovăie pentru câteva clipe lungi, apoi fu parcă străbătută de un fel de val, ce, venind din spate, o lăsă cu totul pradă dezordinii. Micile siluete, care, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
drumului, fură cuprinse de o agitație nebună. Cei mai mulți o luară la fugă pe pietrele pavajului, dar mulți alții îl abandonară și, procedând ca și cei ce se aflau mai în urmă, luară pieptiș versantul mai apropiat sau se aruncară în albia largă a râului, căutând scăpare pe celălalt versant ori printre rândurile burgunzilor. Chilperic își scutură prietenul, care urmărea plin de oroare scena. — Să mergem! strigă, îmboldindu-și calul spre coborâș. Dând mereu pinteni cailor, coborâră în viteză cărarea ce îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
aruncă o privire îngrijorată mulțimii care, printre strigăte, alerga spre ei disperată. — Singurul lucru pe care îl putem face, spuse în sfârșit. Aici valea se îngustează puțin și s-ar putea ca asta să fie în favoarea noastră. în plus, prin albia pietroasă a râului nu se poate trece cu caii și asta ne avantajează. Cu ajutorul dumnezeului tău, vom căuta să-i oprim. Ai de gând să iei parte la luptă? — Firește. Dar te-aș sfătui să nu joci totul pe o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]