1,941 matches
-
ar fi Puterea, Libertatea și Creația, pun problema unei democrații pe care femeia începe să o cucerească. Pariziana este în căutarea și aflarea soluției, care trebuie însă mereu inventată. Femeia pariziana este o formă originală de manifestare a modernității, o alegorie a modernității. Femininul francez schițează unele scenografii originale ale modernității. 1.1. Femeia pariziana în imaginarul colectiv și individual Epoca modernă a fost decisivă pentru identitatea Parisului și a Parizienei sub toate aspectele. Pe parcursul secolului al XIX-lea Franța s-
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
Credință creștină închide itinerarul feminin în două extreme: Eva la început, Maria la sfârșit. Eva este acuzată de păcatul originar, Maria salvează și răscumpără blestemul Evei. Conform acestui model, reluat de toate timpurile sub diferite aspecte, femeia devine ființă complexă, alegorie a Binelui și Râului, valorii și antivalorii, având în același timp cele două chipuri: al Mamei devotate și al Amantei perfide. "Între acești poli clar definiți se vor contura o serie de figuri ambigue, jalnice, detestabile, păcătoase, victime, cochete, slabe
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
fiecare dintre ele și mereu în curs de elaborare. Conchidem că mitul modern al Parizienei se fondează pe miturile preexistențe, împrumutând din diverse scenarii mitice unele din elementele lor constitutive. Combinându-le într-un mod original, mitul femeii pariziene fixează alegoria unicității 66. Această semnificație a singularității pe care o are Pariziana dezvolta o palingenezie (adăugare a semnificațiilor noi) și este o condiție a remitizării. Asemeni miturilor consacrate, mitul Parizienei generează, la rândul său, alte mituri 67, cum ar fi, spre
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
din Pariziana Renée incarnarea regimului imperial, viciat, avid de plăceri, fără valori morale și deci condamnat la o dispariție brutală Renée moare în scurtul paragraf final, prădata de soțul și fiul vitreg, lăsând în urmă doar datorii. Nana, o altă alegorie a regimului, putrezește cangrenata de variolă, în momentul în care Franța declară război Prusiei, în 1870. Zola încearcă să pătrundă misterul Parizienei, căutându-l în natură, originea, educația, clasa și mediul său: "Cette folle de Renée, qui était apparue une
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
fruit d'automne aux saveurs souveraines? Es-tu vase funèbre attendant quelques pleurs, Parfum qui fait rêver aux oasis lointaines, Oreiller caressant, ou corbeille de fleurs?" Trecătoarea, pe care poetul o califica, cu elocventa, "fugitive beauté", se prezintă că o alegorie a frumuseții moderne, teoretizata tot de Baudelaire în Peintre de la vie moderne. Trecătoarea fără nume, sugerează Cl.Leroy, nu este altcineva decât "la muse Modernité" [ibidem, p.37]. Femeia reprezintă pentru Baudelaire atracția infinitului. Vom rezumă, ca sonetul se pretează
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
naște din întâmplare și rămâne fără urmare, un mit al dorinței rămasă dorința); scenariul baudelarian permite rezolvarea simbolică a unui conflict (între absolut/efemer, dragoste/moarte, întâlnire capitala / pierdere ireparabila; iar modernitatea că teorie și că figură ține rolul unei alegorii conciliatoare). 70 În 1798, membrii Athenaeum-ului constată că "présenter et développer de manière intéressante un personnage entièrement neuf est un mérite suffisant, même selon l'opinion la plus courante, pour assurer la célébrité à un roman" (frag.418 ) [apud
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
retipărite în mai multe ediții (1836, 1844, 1862). Nu inventivitatea „fabulografului” (termenul îi aparține) primează, ci apelul la modelele clasice ale genului, în special, La Fontaine, dar și Fedru, L. Pignotti, Florian și Krâlov, care servesc acțiunea moralistului. Sub vălul alegoriei, sunt atacate vicii general-umane și sociale, „străinomania” ce bântuie epoca. Pervertirea cosmopolită a educației duce la inadaptare (Castorii), iar impostura provoacă răsturnarea valorilor (Momița la bal masché). Satirele, la rândul lor, sunt imitații: epigrama după Marțial, Satiră asupra omului, după
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285464_a_286793]
-
1867, cea în limba română -, depășite și greu clasabile. Pentru prozatorul îmbătrânit, aceste scrieri ample sunt mărturia unei mutații estetice, contorsionate și dificile, de adaptare la doctrina romantică. Dorind a da un „uric strălucit”, desprins din „negura mitologiei și a alegoriei”, el urmărește istoria Moldovei în cronologia evenimentelor semnificative, centrate în jurul unor personaje cu încărcătură mitică - Dragoș, Alesandru cel Bun, Svidrighelo, Elena Moldovei, Valea Albă, Bogdan voievod, Petru Rareș, Mazepa în Moldova, Ruxanda Doamna ș.a. El inserează în prozele sale largi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285464_a_286793]
-
află unul dintre cele mai frumoase poeme în proză din întreaga operă a lui D. și poate din câte s-au scris în anii ’80: Nouă variațiuni pentru orgă. Poemul (un fel de poem al repetițiilor în cerc) este o alegorie despre neagra mântuire a poetului-călugăr închis în chilia - mormânt și fântână - a poemului, scris într-un limbaj de o simplitate și profunzime simbolice amintind de o veche limbă ritualică: „Celălalt Ferapont seamănă pe jumătate cu mine, pe jumătate cu primul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286685_a_288014]
-
de hârtie, CRC, 1994, 1; Ioana Pârvulescu, Iașii în publicistică, RL, 1994, 3; Negoițescu, Scriitori contemporani, 146-148; Horea Poenar, Nichita Danilov sau Luciditatea adâncului, ST, 1995, 4-5; Adrian Dinu Rachieru, Nichita Danilov: un „psalmist expresionist”, LCF, 1995, 44; Liviu Leonte, Alegorii și parabole, CRC, 1996, 1-2; Gh. Grigurcu, Îngerul narcisiac, RL, 1996, 10; Mircea A. Diaconu, Apocalipsa după Nichita, LCF, 1996, 15; Octavian Soviany, Soarele negru, APF, 1996, 3; Rachieru, Poeți Bucovina, 144-147; Pop, Pagini, 165-170; Regman, Dinspre Cercul Literar, 131-133
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286685_a_288014]
-
confuză de secvențe à la manière de Fellini, Bergman, Wajda, Tarkovski etc., care reclamau niște spectatori hermeneuți înrăiți pentru a fi interpretate ca „antidictatură”. Nici Alexandru Tatos, autorul remarcabilului Secvențe, nu reușește mai mult cu Secretul armei secrete (1988), o alegorie comico-muzicală a cărei valoare constă doar în „șopârlele” antiregim pe care le-ar fi putut suprainterpreta un public nervos și înfrigurat al acelei vremi. Liniile propagandistice ale deceniului 8 se păstrează în deceniul 9. Lupta comuniștilor ilegaliști dă naștere peliculelor
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
oarece grație. Dar P. pare dispus să prelucreze liric, fără discernământ sau reticențe, orice pâlpâire mai energică a sensibilității sale meditative. Preponderente ar fi regretul, neliniștea, tristețea, despărțirea, injustițiile și noncomunicarea, dar apar și izbucniri, poate autoironice, agresiv-narcisiste. Metafore, mici alegorii ori parabole punctează discursul, însă majoritatea poemelor rămân declarative ori, dimpotrivă, impenetrabil obscure. Ca prozator, P. a adunat în volumul Dincolo de aparențe (1968) câteva nuvele de nivel modest, articulate corect, totuși convenționale și previzibile în desfășurarea lor, deși subiectele și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288774_a_290103]
-
în același cadru al spitalului, exploatând tot antiteza dintre spațiul care izolează și golește de sentimente și spațiul din afară. Personajul central - o fostă infirmieră care a ajuns să fie „înghițită psihic” de ce e în jurul ei - încearcă să construiască o alegorie a salvării, a recuperării eului. Romanul e construit din monologuri și dialoguri cu diverse „măști”, adesea incoerente, brutale tocmai prin simplitatea lor, care par să nu aibă nici început și nici sfârșit. E un microcosmos care generează lumi iluzorii, dând
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290092_a_291421]
-
dintre adevăruri, si sa il privească drept în fața]37. Ea are, drept urmare, o înaltă valoare cognitivă. Având și un domeniu propriu de explorat - Sufletul - creația poetica vizează o experiență, cu totul specială, ce transcende evidență, pe care, folosind simbolul sau alegoria, poetul o ordonează și îi conferă semnificații umane. Prin puterea lui imaginativa, artistul înlătura, "puțin câte puțin, pleava inconsistentelor", din realitatea confuză ce îl înconjoară, "până când, în sfârșit, apare, liberă, consistentă [s.n.]"38, i.e., frumusețea necontingentă, si poate, astfel, să
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
De aceea, pentru a-și apropria "inspirația" autorului american, care, pentru Bergson, este chiar esență judecății estetice, autorul "Veghii" încearcă să adopte percepția celui dintâi,11 demersul facilitat și de faptul, observat de Robert Shulamm, ca "peisajele lui Poe sunt alegorii ale viziunii sale asupra minții și lumii"12. "Orice poem", observă Henri Brémond, într-un text critic, cu vădite înrâuriri bergsoniene, "își datorează caracterul propriu-zis poetic, prezenței, radiantei, acțiunii transformatoare și unificatoare a unei realități misterioase pe care o numim
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
ritual expiator: "Patru scoici, cu fumuri de iarbă de mare, / Vindeca de noapte steaua-n tremurare"49. Aceste imagini nu constituie un "pastel cosmic"50, cum presupune Pompiliul Constantinescu, nici unul "vesperal", cum crede G. Călinescu 51, ci sunt, mai curând, alegorii / figurații ale invenției poetice. Să revenim la textul parafrazei barbiene: Implicatele pajuri, lacul silabic, alfabetul alveolar și distrat al pietrelor ilustrului Leagăn, armau nemăsurat, ori alungau infuz tablele unei nerepetate Physici 52. "Implicatele pajuri", ca și imaginea, foarte asemănătoare, din
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
prin termenii viziunii, pe care o propune oamenilor. Chiar dacă Platon pare suspicios față de puterea poeziei de a afecta, în sens negativ, psihicul uman, de multe ori, el evidențiază faptul că poiesis-ul reprezintă o componentă esențială a vieții. Inelul lui Gyges, alegoria cavernei, mitul lui Er, demonstrează capacitatea ficțiunii de a ne conduce la adevăruri mai înalte. Plăsmuirea literară nu oferă dovadă peremptorie a Adevărului, dar instalează, în noi, dorința de a face tot posibilul pentru a-l găsi, de a ne
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
mai sus conduce la un trop central, unul din "riturile rapsodice" fundamentale pentru Barbu - figurația - pe care, într-o cronică literară din 1930 - "Salut în Novalis" - , dedicată poeziei lui Alexandru Philippide - o descrie astfel: Ar fi deci între figurație și alegorie deosebirea cunoscută între operație și formula. Operația: transformare liberă permutare de chipuri în domeniul aceluiași grup. Formulă, doar memoria consemnata a uneia singure din aceste operații. Iată un exemplu de figurație, de regiune fastuoasa, novalisiană. Pământul simplificat, înălțat pe coturnele
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
neîncetat / Să ferece fugă spre cer. / Pe dinăuntru un tainic brâu / Se-nfășoară pe supușii împărăției, / Iar norii pe peretele de stâncă-n jos, / Fâlfâie că steaguri de izbândă (germ.)] Figurația e mai abstractă decât intuiția simbolică mai naivă că alegoria. A o confundă cu alegoria e o eroare sistematică, din acelea care altădată făceau pe domnul Lovinescu să ia poezia intelectualista că poezie parnasiana. Procedeul figurației (Pastel pustiu, Priveliște), așa de frecvent în Philippide, se acoperă de precedentul indiscutabil al
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
cer. / Pe dinăuntru un tainic brâu / Se-nfășoară pe supușii împărăției, / Iar norii pe peretele de stâncă-n jos, / Fâlfâie că steaguri de izbândă (germ.)] Figurația e mai abstractă decât intuiția simbolică mai naivă că alegoria. A o confundă cu alegoria e o eroare sistematică, din acelea care altădată făceau pe domnul Lovinescu să ia poezia intelectualista că poezie parnasiana. Procedeul figurației (Pastel pustiu, Priveliște), așa de frecvent în Philippide, se acoperă de precedentul indiscutabil al lui Novalis 52. Interesant ni
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
41, 72, 79, 88, 112, 159, 169, 170 actualizare, 98 Aderca, Felix, 63, 68, 117, 142, 166, 197 adevăr, 18, 28, 70, 74, 88, 93, 104, 111, 119, 141, 148, 166, 170, 187, 194 Agathos, 81 aiodos, 69 alegere, 144 alegorie, 174 amintire, 58 analiza, 24, 125, 158, 184 analogie, 26, 94 anamneza, 133 apolog, 90, 108 ardere, 43, 62, 63, 164 Arghezi, Tudor, 117, 135, 142, 198 armonie, 70, 92, 101, 191 artă, 20, 30, 31, 36, 39, 54, 57
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
și proza, 1984, p. 172. 10 Henri Bergson, "La pensée et le mouvant", în Oeuvres, 1970, p. 1426: "Âme une certaine inquiétude de vie". 11 Ion Barbu, "Veghea lui Roderick Usher", în Versuri și proza, 1984, p. 213. 12 Vezi alegoria celor trei paturi, Plato, "Republic", în Complete Works, 1997, p. 1201. 13 Plato, "Republic", în Complete Works, 1997, pp. 1203-1205. 14 Idem, p. 1209. 15 Idem, p. 1212. 16 Edgar Allan Poe, "Joseph Rodman DrakeFitz-Greene Halleck", în Essays and Reviews
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
Stil Nou, de poezia lui Dante Alighieri sau cea a lui Francesco Petrarca. Întâlnim, la ambii, preferința pentru poemul de tip viziune, cultivând motivul evadării onirice și imaginea serafică a unor personaje feminine angelice, deposedate de individualitate, simple simboluri sau alegorii. Donna angelicata, a cărei prezență sau importanță nu poate fi ignorată, tinde totuși să facă loc unei donna demonicata mai veridice, mai autentice și mult mai comice. Prin evidențierea unei percepții mai mult decât actuale a personajului feminin, lucrarea noastră
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
narează, deși criticii literari au descoperit și discrepanțe între narator și istorisirea sa. Diversitatea originii sociale a pelerinilor este depășită sau întrecută doar de diversitatea povestirilor și a temelor acestora, deoarece scriitorul englez dezvoltă specii precum romanul curtenesc, savuroase fabliau-uri, alegorii, predici, fabule, vieți ale sfinților. Capodopera sa dă cititorilor senzația de veridicitate, de realism, dar este și o dovadă a profundelor cunoștințe ale autorului, și trimite chiar mai departe, la complexitatea culturii medievale. Boccaccio și Chaucer au fost spirite instruite
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
Cu toate acestea pierde, asemenea modelelor care au inspirat-o, în planul veridicității, nu este credibilă, chiar naratorii care înfățișează astfel de personaje feminine reliefează acest lucru, ironizându-le uneori subtil, afirmând că ele rămân, în planul ficțional, doar niște alegorii. Pe de altă parte, de multe ori calitățile sunt dublate și de unele slăbiciuni, ceea ce determină o decădere și o devalorizare a imaginii lor pilduitoare, destinate unui scop moralizator, pe care operele în care apar uneori și-l arogă. Donna
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]