9,188 matches
-
bâzâit stăruitor răsuna În aer. Insectele, care Îi chinuiseră de-a lungul Întregului marș, păreau acum Încă și mai numeroase și mai agresive. Se roteau asemenea unui nor grețos În jurul capului acestei sculpturi de la prora. - Belzebut, Împăratul muștelor, șopti Dante, alungându-le Îngrețoșat. O adiere de vânt mătură văzduhul, aducând cu sine o duhoare cumplită de putrefacție. - Trebuie să urcăm la bord, hotărî priorul după o clipă de șovăială. La prora, de la gura ancorei, atârna o scară de frânghie. Dante Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
eu le Înțeleg credința mahomedanilor, cu paradisul lor plin de lapte, de miere, de vin și de femei frumoase. O expresie scârbită apăru pe chipul lui Dante. Făcu un semn cu mâna, scuturându-și capul de parcă ar fi vrut să alunge acele cuvinte. Între timp, Își continuau drumul, ocolind mulțimea de oameni și de animale care, din când În când, amenința să Îi doboare. Cecco păru să se distragă, ca și când gândurile sale s-ar fi Întors la ceva Îndepărtat. Ajuns la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
și văzu un zâmbet palid aprinzându-i-se pe chip. - La Ierusalim, pe timpul cruciadei, se spune că Frederic ar fi Încheiat un pact cu necredincioșii, care, În schimb, i-au dezvăluit taina panaceului, leacul care vindecă orice boală și care alungă moartea dincolo de hotarele Împărăției beznei. Din pricina acestei legende se crede că Frederic nu a murit și că așteaptă să se Întoarcă după ce se vor fi rotit cincizeci de sori de la dispariția sa. Gândește-te, messer Durante: Întoarcerea Anticristului În anul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ecou macabru. Oare se simțea și el, precum Bernardo, aproape de sfârșit? Monerre se oprise În dreptul ruinelor porții romane. În depărtare se zărea colțul de la Închisoarea Stinche, cu Întunecatul său zid orb. Își trecu o mână peste frunte, ca pentru a alunga o durere bruscă. - Destinația mea e undeva În Africa, pe pământurile dușmănoase ale maurilor. Iar apoi mai la sud, pe tărâmurile manticorei, dincolo de Îndepărtatul ecuator, până sub noul cer austral, nemaivăzut de vreun ochi de creștin. Acolo se povestește despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Și totuși trebuia să fie acolo, În fața lui, chiar dacă devenise invizibilă printr-o vrăjitorie. Poate că numai ochii lui fuseseră vrăjiți, se gândi. Dintr-o dată, o groază superstițioasă puse stăpânire pe dânsul. Stăpânirea aparenței nu era oare domeniul puterii diavolești? Alungat din realitatea luminoasă a cerurilor, Lucifer fusese surghiunit pe domeniile inferioare ale viziunilor nelămurite. Vârî mâna sub postament, dând peste un obstacol nevăzut. Ceva era ascuns acolo, dedesubt, se gândi Înfiorat, desprinzându-se de ceea ce atinsese cu degetele. Se dădu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
zidurile Florenței. Îi reveni În minte Cecco și invitația lui, pe care o refuzase cu un aer de superioritate. Căuta să nu asculte vocea neobrăzată a acelui ipochimen, care continua să trăncănească despre scadențe și despre riscuri. Încercă să Își alunge gândurile, Însă propunerea lui Cecco Îi săpa mereu În minte, ca o apă sordidă. În fond, oare nu putea cu adevărat să se alăture și el la Înșelăciunea cu cruciada? Pe cine ar fi păgubit, În afara unei gloate de negustori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
am străbătut eu sunt deopotrivă Însemnate cu măsură exactă. Nu am fi putut face altminteri, nici domnia ta, nici eu. - Totuși, nu mi-ai răspuns la Întrebare: ce te-a adus aici? Marcello mișcă din cap de parcă ar fi vrut să alunge o amintire. Sau un vis. - Da, desigur. Un jurământ. Îndeplinirea unei promisiuni pe care am făcut-o cu mulți ani În urmă. Plata unei vechi datorii. Dar și destinul meu, de neamânat. Era scris ca eu să mă aflu aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
-mi despre paradisul tău, păgânule. Ce e scris În carte? Îl Întrebă Dante. Și iartă-mă că ți-am Întrerupt dialogul cu dumnezeul tău. În adâncul conștiinței, simțea că Îl jignise. Dar de ce, la urma urmei? se Întrebă el furios, alungând de Îndată acel sentiment. Dialogul pe care Îl Întrerupsese era doar o convorbire cu neantul. - Prin cele șapte ceruri, Profetul ajunge la casa lui Dumnezeu cel puternic și milostiv, pe aripile lui Buraq, fermecatul cal Înaripat. Acolo sus, El a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
se cățărară cu grijă peste schelăria de bârne care o susținea, până când ajunseră la punctul unde trupul rămăsese Înțepenit. De acolo, ajutându-se cu frânghiile, coborâră macabra Încărcătură până Într-o bărcuță ce aștepta pe râu. Dante rămăsese pe mal. - Alungați-i de aici pe gură-cască! le strigă străjerilor, arătând spre mica mulțime de curioși care se Îmbulzeau În preajmă. În timp ce soldații, folosind mânerele lăncilor pe post de bastoane, se ocupau cu evacuarea, barca trase la mal. Dante se aplecă peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
aceeași oră când fugise de la abație. Cu toate acestea, un glas interior continua să murmure, neliniștindu-l. Cele două răni adânci de pe o parte a corpului se puteau explica și așa cum o făcuse pe loc, Însă nu izbutea să Își alunge impresia că semănau foarte mult cu cele descoperite pe trupul lui Guido Bigarelli și pe al lui Rigo di Cola. Și apoi tatuajul, cu acea neobișnuită conotație astrală. Dar, măcar acelei figuri nutrea speranța că-i va descifra Înțelesul: bătrânul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
reușise niciodată să treacă prin acele locuri fără să fie Încercat de un fior de teamă, când simțea În spate prezența unuia din ei. Iar acea veche neliniște părea să se reînnoiască astăzi, se gândi el oarecum deranjat, Încercând să alunge neplăcuta senzație printr-o ridicare din umeri. Acum nu mai era studentul nesigur pe el, zbătându-se să descâlcească tainele lui Dumnezeu, ci priorul orașului, purtând În sân cheile ce Închideau și deschideau. Își ridică privirea, pe care până atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
mea persoană face obiectul unui studiu atent din partea servitorilor lui Bonifaciu, șuieră poetul. - Servitorii lui Bonifaciu sunt servitorii Bisericii. Păstorii poporului lui Dumnezeu. Și ca atare călăuzesc cu blândețe turma care se Încrede În ei, Întărită În certitudinea credinței, și alungă lupii care ar vrea să masacreze această turmă pentru a-și satisface lăcomia. Cât despre dumneata... continuă el, ridicându-și mâna cu inelul Într-un gest de amenințare. Cât despre dumneata, de multă vreme faptele dumitale neliniștesc Sfânta Biserica. Dante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
și milostiv. Abia pe scări Își dădu seama că folosise formula păgânilor. Poetul o coti spre malul Arnului, trecând pe lângă atelierele tăbăcarilor. Încerca să se ferească de soarele după-amiezii cu vălul beretei și fluturându-și cu mâna prin fața nasului ca să alunge miasmele ce ieșeau din căzile stăteau pieile unde la muiat. Era un gest inutil, dar continua să Îl repete În mod automat, afundându-se din ce În ce mai mult În valul acela căldicel și cleios care Îneca totul. Cu capul plin de bâzâitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Era o tăcere perfectă, curmată doar de strigătul unui pescăruș ce ajungea până acolo dinspre mare. Dante putea auzi În mod deslușit gâlgâitul finului de apă al Arnului, de-acum aproape secat. Pentru o clipă, avu impresia că demonul amiezii alungase orice formă de viață. Apoi, o ușoară adiere de vânt Îi aduse la ureche sunetul unor glasuri omenești. Era cineva sus pe pod, sub micul portic al tabernacolului. Doi bărbați care vorbeau Între ei, cu voce joasă. Arrigo și Monerre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
moștenitorului. Oare pentru că nu știa dacă Bianca Lancia Îi dăruise Împăratului un băiat sau o fată? Sau pentru că sexele se Îmbinau Într-un singur urmaș, iar noul Împărat urma să Își poarte pe tron amândouă naturile? Scutură din cap ca să alunge acea idee nebunească. Amara nu arăta să aibă mai mult de douăzeci de ani, pe când ar fi trebuit să aibă cel puțin cincizeci, ca să fi fost zămislită din sămânța Împăratului. Însă nici măcar În această privință nu se mai simțea sigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
el și ieșirea din ulicioară. Sub imboldul acelei noi primejdii, forțele i se redeșteptară. Se ridică În picioare, rezemându-se cu spatele de zid și rămânând nemișcat, În așteptare. Își duse mâna la mânerul dăgii și se pregăti să Îl alunge pe intrus, dacă s-ar fi dovedit că nu era cel pe care Îl aștepta. În fața lui apăruse o figură Învăluită cu totul Într-o mantie de in ușoară, care Îl acoperea până În partea de jos a figurii. Purta pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
a completa cele Zece cărți. Aceea a autorului său, cel mai mare astrolog din toate timpurile. Un frison Îl Îngheță, ca atunci când gândul i se opri la cel care Îi profețise nenorocirea. Dar mai apoi, dintr-o dată, ridică din umeri, alungând nefasta presimțire. Nu, semnele acelea de pe hârtie nu aveau nici o putere. Numai el era arbitrul propriului destin. Mânios, Înșfăcă foaia ca să o facă bucăți. Îi sfâșie marginea, după care se opri. Fluturând hârtia, o Întorsese pe partea cealaltă, iar acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Arma Îi lunecă la pământ, scoțându-i la iveală brațul schilod. Dante se apropie să Îi dea ajutor, dar lui Bonatti părea să nu-i mai pese de nimic, Închis În lumea sa de beznă și de perfecte repetiții. Îl alungă pe poet cu un gest hotărât, ca și când i-ar fi simțit prezența prin vălul stacojiu care Îi răpea vederea. Înainta către centrul Baptisteriului. Dante Îl urmări cu privirea, paralizat de emoție. Îl văzu apropiindu-se de cristelnițele pline cu apă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ambasador suferind de gută. Privea Castelul cu un zâmbet în colțul buzelor. Poarta parcului era deschisă și iarba de o parte și de cealaltă culcată la pământ. Judecătorul începu să fluiere încet și să-și legene bastonul ca și cum ar fi alungat muște. Soarele străpunsese ceața și făcea chiciura să se topească. Eram la fel de țepeni ca țărușii din parc și aveam obrajii aspri și tari ca niște tălpi de lemn. Ciupitu încetase să mai ia notițe, ce ar fi putut scrie, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Am așteptat primele ore ale după-amiezii. Nu se mai simțea mușcătura înghețată a dimineții, ci era o vreme aproape blândă. Ai fi crezut că era altă zi. Grosspeil și Berfuche fuseseră înlocuiți de alți doi jandarmi care păzeau perimetrul și alungau curioșii. M-au salutat. Peștii alunecau printre alge. Din când în când, câte unul se ridica la suprafață să cerceteze aerul, apoi se-ntorcea bătând din coadă pentru a-și lua locul în grup. Iarba strălucea de nenumărate picături de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
îmi simțea prezența și că își trăgea forța din ea, forța de a se întoarce la mine. Era frumoasă. Poate ceva mai palidă decât era când o părăsisem, dar și mai dulce, ca și cum somnul profund în care ea rătăcea acum alungase îngrijorările, temerile, suferințele zilei. Da, era frumoasă. Nu am văzut-o niciodată urâtă, bătrână, ridată, obosită. Trăiesc de atâția ani cu o femeie care nu a-mbătrânit. Eu mă cocoșez, scuip, sunt epuizat, am riduri, dar ea, ea rămâne la fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
ridicate și întinse. Încremenește în picioare acolo, în partea dreaptă a sălii palatului, lângă masa purpurie, ține pleoapele în jos, privirea i-a dispărut, un giulgiu s-a așezat peste ochii Ofeliei. Carnetul cu numele femeilor revine în mintea ei, alungă paginile alea, l-a lăsat special printre cărți, ca să mă facă geloasă, sigur e așa. Și se liniștește. Puțin... — Fato, dar Ofelia a murit!!!, din carnea ei frumoasă și curată au răsărit toporași, ea stă cu îngerii sus, ce să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
a trecut val-vârtej, mulțumită milostivei pronii. Când rămânea singur, gândurile lui Amory se Întorceau din nou, inevitabil, la imaginea gurii roșii căscate nefiresc În mijlocul feței albe, dar, cu un efort de voință, acoperea respectiva amintire cu emoțiile prezentului și o alunga cu răcelă departe de gândurile sale. Isabelle, Însoțită de mama ei, a intrat cu mașina În oraș la ora patru și s-au dus Împreună pe zâmbitoarea Prospect Avenue, prin mulțimea veselă, să ia ceaiul la Cottage. În seara aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
a lățit Încet, alcătuind o formă omenească. Dar Amory depășise deja locul acela. A cotit pe o stradă lăturalnică Îngustă, Întunecată și mirosind a mucegaiuri vechi. A mers În zigzag prin bezna lungă și sinuoasă, de unde clarul de lună era alungat, cu excepția unor petice și luciri minuscule... Pe urmă s-a lăsat, dintr-o dată pe vine lângă un gard, gâfâind extenuat. Pașii din față s-au oprit și a auzit cum cineva Își muta ușor greutatea de pe un picior pe celălalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
bunicul ei, care trăia la țară, la limita senilității. Cam asta fusese toată povestea până la Întâlnirea lor. Restul i l-a istorisit chiar Eleanor, dar asta mai târziu. Se scăldau deseori și În timp ce făcea leneș pluta, Amory Își zăvora mintea, alungând orice fel de gânduri, cu excepția celor despre niște ținuturi cețoase, Încapsulate În baloane sinilii de săpun, unde lumina soarelui Împroșca printre trunchiurile copacilor beți de atâta vânt. Cum putea cineva să se gândească la lucruri serioase sau să se Îngrijoreze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]