2,050 matches
-
Occident abandonat, fără scăpare, claselor dominante care n-ar fi pregetat să se autoproclame interpreții acestei atotputernicii divine. Sau pelagianismul 6 triumfător ar fi instaurat supremația liberului arbitru și atunci lumea, pradă unei asemenea amenințări, s-ar fi distrus prin anarhie. Vedem însă că Occidentul nu avea de ales (...) Construită ca să aștepte sfîrșitul lumii, societatea Evului Mediu și-a creat, fără să-și dea seama, structurile specifice pentru a găzdui, la momentul oportun, dezvoltarea umanității occidentale 119." Referindu-se la un
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
Lumea este viziune asupra lumii 94 Posibile și imposibile moderne 95 A contrasta lumile 97 Lumile și spaimele lor 98 De-a ce se joacă acești indieni? 99 O lume organizată pentru ca un șef să nu poată fi șef 101 Anarhie ordonată 104 Cireadă de vaci ! 108 Liberi, căci servili 112 O extraordinară rezistență la schimbare, o formidabilă dorință de libertate și de egalitate 114 Posibilele și imposibilele limbajului nostru 116 Lumi fără cultul muncii 117 Care este realitatea "realității economice
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
pacea eternă: un proiect filosofic 1 Cuprins Lista ilustrațiilor / 11 Prefața editorului seriei / 13 Cuvânt înainte / 17 Mulțumiri / 23 Lista abrevierilor / 25 Capitolul 1: Introducere / 27 Cadrul teoretic / 30 Operaționalizarea predicțiilor liberale / 41 Structura capitolelor / 49 Capitolul 2: Reevaluarea logicii anarhiei: raționalitate versus reflexivitate / 55 Modelul neorealist / 57 Modelul instituționalist / 60 Modelul liberal / 63 Către o sinteză generală / 67 Concluzii / 74 Capitolul 3: Politica externă germană după Războiul Rece / 77 Neorealismul / 77 Instituționalismul / 84 Liberalism 1: variația internă / 88 Liberalism 2
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
probabil oarecum neelegant, drept "realismul neoclasic" (Brown ș.a., 1995b; Rose, 1998). Totuși, constructiviștii observă ulterior că, dacă influențele din direcția identității sunt într-adevăr determinanți sistematici ai comportamentului statului, atunci acest fapt vine în sprijinul argumentului lui Wendt, potrivit căruia anarhia este "ceea ce statele o fac să fie", fără a fi inevitabil caracterizată de o competiție acerbă pentru securitate și/sau putere. Se afirmă deseori că abordarea lui Walt privind balanța amenințării are implicații potențial revoluționare pentru teoria sistemică, dar aceste
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
constructiviștilor față de socializarea statului și dinamica normelor internaționale. Lucrarea Social Theory of International Politics (1999) a lui Alexander Wendt a fost publicată după ce mi-am obținut titlul de doctor. Cu toate acestea, modul în care explică cele trei culturi ale anarhiei și problema schimbării structurale în sistemul internațional, precum și discuția despre reflexivitate, au fost extrem de utile pentru rafinarea gândirii mele în direcția acestor teme. De asemenea, modelul ciclului de viață al normelor, propus de Finnemore și Sikkink a stimulat creșterea interesului
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
internaționale drept variabilă care afectează comportamentul statelor. Potrivit instituționalismului, cooperarea între state este posibilă chiar și în lipsa unei autorități centralizate la nivel internațional. Chiar dacă lipsa unui agent de impunere sporește stimulentele statelor de a trișa în privința unor acorduri, cooperarea în anarhie este posibilă în anumite condiții specificate anterior. În situațiile în care există posibilități de câștiguri comune, un număr mic de actori și interacțiuni repetate într-un orizont de timp pe termen lung, instituțiile internaționale pot dobândi o valoare crucială pentru
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
afirmațiile realiste. Versiunea teoriei liberale operaționalizată în studiul de față dezaprobă elementele utopice ale acestei școli de gândire. În schimb, ea este influențată de încercarea lui Keohane de a dezvolta un "liberalism sofisticat", care ține seama de constrângerile impuse de anarhia internațională și caracterul competitiv al sistemului de state (Keohane, 1991). În mod ironic, încercarea lui Keohane de a formula o versiune sofisticată a liberalismului l-a făcut să se concentreze asupra problemei cooperării în anarhie, iar, prin aceasta, să marginalizeze
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
seama de constrângerile impuse de anarhia internațională și caracterul competitiv al sistemului de state (Keohane, 1991). În mod ironic, încercarea lui Keohane de a formula o versiune sofisticată a liberalismului l-a făcut să se concentreze asupra problemei cooperării în anarhie, iar, prin aceasta, să marginalizeze în cadrul perspectivei lui teoretice atât preferințele interne, cât și procesele socializării din interiorul statului. Din acest motiv, autorul a recunoscut ulterior că este mai potrivit ca perspectiva lui teoretică să fie etichetată drept instituționalistă, și
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
ca o teorie raționalistă, iar acest fapt îl încurajează să elaboreze critica instituționalistă. Totuși, realismul poate fi înțeles și ca incluzând o dimensiune reflexivă puternică, datorită concentrării sale asupra proceselor de selectare și socializare, ce decurg din consecințele generative ale anarhiei. Astfel se deschide o a doua direcție a criticii la adresa realismului, mai apropiată de o formulare cu influențe constructiviste a teoriei liberalismului. După cum am precizat deja, teoria liberală, așa cum este operaționalizată în studiul de față, face o prioritate din procesele
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
și analiza la nivel sistemic. Reinterpretarea neorealismului și a liberalismului în această manieră plasează chestiunea socializării în centrul dezbaterilor mult mai ferm decât consensul anterior privitor la raționalism. Dezbaterile dintre neorealism și instituționalism s-au concentrat asupra problemei cooperării în anarhie. Prin contrast, dezbaterile dintre neorealiști și liberali se referă la traiectoria generală a construcției identitare și a socializării în sistemul internațional. Această nouă axă a dezbaterilor contemporane oferă două avantaje teoretice distincte. Mai întâi, o concentrare asupra dinamicii socializării poate
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
schimbărilor istorice care au avut loc în sistemul internațional în perioada 1989-1999. La rândul lor, aceste informații noi pot influența marile teorii care modelează felul în care înțelegem sistemul internațional emergent (Keohane ș.a., 1993, p. 19). Capitolul 2 Reevaluarea logicii anarhiei Raționalitate versus reflexivitate Pornind de la intuițiile constructivismului și de la încercările recente de a dezvolta un model liberal al relațiilor internaționale, acest capitol compară neorealismul, instituționalismul și liberalismul în termenii modului de conceptualizare a alcătuirii și dinamicii sistemului internațional. SE argumentează
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
fiind un model raționalist al sistemului internațional, cu scopul de a-și dezvolta argumentele împotriva principalelor revendicări neorealiste. Însă, neorealismul adoptă o logică reflexivă care se concentrează asupra proceselor de construcție identitară și socializare ce decurg din consecințele generative ale anarhiei, și nu se bazează pe asumpții privind raționalitatea actorilor. Astfel, în timp ce neorealismul și liberalismul se deosebesc fundamental în termenii evaluării caracterului și consecințelor de lungă durată ale anarhiei, se poate ca, de fapt, aceste două perspective să fie mai apropiate
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
proceselor de construcție identitară și socializare ce decurg din consecințele generative ale anarhiei, și nu se bazează pe asumpții privind raționalitatea actorilor. Astfel, în timp ce neorealismul și liberalismul se deosebesc fundamental în termenii evaluării caracterului și consecințelor de lungă durată ale anarhiei, se poate ca, de fapt, aceste două perspective să fie mai apropiate sub aspectul conceptualizării alcătuirii și dinamicii sistemului decât neorealismul și instituționalismul. Pe baza acestui argument se pune în cauză înțelegerea "liniară" a relației dintre neorealism, instituționalism și liberalism
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
a construcției identității și socializării în cadrul sistemului internațional se va dovedi mai productivă în căutarea unei sinteze generale între teoriile concurente ale relațiilor internaționale decât orice încercare a instituționaliștilor de a rafina modelele raționaliste. Toate cele trei teorii acceptă că anarhia rezultă din interacțiunea unităților. Totuși, ele identifică două mecanisme diferite prin care are loc această interacțiune. Un mecanism presupune că statele sunt actori raționali care urmăresc să-și maximizeze interesele naționale prin comportamentul lor internațional. Unitățile care se comportă rațional
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
a sistemelor sociale în condiții istorice specifice trebuie să fie deosebită de monitorizarea reflexivă ca trăsătură generică a acțiunii sociale. Vom evalua fiecare model în parte modelul neorealist, modelul instituționalist și, respectiv, modelul liberal. Analizăm asumpțiile fiecărei teorii cu privire la natura anarhiei, cu scopul de a evidenția diferențele de statut ontologic în fiecare dintre acestea. De asemenea, analizăm modul în care teoriile conceptualizează alcătuirea sistemului internațional, pentru a identifica logica adoptată, de tip raționalist sau reflectivist. În a patra secțiune abordăm relația
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
adopta repertorii de comportament similare sub aspect structural. Competiția și socializarea încurajează omogenizarea unităților astfel încât ele să funcționeze la fel, și promovează convergența sistemului în jurul unui echilibru al balanței de putere (Waltz, 1979, pp. 74-77). Sugestia lui Waltz potrivit căreia anarhia are efecte generative are implicații importante pentru modul în care conceptualizează rolul statului. De obicei, se consideră că Waltz presupune că statele sunt actori raționali. Keohane, un instituționalist reprezentativ, adoptă această înțelegere a neorealismului (Keohane, 1986b, p. 167). Totuși, susținând
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
ce are loc în cadrul sistemelor competitive (Waltz, 1986, p. 331; James, 2002, p. 122). În Buzan ș.a. se afirmă că modelul lui Waltz implică o teorie "de sus în jos" a statului. Odată ce statele acționează împreună într-un mediu competitiv, anarhia le influențează dezvoltarea. Din acest motiv, Waltz notează importanța imitării practicilor de succes în interiorul sistemului internațional. La rându-i, capacitatea de imitare presupune selecția culturală prin răspândirea ideilor comune, și nu selecția naturală bazată pe stimulente materiale. Pe linia acestui
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
reprezintă un exemplu important pentru alte unități. Prin urmare, acestea sunt extrem de eficiente în asigurarea reproducerii unui mediu competitiv. Astfel, Waltz recunoaște imediat că modelul neorealist este puternic tocmai pentru că se bazează pe imitația ce decurge din consecințele generative ale anarhiei, și nu pe asumpția comportamentului rațional. Totuși, descrierea socializării realizată de Waltz nu este fără neajunsuri. La începutul dezbaterii privind neorealismul, Ruggie a recunoscut că structura sistemului nu era pe deplin generativă pentru Waltz (Ruggie, 1986, pp. 135-136 și 148-152
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
Waltz. Wendt a afirmat că Waltz adoptă atât asumpții individualiste, cât și asumpții materialiste. Neorealismul este individualist pentru că structura este generată numai prin interacțiunea unităților preexistente. Neorealismul este materialist pentru că distribuția capacităților între state este ceea ce motivează comportamentul statelor în anarhie. Wendt afirmă că descrierea socializării în neorealism este trunchiată, ca urmare a acestor asumpții. Socializarea poate avea două obiecte distincte, comportamentul și proprietățile, iar descrierea neorealismului se concentrează exclusiv asupra primului obiect. Premisele individualiste ale lui Waltz garantează că descrierea
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
sunt actori raționali. Neorealismul poate fi interpretat și astfel, după cum propune Keohane. Dar, așa cum ar prefera chiar Waltz, neorealismul poate fi privit și ca bazându-se pe selecția și socializarea produse de consecințele generative ale sistemului. Descrierea făcută de Waltz anarhiei nu este în totalitate generativă, iar modelul socializării statului este ambiguu. Totuși, neorealismul poate fi interpretat în sensul că se bazează pe o logică reflexivă pentru că oferă o teorie incipientă a construirii identității statului în cadrul sistemului internațional. Modelul instituționalist Variabila
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
evităm problemele ce ar putea fi asociate cu compararea inadecvată a marilor teorii sistemice cu teorii de anvergură medie, atunci când vom analiza relația dintre neorealism, instituționalism și liberalism, în secțiunea finală. Instituționaliștii pretind că acceptă enunțurile neorealiste referitoare la impactul anarhiei asupra comportamentului statului. Totuși, ei presupun și existența unor tipare complexe ale interdependenței, care creează interese comune extinse între statele industrializate. Prin urmare, instituționaliștii sugerează că problema cooperării între aceste state poate fi deseori prezentată sub forma unei Dileme a
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
facilitarea cooperării între egoiști raționali. Mai întâi, regimurile reduc costurile de tranzacție sau costurile negocierii, monitorizării și punerii în practică a acordurilor. În al doilea rând, regimurile reduc nesiguranța și oferă informații care modelează așteptările statelor privind comportamentul viitor. În anarhie regimurile sunt dificil de creat pentru că este dificil ca statele să stabilească obligații legale prin intermediul regimurilor. Totuși, odată create, ele vor fi utile statelor și, în consecință, vor tinde să reziste în timp (Keohane, 1984, pp. 85-109). Keohane explorează și
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
sunt definite mai întâi de socializarea anterioară a statelor (Hasenclever ș.a., 1997, p. 155). Astfel, descrierea învățării complexe și a schimbării identitare care ni se oferă este limitată sub două aspecte. Mai întâi, problematica centrală rămâne cea a cooperării în anarhie. Anarhia este privită ca fiind reproductivă, și nu transformativă; ea generează un mediu constrângător, nu unul permisiv. În consecință, instituționalismul nu oferă o descriere sistematică a felului în care selecția culturală poate fi încurajată de sistemul internațional însuși. În al
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
definite mai întâi de socializarea anterioară a statelor (Hasenclever ș.a., 1997, p. 155). Astfel, descrierea învățării complexe și a schimbării identitare care ni se oferă este limitată sub două aspecte. Mai întâi, problematica centrală rămâne cea a cooperării în anarhie. Anarhia este privită ca fiind reproductivă, și nu transformativă; ea generează un mediu constrângător, nu unul permisiv. În consecință, instituționalismul nu oferă o descriere sistematică a felului în care selecția culturală poate fi încurajată de sistemul internațional însuși. În al doilea
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
socializării, în care selecția culturală și schimbarea culturală joacă un rol mai important. Pe scurt, am evidențiat două aspecte ale modelului instituționalist. Mai întâi, asemenea neorealismului, instituționalismul adoptă o perspectivă în esență cu caracter reproductiv, și nu transformativ, asupra logicii anarhiei. În al doilea rând, spre deosebire de neorealism, instituționalismul rămâne clar devotat asumpției că statele se comportă ca actori raționali. Acest cadru este compatibil cu explicația unui grad de învățare complexă de partea unităților. Totuși, întrucât cadrul raționalist are o orientare reproductivă
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]