13,069 matches
-
care-ar trezi povestea, Țăranii să nu simtă că vin de undeva, Din niște alte timpuri, din vremurile-acestea. Dar condamnat sînt parcă să mă întorc stingher, Din orice vis, la ceasul unui prezent de gheață, Și, răsucind din cheie același arc de fier, Să mă împing anarhic spre-o nouă dimineață. Poate-o să-mi fac o casă cu prispă, și-ntr-o zi ... Citește mai mult Cînd mi-e urît de lume imaginez un satși mă ascund acolo cu toate
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
care-ar trezi povestea,Țăranii să nu simtă că vin de undeva,Din niște alte timpuri, din vremurile-acestea.Dar condamnat sînt parcă să mă întorc stingher,Din orice vis, la ceasul unui prezent de gheață,Și, răsucind din cheie același arc de fier,Să mă împing anarhic spre-o nouă dimineață.Poate-o să-mi fac o casă cu prispă, și-ntr-o zi... XXXII. ACELE VERI MINUNATE, de Dragoș Niculescu, publicat în Ediția nr. 2237 din 14 februarie 2017. Purtam
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
de-atâtea ori, Și-au obosit. Mona lisa este în doliu, Cu sufletu-n lacrimi ea plânge la Louvre, Gânditorul lui Rodin a plecat de pe soclu, E trist,tăcut și-abătut, Turnul Eiffel s-a aplecat, În semn de omagiu, Arcul de Triumf e pregătit de paradă, Să treacă pe sub el îngerii, Întreaga Franța e-n doliu acum. E frig peste tot si închis, Străzile-s goale și-s triste, E multă durere și-s lacrimi, La Paris se moare encore
MIHAI MIRCEA MATEI [Corola-blog/BlogPost/383255_a_384584]
-
de-atâtea ori,Și-au obosit.Mona lisa este în doliu,Cu sufletu-n lacrimi ea plânge la Louvre,Gânditorul lui Rodin a plecat de pe soclu,E trist,tăcut și-abătut,Turnul Eiffel s-a aplecat,În semn de omagiu,Arcul de Triumf e pregătit de paradă,Să treacă pe sub el îngerii,Întreaga Franța e-n doliu acum.E frig peste tot si închis,Străzile-s goale și-s triste, E multă durere și-s lacrimi,La Paris se moare encore
MIHAI MIRCEA MATEI [Corola-blog/BlogPost/383255_a_384584]
-
spirituală, îmbracă haina hidoșeniei. Vasile cel Mare, arhiepiscop din secolul al IV-lea, născut în Pont, unul dintre cei mai importanți părinți ai Bisericii ortodoxe și unul dintre cei mai mari teologi creștini, spunea că, așa cum săgețile care pleacă din arc când întâlnesc un obiect dur se întorc către arcaș, în același fel se întorc acțiunile invidiei, fără să provoace tristețe celui invidiat, „rănile acestuia devin ale invidiosului”, spunea el. În cartea Mitropolitului Hierotheos Vlachos - teolog grec născut în 1945 - intitulată
DESPRE INVIDIE ȘI POPULISM de VAVILA POPOVICI în ediţia nr. 2205 din 13 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383302_a_384631]
-
se trezesc pofte noi. Ți-a făcut semn să o urmezi. Te-ai gândit la ceva plăcut. Văzuseși undeva o poză, într-o revistă, poate o știa și ea. Te-ai ridicat din așternut ca un adevărat bărbat. Erai un arc. Chiar aveai un tremur ușor. Ai urmat-o despuiat și caraghios, îți era puțin jenă. O ființă deosebită, o femeie care merita să faci destule pentru ea. Deschizând ușa, ți-a strigat din prag. Arăta spre etajeră, spre aparat. „Fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
bună. Nedepășită până azi. Eram indieni. Piei roșii. Piei roșii europene! Est-europene!! Dar știam regulile. Simple și puține, tot mai puține, aveam un spirit reformator. Să fii vopsit cu Gallus, să ai pene înfipte sub banderola de pe frunte, să ai arc și să scoți un uuuuuuu... care să bage în sperieți pe oricine. Uneori, tomahawk din lemn și scalpuri din cârpă la brâu. Chestii facultative. Aveam o pipă comună în care vâram iarbă uscată sau chiștoace de Naționale; în clipe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
căutat pe dicarzi în Larousse! Alți tâmpiți! Îi amenințam pe vrăjmași că am o mătușă în America și că îi voi da telefon! Îi durea în cot; ne atacau cu pumnii, cu pietre, cu șipci smulse din gard; noi aveam arcuri. Nemții și rușii foloseau mitraliere din lemn. Țipau. Poc, poc, prrrrr, niciodată nu a fost liniște în cartier. De nevoie, am făcut tot felul de alianțe: nu a ținut nici una. Tot timpul nu auzeai decât Trădare! Răzbunare! Scalpul! La zid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
fusese Întărită la bază printr-un contrafort și readaptată ca turn de observație. Edificiul purta semnele altor transformări, numeroase, suportate de-a lungul secolelor, care Îi confereau aspectul unui straniu complex, În același timp religios și militar. Un portal cu arc ogival era flancat, pe fațadă, de două ferestruici cruciforme, tipice pentru un stil mai din vechime. Dante ascultase descrierea unor structuri similare de la pelerinii care se Întorceau de dincolo de mare. Cineva, În trecut, Încercase să blocheze accesul printr-o palisadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
o introduce mai apoi pe cea de a doua și a proceda, În sens invers, repetând mișcarea de atâtea ori, că i se păru că nu se mai termina nicicând. Până la urmă, cu o pocnitură, dintele ascuns al Încuietorii slobozi arcul de oțel al lacătului, iar Teofilo deschise larg ușița cea grea a lădoiului. De unde se afla, poetul nu vedea limpede ce se găsea Înăuntru. Avu senzația că celălalt Îi făcea anume paravan cu propriul trup. Izbuti să zărească doar un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Meșterul i-a predat o scrisoare Închisă. — Și nu ai ideea despre ce era scris În ea? Călugărul ridică din umeri. Lângă scândură se afla un cufăr deschis, plin cu planșe și cu pergamente umplute cu planuri arhitectonice: detalii de arce și de șarpante din grinzi, scheme de decorațiuni mozaicate și proiecte pentru pardoseli aruncate laolaltă fără nici o socoteală. Nici un meșter din Artă nu și-ar fi ținut vreodată atât de rău instrumentele meseriei. Cineva trebuie că scotocise pe acolo, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
că, În sinea ei, era, dimpotrivă, măgulită de chiar acele gesturi față de care se prefăcea scârbită, și că juca un rol. Muzica ritmată a tobelor și a farfuriilor crescu și mai abitir. Antilia continua să se apropie, parcurgând un larg arc de cerc prin spațiul rămas liber dintre mese. Treptat, curiozitatea inițială a poetului se preschimba Într-un subtil fior de plăcere, pe măsură ce femeia se apropia de ei, ignorând plebea ce părea să o idolatrizeze. Dansatoarea se ascundea sub un văl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
unei serii de desene. Dante ajunse În spatele lui fără ca omul să Își fi dat seama de prezența lui. Se opri pentru o clipă În tăcere, spre a admira măiestria cu care Iacopo delinea, din câteva trăsături de cretă, amănuntul unui arc, explicându-i-l unui maistru șef aflat În picioare, lângă dânsul. Cercul perfect de cer Înscris În tambur, care se deschidea deasupra capetelor lor, părea ochiul veghetor al lui Dumnezeu, atent la ceea ce se clădea În numele Lui, astfel Încât să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
se putea deosebi prea tare de aceea. Își reluă coborârea, Întărit de lumina rațiunii. Chiar și aerul părea să fi devenit mai puțin apăsător, ca și când un vânticel ușor ar fi adiat dinspre adâncuri. Scara din piatră se oprea dinaintea unui arc Înfundat, Închis printr-un zid din cărămizi. Într-o epocă ulterioară, cineva trebuie să se fi hotărât să blocheze acea cale spre măruntaiele pământului, poate pentru a Împiedica explorarea să Înainteze. Sau pentru a Întemnița niște forțe care, altminteri, s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
amănunte, aspectul construcției devenea tot mai familiar. Se găsea Într-o galerie săpată În stâncă, largă de cel puțin șase brațe și acoperită de o boltă accidentată. Ici și colo, fără vreo regularitate evidentă, bolta fusese Întărită prin pilaștri și arcuri de cărămizi. Galeria dispărea În umbră dincolo de cercul de lumină al lămpii. Sub picioare simțea un mâl vâscos, cu un miros puternic de putreziciune. Trebuia să fie argila de pe malul râului Arno, care urca până acolo atunci când se revărsa. Acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
că misteriosul vizitator fugise pe acolo. Dar era prea târziu ca să-l mai urmărească. Tocmai se pregătea să facă cale Întoarsă când băgă de seamă că un lucru se mișca În fața lui. De-a lungul pereților și rezemate de pilaștrii arcurilor zăceau niște grămezi fără formă, asemănătoare unor legături de boarfe, care, Încetul cu Încetul, se ridicau de la pământ. Se lipi se perete, Îngrozit. Așa Își imaginase dintotdeauna deșteptarea oștii morților, În ziua Judecății. Dar acea resurecție avea ceva șovăielnic, de parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
priorilor, politica se făcea În casele potentaților și În adunări secrete. La ce va fi slujit noul edificiu aflat În construcție? O coajă goală pe dinăuntru, care să marcheze prin inutila sa enormitate dreptul și justiția de acum veștejite, precum arcele triumfale ale vechilor romani. Dinaintea porților pieței de la Orsanmichele era obișnuita aglomerație din zilele de lucru. Fu surprins să zărească, prin mulțime, siluetele lui Augustino și Antonio, stând de vorbă cu cineva Întors cu spatele spre el. Îl recunoscuseră la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
răspunse. Îi dăduse drumul și, Între timp, reflecta. Patru metale și un material mai umil, dar tenace. Fragil, dar durabil. Bronzul și fierul anticilor se făcuseră praf și pulbere, dimpreună cu umbrele lor. Dar cărămizile romanilor erau Încă acolo, În arce și În bazilici, depunând mărturie pentru măreția Imperiului. Fărâmicioasa teracotă pe care se sprijineau speranțele supraviețuitoare ale unui mare edificiu. Și tocmai Într-o biserică din Florența, cetatea dușmanilor Imperiului. Un zâmbet Îi Încolți pe buze: dacă, Într-adevăr, așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
se ridica o scară Îngustă din cărămizi. Începu să urce. I se părea că un râs sarcastic Îi Însoțea pașii. Se Întoarse brusc, gândindu-se că Îl va zări pe Veniero În spatele său. Dar era altcineva, ascuns În scobitura unui arc, care supraveghea un punct aflat de cealaltă parte a curții. Purta livreaua oamenilor lui Bargello. Îl spionau, blestemații. Se Întoarse anevoie și se duse spre dânsul cu un aer amenințător. Omul nu părea tulburat. Pe fața lui se zărea o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
dintr-o dată, le văzu. Erau sub ochii lui, desenate de mâna fermă a unui copist care reprodusese fără să reflecteze, și poate fără să priceapă, ceea ce marele astrolog Însemnase pe hărțile zodiacului. Ciclurile planetei Venus. Studiul conjuncțiilor cu Soarele pe arcul eclipticii. Totul se afla acolo, sub ochii săi: din opt În opt ani, Soarele și Venus se apropiau de cinci ori În mișcarea lor circulară, iar urma acestor conjuncții pe bolta cerească alcătuia vârfurile unui pentagon perfect. Steaua cvintuplă. Așa cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
fi fost nevoie de prea multă vreme. Știa Încotro să se Îndrepte. Recunoscu de Îndată turnul cel alb, după descrierea făcută În raportul asupra membrilor Studium-ului. Nu era nimeni pe strada mărginită de ziduri oarbe, pe care se deschideau doar arcele ferestrelor zidite pe vremea ultimelor revolte. Peretele turnului era Întrerupt În partea de jos de o poartă din lemn Întărit prin piroane de fier, iar pe zidul din piatră nu părea să existe nici un punct de sprijin spre a ajunge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Prin urmare, știi și dumneata. Mișcarea ei constantă e cea mai simplă de urmărit pe cer, inclusiv pe mările unde acul magnetic Începe să trădeze. Dante Își ridică privirea spre mozaic. Lumina torței se revărsa peste partea centrală a lungului arc de numere dintre cele două figuri, lăsându-le În umbră extremitățile. — În cifrele acelea e măsura corecției? Întrebă. Celălalt Încuviință, iar poetul Îl privi țintă În ochii ce păreau să vadă acel orizont Îndepărtat. Cunoștea deja răspunsul. — Dumneata ai comandat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
-l scoată cu nici un preț și prin nici o metodă. Îl izbise de nenumărate ori de palmă, În speranța că miniangrenajul inert se va Îndura s-o reia din loc, Îi mișcase În fel și chip limbile, Îi Întorsese la maximum arcul (era un ceas mecanic) - pauză! Câteva zile Îl mai ținuse totuși la mână, cu nădejdea că poate-poate... iar când se convinsese că nu mai avea nimic de așteptat din partea lui, Îl aruncase furios În fundul valizei. Să zacă acolo nemernicul până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
în două picioare. — Hooo, Laika, hooo, că nu dau tătarii! - își domoli iapa spătarul Vulture, bătând-o ușurel pe grumaz. — Ba uite că dau! - urlă atunci luminișul și zeci de tătari mascați în tufe îi înconjurară pe eroii noștri, ridicând arcurile. — Nu trageți, tovarăși! - strigă repede Vulture. Suntem oameni buni! — Mucles! - urlă la el o tufa mai mare. Aici vorbești când ești întrebat! Ce cătați pe pământurile noastre? — Pribegim, spuse spătarul Vulture. Nu te lua după cum arătăm, căci soarta noastră fuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
care tocmai intrase musca. Aceasta pășește acum fără grijă pe platoul frunții, ocolind broboanele de sudoare și căutând un loc mai uscat unde să se oprească și să se întindă. Eroare însă! Fulgerător, mâna grea a spătarului făcu un frumos arc de cerc și-și plesni cu putere capul. Surprinsă de rapiditatea mișcării, musca mai avu tăria să observe într-o fracțiune de secundă mulțimea de linii din palma muncită a spătarului, apoi simți că se face terci. Se puse astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]