4,072 matches
-
mai priceput - un bărbat robust, de șaizeci de ani, care urmase cursuri serale de scrierea reclamelor. Cu mîna lui iscusită și o răbdare grijulie, acoperea zidul albastru închis, pe care se afla fereastra ogivală înaltă, cu un model de vălurele argintii. Ceilalți lucrau la detalii mai puțin delicate, dar se străduiau la fel de mult ca el, cu excepția fetei, căreia nu-i stătea capul la înălțimi, ci se așeza în strane mai tot timpul, desenîndu-i pe ceilalți. Toți o îndrăgeau pentru că era drăguță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
pînă atunci. — E o promisiune? Pot să comunic asta adunării bisericești? — Da. E o promisiune, zise Thaw abătut. Cu puțin înainte de Crăciun, lua prînzul la masa de împărtășanie, cînd intră o doamnă între două vîrste cu un nor de bucle argintii. Purta un șorț alb. Se uită lung la el, își mută privirea la pictura murală și se uită din nou la el. El se duse în grabă de la ea, zicînd: — Doamna Coulter! — Ei, Duncan? — Ce faceți aici? Lucrați la cantina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
vorbea cu femeia întinsă în patul din colț. Veni lîngă ele, observînd un cap mic, chel și ridat ieșind din cuvertură. Mama stătea pe jumătate îngropată într-un morman de perne. Era puțină la trup și părul castaniu avea scîntei argintii; tinerețea și bătrînețea se îmbinau deopotrivă pe fața ei mică și suptă. — E ciudat să te văd din nou, misteriosule, zise ea zîmbind palid. El o privi orb. — E Nancy, zise Rima. Nu ți-o amintești pe Nan? El se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
un murmur depărtat al mulțimilor, printre care se auzeau sunete de fanfară. Deschise ochii. Zgomotul nu era imaginar. Aerul vibra de larma trompetelor. Lanark se ridică, la fel și Rima. Trompetele deveneau asurzitoare, apoi tăcură cînd o figură neagră și argintie apăru și rămase sub arcada din mijloc. Era un bărbat îmbrăcat într-o haină neagră, cu nasturi de argint, cu pantaloni negri pînă la genunchi și ciorapi albi. La gît și la încheieturile mîinii avea dantele și paftale de argint
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
era traversat de un paravan din fier forjat cu o înălțime de trei metri. Poarta din mijloc era păzită de un polițist care-l salută pe Munro cînd acesta trecu împreună cu ei. Coridorul deveni din ce în ce mai aglomerat. Șambelani în negru și argintiu conduceau grupuri mici de oameni, unii negri și orientali. De la ferestrele de sus se auzeau aplauzele unor adunări depărtate, sunetul slab al fanfarelor și orchestrelor, murmurul și huruitul motoarelor. Bărbați și femei vioaie, bine îmbrăcate veneau și treceau prin uși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
îi era familiar și intim; se încălziră destul de repede și-apoi adormiră. Se trezi printre șoapte și foșnete. Lanțuri de puncte luminoase curgeau în zigzag peste bolta întunecată, coloane și podeaua plină de lume. Veneau de la un glob cu fețe argintii care se învîrtea în locul în care fusese lampa portocalie, și acum treptele intrării era singura porțiune luminată continuu. Acestea se întindeau pe toată lățimea peretelui. Tineri în salopete instalau mașini electrice, care umpleau din cînd în cînd capela cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
mare erau imprimate cuvintele: BROWN’S LUGWORM CASANOVAS. Lanark își dădu seama că făcea parte din public: întreaga podea era pavată cu saltele și cu oameni care stăteau ghemuiți umăr la umăr. Lîngă el, o tînără delicată, într-un sari argintiu, se sprijinea de un bărbat păros, într-un cojoc din piele de oaie. în față, o fată în pantaloni ecosez și o jachetă mototolită de regiment scoțian, șoptea ceva unui bărbat cu o coadă împletită, care purta o bandă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
erau atît de orbiți că și-i odihni în spațiile profunde dintre ele, dar alte stele începură să sclipească acolo, apoi constelații întregi; nu putea cerceta cu privirea spațiul, oricît de mic ar fi fost, fără să nu sesizeze praful argintiu al unei galaxii care pîlpîia în el. Cu aripile întinse, aeronava lui părea suspendată, ușor înclinată, între plafonul de stele și podeaua de nori moi care se întindea din orizont în orizont, purtînd cea mai misterios de fascinantă dintre toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
și Lordul și Lady Monboddo. Stai la coadă, stai la coadă. Se aflau într-un coridor lat și curbat, cu uși duble din sticlă pe o parte și o coadă care înainta continuu. Lanark observă o femeie într-un sari argintiu și un bărbat tuciuriu într-o togă albă, dar majoritatea purtau uniforme sobre sau costume de afaceri și aveau privirile atente ale persoanelor importante care, fără să-ți arate prietenie, sînt pregătite să reacționeze cum se cuvine cînd alții îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
nu făcea distincție între ele, dar avea un sentiment liniștitor, pentru că era singurul bărbat de-acolo. — Trebuie să-l convingem pe Lanark că-i celebru, zise Libby. Rîseră toate și cealaltă Joy, care măsura picături de lichior într-o cutie argintie, spuse: — Dar el știe. Nu poate să nu știe. — Și pentru ce sînt celebru? întrebă Lanark. — Ești omul care face întotdeauna cele mai ciudate, absolut ciudate gesturi fără nici un motiv, zise Martha. Ai făcut zob ecranul lui Monboddo cînd dirija
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
apoi se apropie și puse o mînă pe umărul lui. El își ridică privirea și se uită uimit în ochii ei mari, la fața cu nas mare și gură dreaptă, copilăroasă și serioasă. Deși puțin obosită și cu cîteva șuvițe argintii, arăta la fel cum o văzuse prima oară la cafeneaua Elite. Nu cumva ești Rima? întrebă el. Ea rîse și-i spuse: — întotdeauna ți-a fost greu să mă recunoști. Am îmbătrînit, Lanark, dar eu te-am recunoscut imediat. — Te-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
vînt, o rămurică neagră cu muguri ascuțiți rozalii și verzi-cenușii. Culorile lucrurilor păreau să devină mai intense, deși lumina incendiară de deasupra acoperișurilor căpătase tonuri de gri străbătute de fuioare de un roz delicat. Orizontul era marcat de o linie argintie. Acoperișurile întunecate căpătau soliditate în lumina crescîndă. Erau mai puține clădiri prăbușite decît crezuse. Dincolo de ele, o masă ușoară de nori se transforma în dealuri deslușite, care nu străjuiau orașul, ci se depărtau, margini dincolo de marginile cenușii perlate, cu cîmpuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
culoare sclipeau printre palmierii și arborii semi-tropicali. Dar, ici și colo, mai puteau fi zărite alte hoteluri și construcții de dimensiuni mai importante, neidentificabile la prima vedere. Mașina se înălța pe culmea nivelată a unei coline. Era un turn strălucitor, argintiu, care se avânta către înaltul cerului la vreo zece kilometri de hotel. Grădinile și palatul prezidențial învecinat, dispăreau în parte, mascate de coroanele arborilor. Dar lui Gosseyn puțin îi păsa de asta. Mașina, și numai mașina, îi polariza privirea, eclipsând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
dar să știi că nu-mi pasă și am să recit“; El n-a apărut era la biserică (nu l-am văzut) am cotit după fete recitam; în spăimântat umblam pe poante fetele coborau spre o ecluză pavată cu dale argintii am; făcut un ocol pe după copaci „nu mai recita“ spunea Isis „e un profesionist pe aici te faci de râs“ „n-are decât să fie și mama profesioniștilor“ spuneam „lor le dă mâna dar eu; sunt ultimul alb pe planeta
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
a început să se schimbe. Vedeam prin pleoape cum totul în jurul meu se spațializa altfel. Fiecare obiect părea că există numai ca să realizeze distanța altuia. Sticlele de pe etajera roșie, clepsidra, statueta-bust intitulată Espérance, ciocanul aflat alături, pe pervazul ferestrei, tăblița argintie cu inscripția Réservé intrau pe rând în jocul acesta al distanțelor. Pe urmă, dreptunghiul transparent s-a rotunjit și a început treptat să se lărgească, să devină tub. Stăteam la capătul tubului, lângă Dragoș, printre distanțe. Eram din nou liniștit
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
culoare sclipeau printre palmierii și arborii semi-tropicali. Dar, ici și colo, mai puteau fi zărite alte hoteluri și construcții de dimensiuni mai importante, neidentificabile la prima vedere. Mașina se înălța pe culmea nivelată a unei coline. Era un turn strălucitor, argintiu, care se avânta către înaltul cerului la vreo zece kilometri de hotel. Grădinile și palatul prezidențial învecinat, dispăreau în parte, mascate de coroanele arborilor. Dar lui Gosseyn puțin îi păsa de asta. Mașina, și numai mașina, îi polariza privirea, eclipsând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
propriii săi nervi. Era o expresie instinctivă a voinței lui de a trăi. Deodată, încremeni. Zărise, cu mult deasupra liniei orizontului, un minuscul punct luminos. Acesta se apropia rapid, devenind întâi o minge de metal, apoi o enormă navă rotundă, argintie, care-și încetini vizibil viteză când zbură deasupra lui Corl. Nava rămase o clipă aproape nemișcată deasupra șirului de dealuri negre din dreapta lui, apoi dispăru. Corl își reveni din buimăceală și se repezi ca un tigru printre stânci. În ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
de id atât de mare, încât foamea lui deveni insuportabilă. Soarele, trandafiriu acum, urcase mult pe cerul de purpură, în vreme ce Corl se furișa înapoia unor stânci și privea, din umbra lor, ruinele orașului de la poale. În ciuda dimensiunilor ei uriașe, nava argintie părea minusculă pe fundalul acestor ruine. Dar avea atâta viață și atâta dinamism în ea, încât, într-o clipită, ajunse să domine peisajul. Nava se așeză într-un făgaș săpat de propria-i greutate în câmpia stâncoasă care începea brusc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
lângă masă, odată cu ceilalți șefi de secții, care se înghesuiau să privească obiectul. Acesta părea să fie un aparat fragil, cu o rețea complicată de sârme încolăcite în jurul a trei țevi care traversau trei sfere mici ce răspândeau o lumină argintie, bizară. Această lumină pătrundea prin masă, făcând-o transparentă ca sticla. Dar și mai straniu era faptul ca sferele acelea absorbeau căldură ca niște bureți termici. Grosvenor întinse brațul spre cea mai apropiată dintre sfere, dar simți ca mâna îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
a adus totuși tutun fin și foiță de pe masa lui Costache, dar zice că, după o căutătură sălbatică, arestatul i-a întors pur și simplu spatele. Nu-i un om bine crescut! I-au reținut valiza pentru cercetări, o cutie argintie, ca un safe, și asta arată c-ar putea să fie vreun falsificator de bani, dar lui i-au dat drumul după numai o oră de arest și un scurt interogatoriu luat de conu Costache. Când s-a văzut liber
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
pentru toți cei care trec pragul lăcașului. Oamenii vin s-o roage, care de necazuri, care pentru sănătate, care pentru pricopseală sau pentru copii și stau îngenuncheați, cu privirile plecate, abia de-și apropie buzele cu sfială de poala ei argintie, dar uite că bărbatul stă drept și-o privește ochi în ochi, și nu o clipă, două, ci minute întregi. Cum s-o privești ochi în ochi pe Maica Domnului? Oare la ce s-o fi gândind? Nu, nu se
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
pe care l-a supt odată cu laptele mamei. Era un bărbat frumos, îngust în șolduri, lat în umeri, cu ochi șireți, de culoarea prunelor brumării, acoperiți de gene lungi și mustăți lungi, la care femeile nu rămân de piatră. Cutia argintie nu părea cine știe ce încuiată, avea trei rotițe cu cifru, dar mecanismul era ca de jucărie, nu serios. Fane învârti de rotițe cu urechea lăsată spre mecanism, să asculte cum merg. Se orienta întotdeauna după auz, ca liliacul. La început n-
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
fără vreo urmare în privința amabilității lui. Trecu destul până să găsească cei 30 de bănuți rest, apoi îi întinse prosopul și săpunul. Între timp moldoveanul îi scrutase chipul, cântărindu-l din ochi. Târa după el un soi de cufăr mare, argintiu, și băieșul îi spuse că trebuie să-l lase la ușă. Atunci omul îl luă deoparte și-i strecură în buzunar cam de douăzeci de ori costul unei băi de la clasa I, ceea ce-l făcu pe băieș să se congestioneze
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
pălăria, un splendid ogar barzoi sări cu labele pe pantalonii de uniformă ai polițistului. Îl alungă, deși era prietenos și avea ceva extrem de aristocratic, cu capul lui vioi, alungit, și cravata de păr din jurul gâtului. Își lăsă bastonul cu cioc argintiu în vasul din hol și intră, ca întotdeauna la vizitele lui de lucru, în bibliotecă. Generalul era în doliu, după nevasta lui care murise iarna trecută, în curând avea să se împlinească anul, dar durerea sufletească era la fel de mare ca
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
la ușa magazinului de arme. O clipă îl cuprinse teama că ușa n-o să se deschidă, dar ea se deschise aproape de la sine. Când trecu din antreul nu prea bine luminat în magazinul propriu-zis îl văzu pe bătrânelul cu părul argintiu așezat pe un scaun, într-un colț, citind la lumina blândă a unei veioze. Acesta înălță ochii de pe carte, o lăsă jos și se ridică în picioare: - Ah, domnul Clark, spuse el liniștit. Cu ce vă putem servi? Fara simți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]