3,560 matches
-
Nimeni nu o poate contesta: succesul a fost total, „dresajul” în vederea consumului modern reușind dincolo de orice așteptări. Într-adevăr, nu mai există norme și mentalități care să se opună frontal valului de nevoi exprimate în bani. Toate inhibițiile, toate fortificațiile „arhaice” au fost spulberate; în arenă n-au rămas decât legitimitatea consumeristă, incitările la bucuriile clipei, imnurile aduse fericirii și conservării propriei persoane. Primul mare ciclu al raționalizării și modernizării consumului s-a încheiat: nu mai e nimic de demolat, toată lumea
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
pieței: în mod evident, nu totul a fost colonizat de valoarea de schimb. Și chiar această dimensiune constituie pentru noi cea mai mare bogăție, ceea ce dă relief vieții private. Această parte rămasă în afara pieței nu este nici reziduală și nici arhaică. Dimpotrivă: cu cât se extinde comercializarea modurilor de viață, cu atât se afirmă valoarea polului afectiv în sfera privată. Universul consumului-lume nu pune capăt principiului afectivității sentimentale, el îl consacră ca valoare superioară, corelativă culturii individului care, aspirând la autonomie
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
soft touch-ul, gustul și intenția senzualizării materialelor. Designul intransigent al stilului Bauhaus s-a constituit în jurul credinței în progres și în raționalitatea tehnică a inginerului; el exprima o cultură care preamărea eficacitatea pură, simplitatea formelor, triumful rațiunii, victoria asupra forțelor arhaice ale trecutului. Dar am depășit acea fază. La ora celei de-a doua modernități marcate de epuizarea idolatriei Istoriei, designul nu se vrea atât revoluționar, cât protector și liniștitor. Atunci când modernitatea nu mai are de combătut elementele ieșite din cultura
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
prezenta mâine pasiunea pentru extrem? Orice ar fi, totul arată că epoca bunăstării emoționale anunță nu resorbția acestor pasiuni, ci expansiunea lor socială. Arhaisme?tc "Arhaisme ?" „Rezistențele” la tropismul consumatorist pot fi oare considerate niște simple „reziduuri” culturale, niște rămășițe „arhaice” sortite să dispară sub cilindrul compresor al fazei III? Personal, sunt convins de contrariu. Deși capitalismul de hiperconsum a răsturnat raporturile cu sine, cu ceilalți și cu cultura, el n-a reușit să dea naștere unei umanități postistorice, voința de
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
regimuri legale au implicații și în ceea ce privește conceptul de „cetățenie”. Femeile, fie individual, fie în mod colectiv, pot fi recunoscute ca subiecți ai legilor internaționale. Organizațiile ce luptă pentru drepturile omului și feministele au cerut de mai multă vreme redefinirea viziunii arhaice asupra relațiilor internaționale și crearea de mecanisme internaționale care să intervină la nivelul intern al unui stat, dacă drepturile omului sunt puse în pericol în acea țară. Cu sloganul „Drepturile femeilor sunt drepturi ale omului”, femeile au creat la Beijing
Gen, globalizare şi democratizare by Rita Mae Kelly (ed.), Jane H. Bayes (ed.), Mary E. Hawkesworth (ed.), Brigitte Young (ed.) [Corola-publishinghouse/Science/1989_a_3314]
-
dimensiune socială. Autorul se referă în continuare la „locurile supralicitate” în practica empirică și teoretică a antropologiei, și anume „fenomenul primitiv” și „comunitatea mică”. Atunci când studiul societăților aliterate dezvăluie interesul antropologilor pentru „explicații genezice” (printr-o asociere relativă a populațiilor „arhaice” contemporane cu cele preistorice), micile comunități răspund nevoii științifice a unei „percepții sinoptice” sau „holistice” a comportamentului uman. Profesorul Geană vorbește în acest context de „unitățile existențial-umane”, prin care antropologia își concretizează „ipostazele realității umane”, respectiv individul, familia, comunitatea, națiunea
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2157_a_3482]
-
apare profesorului Geană la fel de firească precum aceea a citării unui savant). Metoda comparativă ajută antropologia în formularea de enunțuri generale și în definirea unui „fapt antropologic” (de exemplu „universalitatea familiei”). În pofida unor premise greșite (de ordin evoluționist, prin echivalarea societăților arhaice actuale cu cele preistorice și cultivarea modelului tristadial de „evoluție” socio-culturală; la acestea se adaugă și problematica difuzionistă), comparativismul antropologic va fi reabilitat prin opera lui A.R. Radcliffe-Brown (1952) drept „metodă a antropologiei sociale”, diferită de metoda istorică (aceasta
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2157_a_3482]
-
dublul unui mort? Și asta cu atât mai mult cu cât, dincolo de variabilele proprii fiecărei culturi, se configurează scheme de proceduri simbolice cu valoare universală. În acest sens, câteva chei de acces ne sunt oferite de antropologia istorică a Greciei arhaice, aliată cu antropologia africană. În Grecia antică, așa cum arată Jean-Pierre Vernant 1, problema fantomei se înscrie în sfera eidolon-ului și a diferitelor sale forme. Eidolon este cuvântul ce desemnează atât fantoma care se arată, cât și apariția de origine supranaturală
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
fantoma care se arată, cât și apariția de origine supranaturală sau imaginea din vis. Așadar, trei modalități de intervenție a invizibilului în vizibil, de irupere a acestui invizibil, fapt care îl face să apară realmente. Raportându-se la acest eidolon arhaic, cu valoarea și capacitatea lui de apariție, Vernant analizează nașterea noțiunii de imagine în cadrul unei doctrine a mimesis-ului, procesul prin care se operează trecerea de la ordinea apariției și de la prezența efectivă a invizibilului la ordinea aparenței și a imitației. Ceea ce
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
și capacitatea lui de apariție, Vernant analizează nașterea noțiunii de imagine în cadrul unei doctrine a mimesis-ului, procesul prin care se operează trecerea de la ordinea apariției și de la prezența efectivă a invizibilului la ordinea aparenței și a imitației. Ceea ce definește eidolon-ul arhaic este, într-adevăr, valoarea sa de prezență, prezență în vizibil a unei puteri de ordinul invizibilului, fie ea a morților sau a zeilor. Dar această prezență trimite, în același timp, la un altundeva inaccesibil, lucru valabil în special pentru colossos
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
vizibilului cu invizibilul, el asociază intim piatra și umbra rătăcitoare, marcând prin stela funerară sau prin statuie posibila materializare a insesizabilului psyche. Aparținând sferei eidolon-ului în aceeași măsură ca și imaginea visată, fantoma și apariția supranaturală, colossos-ul ține, în Grecia arhaică, de acea „categorie psihologică a dublului”, definită, după Vernant, prin ambiguitatea statutului prezenței - o prezență înscrisă în tensiunea dintre imobilitatea pietrei și mobilitatea psyche-ului, între material și imaterial, între un aici actual și trimiterea la un altundeva. În raportul său
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
de esență divină sunt desemnate printr-unul și același cuvânt: eidolon. Mortul care se întoarce printre cei vii sau zeul care li se arată oamenilor pot fi văzuți pe scenă, dar și în vis. Astfel, în centrul universului tragic, eidolon-ul arhaic se înscrie cu cele trei forme ale sale: fantoma, apariția de origine supranaturală și imaginea apărută în vis1. Trei forme de prezență a invizibilului în vizibil, care ne atrag atenția asupra raporturilor - în spațiul tragediei - dintre apariția fantomelor și apariția
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
capete, într-un astfel de teatru, prezența unei puteri de altundeva, dintr-o altă lume, invizibilă. Iar această absență/prezență nu e oare o miză artistică perfect comparabilă cu aceea a colossos-ului ori a zeului-obiect, a tuturor acelor pietre funerare arhaice înălțate ca monumente ale absenței, a tuturor acelor obiecte sculptate, închinate și ele absenței? Pentru Maeterlinck, automatele, manechinele, figurile de ceară, marionetele sunt purtătoarele dimensiunii metafizice a spațiului ce desparte viața de moarte. Toate aceste efigii 1 sunt reprezentări simbolice
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
la fel de bine pentru morți ca și pentru zei. Vtc "V" Teatrul între piatră și dublutc " Teatrul între piatră și dublu" Craig sau fantoma shakespeariană ca „pariu”tc "Craig sau fantoma shakespeariană ca „pariu”" Actorul și supramarioneta sau întoarcerea la eidolon-ul arhaic Dacă textul scris de Craig în 1910 („Despre fantomele din tragediile lui Shakespeare”1) se numără printre lucrările de referință ce stau la baza proiectului acestei cărți, faptul se datorează în primul rând tezei fundamentale a teoreticianului englez: prin intermediul spectrelor
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
realitatea sensibilă. O artă a teatrului anterioară degradării la care a supus-o imaginea mimetică. O artă deschisă spre „Revelație”, cuvânt-cheie în textele teoreticianului. Cerând întoarcerea la izvoarele înseși ale artei occidentale, Craig pare să reclame o întoarcere la eidolon-ul arhaic, analizat de Vernant 1 în raport cu imaginea mimetică ulterioară, bazată pe asemănare, pe reflectarea realului (acea imagine stigmatizată de Platon tocmai pentru irealitatea ei). Un eidolon care, sub diferitele sale înfățișări, trimite întotdeauna la „acel miracol al unui invizibil ce se
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
imagine stigmatizată de Platon tocmai pentru irealitatea ei). Un eidolon care, sub diferitele sale înfățișări, trimite întotdeauna la „acel miracol al unui invizibil ce se lasă văzut pentru o clipă”, un invizibil având întreaga forță a unei prezențe efective. Eidolon-ul arhaic, subliniază Vernant, mijlocește deschiderea spre spiritual, spre o lume în care vizibilul e populat de elemente supranaturale, dând astfel expresie unei altfel de realități. Așa cum s-a mai spus, el ține de domeniul apariției, și nu de acela al aparenței
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
unui invizibil. Este, afirmă Vernant, una dintre formele materializate pe care le poate îmbrăca psyche-ul (termenul desemnează fantoma ca putere nevăzută și apariție dintr-o altă lume). Ce poate fi mai material decât o statuie, și totuși, aidoma umbrei, statuia arhaică este și ea o umbră, o prezență reală ce trimite la un altundeva, la un spațiu de dincolo de realitate devenit, datorită ei, un element intrinsec al lumii reale 1. Ca, de pildă, idolul antic evocat în Actorul și supramarioneta 2
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
este niciodată separat de meta. Altfel spus, regăsim aici aceeași asociere intimă a pietrei cu psyche-ul, a materialului celui mai compact, mai dens, cu imaterialul cel mai diafan, cel mai evanescent cu putință. Căci în teatrul lui Artaud, conform paradoxului arhaic, invizibilul nu se poate manifesta decât printr-o materialitate capabilă să-l fixeze și să-l elibereze în același timp. Contopind în semnul teatral piatra și umbra, aliind materialitatea cea mai concretă cu imaterialitatea, Artaud operează o autentică întoarcere la
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
magii, de a face ca invizibilul (fie că e vorba despre divinități, fie că e vorba despre morți) să se poată iarăși revela prin formele vizibilului. Teatrul și dublul său urmărea să reactualizeze categoria dublului în sensul ei cel mai arhaic, acela al unei prezențe/absențe pe care piatra și psyche-ul, materialitatea cea mai opacă și imaterialitatea cea mai străvezie să le cristalizeze în relația lor tensionată. Kantor sau baraca de bâlci ca teatru al morțiitc "Kantor sau baraca de bâlci
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Giacometti sunt „locuite” de o prezență invizibilă, din sfera divinității. Să nu uităm, de altfel, că nici femeile sculptate de acesta nu sunt pentru el statui de zeițe, ci zeițe adevărate. Adică nu doar niște simple imagini, ci veritabili eidola arhaici, care înscriu în vizibil prezența efectivă a unui invizibil ce trimite la un inaccesibil altundeva. Sunt statui obișnuite, au un aer familiar, însă par în același timp că se află la mii de leghe distanță: „Deși le vedem, unde sunt
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
mai deosebește cu nimic de moarte”. Dar statuile acestea, venite din timpuri imemoriale și din spații aflate parcă la capătul pământului, nu ne trimit oare cu gândul la acel străvechi mormânt originar despre care vorbea Michel Serres? Purtând marca vremurilor arhaice, învăluite în bezna începutului de lume, nu ne dau ele sentimentul că ar fi fost dezgropate? Giacometti i-a mărturisit odată lui Genet că plănuise cândva să facă o statuie și să o îngroape, „dar nu ca să fie găsită sau
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
a suferit deja durerea unei pierderi sau a unei amenințări de pierdere precoce. Depresia adolescentului „se aseamănă mai mult cu refuzul unei realități dezamăgitoare și o repliere pe pozițiile fantasmatice infantile legate tocmai de menținerea investiției relațiilor cu aceste imagini arhaice decât cu o renunțare și un abandon al acestor relații” ne spune Jeammet (1985). Adolescentul deprimat se agață de obiectul precoce încorporat, garant al continuității narcisiaco-obiectuale și al sentimentului omnipotenței infantile. Ancorarea este cu atât mai necesară cu cât referirea
Depresie și tentative de suicid la adolescență by Daniel Marcelli, Elise Berthaut () [Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
sexe și momentul de îndoială inițial, înainte ca sentimentul afectelor împărtășite să satisfacă orice absență, orice pierdere. Fantasma care susține această primă iubire este aceea a unei dualități atotputernice, dualitatea mamă-copil în care toate trebuințele sunt satisfăcute. Dar imaginea mamei arhaice, omniprezentă, invadatoare și absorbante nu este niciodată departe. De asemenea, dorința destructivă a altora amenință mereu această dualitate atât de fericită și de satisfăcută: orice rău este proiectat în exterior de dualitate. Iată de ce prima dragoste trebuie să rămână în
Depresie și tentative de suicid la adolescență by Daniel Marcelli, Elise Berthaut () [Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
este normal/la limită (QIG: 86, verbal: 87, performanță: 88), dar ea este în situația unui eșec școlar. Revăzută la vârsta de 11 ani și jumătate, diagnosticul este următorul: „patologie anaclitică depresivă cu reacții de prăbușire, dezorganizarea fluxului gândirii, fobii arhaice invalidante”. Între 11 ani și jumătate și 14 ani au fost constatate tulburări de comportament (îndărătnicie, pretenții cu aspect caracterial, dependență relațională mai ales față de cei de vârsta sa) care totuși reacționează destul de bine la un tratament care a asociat
Depresie și tentative de suicid la adolescență by Daniel Marcelli, Elise Berthaut () [Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
unor informații diagnostice importante. HIP servește de asemenea unui alt scop importantacela de a îndeplini expectanțele pacientului legat de „examinarea diagnostică” care este concordantă cu cea din situațiile medicale mai convenționale și ca și consecință poate crește potența transferului pozitiv (arhaică. Mai mult, dacă terapeutul este conștient de capacitatea pacientului și de natura răspunsurilor disponibile, chiar dacă instrumentul nu este riguros administrat și cotat, este posibilă optimizarea exercițiilor de auto-hipnoză înregistrate astfel ca pacientul să le practice în afara ședințelor de terapie (Gibson
Hipnoza și stresul. Ghid pentru clinicieni by Peter J. Hawkins () [Corola-publishinghouse/Science/2003_a_3328]