2,248 matches
-
1998 au mai fost descoperiți asemenea bolovăni de rău, ciopliți în scop de lovire sau tăiere. O parte din aceste vestigii au fost donata muzeului de Istorie din Slatina. Despre urmele neolitice din Valea Darjovului a scris domnul Mihail Butoi, arheolog reputat, fost director al instituției muzeale din Slatina. În anul 2001, localnicii au descoperit la vest de punctul numit Vizuin, fragmente ceramice asemănătoare cu cele descoperite pe firul Darjovului. Satele matcă din Valea Darjovului care au continuat firul viețuirii au
Valea Mare, Olt () [Corola-website/Science/302027_a_303356]
-
fost descoperit întâmplător un topor de aramă cu gaură de înmănușare în prima jumătate a secolului XX, care ulterior s-a pierdut. La circa 4km depărtare, în cătunul Ferigile al satului vecin Costești au fost descoperiți în anul 1958, de către arheologul Alexndru Vulpe, cinci tumuli cu urme de ceramică, tot din aceeași epocă a bronzului. În același sat Costești, dar și în peșterile situate la circa trei km pe valea râului Bistrița, s-au descoperit vase ceramice din culturile Coțofeni (aproximativ
Pietreni, Vâlcea () [Corola-website/Science/302039_a_303368]
-
sat Costești, dar și în peșterile situate la circa trei km pe valea râului Bistrița, s-au descoperit vase ceramice din culturile Coțofeni (aproximativ de la sfârșitul anilor 2000 î.H.), Glina (circa 2000-1700 î.H)și Verbicioara (1700-1100 î.H.). Arheologul vâlcean Gheorghe Petre-Govora descoperă în anul 1965 în perimetrul satului,pe pantele muntelui Arnota, fragmente de ceramică și arme din fier (vârfuri de suliță)datate din perioada hallstattiană a epocii fierului (circa 650-450 î.H.). De altfel, necropolele hallstattiene, deci
Pietreni, Vâlcea () [Corola-website/Science/302039_a_303368]
-
H. ) datează un tezaur de monede descoperite tot în satul vecin Bistrița în anii 1961-1962, iar din perioada imperială romană datează tezaurele descoperite în apropiere, lângă mănăstirea Horezu și în satul Dobriceni (secolele I și II d.H.). În sfârșit, același arheolog Alexandru Vulpa descoperea în perimetrul necropolei hallstattiene de la Ferigile o fibulă și o brățară romană datând din secolele III-IV d. H. iar arheologul Gh. Petre-Govora și prof. Aurelian Stioican scoteau la iveală în aceeași perioadă o fibulă digitală din bronz
Pietreni, Vâlcea () [Corola-website/Science/302039_a_303368]
-
în apropiere, lângă mănăstirea Horezu și în satul Dobriceni (secolele I și II d.H.). În sfârșit, același arheolog Alexandru Vulpa descoperea în perimetrul necropolei hallstattiene de la Ferigile o fibulă și o brățară romană datând din secolele III-IV d. H. iar arheologul Gh. Petre-Govora și prof. Aurelian Stioican scoteau la iveală în aceeași perioadă o fibulă digitală din bronz datată din secolele VI-VII D.H., adică din perioada de început a năvălirilor barbare slave pe teritoriul localității. Între secolele VII-XIII arealul Horezu-Costești
Pietreni, Vâlcea () [Corola-website/Science/302039_a_303368]
-
iar ceilalți luptând cu mâinile goale și cu dinții.”" După ce a dărâmat o parte din zid, Xerxes a înconjurat dealul și persanii i-au acoperit pe greci cu o ploaie de săgeți, până când ultimul dintre aceștia a murit. În 1939, arheologul Spyridon Marinatos, în timpul săpăturilor de la Termopile, a descoperit o mulțime de vârfuri de săgeată persane de bronz pe dealul Kolonos, stabilind locul în care trupele aliate și-au găsit sfârșitul (înainte se crezuse că dealul era unul mai mic din apropierea
Bătălia de la Termopile () [Corola-website/Science/302139_a_303468]
-
cu o vechime de până la 14,000 ani, iar una dintre ele, amplasată în peștera „Mersâna” are peste 500000 ani vechime. Pe vetre au fost colectate așchii și unele din cremene datând din perioada târzie a paleozoicului (milen. XL-XII î.Hr.). Arheologii au determinat că peștera „Mersâna” a fost locuită în mezolitic, eneolotic și în epoca bronzului. Primele sate au apărut cu crica 3 mii ani î.e.n. În cele 8 vetre ale satelor, au fost descoperite urme de case, vase pictate, topoare
Brînzeni, Edineț () [Corola-website/Science/302588_a_303917]
-
bisericii, lângă peretele nordic, o casă de prăznuire. În scopul completării documentației în vederea întocmirii proiectului de consolidare/restaurare a monumentului, preotul paroh a solicitat efectuarea unor săpături arheologice. Sondajul arheologic a fost efectuat în toamna anului 2001, fiind coordonat de arheologul Stela Cheptea. În urma cercetărilor arheologice s-a constatat că biserica lui Aron vodă a fost construită pe fundațiile vechii biserici zidite de Alexandru Lăpușneanu. Această ipoteză este demonstrată de fundația unitară a bisericii, care a aparținut inițial unui lăcaș cu
Biserica Aroneanu () [Corola-website/Science/302623_a_303952]
-
adus cu ei credințele în zei și semizei,și au introdus sistemul kapu (tabu). Sub dominația lor cultura hawaiiană a înflorit timp de secole,până când întregul arhipelag Hawaii a fost unit într-un singur regat de către Kamehameha în 1791. Potrivit arheologilor, acești coloniști s-au stabilit inițial în sudul insulei Mari din Hawaii,după care s-au mutat spre nord. De îndată ce au pus stăpânire pe noi insule, au construit case și temple. Au plantat copaci cum ar fi bananieri, cocotieri și
Hawaii () [Corola-website/Science/302662_a_303991]
-
este în controversă între istoriografia bisericii, care afirmă prezența timpurie a creștinismului ca parte integrantă a etnogenezei poporului român, și istoriografia academică, pentru care nordul Dunării a fost o parte din "Barbaricum", păgân până în secolul VIII. După istoricul creștinismului și arheologul Pr. Ion Barnea, au existat două moduri de difuzare treptată a creștinismului popular de limbă latină, mai tardive, printre Dacii liberi și printre Vlahii (Proto-Românii) din nordul Dunării: pe de-o parte păstoritul (transhumanța reprezentând, an de an, o cale
Istoria creștinismului în România () [Corola-website/Science/302635_a_303964]
-
declarată Parc Național (Parcul National Râpă Nui). În perioada modernă, insula a servit că avertisment în ceea ce privește degradarea culturală și de mediu la care se poate ajunge prin exploatarea irațională a resurselor. În prezent această teorie este contestată de către etnografi și arheologi, care susțin că atât aducerea bolilor de către europeni cât și deportarea locuitorilor pe post de sclavi, sunt cauzele care au devastat populația indigena în secolul XIX și au avut un impact social mult mai mare decât declinul mediului înconjurător. De
Insula Paștelui () [Corola-website/Science/302679_a_304008]
-
secole mai tarziu. Astfel acum este acceptat că primii coloniști ai insulei au sosit aici undeva între 700 și 1100 era noastră. Conform tradiției orale, prima așezare umană a fost ridicată lângă plajă Anakena. Într-un studiu recent, realizat de arheologii Terry Hunt și Carl Lipo, se susține următoare idee: „Datările prin radiocarbon pentru cele mai timpurii straturi arheologice la Anakena conduc la concluzia că insula a fost colonizata relativ târziu, în jurul anului 1200. Impactul ecologic major asupra mediului precum și ridicarea
Insula Paștelui () [Corola-website/Science/302679_a_304008]
-
României. În România, periodizarea culturii s-a făcut adoptând periodizarea realizată pentru manifestările de tip Starčevo din fosta Yugoslavie cu anumite modificări, așa cum au fost definite de Vl. Milojčić, Aradelović și Garašanin. Principalul sistemul evolutiv pentru România acceptat de majoritatea arheologilor români este cel elaborat de Gh. Lazarovici în 1979 cu unele mici modificări ulterioare. Aria de răspândire a manifestărilor de tip Körös-Criș cuprinde un teritoriu vast atât în România cât și în Ungaria. În România, așezari au identificate în Banat
Cultura Starčevo-Criș () [Corola-website/Science/302737_a_304066]
-
filozof englez proeminent care i-a rămas prieten. Huxley l-a inclus pe Spencer în "X Club", un club al intelectualilor unde aceștia se întâlneau periodic și își împărtășeau viziunile și opiniile. Printre membrii clubului se numărau filosoful John Tyndall, arheologul Sir John Lubbock, și invitați de seamă precum Charles Darwin. Prin asocierea cu aceștia, Spencer reprezenta o prezență puternică, creându-și o audiență puternică la opiniile sale. În 1862, Spencer a publicat "Primele Principii", o expunere a teoriei sale evoluționiste
Herbert Spencer () [Corola-website/Science/302814_a_304143]
-
s-au așezat aici ar fi tradus în limba germană numele vechi al cetății, precum au făcut și romanii. Astfel, „cetatea timpului” sau „cetatea lui Kronos” devine „Kronstadt”. Cele mai vechi urme de civilizație de pe Tâmpa datează din vremea dacilor. Arheologii au descoperit pe Tâmpa o fântână cu oase din vremea lor, ceea ce demonstrează că aici s-a practicat un cult păgân. Tâmpa a fost relativ ferită de calamități precum alunecări de teren ori cutremure. Cele mai mari pagube au fost
Tâmpa () [Corola-website/Science/303239_a_304568]
-
la sud-vest de strâmtoarea Dardanele sub Muntele Ida. Un oraș nou, Ilium a fost fondat pe acest loc în timpul domniei împăratului roman Augustus. A înflorit până la fondarea Constantinopolului, și a intrat treptat în declin în perioada bizantină. În anii 1870 arheologul german Heinrich Schliemann a făcut săpături în zonă. Alte cercetări au adus la iveală existența a mai multe orașe, construite succesiv unul peste altul. Unul dintre primele orașe (Troia VII) este de obicei identificat cu Troia homerică. Această identitate este
Troia () [Corola-website/Science/303252_a_304581]
-
bizantină, orașul a intrat în decil, și, în cele din urmă, a dispărut. Odată cu dezvoltarea istoriei critice moderne, Troia și Războiul Troian au fost considerate ca fiind niște legende. Totuși, în cursul a două campanii arheologice, (1871-1873 și 1878/1879), arheologul german Heinrich Schliemann a făcut săpături pe o colină numită de către turci Hisarlik în apropiere de orașul Chanak (Çanakkale) în nord-vestul Anatoliei. Aici, el a descoperit ruinele mai multor orașe antice, datând de la Epoca Bronzului până în perioada romană. Schliemann a
Troia () [Corola-website/Science/303252_a_304581]
-
perioada romană. Schliemann a considerat orașul homeric Troia ca fiind unul dintre acestea, —inițial Troia I, apoi Troia II— această identificare fiind în cea mai mare parte acceptată la acea vreme. După Schliemann, situl a fost excavat în continuare de arheologul Wilhelm Dörpfeld (1893/1894) și mai apoi Carl Blegen (1932-1938). Aceste săpături au arătat că existau cel puțin nouă orașe construite unul peste altul. În 1988 săpăturile au reînceput, fiind efectuate de o echipă de la Universitatea din Tübingen și Universitatea
Troia () [Corola-website/Science/303252_a_304581]
-
de unii ca fiind adevărată, iar de alții ca fiind mitologie sau ficțiune. Se pot stabili unele conexiuni între ambele povești și evenimente sau locuri reale, dar aceste conexiuni sunt subiective și puternic influențate de către cei care le fac. Unii arheologi și istorici susțin că niciunul dintre evenimentele prezentate de Homer nu este un fapt istoric. Alții acceptă că acestea s-ar putea sprijini pe unele evenimente istorice, dat fără dovezi suplimentare, nu e posibilă separarea mitologiei se realitate în relatările
Troia () [Corola-website/Science/303252_a_304581]
-
Smenkhkare care a devenit co-regent. Odată cu moartea sa, cultul lui Aton a fost abandonat. Numele lui Akhenaton nu a mai apărut niciodată pe vreun izvor arheologic, fiind necunoscut până în secolul al XIX-lea, cănd identitatea să a fost redescoperita de către arheologi. Numele său a fost șters de pe toate inscripțiile vremii la porunca faraonului-general, Horemheb care dorea ștergerea oricărei urme istorice ale atonismului. Chiar după moartea faraonului,orașul Akhetaton a fost abandonat.
Akhenaton () [Corola-website/Science/303306_a_304635]
-
loc o epidemie de ciumă). Ca urmare a faptului că mormântul nu a fost acoperit cu o lespede funerară, acesta nu a fost profanat. Cu ocazia lucrărilor de restaurare din perioada 1961-1971, mormântul a fost deschis în 1963, cercetat de arheologul Vlad Zira și s-au găsit intacte obiecte de podoabă: un inel cu pecete, cercei, brățări etc., toate din aur masiv și frumos lucrate. Pe inelul cu pecete se află o inscripție gravată de un meșter puțin priceput, în jurul unei
Mănăstirea Galata () [Corola-website/Science/302395_a_303724]
-
o valoare simbolică unică în Țările Române. Iar dacă până în anul 1975 existau neclarități și controverse între istorici cu privire la anul ctitoriei Bisericii „Sf. Sava", cercetările arheologice efectuate în situl istoric din aceasta parte a orașului, în perioada 1976-1979, de către renumiții arheologi Nicolae N. Pușcașu și Voica Maria Pușcașu, au dovedit cu certitudine că prima biserică zidită din piatră , ca forma și arhitectură foarte apropiată cu cea existentă în prezent, datează din 1583 . Conducătorul lucrărilor atunci a fost un anume Gheorghe din
Biserica Sfântul Sava din Iași () [Corola-website/Science/302397_a_303726]
-
ieșirea și intrarea în Transilvania pe valea Mureșului. S-au descoperit aici urme de locuire din neolitic și din epoca bronzului iar prezența unor blocuri de piatră cioplită, cu caracteristicile tăieturi în formă de coadă de rândunică, îi face pe arheologi să intuiască rămășițele unei fortificații dacice. După invazia tătarilor, a fost construită o cetate nouă de către regele Béla al IV-lea, primul document despre cetate datând din 1269. Cetatea Devei apare menționată într-un act de danie al tânărului rege
Cetatea Deva () [Corola-website/Science/302446_a_303775]
-
Nuraghi în Sardinia. Se estimează că numărul lor a fost de 30000 de astfel de construcții. O altă categorie de asfel de construcții sunt cele de tip Nuraghi care au în plus un coridor sau un sistem de coridoare. Unii arheologi pledează pentru încadrarea acestora în categoria construcțiilor de tip tholos. Costrucțiile de tip Nuraghi au apărut în Sardinia într-o perioadă nedeterminată cu exactitate, dar nu mai timpuriu de mileniul VI î.Hr.. Unele elemente au fost datate aproximativ 3500 î.Hr.
Cultura Nuraghi () [Corola-website/Science/302962_a_304291]
-
la sfârșitul acestei perioade. Multe din construcții prezintă o lungă continuitate fiind probabil folosite de populațiile locale până la ocuparea Sardiniei de Imperiul Roman în secolul II î.Hr. Incertitudinea datării monumentelor de tip nuraghi este tipică arheologiei din acestă regiune. Conform arheologului italian Massimo Pallottino, cercetător ce se ocupă cu studiul preistoriei italiene, civilizația nuragică a creat cea mai avansată și cea mai monumentală cultură arheologică din tot bazinul vestic din Marea Mediterană. Din numărul mare de construcții doar o foarte mică parte
Cultura Nuraghi () [Corola-website/Science/302962_a_304291]