852,023 matches
-
găsești o secvență tare, salvatoare, senzațional, ăsta-i titlul, la concurență cu restul, știrea îți intră pe ultima pagină, stai până la ora 17, după-amiază, anume să vezi dacă rămâne până la capăt, da, se citește în sumarul final, îl suni pe autor și-i dai vestea cea mare, să cumpere ziarul de mâine, neapărat. Apoi pleci fericit acasă. Și imediat după plecarea ta, șeful cel mare explodează, scoțând furios știrea din sumar: "Să-și facă ziarul lor, dacă vor publicitate gratuită! Cine
Singurătatea jurnalistului cultural by Ion Zubașcu () [Corola-journal/Journalistic/15210_a_16535]
-
literatură, în special cei de poezie, nu sunt abonați la cotidianele de tiraj și, oricum, nici nu-i interesează nume uzate moral în presa de informație și atitudine. Mi-am închipuit că scriind despre cărțile și publicațiile literare ale unor autori și făcând interviuri cu unii, măcar câțiva dintre ei își vor aminti de cărțile mele în revistele literare la care lucrează. Iluzie totală! Au scris despre puținele mele cărți doar oameni cărora nu le-am făcut niciodată vreun serviciu de
Singurătatea jurnalistului cultural by Ion Zubașcu () [Corola-journal/Journalistic/15210_a_16535]
-
al unui model de civilizație despre care preexistă conștiința alterității, în sens occidental." Ion Istrate identifică repede începuturile poeziei în cultura română în poemul Viiața lumii (1673) al lui Miron Costin și în Psaltirea în versuri (1693) a Mitropolitului Dosoftei (autor și al unei traduceri a prologului tragediei cretane Erofile, versiune care prezintă câteva - prea puține și neconcludente, aș zice - similitudini de text cu poemul cronicarului). Ne vom opri însă asupra părții a IV-a a studiului, Întâiul dramaturg român: Ion
Despre începuturile literaturii românești by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/15239_a_16564]
-
cu mici modificări după capitolul O ciudățenie literară din teza de doctorat a cercetătorului Barocul literar românesc (Minerva, 1982). Piesa Occisio Gregorii in Moldavia Vodae tragedice expressa a fost scrisă în 1780 în colegiul românesc de la Blaj, discuțiile pentru stabilirea autorului ei stârnindu-se o dată cu articolul lui L. Drimba din 1683 în care acesta o prezenta pentru prima oară drept "cea mai veche piesă de teatru românească cunoscută" și stabilea definitiv locul unde fusese scrisă. Multe discuții s-au purtat și
Despre începuturile literaturii românești by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/15239_a_16564]
-
spre libertate în gândire similară aceleia pe care o regăsim și în Țiganiada sau Trei viteji". Ion Istrate face și o minuțioasă analiză a particularităților lingvistice ajungând la concluzia că acestea nu pot fi atribuite unui grup, ci unui singur autor. Cercetătorii care au respins paternitatea scriitorului ardelean au făcut-o motivând exclusiv prin realizarea artistică precară a piesei. Deși recunoaște că multe aspecte "amintesc de aproape Țiganiada", Lucia Protopopescu crede că, totuși, piesa ar fi fost scrisă în colaborare, părere
Despre începuturile literaturii românești by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/15239_a_16564]
-
amintesc de aproape Țiganiada", Lucia Protopopescu crede că, totuși, piesa ar fi fost scrisă în colaborare, părere împărtășită și de Elvira Sorohan. Ioana Em. Petrescu însă, invocând "calitatea cu totul rudimentară a piesei" se arată circumspectă că măcar unul din autorii ei ar fi poetul ardelean. Aceeași părere o are și Mircea Vaida pentru care piesa "fără virtuți artistice", chiar "execrabilă", nu poate fi atribuită integral lui Budai-Deleanu, dar acceptă posibilitatea participării poetului măcar la crearea eroilor țigani cum ar fi
Despre începuturile literaturii românești by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/15239_a_16564]
-
Lorraine, Asociația ARCHES, Facultatea de filosofie a Universității "Al.I. Cuza" din Iași) și-a propus o dezbatere asupra dialogului pe care Michel Foucault și Gilles Deleuze l-au purtat neîntrerupt încă de la începutul anilor '60 și pînă la dispariția autorului Istoriei nebuniei, în 1984. Foucault a publicat în revista Critique recenzii ale cărților lui Deleuze (Ce este filosofia?, Diferență și repetiție), iar acesta i-a consacrat celebrul eseu de la Editura Minuit. Mai mult, la începutul anilor '70, cei doi au
Philippe Artière - Michel Foucault - arhiva râsului by Raluca Arsenie () [Corola-journal/Journalistic/15203_a_16528]
-
Certeau, ci o locuiește. Din perspectiva arhivelor, pe care o vom adopta aici, se întâmpla oare același lucru? Râsul ocolește oare arhiva? Nimic nu este mai puțin sigur. Se știe că Foucault nu a încetat să refuze identitatea sa de autor; în Arheologia cunoașterii precizează: "eu nu sunt acolo unde mă pândiți, ci aici de unde vă privesc râzând. Nu cred că ceea ce fac este operă și sunt surprins că pot fi numit scriitor. Sunt un vânzător de instrumente, un fabricator de
Philippe Artière - Michel Foucault - arhiva râsului by Raluca Arsenie () [Corola-journal/Journalistic/15203_a_16528]
-
obiective, un cartograf, un descoperitor de planuri, un armurier..." (extras din dialogul cu J. Louis Ezine, "Sur la Selette", martie 1975, în Dits et Ecrits, p. 725). Totodată, în interviul dat ziarului Le Monde în 1980, Foucault propunea râzând ca autorii să intre în joc fără nume. Rezistența lui Foucault în fața arhivei Michel Foucault, cititorul, a fost un scormonitor formidabil al arhivelor; în ipostaza de istoric al discursurilor, foarte atent la emergența istorică a noțiunilor de autor și de operă și
Philippe Artière - Michel Foucault - arhiva râsului by Raluca Arsenie () [Corola-journal/Journalistic/15203_a_16528]
-
Foucault propunea râzând ca autorii să intre în joc fără nume. Rezistența lui Foucault în fața arhivei Michel Foucault, cititorul, a fost un scormonitor formidabil al arhivelor; în ipostaza de istoric al discursurilor, foarte atent la emergența istorică a noțiunilor de autor și de operă și prin acestea a aceleia de arhivă a operei, demonstrează încă din 1964, într-o analiză făcută la Mallarmé-ul lui Jean-Pierre Richard, felul în care secolul al XIX-lea a inventat conservarea documentară absolută: acest secol a
Philippe Artière - Michel Foucault - arhiva râsului by Raluca Arsenie () [Corola-journal/Journalistic/15203_a_16528]
-
documentară absolută: acest secol a creat, alături de arhive și biblioteci, un fond de limbaj stagnant, o masă de limbaj imobil compus dintr-o îngrămădire de ciorne, fragmente și mâzgâlituri care nu reprezintă o adăugire la un Opus sau la biblioteca autorului, ci este un al treilea obiect ireductibil. Dacă Foucault a fost un mare căutător al arhivelor și totodată unul din primii săi istorici, ca autor, dimpotrivă, a păstrat tăcerea despre statutul propriilor sale arhive. Era mai mult decât tăcut, am
Philippe Artière - Michel Foucault - arhiva râsului by Raluca Arsenie () [Corola-journal/Journalistic/15203_a_16528]
-
ciorne, fragmente și mâzgâlituri care nu reprezintă o adăugire la un Opus sau la biblioteca autorului, ci este un al treilea obiect ireductibil. Dacă Foucault a fost un mare căutător al arhivelor și totodată unul din primii săi istorici, ca autor, dimpotrivă, a păstrat tăcerea despre statutul propriilor sale arhive. Era mai mult decât tăcut, am putea spune chiar mut. Cum să interpretăm acest fapt? Atâtea cărți scrise, atâtea pagini înnegrite față cu o totală indiferență pentru ceea ce le poartă urma
Philippe Artière - Michel Foucault - arhiva râsului by Raluca Arsenie () [Corola-journal/Journalistic/15203_a_16528]
-
plecarea în Polonia (alături de Yves Montand, Simone Signoret și Bernard Kouchner, pentru a susține sindicatul Solidaritatea). Dezinteres, neliniște, neîncredere...; dar există negreșit la Foucault și o rezistență voluntară în fața arhivei. Această rezistență reprezintă refuzul de a ține un discurs "de autor" asupra propriilor ștersături, asupra propriilor mâzgălituri. Trebuie să identificăm această rezistență și în ilizibilitatea grafiei lui Foucault. Mi se va reproșa că rezistența în fața arhivei prin muțenia deliberată, prin ilizibilitate este neconcludentă, dar cum poate fi interpretat atunci gestul de
Philippe Artière - Michel Foucault - arhiva râsului by Raluca Arsenie () [Corola-journal/Journalistic/15203_a_16528]
-
a distruge atât aceste manuscrise cât și acela al Arheologiei cunoașterii, de care uitase că îl împrumutase unui prieten. Manuscrisele păstrate ale lui Foucault sunt, am putea spune, arhive involuntare. Spunem că sunt involuntare doar în sensul că au supraviețuit autorului prin neputința acestuia de a le distruge, cum făcuse până atunci cu celelalte scrieri ale sale. Boala este aici, încă o dată, singura responsabilă. Arhiva mută, arhiva ilizibilă, arhiva distrusă; rezistența lui Foucault în fața ineditului, a ștersăturilor, a căutării începutului. Dacă
Philippe Artière - Michel Foucault - arhiva râsului by Raluca Arsenie () [Corola-journal/Journalistic/15203_a_16528]
-
Nebunia, lipsă de operă", apendice ce vor dispărea la rândul lor prin publicarea în colecția Tel în 1976. Foucault a întrerupt legăturile cu editorul Plon atunci când acesta a publicat în colecția de buzunar Istoria nebuniei în epoca clasică fără acordul autorului pentru abreviere și nedorind să reediteze cartea într-o versiune integrală. Dacă arhiva este în operă, aceasta nu înseamnă neapărat că are același statut cu cărțile; trebuie să deschidem aici o paranteză pentru a insista asupra atenției lui Foucault pentru
Philippe Artière - Michel Foucault - arhiva râsului by Raluca Arsenie () [Corola-journal/Journalistic/15203_a_16528]
-
e nimic surprinzător aici, ci important este că aceste întrepătrunderi prefigurează o altă trăsătură a arhivei foucaldiene, respectiv caracterul ei adesea colectiv. Fără a fi anonimă, arhiva este colectivă în sensul că, asemenea scrierilor foucaldiene, participă la critica noțiunii de autor (critică pe care Foucault, împreună cu Arlette Farge, o va duce la capăt publicând în 1982 Le Desordre des familles, unde nu putem identifica părțile scrise de fiecare dintre cei doi autori). Exemplul cel mai frapant al dezindividualizării arhivei este cel
Philippe Artière - Michel Foucault - arhiva râsului by Raluca Arsenie () [Corola-journal/Journalistic/15203_a_16528]
-
că, asemenea scrierilor foucaldiene, participă la critica noțiunii de autor (critică pe care Foucault, împreună cu Arlette Farge, o va duce la capăt publicând în 1982 Le Desordre des familles, unde nu putem identifica părțile scrise de fiecare dintre cei doi autori). Exemplul cel mai frapant al dezindividualizării arhivei este cel al Grupului de Informare asupra închisorilor (Groupe d'Informations sur les Prisons - GIP). Se știe că Foucault a fost unul dintre cei mai activi membri ai Grupului între februarie 1971 și
Philippe Artière - Michel Foucault - arhiva râsului by Raluca Arsenie () [Corola-journal/Journalistic/15203_a_16528]
-
cu ajutorul cuvintelor deținuților, GIP a adunat la începutul anilor '70 o cantitate importantă de mărturii (scrisori, povestiri autobiografice, jurnale). Arhiva foucaldiană nu mai este în acest punct doar colectivă, ci capătă o nouă dimensiune, aceea de a fi arhiva celuilalt: autorul nu mai este producător al arhivelor, ci receptor al acestora. Foucault a adoptat, începând cu anii '70, o poziție mai retrasă în raport cu contemporanii; să ne gândim la evoluția prezenței sale în lucrări ca Moi, Pierre Rivière, Herculine Barbin, La vie
Philippe Artière - Michel Foucault - arhiva râsului by Raluca Arsenie () [Corola-journal/Journalistic/15203_a_16528]
-
Foucault a adoptat, începând cu anii '70, o poziție mai retrasă în raport cu contemporanii; să ne gândim la evoluția prezenței sale în lucrări ca Moi, Pierre Rivière, Herculine Barbin, La vie des hommes infames, și în fine Le Désordre des familles. Autorul Foucault dispare din aceste lucrări progresiv, arhiva celuilalt dobândind întâietate. Totul se petrece ca și cum s-ar produce o investire a operei de către arhiva celuilalt, arhivă a murmurului lumii, dacă putem spune așa. De fapt, sînt arhivele unui strigăt. Arhivele strigătului
Philippe Artière - Michel Foucault - arhiva râsului by Raluca Arsenie () [Corola-journal/Journalistic/15203_a_16528]
-
Aceste neamuri erau normale (călătoresc)" (= nomade). Și etimologiile prezintă un risc mare de alterare a cuvintelor citate ca sursă: "botez (din baptism)", "înger (din duiangelus)" etc. Dramatică e mai cu seamă deformarea numelor proprii: Augus Trebonium Laurean, Kappadacia, Monte Squien (autorul Scrisorilor persane!), Antim Ivirneanu, Inochendie Micu Kelin, Nepotul lui Romian (roman de Diderot!), "călugării Macabrie, Azarie, Eftinie" ș.a.m.d. Chiar dacă într-unele dintre exemplele citate e vorba doar de erori de dactilografiere (de "tastare"), punerea lor în circulație prin
Iarăși despre referate by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15222_a_16547]
-
lexicograful francez, ținînd seama de sugestia lui Iordan Datcu, însuși. El îl citează în Cuvîntul înainte din 1979: "Les travaux lexicographiques n'ont point de fin". Este un mod de a invita, de a încuraja chiar cititorul să conlucreze cu autorul, conștient, spune el, de limite, în vederea altei ediții, a celei de față. Mie, citatul îmi spune și altceva. Este convingerea de după o atentă lectură. Unei asemenea lucrări să nu i se caute nicicînd un punct, o oprire, oricît de uriașă
"Niciodată sfîrșit..." by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15220_a_16545]
-
i se caute nicicînd un punct, o oprire, oricît de uriașă compoziție s-ar arăta chiar și pînă în prezent, deoarece ceremonialul de date, minuțios studiate, se dovedește a fi o perpetuă izvorîre. (Completările din volumul 3 ale numelor de autori și ale titlurilor de opere, care nu au fost cuprinse în primele două volume). Prefața întregii lucrări este semnată de savantul Ovidiu Bîrlea, la vremea cînd mai trăia. Este istoricul apariției instrumentelor de lucru în acest spațiu, cuprinzînd nume și
"Niciodată sfîrșit..." by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15220_a_16545]
-
numelor și a operelor solicitînd un spațiu neconform cu cît i se acordă unei cronici, și în al treilea rînd, dicționarelor folcloriștilor români. Și pînă a ajunge la titlul lucrării de față, Ovidiu Bîrlea, în conformitate cu formația sa istorică, consemnează contribuțiile, autorii și cuprinderea lor ca de amplu evantai între granițele țării și dincolo de acestea. Este pus aici accentul pe importanța instrumentelor de lucru care, lipsind sau neluate în seamă de amatorii subtilelor eseuri, ar avea efectul caselor care vizează acoperișul dar
"Niciodată sfîrșit..." by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15220_a_16545]
-
semnalat un fapt de inestimabilă importanță, nevoia de verificare a informației, pentru a fi evitată greșeala perpetuării, prin simplă reproducere, a unor afirmații eronate. Un exemplu este semnalat în subsolul de la pagina 7, punctul 1. Cîte un Cuvînt înainte al autorului însoțește fiecare ediție, deopotrivă, puncte de sprijin în orientare, istoric și analiză. Lucrarea este dotată cu tot ceea ce caracterizează o cercetare științifică, demnă de respect dar care, înainte de toate, se respectă: bibliografie generală. a) studii, colecții, bibliografii; b) periodice. Abrevieri
"Niciodată sfîrșit..." by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15220_a_16545]
-
și responsabilitate, tenacitate și logica explicațiilor. Pentru el, a cunoaște înseamnă a acumula, a interpreta, a demonstra printr-o argumentație judicioasă. Concentrarea și claritatea privesc atît enumerarea cît și limbajul critic. M-am întrebat de cît timp a avut nevoie autorul Dicționarului pentru stabilirea unui traseu atît de exact, în care nimic să nu fie artificial în căutare, ori diluat în prezentare? A început în 1969. Cît s-a adăugat acestei precizări în timp, o spun lucrările efectuate de Iordan Datcu
"Niciodată sfîrșit..." by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15220_a_16545]